47 – FURTUL DE SUFLETE (2)
În cazurile unor fiinţe umane virusate iremediabil prin făptuirea răului în lumea materială, fiinţele luciferice preiau omul cu tot cu corpul duh, şi-l duc în lumea lor – în palierele lor cuantice. Despre aceste fiinţe umane virusate se poate spune că au ales, prin exercitarea liberului arbitru, calea întunecată şi au devenit oameni luciferici. Consecinţa nu poate fi decât iadul. Lumea fiinţelor luciferice are cinci subpaliere cuantice. Pe primele trei subpaliere cuantice ale lumii fiinţelor luciferice se produc recondiţionări şi resuscitări ale sufletelor furate. Pe aceste paliere cuantice, sufletele – lipsite însă de corpuri duh -, sunt resuscitate şi recondiţionate în aşa fel încât să pară vii, să aibă o aparenţă de viaţă, ca şi cum ar fi animate de corpuri duh. Evident, ele pot fi considerate a fi suflete false, dar fiinţele luciferice se mulţumesc şi cu surogate. Ele sunt un fel de zombi, pe care fiinţele luciferice le folosesc pe post de servitori docili. Sufletele acestor zombi păstrează încă reminiscenţe ale personalităţii oamenilor din timpul existenţei întrupate. Este însă o catastrofă faptul că sufletele false păstrează încă numele original de suflet şi de trup fizic, avut de oamenii respectivi în decursul vieţii în lumea materială. Aşa cum are un nume de trup material, omul are şi un nume de suflet, prin care este cunoscut de către Fiii Luminii. Tocmai acest nume de suflet nu trebuie cunoscut de către fiinţele luciferice. De altfel, oamenii au şi un nume de corp duh, prin intermediul căruia sunt cunoscuţi în lumea astrală. Nici acest nume nu trebuie cunoscut de către fiinţele luciferice. În caz contrar, fiinţele luciferice ar dobândi o anumită putere asupra omului în cauză, de-a lungul reîntrupărilor succesive. Pe următoarele două subpaliere cuantice ale lumii fiinţelor luciferice există zone ale plăcerilor – „tabere de vacanţă” sau „paradisuri” de semn contrar, în care sufletele furate (false) n-au altă grijă decât să mănânce, să bea şi să se împerecheze cu o frenezie inimaginabilă. În timpul împerecherii se produc fenomene extrem de ciudate: explozii energetice, lumini, mirosuri stridente. Este vorba, în acest caz, despre o alchimie aurică întunecată, de mare amploare, în care fiinţele luciferice preiau conţinutul energetico-informaţional al acelor suflete furate şi îl metabolizează în folosul propriu. În urma împerecherii frenetice cu sufletele umane furate, fiinţele luciferice acumulează energia acestora şi devin extrem de puternice şi de eficiente în lupta lor continuă cu îngerii din categoria Fiilor Luminii.
Pe cele cinci paliere cuantice îşi duc existenţa fiinţe luciferice de diferite grade şi funcţii în ierarhia întunecată; fiecare fiinţă luciferică importantă are o „curte” de sclavi – zombi: sufletele furate de la oameni – bărbaţi şi femei nude, care le cântă osanale, le aduc laude sau se prosternează în mod tâmp. Este, de fapt, ceea ce satisface cel mai mult orgoliul fiinţelor luciferice. Foarte grav este însă faptul că fiinţele luciferice vor să impună acelaşi model în lumea oamenilor, în lumea materială. Scopul este unul singur: doresc impunerea unui „model” existenţial, total nociv, în care oamenii întrupaţi să devină nişte zombi, precum sunt cei din palierele lor cuantice. În lumea materială, acest „model” existenţial, care este uşa de intrare către calea întunecată, este impus fie prin intermediul unor oameni luciferici încarnaţi, fie prin intermediul unor oameni care încă n-au devenit luciferici, dar care se pretează, în urma unor avantaje financiare, să devină unelte docile ale acestora. De acei oameni deveniţi unelte docile, lucifericii oricum se vor debarasa atunci când intersele o vor cere.
Pentru fiinţele luciferice scopul scuză mijloacele, astfel că nu contează forma prin care oamenii sunt transformaţi în unelte ale îndeplinirii propriilor interese. Gama de desfăşurare a acestei operaţiuni luciferice este foarte largă: de la proliferarea afacerilor oneroase, care presupun traficul cu droguri şi cu carne vie (mai corect spus, cu suflete vii), la proliferarea bordelurilor, până la constituirea – iniţial în scopuri benefice – a unor secte oculte (şi ocultate) sau a unor ashramuri, în care, pe fundalul practicării tehnicilor yoga sau a unor şedinţe bioenergetice, sunt influenţate sufletele oamenilor creduli pentru a servi, după moarte, drept zombi în palierele lor cuantice. Lucifericii n-au nevoie de oameni răi – pe care oricum îi stăpânesc. Au nevoie de suflete curate, de oameni care doresc să evolueze spiritual şi care desfăşoară un efort susţinut în acest sens, de-a lungul întregii vieţi. De oameni capabili să îşi sacrifice comodităţile de moment, în speranţa unei evoluţii spirituale rapide. La fel cum, la nivel social, mulţi oameni oneşti îşi depun economiile la bănci în speranţa unui trai decent la bătrâneţe, tot astfel, la nivel spiritual, mulţi oameni curaţi îşi depun sufletul în mîinile altora. Precum în cazul băncilor devalizate peste noapte cu largul concurs al unor escroci de profesie, ascunşi în spatele legalităţii unor „inginerii” financiare, tot astfel multe suflete curate de oameni sunt luate de valul sumbru al întunericului, devenind zombi cu largul concurs al unor „guru” sau al unor „învăţători”, ascunşi în spatele legalităţii unor „inginerii” spirituale.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)