94 – DUMNEZEU, PUNCTUL FIX, IMUABIL
Primele imagini din cronica akasha ale lui Dumnezeu Tatăl ca Fiinţă de formă umanoidă, provin din epoca imediat ulterioară formării Oceanului de Miros, iar descrierea poate fi făcută doar în funcţie de parametrii omeneşti aflaţi astăzi în uz.
Locul în care se află Dumnezeu Tatăl, ca Persoană de formă umanoidă, poate fi poziţionat spaţial chiar în centrul Terrei aurica, care corespunde cu centrul Pământului fizic – dar situat pe un alt palier cuantic. Se poate spune că, spaţial, centrul Pământului este situat chiar în locul în care, pe un alt palier cuantic, se află Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl a făcut doar un singur pas în interiorul Oceanului de Lumină şi a rămas, imuabil, în acel Loc.
Dumnezeu Tatăl nu se mişcă niciodată, El rămâne în propria Sa Nemişcare. Dumnezeu Tatăl este Punctul Fix, Imuabil al cosmosului. Toţi ceilalţi – lumile, fiinţele – se mişcă, dar Dumnezeu Tatăl rămâne în propria Sa Nemişcare. De aceea, Dumnezeu Tatăl este Singurul Viu, care Lucrează Continuu şi nu se Opreşte Niciodată. Dumnezeu Tatăl Lucrează Permanent şi Foarte Repede şi nu Oboseşte Niciodată.
Dumnezeu Tatăl este Izvorul de Lumină, care atrage totul – lumi şi fiinţe. Tot ce există în cosmos rămâne permanent în sfera de atracţie a Fiinţei Unice a lui Dumnezeu Tatăl. Adesea, alături de Dumnezeu Tatăl stau a doua Persoană şi a treia Persoană – Iubirea şi Strălucirea. Uneori, fulgerător, a doua Persoană şi a treia Persoană, Iubirea şi Strălucirea, reintră în Dumnezeu Tatăl şi toţi Trei redevin Unu. Atunci, Îngerii spun că Hauti, Dumnezeu Tatăl, s-a transformat iarăşi în IŞŞ – Dumnezeu Fără Formă. În acele scurte momente, Dumnezeu ca Persoană Întreită dispare pentru percepţia fiinţelor îngereşti din cosmos, iar îngerii, consternaţi, au pe buze o întrebare: „Unde se duce Dumnezeu când se duce ?”. Dar acest eveniment se produce foarte rar şi doar pentru o scurtă perioadă..
Dumnezeu, ca Fiinţă Supremă, are cea mai perfectă formă umanoidă din cosmos, cel mai frumos Trup şi cel mai frumos Chip – fiind creat de El Însuşi. Esenţa Trupului Său de formă umanoidă are la bază Sunetul din care a fost creat întregul univers. Trupul lui Dumnezeu emite necontenit Sunetul. Atunci când emană din Trupul Său, Sunetul naşte Mirosuri, iar Mirosurile nasc Lumini izvorâtoare. Luminile izvorâtoare sunt creatoare de forme. Lumina pare a izvorî la infinit din forma Sa umanoidă. Aura Trupului de Lumină a lui Dumnezeu are nouă Învelişuri. Ultimul Înveliş este situat, spaţial, chiar la limita Terrei aurica. Noi toţi – oameni, spirite ale naturii, îngeri, toate lumile şi toate palierele cuantice -, ne aflăm în Fiinţa lui Dumnezeu Tatăl, în limitele Aurei Sale.
Ca Înfăţişare şi Chip, Dumnezeu Tatăl are părul lung, barba albă, dar nu prea mare, ochii albaştri azur. Expresia Feţei Sale se modifică în mod constant în Nuanţe de Bunătate – care sunt infinite -, în funcţie de fiinţa cu care vorbeşte. Dumnezeu Tatăl vorbeşte continuu, secundă de secundă, cu fiecare înger al Său, şi îi spune ce să facă. Când vorbeşte cu un Înger, aura Sa cu nouă Învelişuri pare să se comprime instantaneu, fără a înceta nici o clipă să se menţină până la limitele Terrei aurica, ceea ce pentru noi, oamenii, poate constitui un paradox insondabil, iar în limbajul teologic – o taină. Dumnezeu Tatăl rămâne permanent în propria Sa Nemişcare. El locuieşte în propriul Său Palat, pe Scaunul Său de Domnie. Palatul lui Dumnezeu este situat dincolo de limitele lumii astrale, pe cel de-al nouălea palier cuantic al Terrei aurica – pe palierul cuantic al Luminii Dumnezeieşti. De la depărtare, forma Palatului are o anumită formă, de sus are altă formă, din părţile laterale altă formă. Din faţă are forma unei sfere, dintr-o parte are forma unui cub, iar din cealaltă parte are forma unei piramide. Formele Palatului lui Dumnezeu Tatăl se modifică, în funcţie de Atributele Sale Ontologice, potrivit anumitor coordonate speciale pe care noi, oamenii, le numim puncte cardinale. Uneori, Palatul lui Dumnezeu Tatăl pare a fi construit din flăcări de apă, alteori din flăcări de pământ, alteori din flăcări de foc, alteori din flăcări de gheaţă, alteori din flăcări de aer. Fiecare dintre aceste elemente de construcţie emite sunete (care formează melodii), mirosuri (parfumuri) şi ape de lumini (culori) minunate. Evident, termenii sunt improprii unei exprimări omeneşti, dar reflectă ceea ce nu are corespondenţă în lumea materială. Concepţiile antichităţii caracterizate în ziua de astăzi drept „mitice”, erau destul de explicite, atunci când vorbeau despre existenţa, în „ceruri”, a unui magnific Palat, cu totul şi cu totul de cleştar, în interiorul căruia, pe Scaunul de Domnie, stă „Cel Bătrân de Zile”.
Adeseori, Dumnezeu Tatăl rămâne Singur cu Sine Însuşi. Uneori, Dumnezeu Tatăl este trist sau supărat. Când Dumnezeu Tatăl este trist, rămâne Singur, iar în jurul Său se formează o imensă Sferă de Foc. Aceasta este Sfânta Mânie a lui Dumnezeu. De când s-a format Oceanul de Lumină, Dumnezeu Tatăl nu şi-a manifestat Sfânta Mânie decât până la limitele Palatului Său, niciodată mai departe. În prima fază a manifestării Sferei de Foc, nu au acces la Dumnezeu Tatăl nici a doua Persoană care este Iubirea, nici a treia Persoană, care este Strălucirea (Sfântul Duh). Sfera de Foc se topeşte treptat, iar apoi dispare doar atunci când a doua Persoană, Iubirea Infinită, păşeşte în interiorul ei.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)