ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

BATIE, DISTRUGĂTORUL

Hronograful “a fost scris de chaldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iaşi în anul 1591, publicat în Veneţia la anul 1691. În anul 1821 îl foloseşte Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 ani apare în limba română. (…) Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 până la Iisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la Iisus Hristos până la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie a Hronografului. Moise a scris primele cinci cărţi ale Vechiului Testament: Facerea, Ieşirea, Levitic, Numeri şi Deuteronom la anul 4108 după zidirea lumii. Vechiul Testament este scris de 3405 ani. Din anul 4108 pînă în 2005 sunt 3405 ani”.

În ceea ce priveşte analiza surselor documentare, trebuie reamintit că în timp ce istoriografia se bazează pe documentele “oficiale” emise de cancelariile principalelor puteri politice ale acelor vremuri, în special de coroana maghiară, istoria narată de Ieromonahul Ştefan se bazează pe tradiţii bisericeşti astăzi pierdute, emise în secolele următoare. Trebuie constatat în acest context faptul că aceleaşi evenimente descrise de Ieromonahul Ştefan în monografia sa despre Tismana pot fi regăsite într-o altă scriere bisericească veche, dar mult mai celebră, şi anume în Hronograful scris de scriitorul bizantin Gheorghe Kedrinul, în jurul anului 1000.

Scrierea lui Gheorghe Kedrinul descrie istoria lumii din antichitate până în vremea la care acesta a scris. După căderea Constantinopolelui, Hronograful a fost păstrat în mănăstirile ruseşti, motiv pentru care monahii ruşi s-au gândit să adauge o anexă care să descrie, atât cât le-a stat în putinţă, evenimentele ce s-au produs pe teritoriul Rusiei şi nu numai. Eroul negativ al istoriilor descrise de călugării ruşi în anexa alipită Hronografului este acelaşi Batie, a cărui faimă nefastă pare să fi stârnit multe ecouri de-a lungul Evului Mediu. “După împărţirea împărăţiei ruseşti fiilor lui Vladimir şi după moartea lor – afirmă Hronograful – s-a stăpânit cetatea Kievului de la un cneaz la altul mutându-se şi pentru multele împerecheri şi neuniri, a slobozit Dumnezeu pe neîndumnezeitul Batie asupra acestui pământ ortodox şi venind cu putere multă la anul de la Hristos 1240 întru cnejia lui Mihail Viteazul. A trimis soli către Mihail ca să i se închine lui şi mâniindu-se Mihail i-a ucis pe solii lui Batie. Atunci Batie pornindu-se cu oastea sa ca o fiară neîmblînzită asupra Kievului, l-a înconjurat şi stricând zidurile l-a luat, iar poporul fiind cuprins de spaimă s-a închis în ograda Bisericii Pecerscăi. Ci neîndumnezeitul stricând zidurile cu măiestriile care le avea a intrat în mănăstire şi a ucis pe toţi parte Bisericească şi mirenească şi intrând în Biserica Prea Curatei Stăpînei a spurcat-o şi de toată frumuseţea a dezgolit-o. După risipirea Kievului şi a mînăstirii Pecerscăi, neîndumnezeitul Batie s-a pornit cu urgia sa asupra părţilor Poloniei şi a Ungariei şi multe sate şi cetăţi a pustiit pierzându-l fără de cruţare pe poporul creştin. Şi a ajuns până şi la însăşi cetatea de scaun a Ungariei Varadin (Oradea) şi aproape de zidurile ei şi-a pus coşii cei tătăreşti. Această cetate în mij­locul pământului unguresc era zidită, şi era îmbelşugată foarte cu poame şi cu vin. Şi împrejur era înconjurată cu apă, pentru aceea cei ce locuiau în ea nu se temeau de nimic. Atunci Vladislav craiul unguresc n-a putut a-şi aduna puterea oastei împotriva lui Batie fiind cu depărtare, ci s-a închis în cetate şi suindu-se pe un stâlp înalt privea la pierzarea ţării sale şi plângea foarte cu amar şi neavînd ce face s-a dat la rugăciune şi post.” În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, Vladislav şi-a mobilizat oştirea, i-a învins pe tătari şi l-a ucis personal pe “neîndumnezeitul Batie” cu securea. “Şi pentru această prea slăvită biruinţă, ungurii pe craiul lor Vladimir l-au vărsat de alamă pe cal şezînd şi secure în mâini ţinând şi l-au pus deasupra acelui stîlp spre veşnica pomenire.”

Aşadar, la fel ca în cazul scrierii Ieromonahului Ştefan, anexa scrisă de călugării ruşi şi alipită Hronografului lui Gheorghe Kedrinul îl menţionează pe acelaşi crai al Ungariei Vladislav, despre care afirmă că avea cetatea de scaun la Varadin (Oradea) – informaţie pe care Ieromonahul Ştefan nu o cunoştea. De asemenea, Hronograful întăreşte faptul că Domnul Ungro-Vlahiei Vladislav l-a ucis cu securea pe neîndumnezeitul Batie şi a eliberat ţara de tătari. Anul în care s-au desfăşurat evenimentele descrise în anexa Hronografului rusesc este 1240/1241.