O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT

AHNATON ŞI NEFERTITI

ASCENSIUNEA ZEULUI AMMON

La sfârşitul dinastiei a IV-a, către anul 2260 înainte de Iisus Hristos, sub cel mai longeviv faraon cunoscut în istorie, Pepi al II-lea, care a trăit nu mai puţin de nouăzeci de ani, instituţiile specifice statului egiptean s-au prăbuşit. Pretenţiile tot mai mari ale preoţilor şi ale nobililor au determinat o răsturnare socială de mari proporţii, ceea ce a determinat o criză de conştiinţă la nivelul întregului popor.

Abia către 2160 înainte de Iisus Hristos, unitatea statală a fost reconstituită. Faraonul Amenemhat I, apoi Sesostris al III-lea au restaurat sistemul administrativ şi au reuşit, printr-o politică de cuceriri, de expediţii în est şi în sud, de schimburi comerciale cu regatele învecinate, în special cu Creta şi Byblosul, să readucă prosperitatea poporului şi, mai ales, să ţină în frâu dorinţele de putere şi de mărire ale capilor administraţiei, nobilimii şi sacerdoţilor.

Hegemonia cultului zeului Ammon şi creşterea importanţei oraşului Theba s-au accentuat la începutul Dinastiei a XII-a, în jurul anului 2000 înainte de Iisus Hristos, când vizirul ultimului faraon din dinastia anterioară a uzurpat puterea şi s-a proclamat faraon sub numele de Amenemhat – în traducere, “Ammon este cel dintâi”.

După ce faraonul Sesostris I a început construirea sanctuarului de la Karnak, rolul oraşului Theba şi rolul clerului zeului Ammon au dobândit o importanţă de prim ordin în jocurile puterii – atât politice, cât şi sacerdotale. Această perioadă de relativă stabilitate a luat sfârşit în jurul anului 1690 înainte de Iisus Hristos, când Egiptul a fost cucerit de un trib de războinici nomazi veniţi “de peste mări”. Aceşti războinici au intrat în istorie sub numele de hicsoşi – traducerea modernă a termenului antic heqau khasut, adică “stăpânii ţărilor străine”.

În aceeaşi perioadă s-a instalat în Egipt şi tribul lui Israel, care a venit din Ţara Canaanului. Abia în jurul anului 1580 înainte de Iisus Hristos, faraonul Ahmosis i-a alungat pe hicsoşi, inaugurând Imperiul egiptean şi inaugurând totodată cea mai glorioasă perioadă a istoriei egiptene, atât sub aspect socio-politic, cât şi economic. În această perioadă, în Orientul apropiat s-au format patru mari puteri: Egiptul, Ţara Hatti, Ţara Mittani şi Babilonul. Regatul Asiriei, în pierdere de putere, trecea printr-o perioadă întunecată. (61)

După anul 1550, faraonul Amenofis I şi, apoi, faraonul Thutmosis I, au început o viguroasă şi agresivă politica de expansiune în Asia. Rolul cel mai mare în construirea Imperiului egiptean l-a avut însă faraonul Thutmosis al III -lea.

Istoria vieţii faraonului Thutmosis al III-lea şi a marilor sale fapte de arme este una dintre cele mai fascinante aventuri ale antichităţii. La moartea prematură a tatălui său, Thutmosis al III-lea a fost complet marginalizat de mama sa vitregă, regina Hatchepsut. Sub pretextul regenţei, regina Hatchepsut a preluat puterea timp de 23 de ani. Hatchepsut a fost o regină ambiţioasă, care se îmbrăca bărbăteşte, purta barbă pastişă şi excela prin intrigi de curte, fiind ajutată de principalului ei sfetnic, Senenmut. Thutmosis al III-lea a devenit faraon abia după moartea ambiţioasei regine.

În anul 1480 înainte de Iisus Hristos, când Thutmosis al III-lea a urcat pe tronul Egiptului, situaţia era destul de complicată: pe plan intern, preoţii zeului Ammon, care deja aveu prea multe drepturi, ameninţau instituţia regalităţii, iar pe plan extern, statul Mittani – cel mai mare imperiu al timpului – şi suveranul unui alt stat din Orient, Kadeşul, sprijieau o coaliţie uriaşă, formată din mai multe regate, pentru a îngenunchia definitiv Egiptul. După şaptesprezece campanii militare, purtate aproape douăzeci de ani cu un simţ excepţional al strategiei, faraonul Thutmosis al III-lea a distrus coaliţia formată din statele învecinate şi a extins hegemonia egipteană, instaurând Imperiul. În perioada domniei sale, regatul egiptean se întindea de la Eufrat, în partea de nord şi până la a patra cataractă a Nilului, în partea de sud, înglobând Sudanul şi Nubia. Toate marile puteri ale lumii, Babilonul, Asiria, Hatti, statele asiatice mai mici, au început să trimită anual tributuri şi omagii suveranului egiptean. Fiul lui Tuthmosis al III-lea, faraonul Amenofis al II-lea, a păstrat cu fermitate cuceririle, ducând şi el două campanii militare victorioase în Asia. Amenofis al II-lea a fost şi semnatarul primului tratat de pace cunoscut în istorie. Amenofis al II-lea a avut o înţelegere verbală cu suveranul statului Mittani, ameninţat de puterea în creştere a hitiţilor. Acest tratat verbal a fost reînnoit de fiul său, Thutmosis al IV-lea, fiind întărit – o premieră în sistemul de alianţe egiptean, în care faraonul trebuia să se căsătorească cu propria sa soră, pentru a păstra nealterată puritatea sângelui – de căsătoria cu o prinţesă din statul Mitanni.

Începând cu anul 1380, norii negri au început să se adune pe cerul şi aşa tot mai întunecat al Asiei mici. Supiluliuma, noul rege al statului hittit a rupt echilibrul fragil al relaţiilor politice, cucerind statul Mittani şi ţinuturile situate în Siria actuală, ameninţând hegemonia Egiptului în zonă. În aceste condiţii, Babilonul s-a aliat cu hitiţii, iar regele din Mittani a fost ucis de fii săi. Statul Mittani şi-a pierdut independenţa, fiind la scurt timp cucerit de o populaţie de războinici reţinuţi în istorie sub numele de hurriţi. Ulterior, printr-o politică expansionistă în zonă, Asiria a cucerit Babilonul.

În toată această perioadă, zeul Ammon a devenit cel mai important zeu al Egiptului, detronându-i pe toţi ceilalţi zei ai panteonului. Ammon s-a ridicat destul de târziu în ierarhia panteonului. Abia în Imperiul de mijloc, o dată cu domnia reginei Hatchepsut, Ammon a căştigat un ascendent important în faţa celorlalţi zei. Numele zeului Ammon, după textele cuneiforme, chaldee şi copte era Aman. Grecii îl scriau Amon sau Amen şi-l identificau cu Zeus. Cercetătorul român Constantin Daniel este de părere că Ammon nu era originar din Theba; zeul Ammon trebuie pus în relaţie cu zeul Min din oraşul Koptos. La fel ca şi Min, Ammon este reprezentat ithyphfallic – cu fallusul în erecţie -, are trupul desenat grosolan, pielea de culoare albastră, fără a avea membrele bine conturate, iar în mână ţine un bici. Numele Ammon are sensul de “cel ascuns”. Esenţa zeului Ammon, este de părere Constantin Daniel, era explicată, ca de atâtea ori la egipteni, printr-o amfibologie intenţională, un joc de cuvinte. Ammon se scria “i m n”, pronunţându-se Aman, iar verbul “a rămâne” se scria “m n” . Printr-o apropiere dintre cei doi termeni, se afirma că Ammon “rămâne, stă, în toate fiinţele”. (16)

Mai mulţi comentatori moderni consideră că Ammon era un zeu al văzduhului sau al aerului. Mai degrabă, văzduhul sau aerul erau doar elementele prin care se manifesta. Culoarea albastră a pielii zeului Ammon pare, într-adevăr, să indice văzduhul metafizic sau mai exact, văzduhul transfizic. Ammon era reprezentat printr-un berbec, dovadă a vitalităţii elementului pe care-l simboliza. Caracterul agresiv al cultului lui Ammon poate fi recunoscut din rapida sa ascensiune, precum şi din tendinţa permanentă de a se substitui celorlalţi zei mai vechi.