CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

KRĂIA LUI IOVA

Începând cu secolul al VIII-lea, Pelendava şi-a schimbat numele în Ponsiona (“Pod peste Jiu”), continuând să fie un important centru economic (nedeie-târg).Din acea perioadă au fost descoperite în perimetrul actualului oraş Craiova vestigii ale unor ateliere de olărie şi de fierărie, ceramică provenită din Bizanţ sau, oricum, cu influenţe bizantine şi, aspect foarte important, monezi din vremea împăraţilor bizantini Teofil şi Vasile al II-lea.

Numele actual al oraşului, Craiova, s-a încetăţenit abia la sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea, datorită unui personaj al cărui nume a fost ulterior reţinut şi de legendele populare: Iova(n). În acea perioadă de timp, legendele populare au fost singurele mijloace „media” de înregistrare a evenimentelor şi personajelor istorice.

În primul rând, trebuie menţionat că etimologia cuvântului Craiova conţine termenul „krai” sau „crai” (echivalentul termenului slavon „kralj” – „kraljevo”) şi, implicit, desemnarea teritoriului stăpânit de krai: krăia. În limba sârbă, „kraio” înseamnă “ţinut”, iar în poloneză „krajow” înseamnă “ţară”; mai poate fi menţionat faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial, în Polonia, armata formată din partizanii ce luptau împotriva ocupantului nazist şi-a luat denumirea de „Armia Crajowa” (Armata Ţării sau Armata Naţională). În afara termenului krai, etimologia oraşului Craiova este legată, aşa cum a fost menţionat, de numele unui personaj insolit şi enigmatic, pe care istoriografia l-a încadrat, pe nedrept, ca în multe alte cazuri, în categoria personajelor „imaginare” sau “legendare”: Iova sau Iovan.

Despre personajul deloc imaginar Iova, legendele afirmă că a descoperit, pe dealul Sfântul Dumitru, unde astăzi se află cunoscuta biserică cu acelaşi nume, o comoară în timp ce săpa o fântână. Comoara descoperită de Iova data cel mai probabil de pe timpul dacilor. Amănuntul cu descoperirea întâmplătoare a comorii în timpul săpării unei fântâni dă cât se poate de bine în faţa istoricilor materialişti (şi a cititorilor pe care aceştia îi mai au). Totuşi, din punct de vedere probabilistic, pentru ca un om să descopere întâmplător o comoară săpând o fântână, şansele sunt de unu la un miliard. Este mult mai probabil ca Iova să fi aflat de existenţa acelei comori îngropate datorită flăcărilor albăstrii ce pot fi observate de la mare depărtare. Atât bătrânii din zonele rurale, cât şi căutătorii de comori profesionişti afirmă că, adeseori, în anumite perioade, mai ales în preajma sărbătorilor, deasupra comorilor îngropate apar flăcări albăstrui, ce pot fi zărite de la distanţă; tradiţia populară afirmă, la rândul ei, că comorile sunt apărate de fiinţe decorporate deloc prietenoase – de fiinţe umane decorporate legate de comori în timpul vieţii sau chiar de demoni. Pentru îmbunarea acestor făpturi trebuie îndeplinite anumite ritualuri care în vremurile de demult erau cunoscute de bătrâni.

Pe de altă parte, se ştie tot din legendele bătrânilor sau din povestirile căutătorilor de comori că cel ce doreşte să dezgrope o comoară trebuie să aibă inima curată; altfel o păţeşte într-un mod deloc metaforic: acolo îi rămân oasele. Tradiţia populară românească, atât de nesocotită de către istoricii moderni, este plină de evenimente dramatice prin care au trecut hoţii de comori în secolele trecute. Mulţi dintre aceştia, datorită lăcomiei, şi-au lăsat oasele pe câmpuri şi prin virogi, iar sufletul lor a devenit prizonier al acelor locuri.  Întemeietorul Craiovei moderne, personajul denumit Iova, pare să fi trecut cu brio de încercările la care a fost supus în decursul descoperirii şi însuşirii acelei comori, motiv pentru care a supravieţuit apoi o perioadă destul de îndelungată de timp, astfel că a murit la adânci bătrâneţi.

Aşa cum indică desfăşurarea evenimentelor, datorită descoperirii comorii, Iova a devenit cel mai bogat om din aceste locuri. În cele din urmă, datorită bogăţiei sale, Iova a fost desemnat drept conducător al comunităţii, motiv pentru care a fost desemnat drept “krai”. De atunci a intrat în vorbirea curentă a populaţiei expresia „norocos ca Iova(n) ”, expresie ce se mai foloseşte şi în ziua de astăzi în unele zone rurale din jurul Craiovei – de exemplu, în zona satelor Mofleni şi Palilula.

 Teritoriul stăpânit de Iova a devenit astfel o krăie – “Krăia lui Iova” sau, pe scurt, Krai-Iova. În acest caz, evenimentele definesc cu exactitate etimologia oraşului. Numele oraşului Craiova, potrivit acestei etimologii, este formată din “Krai” şi “Iova” (Iovan), adică “Krai-Iova” sau, după cum se spune astăzi Craiova. După un timp, locaţia de reşedinţă a Kraiului Iova a devenit capitala unei formaţiuni prestatale de tip medieval (pentru a folosi expresia istoriografiei moderne) destul de întinse – sau a unei „rumânii populare”, după formularea cât se poate de expresivă a lui Nicolae Iorga. Datarea evenimentelor ce l-au avut în centru pe Kraiul Iova este destul de anevoiasă; pot fi făcute doar câteva presupozţii. Cel mai probabil, perioada în care a trăit Kraiul Iova se înscrie între mijlocul celui de-al zecelea secol şi sfârşitul celui de-al unsprezecelea – între anii 1050-1190.

Mai trebuie specificat faptul că, uneori, în tradiţiile populare orale ale zonei, locaţia actualului oraş Craiova a fost desemnată prin expresia „nedeia krăiască”. Formularea destul de atipică de „nedeie krăiască” ne poate duce cu gândul la faptul că Iova a fost ales krai al ţinutului cu acordul celor ce se adunau la nedeia ce se ţinea periodic în zonă; doar astfel se poate explica alipirea celor doi termeni: nedeie şi krai. O nedeie instituită în onoarea şi sub patronajul kraiului, nedeie denumită aşadar krăiască, demonstrează şi faptul că în acea perioadă de timp zona Craiovei a dobândit o importanţă comercială excepţională. Nedeia krăiască trebuie să se fi ţinut ani de-a rândul într-o locaţie consacrată în mod special, iar ulterior în acea locaţie trebuie să se fi construit câteva clădiri administrative şi religioase în care kraiul şi curtea sa să-şi fi desfăşurat activitatea.

În mod firesc, în cazul descoperirii unei comori atât de importante, care l-a propulsat la rangul de krai – kraiul fiind un conducător ales în principal datorită bogăţiei sale (cel mai bogat om din ţinut) – Iova ar fi trebuit să facă o danie importantă sau să construiască, eventual, o biserică, aşa cum era obiceiul în epocă. Doar astfel îşi putea păstra sufletul curat, iar eventualele efecte magice nefaste ale descoperirii comorii ar fi fost diminuate. Fapt mai mult decât surprinzător, în perioada în care se presupune că a trăit Iova, adică între mijlocul secolului al zecelea şi sfârşitul secolului al unsprezecelea, pe teritoriul actualului oraş Craiova a fost construită într-adevăr o biserică, şi nu o biserică oarecare, ci una foarte importantă: Biserica Sfântul Dumitru. Uimitor este faptul că această biserică a fost construită chiar pe dealul unde, după cum afirmă legendele, Iova a descoperit comoara. Aşadar, este foarte probabil ca Biserica Sfântul Dumitru să fi fost construită chiar de Iova Kraiul. Iova a construit biserica chiar pe locul în care a descoperit comoara, ceea ce nu este deloc neobişnuit. Este chiar foarte normal şi, cu atât mai mult, este în spiritul cutumelor acelor timpuri. Tradiţia orală a bisericii Sfântul Dumitru din Craiova oferă informaţii suplimentare în sensul acceptării acestei opinii. „Păreri neconfirmate documentar plasează existenţa Bisericii Sfântul Dumitru în vremea fraţilor Petru şi Asan, secolul XII (1185) sau a lui Ioan al Cumanilor, sec. XIII (1230), ori a lui Mircea cel Bătrân” – afirmă site-ul oficial al Bisericii. „Istoria Craiovei se identifică cu istoria Bisericii Sfântul Dumitru”, mai afirmă site-ul citat, ceea ce este foarte exact formulat, oferind în acelaşi timp o bază de pornire cuprinzătoare în ceea ce priveşte înţelegerea istoriei acestor locuri. (24)

Evident, actuala biserică Sfântul Dumitru nu este aceeaşi cu cea despre care se afirmă că a fost construită în jurul anului 1185. De-a lungul timpului, aşa cum s-au petrecut lucrurile cu mai toate lăcaşele de cult de pe teritoriul locuit de poporul român, biserica construită de Kraiul Iova a căzut cu timpul în ruină, iar în acel loc a fost rezidită alta. De fapt, biserica Sfântul Dumitru a căzut în ruină şi a fost rezidită de mai multe ori. A doua rezidire a bisericii Sfântul Dumitru a fost realizată de către boierii Craioveşti în jurul anului 1483, dar prima atestare documentară provine abia din anul 1645, când este menţionată sub numele de „Biserica Domnească de la Craiova” sau sub numele „Băneasa”. Biserica Sfântul Dumitru a fost rezidită din temelii, pentru a treia oară, în 1651 de domnitorul Matei Basarab. În 1690 a fost reparată de armăşul Petru Obedeanu, iar treizeci şi cinci de ani mai târziu, în 1724, a fost restaurată şi repictată sub patronajul fiului acestuia, stolnicul Constantin Obedeanu. Începând cu anul 1849, biserica Sfântul Dumitru a căzut iarăşi în ruină (în anul 1840 avusese loc un cutremur, care a distrus mare parte din Craiova). Abia în anul 1889, biserica Sfântul Dumitru a fost iarăşi rezidită din temelii (a patra oară) cu sprijinul Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, de către arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy. Biserica Sfântul Dumitru a fost (re)sfinţită în anul 1893. Picturile actuale au fost realizate între anii 1907-1933. Din anul 1939, biserica Sfântul Dumitru a devenit Catedrală. (10)

Sintetizând datele furnizate de legendele populare se poate afirma aşadar că Iova a fost un personaj istoric real, probabil un ţăran neaoş, care în urma descoperirii comorii, s-a îmbogăţit şi a devenit krai. Fiind bun creştin, Iova a construit Biserica Sfântul Dumitru chiar pe locul unde a descoperit comoara. De aceea, fieful său (sediul krăiei) trebuie considerat Dealul Sfântul Dumitru. În mod logic, alături de biserică, în acel loc Iova trebuie să-şi fi construit o reşedinţă krăiască. Potrivit cutumelor de atunci, această reşedinţă trebuia amplasată destul de aproape de biserică, nu mai mult de o sută-două de metri, totul fiind înconjurat de gard sau de zid protector. Locul cel mai indicat de a servi drept reşedinţă kraiului Iova nu poate fi decât amplasamentul actual al Casei Băniei, care este situată la nici o sută de metri de biserica Sfântul Dumitru. Fireşte, sediul krăiei din acea perioadă nu are nimic de-a face cu Casa Băniei în actuala ei înfăţişare, care a fost construită mult mai târziu; pe timpul lui Iova exista doar un conac ţărănesc mai înstărit, ce i-a servit drept reşedinţă.

Cu toate că istoriografia păstrează tăcerea cu privire la acest subiect, se poate presupune că Iova a avut urmaşi, iar urmaşii săi trebuie să-i fi perpetuat numele, să fi fost la fel de bogaţi ca şi el, fiind moştenitorii săi legitimi şi, mai mult decât atât, să fi stăpânit cam acelaşi teritoriu. Poate că nu-i prea geu de descoperit cine au fost urmaşii Kraiului Iova. Bineînţeles, nimeni alţii decât boierii Craioveşti. Ei sunt singurii care au avut un nume identic, care au fost extrem de bogaţi şi, mai mult decât atât, care au stăpânit cam acelaşi teritoriu.

De fapt, pe locul unde odinioară se aflau casele Craioveştilor s-a construit mai târziu Casa Băniei. Actuala Casă a Băniei, care este cea mai veche clădire civilă din Craiova, datează de pe timplul lui Constantin Brâncoveanu, fiind constuită în anul 1699, şi restaurată succesiv în anii 1940, 1966, 1977 şi 1989.

FRAGMENTE DIN

CRAIOVA, PERLA VALAHIEI