EXCALIBUR

OPOZIŢIA GULERELOR ALBE: TEHNOREVOLTAŢII

La început timid, apoi din ce în ce mai îndrăzneţ, noile concepţii ale celui de-a treilea val au creat breşe adânci în concepţia realismului industrial, permiţând modelarea unei alternative viabile. În acest context, promotorii realismului tehno au încercat să pună la punct un nou scenariu coerent al istoriei cosmice şi umane, total diferit de cel prezentat de exponenţii realismului industrial. Evident, fiind abia la început, scenariul istoriei cosmosului realizat din perspectiva realismului tehno are încă multe lacune, dar debutul este relevant.

Astfel, dacă s-ar realiza un film de o oră şi jumătate după scenariul promovat de către promotorii realismului tehno, succesiunea evenimentelor ar fi total diferită de cea prezentată în filmul promovat de realismul industrial. N-am vedea în film nici o explozie iniţială de tipul Big-bang-ului, care să genereze cosmosul, nici o mutaţie accidentală a vreunei specii de plante sau animale, n-am vedea nici o urmă de selecţie naturală, după cum nu am remarca vreo formă de evoluţie a speciilor de la simplu la complex. De asemenea, nu am fi martorii transformării maimuţei în om. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, că o mare parte dintre noii promotori ai realismului tehno resping cu îndrăzneală principalele idei şi teorii promovate de realismul industrial: big-bang-ul, generarea spontană a vieţii în supa primordială a protopământului, mutaţiile genetice accidentale, evoluţia speciilor dintr-o formă comună, selecţia naturală, evoluţia omului din maimuţă etc.

Este şi mai remarcabil de menţionat faptul că, în ultima perioadă de timp, promotorii noilor concepţii ce pot fi înglobate sub titulatura generică de realism tehno sunt “gulere albe” – savanţi şi profesori universitari de la universităţi celebre ale lumii, în special din Statele Unite ale Americii şi Anglia. Aceştia au fost desemnaţi adesea prin termenul de “tehnorevoltaţi.”

Printre cei mai celebri “tehnorevoltaţi” din rândul “gulerelor albe” ai ultimului sfert de veac se numără savantul american Henry Madison Morris (născut 1918 Dallas Texas, decedat 2006, Santee, California) care a fost unul dintre fondatorii “Creation Research Society şi Institute for Creation Research”, şi unul dintre promotorii conceptului modern de “Intelligent Design”, promovat de Discovery Institute USA. (25)

Henry M. Morris este considerat şi părintele “ştiinţei moderne a creaţiei” – pe scurt spus, al creaţionismului ştiinţific. Împreună cu un colectiv impresionant de aproximativ 300 de savanţi din toate domeniile ştiinţei (în marea lor majoritate americani), Henry M Morris a realizat, din perspective ştiinţifice, o redefinire a ştiinţei moderne în scopul înţelegerii mai complete a arhitecturii cosmosului, omului şi istoriei.

Prima idee a concepţiei realismului industrial pusă sub lupă şi respinsă fără drept de apel de nucleul “gulerelor albe” reunite la Discovery Institute este chiar cea a formării cosmosului în urma big-bang-ului originar.

După cum aprecia Henry M. Morris, teoria big-bangului nu are nici o bază ştiinţifică; mai mult decât atât, contrazice legile termodinamicii, astfel că poate fi considerată doar  speculaţie filosofică, nu ştiinţă, aşa cum s-a afirmat de atâtea ori până în prezent. “Este bine să notăm – afirmă Henry M. Morris – în această etapă implicaţiile primei legi şi ale celei de a doua legi a termodinamicii cu privire la originea universului. Trebuie să se sublinieze că aceste două legi sunt legi ştiinţifice dovedite, dacă există aşa ceva în ştiinţă. Ele au fost tes­tate, măsurate şi confirmate experimental, de mii de ori, atît în sisteme extrem de mari cât şi în sisteme extrem de mici, şi nici un om de ştiinţă nu se îndoieşte de deplina lor aplicabilitate în coor­donatele spaţiu-timp accesibile nouă. De aceea implicaţiile cos­mice ale acestor două legi sunt profunde.” (25)

Aşadar, premisa principală de la care porneşte Henry M. Morris este că prima lege a termodinamicii (legea conservării energiei) şi a doua lege a termodinamicii (legea decăderii energiei), contrazic flagrant presupusa teorie a big-bang-ului promovată de realismul industrial. Prima lege a termodinamicii, afirmă autorul citat, “afirmă că nimic nu este acum nici creat, nici distrus. Ea ne învaţă deci foarte convingător că universul nu s-a creat pe sine; nu există nimic în structura prezentă a legii naturale care ar putea cumva să îi explice originea. A doua lege afirmă că orice sistem lăsat fără influenţe din afară tinde întotdeauna să se mişte de la o stare ordonată către o stare dezordonată, energia lui tinzând să se transforme în nivelele de disponibilitate inferioare, ajungând în final la starea de mişcare totalmente haotică şi de indisponibilitatea pentru o altă lucrare. Când toată energia cosmosului se va fi degradat până la starea de energie calorică haotică, cu o mişcare haotică a moleculelor şi cu o temperatură uniformă de nivel scăzut, universul va fi murit de moarte termică. Faptul că universul încă nu este mort este o dovadă clară că el nu este infinit de bătrân. De vreme ce el va muri, în timp, dacă procesul actual continuă, timpul nu se poate să fi fost de durată infinită. Universul nostru actual este un continuum de spaţiu, masă şi timp, astfel că dacă una dintre aceste entităţi a avut un început, celelalte două trebuie să fi început simultan cu ea. A doua lege cere ca universul să fi avut un început; prima lege exclude posibilitatea ca el să se fi început pe sine.” Soluţia, mai afirmă autorul citat, este un singură: “universul a fost creat de o Cauză care îl transcende. Nimic din cadrul spaţiu-masă-timp observabil în prezent nu este o cauză adecvată; prin urmare Cauza trebuie să fie ori un proces evoluţionar dincolo de spaţiul observabil sau anterior timpului observabil (şi astfel dincolo de domeniul ştiinţei), ori un proces creator care a dat naştere spaţiului, materiei şi timpului concomitent şi simultan. Este evident prin definiţie că nici teoria marii explozii, nici teoria stării staţionare nu au nici o bază observaţională. De fapt, ele contrazic ambele legi ale termodinamicii. Prin ur­mare, ele sunt speculaţii filosofice, nu ştiinţă, presupuneri secundare pentru a evita contradicţiile pe care le implică modelul evoluţionist.” (25)

Explicaţia acestor afirmaţii este formulată astfel: “prima lege afirmă, de fapt, că universul nu putea să se creeze pe sine. A doua lege afirmă, de fapt, că el trebuie să fi fost creat. Altminteri s-ar fi dezintegrat total deja. Săgeata timpului este îndreptată în jos, şi dacă legile actuale continuă să acţioneze, universul va muri în cele din urmă, soarele şi toate rezervoarele lui de energie utilă fiind complet secătuite. El nu va înceta să existe (potrivit primei legi), dar va fi mort (potrivit celei de a doua legi). Întrucît nu este mort deocamdată, el trebuie să fi avut un început; dacă ar fi infinit de bătrîn, el ar fi fost mort deja. Potrivit presupoziţiei evoluţioniste, nu există nici un agent exterior care să-l reîntinerească. El este un sistem închis care operează absolut singur. Dar potrivit celei de-a doua legi, un sistem închis trebuie să se îndrepte spre dezintegrare, el neputînd să se organizeze la nivele superioare de integrare sau organizare, cum cere concepţia evoluţionistă. Astfel, cele mai sigure două legi ale ştiinţei contrazic categoric şi explicit cosmogonia evolu­ţionistă. Singurul mod în care cosmogonia evoluţionistă ar putea fi validă ar fi într-un timp sau loc în care legile ştiinţei să nu fie valide. Cosmosul este un continuum de spaţiu şi timp, iar legile termodinamicii se aplică tuturor sistemelor cu masă şi energie, observate şi măsurate vreodată în spaţiu şi în timp, fără să se fi înregistrat vreo excepţie.” (25)

Este evident că, în afara faptului că desfiinţează fără drept de apel teza big-bangului – a marii explozii iniţiale din care s-ar fi născut universul -, prin cele afirmate anterior savantul Henry M. Morris se încumetă să ofere un răspuns cât se poate de comprehensibil primului conflict al ideilor transcedentale enunţat de Immanuel Kant în Critica raţiunii pure (menţionat în paginile anterioare): dacă universul este finit sau infinit ori dacă timpul este limitat sau nelimitat. Răspunsul savantului american este cât se poate de clar şi de răspicat: toate datele ştiinţei moderne indică faptul că universul material este finit – că este limitat în spaţiu şi în timp.