EXCALIBUR

ISTORIA CREAŢIEI – GENEZA

După cum se ştie, cea mai completă descriere a creaţiei lumii de către Dumnezeu este expusă în prima parte a Vechiului Testament sub titlul Facerea (Geneza). Facerea sau Geneza face parte din  primele cinci cărţi ale Vechiului Testament (Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul) ce-i sunt atribuite lui Moise, şi care formează Pentateuhul.

Evreii numesc această primă carte a Vechiului Testament prin termenul Bereşit (adică „La început”), după primul cuvânt al cărţii. Septuaginta (traducerea Bibliei din ebraică în greacă) o numeşte „Ghenesis” (adică Origine sau Naştere), după conţinut. Vulgata (traducerea bibliei în latină) redă ambele denumiri: „Liber Beresith id est Genesis.” Traducerile româneşti preferă denumirea „Facerea”, mai rar „Geneza.” (28)

În Facerea (Geneza) Moise a dezvăluit creaţia lui Dumnezeu de-a lungul primelor şase zile ale creaţiei, care a inclus creaţia cerurilor şi a pământului, creaţia tăriei, a apei şi a uscatului, creaţia vegetaţiei, creaţia Luminătorilor, Soarele şi Luna, creaţia vieţuitoarelor din mări şi de pe uscat, creaţia protopărinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva, săvârşirea de către aceştia a păcatului originar, izgonirea din Eden, istoria primelor generaţii, epoca patriarhilor, potopul şi activitatea lui Noe, dărâmarea Turnului Babel, răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului şi formarea principalelor linii genealogice. Toate acestea formează „cartea completă a naşterii cerului şi a pământului”, aflată de către Moise direct de la Dumnezeu.

Prima parte a Genezei, aşa cum apare în traducerea românească a Septuagintei, este edificatoare şi trebuie redată în totalitate (Septuaginta; Geneza cap 1; 1-31 / cap 2; 1-4): „Întru început Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Iar pământul era nevăzut şi neorânduit, întuneric deasupra genunii şi duhul lui Dumnezeu se purta peste apă. Şi Dumnezeu a zis: “Să fie lumină.” Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că lumina era bună. Şi a despărţit Dumnezeu între lumină şi întuneric. Şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul noapte. Şi a fost o seară şi a fost dimineaţă: ziua dintâi. Şi Dumnezeu a zis: “Să se facă o tărie în mijlocul apei, care să despartă în două apa de apă.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut tăria şi a despărţit, la mijloc, apa de sub tărie de apa de deasupra tăriei. Şi Dumnezeu a numit tăria cer. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă. Ziua a doua. Şi Dumnezeu a zis: “Să se strângă apa de sub cer într-un singur loc şi să se vadă uscatul.” Şi s-a făcut întocmai. Apa de sub cer s-a strâns în locurile lor de strângere şi s-a văzut uscatul. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar mulţimea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi Dumnezeu a zis: “Pământul să nască păşune cu iarbă, semănând sămânţă după fel şi asemănare, şi pomi roditori dădători de fruncte, în care să fie seminţe după felul lor pe pământ.” Şi aşa a fost. Pământul a născut păşune cu iarbă, semănând sămânţă după fel şi asemănare, şi pomi roditori dătători de fructe, în care să fie seminţe după felul lor pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.  Şi Dumnezeu a zis: “Să fie luminători în tăria cerului, ca să lumineze pământul şi să despartă între zi şi noapte. Să rămână ca semne pentru anotimpuri, pentru zile şi pentru ani şi să stea pentru lumină în tăria cerului: să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari, luminătorul mare stăpân peste zi, şi luminătorul mic, stăpân peste noapte, şi stelele. Şi le-a aşezat Dumnezeu în tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să stăpânească zilele şi nopţile şi să despartă între lumină şi întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că era bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra. Şi Dumnezeu a zis: “Apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii şi zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului.” Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a făcut balene mari şi toată suflarea animalelor târâtoare pe care apele le-au scos la iveală, soi după soi; a făcut şi zburătoarele înaripate, soi după soi. Şi a văzut Dumnezeu că erau bune. Atunci Dumnezeu le-a binecuvântat zicând: “Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor, iar zburătoarele să se înmulţească pe pământ.” Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Ziua a cincea. Şi Dumnezeu a zis: “Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede, târâtoare şi fiarele pământului sălbatice, soi după soi, şi târâtoarele, soi după soi.” Şi a văzut Dumnezeu că erau bune. Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul nostru şi după asemănare şi să stâpânească peste peştii mării, peste zburătoarele cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele de pe pământ.” Şi Dumnezeu l-a făcut pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut: parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat spunând: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi-l peste peştii mărilor şi peste zburătoarele cerului, peste toate animalele, peste întreg pământul şi peste toate târâtoarele de pe pământ.”.. Şi aşa a fost. Dumnezeu s-a uitat la tot ce-a făcut şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost o seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. Şi au fost desăvârşite cerul, pământul şi toată podoaba lor. În ziua a şasea Dumnezeu şi-a desăvârşit lucrările pe care le făcuse, iar în ziua a şaptea s-a odihnit, după toate lucrările pe care le făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că atunci s-a odihnit după toate lucrările Sale, pe care Dumnezeu începuse să le facă. Aceasta este cartea naşterii cerului şi a pământului, atunci în ziua în care Dumnezeu a făcut cerul, pământul şi toată verdeaţa câmpului, înainte ca ea să apară pe pământ, şi toată iarba câmpului, înainte ca ea să răsară.” (Septuaginta; Geneza Cap 1; 1-31 / Cap 2; 1-4).

Aşadar, prima parte a Genezei, capitolele 1-12, se referă la întreaga umanitate şi nu doar la poporul evreu. Istoria poporului evreu începe abia după potopul din vreamea lui Noe şi după episodul denumit Turnul Babel, când a avut loc răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului şi încurcarea limbilor. Anterior potopului s-au desfăşurat mai multe evenimente dramatice care au schimbat din temelii faţa lumii şi destinul oamenilor: păcatul primilor oameni creaţi de Dumnezeu, protopărinţii Adam şi Eva, alungarea acestora din Eden, naşterea progeniturilor protopărinţilor, Abel şi Cain, uciderea lui Abel de către Cain, naşterea lui Set, care a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Adam, formarea a două seminţii distincte, cea a lui Cain (cainiţii) şi cea a lui Set (setiţii), epoca patriarhilor, între care la loc de cinste figurează patriarhii Enoch şi Noe.

Potopul a fost cel mai dramatic eveniment ce s-a petrecut pe pământ. Septuaginta, Geneza Cap 6; vs 13-22, menţionează că dintre toţi oamenii de pe suprafaţa pământului doar Noe a găsit har în faţa Domnului Dumnezeu. “Atunci Dumnezeu i-a zis lui Noe: „A sosit dinaintea Mea clipa tuturor oamenilor, căci din pricina lor pământul s-a umplut de nedreptate. Iată, Eu îi nimicesc, laolaltă cu pământul. Fă-ţi, aşadar, o arcă din grinzi tari. Să-i faci încăperi şi s-o ungi cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Aşa să faci arca: de trei sute de coţi lungime, de cincizeci de coţi lăţime şi de treizeci de coţi înălţime. Ai să închei arca şi ai s-o acoperi până la un cot deasupra. Uşa ai să i-o croieşti într-o latură. Ai să-i faci caturi jos, la mijloc şi sus. Iată, Eu dezlănţui potopul, şuvoi peste pământ, ca să nimicească tot trupul de sub cer, în care se află suflare de viaţă. Toate câte sunt pe pământ vor pieri. Dar cu tine voi încheia legământul Meu: vei intra în arcă, tu, fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi, împreună cu tine şi, din toate animalele, târâtoarele, sălbăticiunile vei lua două câte două din tot trupul, de fiecare soi, şi le vei aduce în arcă, ca să le hrăneşti cu tine: vor fi o parte bărbă­tească şi o parte femeiască.” (Geneza Cap 6; vs 13-22)

Potopul a afectat întregul pământ. Septuaginta; Geneza; Cap 6, vs; 17-24, menţionează următoarele: „Şi potopul a durat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pe pământ. Apa a crescut, a smuls arca şi ea a fost ridicată de la pământ. Apa s-a înstăpânit şi a crescut foarte pe pământ, iar arca era purtată deasupra apei. Apa a pus tot mai mult stăpânire pe pământ şi a acoperit toţi munţii cei înalţi de sub cer. S-a înălţat la cincisprezece coţi deasupra şi a acoperit toţi munţii cei înalţi. Tot ce era trup mişcător pe pământ a pierit: zbură­toare, dobitoace şi sălbăticiuni, toate târâtoarele ce mişcă pe pământ şi toţi oamenii. Toate făpturile cu suflare de viaţă, toate [vieţuitoarele] de pe uscat au pierit. Şi [Dumnezeu] a şters tot ce ridicase, tot ce se afla pe faţa întregului pământ, de la oameni până la animale, târâtoare şi zburătoarele cerului: toate au fost şterse de pe pământ. Doar Noe a fost lăsat şi cei care se aflau cu el în arcă. Şi apa a crescut pe pământ timp de o sută cincizeci de zile.” (Geneza Cap 6; vs 17-24)

După potop, arca s-a oprit pe Muntele Ararat, în estul Turciei actuale, unde Dumnezeu a încheiat Legământ cu Noe şi cu fiii săi: “Şi i-a grăit Dumnezeu lui Noe şi fiilor săi care erau cu el, zicând: „Iată, Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri de după voi şi cu toate fiinţele vii care sunt cu voi: cu păsările, cu dobitoacele şi cu toate fiarele pământului care sunt cu voi, cu toate câte au ieşit din corabie; cu voi închei acest legământ: nici un trup nu va mai pieri de apele potopului şi nici un potop nu va mai fi să pustiască pământul.” Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Iată semnul legământului pe care Eu îl fac cu voi şi cu toată fiinţa vie care este cu voi, din neam în neam şi de-a pururi: curcubeul Meu îl aşez în nor, ca să fie el semn al legământului dintre Mine şi pământ.” (Geneza Cap 6; 17-24)

Potrivit Genezei, din cei trei fiii ai lui Noe, pe nume Sem, Ham şi Iafet, s-au format trei seminţii principale, care s-au răspândit pe suprafaţa pământului: iafetiţii, seminţii şi hamiţii.

Răspândirea oamenilor pe suprafaţa pământului a fost grăbită de tentativa nereuşită de a construi Turnul Babel, când, aşa cum menţionează Septuaginta: “Tot pământul era o singură gură şi un singur glas pentru toţi. Şi a fost aşa: mişcându-se ei de la răsărit au găsit o câmpie în ţinutul Sennaar şi s-au aşezat acolo. Fiecare a zis vecinului său: „Haideţi să facem cărămizi şi să le ardem în foc.” Pentru ei cărămida înlocuia piatra, iar smoala, lutul. Şi au zis: „Haideţi să ne construim o cetate şi un turn, ai cărui vârf să ajungă până la cer, şi să ne facem un nume înainte de a fi împrăştiaţi pe faţa pământului.” Şi Domnul a coborât să vadă cetatea şi turnul, pe care le-au construit fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, toţi sunt un neam şi-o gură; au început să facă lucrul acesta şi acum nu vor lăsa nimic din ce se pun să facă. Haidem, să coborâm şi să le amestecăm limbile acolo, pentru ca nimeni să nu mai priceapă graiul celui de-aproape.” Şi Dumnezeu i-a împrăştiat de acolo pe faţa întregului pământ, iar ei n-au mai construit cetatea şi turnul. De aceea s-a numit Amestecare, pentru că acolo Domnul “a amestecat” limbile de pe tot pământul şi tot de acolo Domnul Dumnezeu i-a împrăştiat pe toată faţa pământului.” (Geneza; Cap 11; 1-9)

Aceasta a fost prima parte a Genezei, parte care se referă la creaţia lumii şi la istoria generală a umanităţii, în tâlcuirea celor 70 de înţelepţi care au tradus Vechiul Testament din ebraică în greacă la începutul erei creştine şi care a intrat în istorie sub numele Septuaginta.