ŢINUTUL OAMENILOR CERULUI

EDENUL ETERIC

În cel de-al treilea ciclu al cosmosului, Dumnezeu a construit un nou palier cuantic, care este al şaselea palier cuantic al Oceanului de Lumină. Acest palier cuantic este actuala lume eterică. Pe al şaselea palier cuantic al Oceanului de Lumină, Dumnezeu a creat din nou o lume perfectă, ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic înainte. Aceasta a fost cel de-al treilea Eden – care poat fi denumit Edenul eteric.

În Edenul eteric, Dumnezeu a creat iarăşi un prim om. Primul om a fost numit Adam (precum predecesorii săi). Abia acesta este Adam despre care vorbeşte Vechiul Testament. De fapt, Vechiul Testament (Geneza) începe expunerea procesului creaţiei lumii doar din momentul formării Oceanului de Lumină, adică din momentul în care “Dumnezeu a zis: să fie lumină”. Apoi, Geneza reia procesul creaţiei cu momentul apariţiei Edenului eteric şi al creaţiei primului om. Edenul vetero-testamentar este, de fapt, cel de-al şaselea palier cuantic, iar primul om creat de Dumnezeu pe acest palier este al treilea Adam. Între momentul apariţiei Edenului eteric şi momentul creaţiei celui de-al treilea Adam s-a scurs o lungă perioadă de timp.

Nu trebuie să încurce denumirea de Adam atribuită la trei persoane diferite; prin numele Adam a fost desemnat primul om dintr-o generaţie sau dintr-un şir de oameni. Explicaţia, motivul sau, dacă se poate spune astfel, misterul expunerii selective al procesului creaţiei la care a recurs autorul Genezei, care a fost Moise, doar din momentul formării celui de-al şaselea palier cuantic va fi analizat pe parcursul acestei cărţi. Deocamdată trebuie reamintit că Moise a fost un membru al poporului evreu, care în urma unei Revelaţii Dumnezeieşti, a expus în cartea Genezei linia sa genealogică ce a început cu Adam al celei de-a treia generaţii. Aşadar, cel de-al treilea Adam a fost creat în Edenul eteric, pe cel de-al şaselea palier al cosmosului, de către Dumnezeu “după Chipul şi Asemănarea Sa”. După aceea, aşa cum specifică Geneza, Dumnezeu a creat prima femeie, Eva. Prima femeie a fost creată “după chipul şi asemănarea bărbatului”. Primul bărbat, Adam şi prima femeie, Eva au locuit o lungă perioadă de timp în Edenul eteric. Ei au fost singurii locuitori umani ai Edenului. La fel ca strămoşii lor din cele două cicluri anterioare, Adam şi Eva au “umblat” o lungă perioadă de timp cu Dumnezeu şi au învăţat rosturile a tot ce există.

Pentru decelarea corectă a succesiunii evenimentelor creaţiei mai trebuie afirmat că în toată această perioadă de debut a celui de-al treilea ciclu al cosmosului, Cei întunecaţi – îngeri, spiritele naturii şi oameni care s-au răzvrătit în ciclurile cosmice anterioare, inclusiv cei doi Adam Kadmon din ciclurile anterioare – locuiau în haos, fără să ştie ce se petrece în Oceanul de Lumină. Nu aveau cunoştinţă de faptul că Dumnezeu crease un nou palier cuantic, o nouă lume, un nou Eden şi o nouă primă pereche de oameni. Nu exista nici o informaţie şi nici un impuls energetico-informaţional care să le dea de ştire cu privire la toate aceste aspecte.

La baza existenţei şi funcţionării cosmosului se află mai multe legi fundamentale, dintre care cele mai importante sunt: legea rezonanţei sau a sintoniei şi legea cauzalităţii. Potrivit legii rezonanţei, cele ce sunt asemănătoare se atrag: orice fiinţă atrage şi este atrasă de acele fiinţe care au aceeaşi vibraţie energetico-informaţională. Potrivit legii cauzalităţii, orice fenomen sau eveniment devine la rândul său o cauză, care are tendinţa de a produce un efect. Efectul devine la rândul său cauză şi aşa mai departe. În consecinţă, fiinţele aflate în haos nu ştiau că Dumnezeu mai crease o lume şi o primă pereche de oameni întrucât, potrivit legii rezonanţei, nu puteau intra în conexiune cu această lume. Lumea nou creată, Edenul eteric creat pe cel de-al şaselea palier al cosmosului, era o creaţie perfectă a lui Dumnezeu. De asemenea, între haos şi noul palier cuantic nu exista o relaţie de cauzalitate.

Dumnezeu nu poate crea ceva imperfect, astfel că între fiinţele din haos şi fiinţele din lumea nou creată, Adam şi Eva, nu exista nici un fel de compatibilitate energetică – nu exista rezonanţă. Edenul eteric era în rezonanţă energetico-informaţională (aşa spunem noi astăzi) doar cu fiinţele perfecte: cu Fiii Luminii – îngerii şi spiritele naturii -, care au rămas în pacea lui Dumnezeu şi cu prima pereche de oameni: Adam şi Eva. Fiii Luminii veneau şi plecau oricând din şi în noua lume; ei se puteau mişca instantaneu din noul Eden în oricare dintre sferele din Oceanul de Sunet, din Oceanul de Miros sau din Oceanul de Lumină. Reşedinţele propriu-zise ale Fiilor Luminii (îngeri şi spirite ale naturii) sunt situate în sferele (lumile) perfecte din cele trei Oceane. Ei veneau din lumile lor de reşedinţă în noua lume doar pentru a-i sluji lui Dumnezeu, Tatăl tuturor.

La rândul lor, Adam şi Eva, primii oameni creaţi în noul palier cuantic, erau fiinţe compatibile cu acea lume, cu îngerii şi cu spiritele naturii din categoria Fiilor Luminii şi, fireşte, cu Dumnezeu. Cât timp au existat în Eden, Adam şi Eva nu au manifestat vreo energie negativă: nu au avut nici o dorinţă şi nici o intenţie contrară Ordinii cosmice.

Planul lui Dumnezeu cu oamenii era următorul: Adam şi Eva trebuiau să se desăvârşească în urma “umblării” cu Dumnezeu – mai pe înţelesul nostru, trebuiau să se desăvârşească în urma unei educaţii adecvate realizată sub îndrumarea directă a lui Dumnezeu -, apoi să procreeze (aşa spunem noi acum, dar în Edenul eteric nu putea fi vorba despre o procreaţie care să fi presupus o unire sexuală propriu-zisă; unirea sexuală a apărut doar ulterior, în palierul cuantic material). Procreaţia trebuia să se producă doar în urma Binecuvântării lui Dumnezeu.

Procreaţia primilor oameni în Eden presupunea o unire sufletească (aurică) combinată cu emiterea unor sunete modulate informaţional. În mod concret, unirea procreativă consta într-o îmbrăţişare, răstimp în care Adam şi Eva trebuiau să manifeste un anumit tip de energie de intenţie (energiile de intenţie sunt emise din inima fiinţei), pe fondul emiterii unor sunete guturale. În urma acestei uniri procreative, urmau să se formeze noi trupuri de formă umanoidă, în care să fie atrase, prin rezonanţă, spirite pure din Lumea fără formă. Prin acest procedeu, spiritele pure aveau posibilitatea de a se se întrupa în Eden. Însă în cazul în care Adam şi Eva procreau înainte de a atinge desăvârşirea şi de a avea Binecuvântarea lui Dumnezeu, ar fi apărut probleme extrem de serioase. Ceea ce de fapt s-a şi întâmplat.

În acele timpuri de început, Binecuvântarea lui Dumnezeu avea acelaşi rol pe care îl are astăzi ceea ce teologia denumeşte Taina sfântă a căsătoriei (în ziua de astăzi, prin Taina sfântă a căsătoriei se obţine Binecuvântarea lui Dumnezeu). Înainte de a aduce la întrupare o nouă fiinţă omenească, protopărinţii Adam şi Eva trebuiau să aibă Binecuvântarea lui Dumnezeu. Binecuvântarea nu putea fi acordată decât în condiţiile în care primii oameni atingeau desăvârşirea.

Planul lui Dumnezeu era aşadar ca Adam şi Eva să se desăvârşească progresiv, iar când această desăvârşire atingea punctul final, să aducă la întrupare spirite pure. Aceste spirite pure urmau să pătrundă în palierul cuantic al Edenului eteric direct din Lumea fără formă. Primii oameni, Adam şi Eva, aveau o misiune esenţială în nou formatul cosmos: ei trebuiau să devină protopărinţii şi îndrumătorii spiritelor pure ce trebuiau să vină din Lumea fără formă.

“Scenariul” aducerii progresive de noi fiinţe omeneşti la întrupare era astfel identic cu cel din ciclurile cosmice anterioare. În primul ciclu, spiritul lui Adam primordial a fost adus la întrupare cu mult timp înainte de aducerea celorlalţi oameni tocmai pentru a se desăvârşi şi a deveni un îndrumător (educator) pentru spiritele ce urmau să vină din Lumea fără formă. Din păcate, în loc să devină un îndrumător pentru ceilalţi, prin nerespectarea poruncilor, Adam primordial s-a îmbolnăvit de boala denumită “despărţirea de Dumnezeu” şi i-a atras pe ceilalţi oameni pe calea întunecată. Tot astfel s-au desfăşurat evenimentele şi în ciclul al doilea.

Motivul interdicţiei de a procrea în afara Binecuvântării lui Dumnezeu nu este chiar atât de dificil de descifrat. Anterior întrupării în Edenul eteric, Adam şi Eva au fost spirite, adică fiinţe de formă sferică. Ca fiinţe de formă sferică, Adam şi Eva, la fel ca toate celelalte spirite de oameni, au convieţuit o lungă perioadă de timp (o eternitate, căci pe atunci nu exista timpul) cu Dumnezeu, în Lumea fără formă (Palierul cuantic primordial). Se poate spune că, în momentul în care au îmbrăcat o formă umanoidă, spiritele primilor oameni erau foarte bătrâne. Ele “umblaseră” o perioadă imensă de timp cu Dumnezeu şi învăţaseră cum să se comporte ca fiinţe de formă sferică. Dar, în momentul în care au primit trupuri de formă umanoidă, ele erau la fel de neştiutoare ca un şofer începător din ziua de astăzi. Adam şi Eva pot fi comparaţi cu doi oameni din ziua de astăzi, care, pentru a conduce o maşină trebuie, în prealabil, să urmeze şcoala de şoferi. Nu contează cât de bătrâni sunt – ca etate. Chiar dacă au vârsta de 90 de ani, ca şoferi sunt foarte tineri şi neexperimentaţi, astfel că nu se pot aventura direct în traficul aglomerat al unui mare oraş înainte de a fi învăţat regulile de bază şi de a dobândi deprinderile necesare. Deşi spiritele lor, de formă sferică, erau foarte bătrâne, Adam şi Eva erau tineri şi neexperimentaţi în ceea ce priveşte “conducerea” trupurilor de formă umanoidă – noile “maşini” puse la dispoziţie de către Dumnezeu. Trupurile de formă umanoidă erau ca nişte automobile foarte noi. Automobilul are o altă formă decât cea umanoidă; un automobil nu este, pentru conducătorul său, decât o prelungire a propriei fiinţe, cu care poate desfăşura alte activităţi decât cele specifice formei umanoide. Pentru a putea să controleze automobilul, şoferul trebuie să folosească volanul, manetele şi pedalele, care nu fac parte din propria sa fiinţă, iar pe deasupra trebuie să-şi formeze deprinderile necesare.

Adam şi Eva trebuiau să se desăvârşească ca fiinţe de formă umanoidă, tot astfel cum se desăvârşiseră ca spirite. Punctul principal în care trebuiau să se desăvârşească Adam şi Eva era emiterea energiilor de intenţie, care sunt emise direct din spirit, sub forma unor energii luminoase, precum razele laser. Orice energie de intenţie este emisă automat, din inima fiinţei – din spirit. În consecinţă, cel puţin de la Adam şi Eva până în ziua de astăzi, emiterea energiilor de intenţie nu este supusă analizei mentalului sau voinţei. Un om din ziua de astăzi emite energii de intenţie în fiecare secundă a existenţei sale: dacă vrea să mănânce, dacă vrea să doarmă, dacă vrea să se întâlnească cu un prieten, dacă vrea să meargă la locul de muncă etc. Dacă omul emite o intenţie aflată în conformitate cu Ordinea cosmică, energia este luminoasă. Dacă omul emite o intenţie care nu este în conformitate cu Ordinea cosmosului, energia este întunecată.

Dacă, de exemplu, un om vrea să mănânce un fruct, mai întâi emite respectiva energie de intenţie, iar apoi, la un interval de câteva fracţiuni de secundă, conştientizează, prin intermediul mentalului, faptul respectiv. Chiar în momentul în care doreşte să mănânce acel fruct – ceea ce înseamnă că manifestă intenţia – omul emite energia respectivă. În mod concret, energia de intenţie este asemănătoare cu o rază laser ce ţâşneşte din inima fiinţei – din spirit. Abia după ce emite acea energie, omul începe să conştientizeze faptul că doreşte să întreprindă acea acţiune. În mod firesc, omul întinde mâna şi mănâncă fructul – ceea ce presupune o acţiune motorie. În acest caz energia de intenţie este luminoasă, datorită faptului că omul nu a încălcat legile cosmice – Ordinea cosmică. Omul doar cumpărase fructul din piaţă ori îl culesese singur din livadă. Dacă însă un om doreşte să mănânce un fruct ce aparţine altuia, în mod cert încalcă Ordinea cosmică. În acest caz, energia de intenţie este întunecată. De fapt, energia de intenţie, fiind emisă de spirit, este întotdeauna luminoasă, dar în cazul în care omul încalcă Ordinea cosmosului, ea se întunecă imediat. Întunecarea se produce foarte rapid, astfel încât, în limbajul curent, se poate vorbi despre două tipuri de energie de intenţie: despre un tip de energie de intenţie luminoasă şi despre un tip de energie de intenţie întunecată.

Un proces similar s-a petrecut în cazul lui Adam şi al Evei, primii oameni creaţi în Edenul eteric, al şaselea palier cuantic al Oceanului de Lumină. În prima parte a existenţei Edenului eteric, Adam şi Eva au avut nenumărate intenţii şi dorinţe: de a mânca fructe, de a observa mai îndeaproape creaţia minunată a lui Dumnezeu, de a se plimba cât mai departe prin Eden etc. De fiecare dată, intenţiile lor au fost îndreptăţite, astfel că au fost în conformitate cu Ordinea cosmică – cu Poruncile lui Dumnezeu. Adam şi Eva erau ca doi copii – erau copiii iubiţi ai lui Dumnezeu, pe care toţi îngerii îi ocroteau. Chiar şi atunci când erau singuri în Eden, pentru că Dumnezeu îi lăsa adesea singuri să admire întocmirile de vegetaţie, Adam şi Eva au respectat Poruncile Sale, astfel că au emis doar energii de intenţie luminoase. După o lungă “umblare” cu Dumnezeu, răstimp în care au acumulat nenumărate cunoştinţe, Adam şi Eva au căzut … în miraj. Totul a pornit de la o intenţie-dorinţă emisă de Eva, care, apoi, la scurt timp, a fost împărtăşită şi de Adam. Această intenţie-dorinţă a Evei a fost legată chiar de aspectul procreativ: după câte se pare, Eva a avut intenţia procreerii în lipsa Binecuvântării lui Dumnezeu. În momentul în care a avut această intenţie în inima ei, Eva a emis o energie de intenţie întunecată. Aceasta a fost prima energie de intenţie întunecată emisă de o fiinţă în ciclul al treilea, pe al şaselea palier al cosmosului. La rândul său, în momentul în care a fost de acord cu propunerea Evei, Adam a emis şi el o energie de intenţie întunecată. Eva a avut acea intenţie doar o fracţiune de secundă, răstimp în care a şi emis energia de intenţie întunecată, iar acesta a fost cel mai dramatic moment al istoriei celui de-al treilea ciclu al cosmosului, pentru că acesta a constituit “păcatul originar”.

Păcatul originar a fost împărtăşit şi de Adam care, la rândul lui, a emis o energie de intenţie întunecată. Mai trebuie spus că, anterior acestui moment, Dumnezeu i-a avertizat de nenumărate ori pe primii oameni să nu încalce Legile Sale şi să aştepte răbdători momentul ales de El Însuşi, când vor primi Binecuvântarea de a avea fii şi fiice.

Dar, şi de această dată, trebuie spus că Dumnezeu ştie ceva ce Adam şi Eva nu ştiau la acel moment. Dumnezeu ştie ceva ce nici noi, în ziua de astăzi, nu conştientizăm în mod corespunzător. Prin emiterea acelor intenţii şi, implicit, a acelor energii de intenţie, Adam şi Eva au dorit să procreeze fără a fi avut acceptul lui Dumnezeu şi fără a fi fost desăvârşiţi, astfel că dorinţa lor a avut la bază mândria: ei au vrut să fie asemenea lui Dumnezeu, să aducă la întrupare spirite pure din Lumea fără formă, pe care să le educe la rândul lor. De fapt, Adam şi Eva au dorit ceva foarte grav, ceva ce s-a împlinit ulterior, dar cu efecte nefaste: au dorit să aducă la întrupare fiinţe după chipul şi asemănarea lor, nu după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu. Ei au vrut să fie dumnezei.

În momentul emiterii acelor prime energii de intenţie întunecate, pentru Adam şi pentru Eva procesul desăvârşirii s-a oprit. Dumnezeu a ştiut că s-a produs ceva grav, datorită faptului că Edenul pur şi perfect a fost brăzdat de o energie întunecată. Era exact ceea ce nu voia Dumnezeu să se producă. Datorită faptului că Eva şi Adam au emis energii întunecate potrivit liberului arbitru, Dumnezeu nu se putea opune. Dacă Dumnezeu ar fi făcut altceva, ar fi încălcat darul acordat de El Însuşi tuturor fiinţelor din cosmos, acela de a se manifesta potrivit liberului arbitru.

Emiterea energiei de intenţie întunecate a produs mai multe efecte. Primul efect a fost că Cei întunecaţi, care se aflau în haos (Adam primordial, Hallshithan, Lucifer, Primordialii întunericului, al doilea Adam & Co) au simţit acea energie de intenţie întunecată, precum un grup de tigri simt de la distanţă mirosul sângelui, şi au făcut instantaneu saltul din haos în Oceanul de Lumină.

Astfel au aflat cu surprindere despre existenţa unei noi lumi (palier cuantic) şi a unei noi perechi de oameni. Ei au urmat “dâra” (traseul) energiei de intenţie întunecate şi au ajuns la emitenţi: Eva şi Adam. La rândul lor, Cei întunecaţi au emis propria lor energie de intenţie, care nu putea fi decât întunecată. Această energie de intenţie întunecată s-a întâlnit cu energia de intenţie emisă de Eva într-un punct din spaţiu-timp, punct situat chiar în centrul pământului actual. Întâlnirea dintre cele două energii de intenţie a provocat o explozie de energie întunecată – un “big bang”. Chiar în acel loc s-a format un nucleu întunecat, denumit “mama tuturor întunecimilor”.

Al doilea efect a fost formarea, începând de la nucleul întunecat, a unui nou palier cuantic. Chiar în miezul nucleului întunecat – mama tuturor întunecimilor – s-a produs explozia de energie întunecată, ca rezultat al ciocnirii celor două energii de intenţie, iar în urma acestei explozii s-a format palierul cuantic material – al şaptelea palier cuantic al Oceanului de Lumină – şi Pământul în prima sa întocmire. Această primă întocmire a Pământului – prima fază a existenţei Pământului – nu era la fel de materializată precum cea de astăzi, motiv pentru care poate fi desemnată prin termenul protopământ.

Protopământul, în prima sa stază, era aşadar eterizat, dar nu atât de etrerizat precum lumea eterică. În prima secundă a existenţei sale, ca alcătuire de întocmiri (vegetaţie şi mediu), palierul cuantic material al protopământului eterizat era identic cu Edenul eteric. De fapt, se poate spune că Edenul eteric s-a reflectat energetico-informaţional în noul palier cuantic, la fel cum cerul de astăzi se reflectă pe luciul unui lac. Deosebirea dintre ceea s-a petrecut atunci şi ceea ce se petrece astăzi este însă esenţială. Astăzi, cerul nu lasă nici o urmă pe luciul lacului, ci doar se reflectă pasiv. În schimb, în perioada de început a planului cuantic material, Edenul eteric şi-a lăsat amprenta în nou formatul palier material, ca un sigiliu care se imprimă în plastilină. Tot ce exista în Edenul eteric s-a imprimat astfel în structura moleculară a planului cuantic material a protopământului. Întocmirile de vegetaţie pe care Dumnezeu le crease pentru a încânta ochii protopărinţilor în Edenul eteric s-au reflectat energetico-informaţional în noua lume. Astfel s-a format un Eden în palierul material.

Mulţi comentatori ai Vechiului Testament confundă cele două planuri cuantice, al şaselea şi al şaptelea, şi afirmă cu mâna pe inimă că Edenul a fost doar în lumea fizică. Evident, Edenul a existat şi în lumea fizică, dar ca reflectare a unui alt palier cuantic care nu are nimic de-a face cu materia aşa cum o cunoaştem astăzi.

Al treilea efect al emiterii energiilor de intenţie întunecate a fost ejectarea lui Adam şi a Evei din Edenul eteric şi, implicit, din al şaselea palier cuantic în nou formatul palier cuantic material. Această ejectare – pe care vechile scrieri o denumesc “alungare” sau “izgonire” – s-a produs datorită faptului că s-a creat o diferenţă de potenţial între perfecţiunea planului cuantic în care se afla Edenul eteric şi energia de intenţie întunecată emisă de Adam şi Eva.

Adam şi Eva nu au fost propriu-zis “alungaţi”, ci au fost translataţi fulgerător în noul palier cuantic material, pe protopământ. Trupurile materiale ale lui Adam şi Eva de la începutul formării planului cuantic material erau diferite, ca densitate, de cele actuale; încă aveau o anumită luminozitate, de parcă ar fi fost formate din lumină. Tot astfel era palierul cuantic material în prima sa întocmire, astfel că nu se poate face vreo comparaţie cu lumea materială actuală. Palierul cuantic material de atunci era atât de diferit de cel actual pe cât este palierul fizic de astăzi de palierul astral (al duhurilor).

În momentul emiterii energiei de intenţie întunecate, Eva nu a fost ispitită de nimeni. Nu avea cum (nici un mistic nu a reuşit vreodată şi nici nu va reuşi să explice cum a fost ispitită Eva de ispititor sub forma şarpelui, în condiţiile în care ispititorul nu era compatibil, din punct de vedere energetico-informaţional, cu Edenul pur şi perfect; nici un ispititor nu putea pătrunde în Eden şi nici n-a pătruns vreodată). Ispitirea a venit abia după momentul emiterii energiei de intenţie.

Procesul s-a derulat într-un răstimp extrem de scurt – aproape instantaneu. Eva a manifestat intenţia negativă, care s-a concretizat prin emiterea energiei de intenţie întunecată. Energia de intenţie s-a propagat până în haos, i-a făcut atenţi pe Cei întunecaţi, care au emis, la rândul lor, propria energie de intenţie întunecată. Instantaneu, Cei întunecaţi – se pare că, în prima fază, a fost vorba chiar despre cei doi tartori: Adam primordial şi Hallshithan – au urmat dâra energiei de intenţie emisă de Eva şi au localizat-o în Oceanul de Lumină. Chiar în acea fracţiune de secundă s-a produs explozia întunecată, care a declanşat formarea nucleului întunecat, iar apoi s-a format palierul cuantic material şi protopământul. Ispititorul s-a întâlnit cu Eva doar în palierul cuantic material, nu în cel eteric.

Chiar şi după alungarea din Edenul eteric în palierul cuantic material al protopământului, o perioadă de timp Dumnezeu a continuat să vorbească cu copiii Săi. Astfel, Adam şi Eva au aflat, explicat chiar de către Creatorul Lumii, care a fost motivul interdicţiei de a procrea fără a avea binecuvântarea Sa. Era însă prea târziu pentru ei.