PARADIGMELE DESCHIDERII CARE RĂMÂNE DESCHISĂ

Enoch

SUB SEMNUL LUI ENOCH ÎNŢELEPTUL

___________9187124

PARADIGMELE

DESCHIDERII CARE RĂMÂNE DESCHISĂ

fdfdfdf

A doua paradigmă care derivă, firesc, din prima, este aceea că universul, creaţia Unicului Dumnezeu, nu se reduce doar la aspectul material (continuumul spaţiotemporal 3+1). Universul are două aspecte distincte: un aspect văzut, material, perceptibil prin simţuri, şi un aspect nevăzut, spiritual.

La rândul său, aspectul nevăzut al cosmosului este format din mai multe paliere cuantice, care uneori au fost denumite destul de impropriu “lumi”. Dincolo de palierul material există următoarele paliere cuantice: palierul infraeteric (în lucrările mai vechi, acest palier – sau o parte a sa – a fost desemnat prin termenul de “văzduh”), palierul eteric, palierul astral, palierul spiritual. Evident, în afara acestora există şi alte paliere cuantice, dar pentru subiectul propus intersează doar cele enumerate.

Fără luarea în considerare a acestei paradigme nu pot fi analizate în mod corespunzător miturile, legendele şi basmele poporului român care se referă la destinul post-mortem al oamenilor. Cu atât mai mult nu poate fi înţeles nici faptul – destul de banal – că multe evenimente descrise în vechile mituri, legende şi basme româneşti nu au cum să se fi desfăşurat în palierul cuantic material, ci pe alte paliere cuantice, de exemplu în “văzduh”, astfel că nu reprezintă fantezii scornite de păstorii din vechime, aşa cum cred mulţi cercetători contemporani. De fapt, în ziua de astăzi, cercetarea vechilor mituri, legende şi basme a cunoscut o pervertire păguboasă datorită unor interpretări realizate într-o totală necunoştinţă de cauză a aspectelor spiritual-mistice ale cosmosului.

A treia paradigmă are la bază faptul că pe palierele ortoexistenţiale ale cosmosului se manifestă şi deci pot fi contactate prin mijloace spirituale (psihotronice) trei mari categorii de fiinţe. Prima categorie este formată din îngeri; a doua categorie este formată din spirite ale naturii, iar a treia categorie este formată din fiinţe omeneşti. Cele trei categorii de fiinţe – îngerii, spiritele naturii şi fiinţele omeneşti – au fost create de Dumnezeu.

În epoca modernă, în literatura ce tratează astfel de subiecte, există menţiuni cu privire la prima categorie de fiinţe, fiinţele îngereşti şi, fireşte, cu privire la a treia categorie – cea a fiinţelor omeneşti. În schimb, cea de-a doua categorie de fiinţe, cea a spiritelor naturii, este cvasi-necunoscută. Totuşi, miturile, basmele şi legendele – inclusiv cele româneşti – le menţionează în repetate rânduri sub titulaturi diverse, precum zâne, zâni, zburători, gnomi, elfi, salamandre, sfarmă-piatră, strâmbă-lemne etc.

Un loc aparte în concepţiile antichităţii l-au avut zeii care, la rândul lor, trebuie să facă parte din una din cele trei categorii de fiinţe menţionate. Unii autori moderni i-au identificat pe zei cu îngerii, în timp ce alţii (din ce în ce mai numeroşi în ultima perioadă de timp), i-au identificat cu extratereştrii. Totuşi, aceştia din urmă nu au încercat niciodată să explice în mod coerent din ce categorie de fiinţe fac parte cei pe care-i desemnează a fi “extratereştri”. Din punctul de vedere promovat în aceste pagini, zeii fac parte din categoria destul de largă a fiinţelor omeneşti; tot astfel, cei desemnaţi a fi “extratereştri” fac parte din aceeaşi categorie a fiinţelor omeneşti: sunt oameni. Identificarea, sine die, a zeilor cu extratereştrii face parte din categoria „închiderilor care-şi plâng de milă”. (2)

A patra paradigmă are la bază ideea că toate fiinţele din cosmosul spiritual (îngeri, spirite ale naturii şi oameni) pot fi împărţite în mod dualist, în funcţie de felul în care respectă Poruncile lui Dumnezeu – Legile cosmosului sau Firea Lucrurilor. Fiinţele care respectă Poruncile lui Dumnezeu pot fi catalogate ca fiind de partea Luminii, motiv pentru care pot fi desemnate prin expresia Fii ai Luminii. – expresie ce poate fi aplicată atât îngerilor şi spiritelor naturii, cât şi oamenilor. Fiinţele care nu respectă Poruncile lui Dumnezeu pot fi desemnate prin expresia Fii ai întunericului. În mod analog, expresia Fii ai întunericului poate fi aplicată atât îngerilor şi spiritelor naturii, cât şi oamenilor.

În prezent, universul este un sistem oscilant deschis care are doi poli: Lumina şi întunericul. Folosirea termenului “în prezent” are următoarea explicaţie: la început, în momentul creaţiei originare a cosmosului, exista doar Lumina. Dumnezeu, creatorul Luminii, a creat toate fiinţele în mod necesar (şi legic) luminoase. Fiind Sfânt şi numai Sfânt, Dumnezeu nu poate crea ceva întunecat sau rău, întrucât întunericul sau răul nu este Atribut Dumnezeiesc. La un moment dat însă, o parte din fiinţele create luminoase de către Dumnezeu – îngeri, spirite ale naturii, oameni – s-au despărţit de Lumină prin nerespectarea Poruncilor Sale. Ele au ales singure – prin liberul arbitru – să părăsească Lumina şi să păşească pe calea întunericului. Întunericul înseamnă nerespectarea Poruncilor lui Dumnezeu şi, implicit, despărţirea de Dumnezeu.

În consecinţă, întunericul (şi atributele prin care poate fi caracterizat: făptuirea răului, distrugerea etc) nu a fost creat de Dumnezeu, după cum nici o fiinţă din cosmos – înger, spirit al naturii sau om – nu a foat creată rea sau întunecată. Cosmosul încă există doar datorită faptului că Dumnezeu, în marea Sa Răbdare, Milă şi Bunătate (Atribute Dumnezeieşti) aşteaptă ca toate fiinţele întunecate – “rătăcite” sau “bolnave” – să se întoarcă la El, pentru a fi precum era la început, când toate erau Bune în Faţa Sa.

A cincea paradigmă se referă la om. Precum cosmosul, omul este format din două aspecte: un aspect material (existenţial) şi un aspect spiritual (ortoexistenţial). Aspectul existenţial este, evident, trupul material, iar aspectul ortoexistenţial este format din structuri invizibile percepţiei obişnuite: spirit, duh, suflet, corp eteric, corp astral, corp mental etc (indiferent ce demuri au primit acestea de-a lungul timpului).

De asemenea, un rol important în ceea ce priveşte funcţionarea fiinţei omeneşti îl are ceea ce a primit numele de “fiziologia energetică”, care porneşte de la constatarea că la nivelul ortoexistenţial al structurii aurice – mai precis, al corpului eteric – există mai multe centre energetice şi canale de-a lungul cărora circulă energia vitală. Denumirile devenite uzuale în epoca modernă prin care au fost desemnate principalele elemente ale “fiziologiei energetice” au fost preluate din străvechea concepţie mistică indiană. Astfel, centrele energetice au fost desemnate prin termenul sanscrit de chakră, iar canalele prin care circulă energia vitală au fost denumite tot printr-un termen sancrit: nadis. Constatarea principală este că la nivelul structurii aurice se manifestă o “energie vitală” sau o “forţă plăsmuitoare”; vechile scrieri indiene o denumesc prana, iar cele chinezeşti o denumesc qi.

Principalele centre energetice, cunoscute şi sub denumirea de chakre, sunt următoarele: muladhara care este situată la nivelul bazei coloanei vertebrale, svadistan care este situată la nivelul ombilicului, manipura care este situată la nivelul plexului solar, anahata care este situată la nivelul inimii, vishuddi care este situată la nivelul gâtului, ajna care este situată între sprâncene, sahasrara care este situată în creştetul capului. Dintre canalele energetice principale (desemnate prin termenul sanscrit nadis), cele mai importante sunt: Sushumna care este situată de-a lungul coloanei vertebrale, Ida, care este situată în partea stângă a trupului, şi Pingala care este situată în partea dreaptă. Potrivit “fiziologiei energetice” cele trei canale energetice principale pornesc din muladhara, centrul energetic situat la baza coloanei vertebrale. Toate denumirile intrate astăzi în uz au fost preluate din limba sanskrită. Cunoaşterea energeticii subtile a fiinţei umane are o importanţă deosebită în înţelegerea procesului iniţierii practicat în templele mai tuturor popoarelor antichităţii, inclusiv în templele Daciei. Iniţierea, trebuie reliefat deocamdată doar în mod laconic, era un proces de evoluţie spirituală accelerată, ce presupunea urmarea de către neofiţi a unui set de practici, al căror rol consta în activarea chakrelor şi trezirea unor energii subtile ce dormitează în stare de potenţă latentă la nivelul fiziologiei energetice.

A şasea paradigmă se referă la cunoaştere. Dacă cosmosul are două aspecte distincte, existenţial-material şi ortoexistenţial-spiritual, iar omul are, la rândul său, două aspecte distincte, material şi ortoexistenţial-spiritual, tot astfel se poate spune despre cunoaştere.

Prima formă de cunoaştere se realizează prin intermediul trupului, a organelor de simţ şi a prelungirilor tehnologizate ale acestora: tomografe, microscoape, radiotelescoape, telescoape etc. A doua formă de cunoaştere poate fi dobândită prin mijloace psihotronice (parapsihologice). Dacă prima formă de cunoaştere nu necesită explicaţii sumplimentare întrucât este comună tuturor oamenilor, a doua formă de cunoaştere necesită câteva aprecieri sumare. A doua formă de cunoaştere poate fi obţinută de oameni prin două modalităţi principale.

Prima modalitate de cunoaştere psihotronică poartă numele de “calea iniţierii”, care constă în urmarea individuală a unui program de autoîmbunătăţire fiinţială (aurică, psiho-mentală şi spirituală). În antichitate, iniţiereile propriu-zise aveau loc în temple sau în alte locuri special amenajate. De cele mai multe ori, iniţierile se realizau sub directa supraveghere a unor persoane competente denumite hierofanţi. În urma programelor de iniţiere, elevii (neofiţii) deveneau iniţiaţi cu acte în regulă în urma transcenderii palierului material şi a depăşirii limitărilor specifice trupului material, astfel că puteau accede la observarea structurii aurei umane, la observarea palierelor transfizice ale cosmosului – de exemplu, puteau observa palierul “văzduhului” (infraeteric), palierul eteric, palierul astral etc – sau la observarea şi contactarea fiinţelor de natură spirituală, oameni decorporaţi, zei, spirite ale naturii, îngeri etc. Mai mult decât atât, puteau accede la cunoaşterea istoriei spirituale a cosmosului.

A doua modalitate de cunoaştere psihotronică are la bază modificarea întâmplătoare a parametrilor “normali” ai fiinţe umane (aurici, psiho-mentali şi spirituali), ce se poate realiza doar în urma unor evenimente dramatice din cadrul existenţei cotidiene. Cele mai răspândite astfel de evenimente dramatice sunt “experienţele la limita morţii” (fenomen cunoscut în literatura parapsihologică anglo-saxonă prin expresia “near death experience”), morţile clinice şi fenomenele de decorporare accidentală (denumite în ziua de astăzi “out of body experience”).

La oamenii la care s-a produs modificarea parametrilor normali în urma unor evenimente dramatice, capacităţile paranormale nou dobândite pot persista fie o perioadă variabilă de timp – ore, zile, săptămâni -, fie toată viaţa (mult mai rar). Oamenii din această categorie pot fi denumiţi prin termenul de maximă generalitate de contactori “civili”; termenul “civil” se referă la faptul că, în momentul experienţelor dramatice, aceste persoane nu urmaseră nici un sistem de iniţiere instituţionalizat şi nu erau înregimentate din punct de vedere religios. Rezultatul trecerii prin experienţe atipice induce oamenilor obişnuiţi deveniţi contactori “civili”o formă de cunoaştere asemănătoare celei dobândită de iniţiaţi. La fel ca iniţiaţii care au urmat un program de pregătire adecvat, contactori “civili” pot accede (de exemplu) la observarea structurii aurei umane, pot accede la observarea palierelor transfizice ale cosmosului, pot observa diferite fiinţe de natură spirituală sau pot avea acces la cunoaşterea istoriei spirituale a cosmosului (în epoca creştină îl pot observa chiar şi pe Iisus Hristos, care se manifestă în trupul de slavă, a cărei radiaţie este magnifică).

Indiferent dacă au fost implicate în astfel de experienţe în mod voluntar prin proceduri de iniţiere practicante în temple ori dacă au fost implicate accidental în urma unor evenimente dramatice, persoanele în cauză pot fi desemnate prin termenul de maximă generalitate de contactori, specialişti ai contactării sau, mai scurt spus, iniţiaţi. Aparent, cel puţin din punct de vedere formal, cei din a doua categorie nu pot fi incluşi în categoria iniţiaţilor propriu-zişi, dar trebuie ţinut cont că evenimentul dramatic ce le-a permis transcenderea palierului material echivalează cu o iniţiere. Experienţele iniţiaţilor şi contactorilor au fost consemnate ulterior în mituri şi legende de persoane specializate în arta scrisului, denumite mitografi. Uneori contactorii civili şi iniţiaţii au fost în acelaşi timp şi mitografi, dar ca regulă generală a fost vorba despre specialităţi diferite.

Aşadar, departe de a fi reprezentat fantezii sau născociri aşa cum consideră concepţia materialistă, miturile şi legendele tuturor popoarelor antichităţii, inclusiv cele apărute în arealul carpato-danubiano-pontic, sunt relatări ale unor persoane care au dobândit capacităţi paranormale sau psihotronice notabile fie în urma procesului iniţierii, fie în urma unor experienţe cotidiene dramatice.

A şaptea paradigmă se referă la istoria spirituală a umanităţii, care este diferită de cea promovată de concepţia istoriografică. Istoria spirituală a umanităţii a început de facto în momentul creaţiei lumii de către Dumnezeu.

Istoria spirituală s-a desfăşurat atât pe palierul cuantic material, cât şi – mai ales – pe celelalte paliere cuantice: palierul cuantic al văzduhului, palierul cuantic al infraetericului, palierul cuantic eteric, palierul cuantic astral şi aşa mai departe. Participanţi la istoria spirituală a umanităţii n-au fost doar oamenii, ci şi celelalte categorii de fiinţe care există în cosmos: îngerii, spiritele naturii, zeii.

Trebuie, de asemenea, remarcat şi faptul că, cel puţin în epoca actuală, de cele mai multe ori, informaţiile referitoare la istoria spirituală a umanităţii sunt fragmentare, astfel că şi analiza ce rezultă nu poate fi decât fragmentară. Cu toate acestea, este preferabilă o analiză fragmentară din perspectiva spirituală, dacât o analiză unilaterală din perspectiva materialistă. Pe de altă parte, mai trebuie reliefat că nu se poate înţelege aproape nimic din vestigiile arheologice ce au străbătut timpurile până în ziua de astăzi dacă nu se iau în considerare, în modul cel mai serios, informaţiile de natură spirituală; fără folosirea unor informaţii de natură spirituală nu poate fi înţeles în mod corect de ce în vechime au fost construite atâtea temple, nu poate fi înţeles de ce oamenii întrupaţi se rugau la zei, nu poate fi înţeles cine erau de fapt zeii şi ce doreau ei, nu poate fi înţeles de ce oamenii erau înmormântaţi într-un anumit fel – şi multe altele de acest gen.

Istoria spirituală a fost dezvăluită în antichitate de către iniţiaţi sau mitografi, fiind prezentată atât oral într-un cadru iniţiatic, cât şi, ulterior, în scris, sub forma unor mituri care se adresau nivelului intelectual al oamenilor acelor timpuri.

A opta paradigmă are la bază ideea că omul, ca fiinţă spirituală, supravieţuieşte morţii. Astfel, oamenii se pot manifesta atât în lumea materială, cât şi în lumea de “dincolo”, pe diferite paliere ortoexistenţiale ale cosmosului – pe palierul infraeteric, eteric, astral etc. În acest din urmă caz, se poate vorbi, în contextul vechilor scrieri, despre “spiritele morţilor”, cărora în antichitate li s-a rezervat un important cult al strămoşilor şi al morţilor.

În fine, a noua paradigmă a concepţiei spiritualist-mistice se referă la scopul final al existenţei umanităţii în palierul cuantic material. Existenţa umanităţii în planul cuantic material – a tuturor categoriilor de oameni – are drept unic scop reîntoarcerea la Sursa primă: Dumnezeu. Reîntoarcerea la Dumnezeu, în epoca creştină, nu se poate realiza decât sub supravegherea directă a lui Dumnezeu făcut om, Iisus Hristos. De aproape 2000 de ani, Iisus Hristos este singurul Învăţător capabil să-i reîntoarcă pe toţi oamenii la Sursa Supremă, Creatorul tuturor – Dumnezeu. Nimeni nu mai poate ajunge la Dumnezeu Tatăl decât prin Fiul Său, Iisus Hristos. “Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan cap 14).

Iisus Hristos poate realiza procesul de reîntoarcere al oamenilor la Dumnezeu datorită faptului că El însuşi este Dumnezeu – a doua Persoană a lui Dumnezeu. În limbaj teologic procesul de reîntoarcere al oamenilor la Sursa Primă, Dumnezeu, poartă numele de mântuire. Pentru îndeplinirea acestui deziderat suprem, după înviere, Iisus Hristos se manifestă în Trupul de Slavă, cel în care a apărut Apostolilor.

index