CRAIOVA, PERLA VALAHIEI

HAIDUCII

Istoriografia a reţinut numele câtorva haiduci celebri din acea perioadă. Cu siguranţă, cel mai celebru haiduc a fost Pavel Lotru, de loc din Bălceşti, localitate aflată la şaizeci de kilometri nord de Craiova. Acesta haiducea pe ambii versanţi ai Munţilor Carpaţi, provocând mari pierderi autorităţilor austriece care nu au reuşit să-l prindă niciodată. Un alt haiduc celebru a fost Radu Ursan, el fiind cel căruia i s-a compus melodia “Radul Mamii”, originar din localitatea Jupâneşti, Gorj.

“Radul Mamii” avea obiceiul să prindă şi să dezarmeze soldaţi austrieci, pe care-i dezbrăca în pielea goală şi-i punea să joace mici piese de teatru; se pare că cea mai gustată piesă de teatru a fost “Capra cu trei sau mai mulţi iezi” – iezii erau în funcţie de câţi prizonieri avea. Nici pe Radul “Mamii” Ursan autorităţile austriece nu au reuşit să-l prindă, dar acesta a murit tânăr, la Caransebeş, într-o luptă cu turcii.

Cea mai importantă lovitură dată de haiduci autorităţilor austriece s-a produs la Drăgăşani, când Pavel Lotru, Radu Ursan şi un alt haiduc celebru în epocă, Neagoe Papură, au pus la cale ceea ce poate fi denumit “jaful secolului” (evident, jaful acelui secol). Aflând de la o ibovnică de-a sa, se pare soţia unui nobil austriac, german sau ungur din Sibiu, perioada şi traseul pe care urma să sosească în Oltenia caravana de căruţe ce transporta taxele strânse de Imperiul Habsburgic, Pavel Lotru, creierul operaţiunii, cu sprijinul celorlalţi haiduci, în primul rând a lui Radu Ursan, a pregătit o ambuscadă în zona Drăgăşanilor. Caravana era formată din douăzeci de căruţe cu pereţi metalici, fiecare fiind trasă de opt perechi de cai. În cuferele căruţelor se aflau toate taxele colectate de Imperiul Habsburgic în Croaţia, Ungaria şi Transilvania. Haiducii au furat toţi banii, eveniment ce a dus la o prăbuşire financiară de mari proporţii a Imperiului Habsburgic.

Cel mai dramatic eveniment al ostilităţilor olteano-austriece a avut loc însă în preajma Crăciunului anului 1733, la un han din Craiova, când un soldat austriac s-a legat de câteva oltence. Evenimentul a degenerat mai întîi într-o bătaie violentă, apoi soldaţii austrieci s-au refugiat în cazarmă. Locuitorii Craiovei, haiduci sau nu, au asediat cu arme de foc cazarma unde erau baricadaţi austriecii şi au incendiat-o. În cele din urmă, acoperişul clădirii cazarmei s-a prăbuşit, iar cei aproximativ 375 de soldaţi austrieci ce se adăposteau acolo şi-au găsit sfârşitul; cei care au reuşit să scape au fost linşaţi de populaţie. Acesta a fost punctul culminant al ostilităţilor olteano-austrice, ce a determinat retragerea, la începutul anului următor, a armatei imperiale Habsburgice din Craiova. În locul armatei regulate, autorităţile austriece au decis să angajeze mercenari locali, iar cei care s-au prezentat pentru noile slujbe au fost tot … haiducii.

Aşadar, administraţia imperială austriacă a avut proasta inspiraţie să angajeze haiduci pentru a captura alţi haiduci. Gruparea de haiduci angajaţi de autorităţile imperiale austriece a primit numele de panduri, iar acesta a fost actul de naştere al pandurilor în Oltenia. Uimitor este faptul că drept conducător al pandurilor a fost ales un haiduc din categoria hoţilor la drumul mare, cu vechime în activitate, pe nume Neagoe Papură, nimeni altul decât participantul la marele jaf de la Drăgăşani. Evident că pandurii conduşi de Neagoe Papură nu au prins nici un haiduc. Haiducii angajaţi de autorităţile imperiale, adică pandurii, au primit simbria ce li se cuvenea, iar haiducii ce trebuiau prinşi şi-au văzut în continuare de haiducie. Autorităţile imperiale au priceput destul de târziu că cu oltenii nu trebuie să se pună, astfel că doi ani mai târziu, la mijlocul anului 1735, au refuzat să mai plătască simbriile pandurilor. Ceea ce a declanşat o nouă revoltă. De data aceasta, revolta a fost radicală: pandurii aliaţi cu haiducii au alungat definitiv de pe teritoriul Craiovei administraţia imperială austriacă, dar evenimentele au luat o întorsătură dramatică şi pentru autohtoni; pandurii aliaţi cu haiducii au început să incendieze şi să jefuiască conacele boiereşti mai înstărite, magazinele negustorilor şi meşteşugarilor. Acesta este momentul în care autorităţile austriece s-au retras efectiv nu numai din Craiova, ci şi din toată Oltenia. Craiova a devenit astfel primul oraş eliberat sau, mai exact spus, primul oraş liber.

În perioada imediat următoare, în Craiova nu a mai existat nici un fel de administraţie, nici măcar autohtonă, astfel că nu a mai fost respectată nici o lege. Administraţie austriacă se retrăsese, turcii erau departe, domnitorul Ţării Româneşti de la Bucureşti nu mai avea nici o putere, întrucât, din punctul de vedere formal al tratatelor internaţionale, Oltenia făcea încă parte din Imperiul Habsburgic, boierii fugiseră în bună parte.

După ce violenţele iniţiale îşi vor fi pierdut din intensitate, cu acordul boierilor rămaşi, conducătorul pandurilor, haiducul Neagoe Papură este numit şef al miliţei locale, care avea îndatorirea de a proteja bunurile şi comunitatea. E greu de spus cât de bine a reuşit fostul haiduc Neagoe Papură, să stăvilească violenţele, furturile, jafurile şi crimele de pe cuprinsul Craiovei. Cert este că în perioada în care haiducul Neagoe Papură a deţinut mandatul de şef al pandurilor, Craiova putea fi lejer denumită “Ţara lui Papură Vodă”.

Expresia “Ţara lui Papură Vodă” – care desemnează în sens peiorativ orice areal în care apare o situaţie de vid legislativ şi politic, de foamete şi sărăcie, de “ţară fără stăpân” sau de “ţară cuprinsă de haos” – precede însă cu un secol epoca în care a trăit haiducul Neagoe Papură, fiind acordată iniţial perioadei în care, în Moldova, a avut loc scurta şi efemera domnie a lui Ştefăniţă Lupu (fiul domnitorului luminat Vasile Lupu) pe timpul căruia, în anii 1659-1660, s-a produs o epidemie de ciumă, urmată de o foamete cumplită în care ţăranii mâncau pâine fabricată din papură uscată, măcinată fin. Din acest ultim motiv Ştefăniţă Lupu a fost denumit Papură Vodă, termen care ulterior a intrat în vorbirea curentă. Aşadar, de atunci, prin expresia “Ţara lui Papură Vodă” trebuie înţeleasă orice perioadă în care ţara este cuprinsă de haos social, politic şi economic, de răstrişte şi de sărăcie. Acesta este motivul pentru care perioada în care Craiova s-a aflat sub conducerea haiducului Neagoe Papură poate fi desemnată prin expresia deja consacrată de “Ţară a lui Papură Vodă”, mai ales că există şi o potrivire de nume.

Uimitor, pentru craioveni traiul în “Ţara a lui Papură Vodă” a fost benefic, întrucât în Craiova s-a produs suspendarea oricăror servituţi faţă de stăpâni (într-un context mai larg, stăpânul poate fi desemnat boierul atotputernic care-i spoliază pe cei necăjiţi şi săraci, administraţia locală sau centrală, administraţia străină). Cu toate că Papură “Vodă” al Craiovei (Neagoe Papură) nu a făcut purici mulţi la cârma miliţiei pământene formată din panduri, fiind în scurt timp alungat, lucrurile au început să se aşeze treptat în matca lor firească, iar viaţa oraşului şi-a urmat netulburată cursul, fără nici un stăpân şi fără o administraţie centralizată.

Treptat, oraşul s-a repopulat; dacă în 1735 nu erau mai mult de 836 familii (plătitoare de taxe fiscale), iar numărul sufletelor nu depăşea cifra de 4000, la debutul secolului al nouăsprezecelea populaţia s-a triplat. Comerianţii şi-au reluat afacerile, meşteşugarii au continuat lucrul, fiecare cu breasla sa, iar boierii au continuat să prospere fără însă a-i mai asupri pe ţărani ca înainte, de frica unor revolte. De fapt, marii boieri care locuiau pe teritoriul Craiovei şi-au format cete de slujitori înarmaţi, cu ajutorul cărora îşi apărau proprietăţile. Nu exista o legislaţie, nu existau locuri de judecată ori temniţe, diferendele dintre părţi rezolvându-se prin înţelegeri verbale sau, uneori, prin bătaie. Chiar şi după realipirea Olteniei la Valahia, eveniment care s-a produs din punct de vedere oficial în anul 1739, Craiova a rămas ca pe timpul lui Papură Vodă; chiar dacă erau trimişi de la Bucureşti caimacani (un fel de guvernatori) pentru a conduce regiunea, aceştia scăpau cu mare greutate de furia oltenilor şi se reîntorceau de unde au venit cu coada între picioare. În perioada de vid politic şi legislativ oraşul Craiova a prosperat ca în vremurile de glorie: au fost construite case, ateliere, biserici.

Cea mai importantă personalitate a acestei perioade a fost luminatul boier Constantin Obedeanu care în anul 1747 a construit biserica ce-i poartă numele, iar în 1754 a construit primul spital din Craiova. Tot Constantin Obedeanu a instituit învăţământul gimnazial în Craiova, prin înfiinţarea în anul 1756 a Şcolii Obedeanu.

FRAGMENTE DIN

CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI