O POVESTE DE DRAGOSTE ÎN VECHIUL EGIPT

AHNATON ŞI NEFERTITI

PRIMII ANI DE DOMNIE

Faraonul care a făcut primul pas spre introducerea oficială a cultului lui Aton, chiar dacă acest pas a fost timid, a fost Amenofis al III-lea, supranumit Magnificul. (62)

Născut în 1409 înainte de Iisus Hristos, Amenofis al III-lea a fost urmaşul direct al lui Thutmosis al IV-lea. Deşi nu era o epocă de cuceriri, Amenofis al III-lea a ţinut în frâu, o lungă perioadă a domniei sale, uriaşul imperiu, ducând o politică fermă, destul de complicată şi, de multe ori, subtilă, pentru a asigura menţinerea sub hegemonie egipteană a teritoriilor cucerite de înaintaşii săi.

Ajuns în pragul bătrâneţii, Amenofis al III-lea, supus unor presiuni tot mai mari din partea unor demnitari ai curţii regale şi din partea clerului lui Ammon, în loc să acorde sprijin mittanienilor, prinţilor fenicieni şi regelui Byblosului care-i ceruseră ajutorul, a dus o politică de temporizare şi de abandonare a vechilor aliaţi, încheind un tratat cu hitiţii în schimbul unor teritorii. În ciuda unei diplomaţii intense şi complicate, care a căutat să evite un război general în zonă, Egiptul a pierdut o mare parte din cuceririle septentrionale ale marilor înaintaşi, precum şi prestigiul de mare putere.

Totuşi, se pare că, în mare taină, Amenofis a iniţiat un început de reformă şi a încercat să limiteze puterea preoţilor lui Ammon. Cu toate că în tinereţe a fost un faraon impunător, la bătrâneţe a fost atins de nenumărate suferinţe fizice. După cum indică analiza mumiei descoperită într-un mormânt din Valea Regilor, Amenofis al III-lea a fost mic de statură – avea cam 1,56 m -, era gras şi chel. A avut un harem foarte bogat. După cum indică frescele din epocă, se pare că îi plăcea vânătoarea, fiind înconjurat de mult lux.

Amenofis al III-lea a fost înscăunat faraon în anul 1402 înainte de Iisus Hristos, la vârsta de opt ani, pentru ca doi ani mai târziu să se căsătorească cu cea care va rămâne alături de el până la sfârşitul vieţii: regina Tii. În 1397 înainte de Iisus Hristos, când avea numai 12 ani, a participat la o campanie militară în Nubia. La 18 ani, în 1391 înainte de Iisus Hristos, şi-a luat o a doua soţie regală, pe nume Ghilulepa. În 1373 i s-a născut singurul fiu, Amenofis al IV-lea, cel care, ulterior, avea să-şi schimbe numele în Ahnaton. La 33 de ani s-a căsătorit cu fiica sa, Sitamun.

La aniversarea a 30 de ani de domnie, Amenofis al III-lea a organizat o mare sărbătoare heb sed. Iniţial, sărbătoarea heb sed se celebra doar la aniversarea a 30 de ani de domnie; ulterior, sărbătoarea putea fi repetată ori de câte ori era nevoie. Doi ani mai târziu, i s-a născut a doua fiică, Bechetaton. Ulterior, s-a căsătorit cu o principesă provenită din statul Mittani, pe nume Thaduhepa. La 40 şi, ulterior, la 43 de ani, a repetat sărbătoarea heb sed. Înainte de a muri, datorită suferinţelor fizice – avea dureri cumplite de dinţi, analiza mumiei relevând abcese alveolare – Amenofis al III-a a început să se intereseze tot mai mult de divinităţile asiatice. A murit în jurul vârstei de 45 de ani. (62)

Amenofis al III-lea a fost autorul multor construcţii impunătoare, printre care uriaşul palat regal de la Malkata, lângă Theba. Templul său funerar era străjuit de două statui gigantice, cunoscute mai târziu, când se uitase autorul lor, sub numele de “coloşii lui Memnon”. Colosul dinspre spre nord, considerat în epoca ptolemeică una din minunile lumii antice, scotea sunete stranii, dulci la fiecare răsărit al soarelui, iar seara sunete de jale. Cercetătorii moderni au convenit că sunetele se datorau structurii pietrei, sensibilă la schimbările de temperatură, care aveau loc seara şi dimineaţa. Dimineaţa, datorită schimbării bruşte de temperatură, pietricelele de calcar se desprindeau din corpul monolitului, provocând un sunet prelung. După ce a fost afectată de un cutremur, statuia a încetat să emită sunete.

Istoricii sunt de părere că, pe parcursul ultimilor ani ai domniei lui Amenofis al III-lea, pe când acesta era bolnav, treburile ţării au fost îndeplinite de principala soţie regală, regina Tii, care a ţinut la respect clerul cultului lui Ammon, dar şi administraţia regală, tot mai coruptă. De aceea, istoricii moderni au considerat că regina Tii a fost “eminenţa cenuşie” care a acţionat din umbră în ultimii ani de viaţă ai soţului ei.

Totuşi, Tii pare să fi fost mai degrabă o eminenţă luminoasă, din moment ce, ca femeie, a reuşit să se impună în complicatul viespar politico-administrativ al elitei nobiliare egiptene. Născută în jurul anului 1411 înainte de Iisus Hristos, Tii avea o origine nobiliară: tatăl, Iuia, şi mama, Tuia, făceau parte din anturajul curţii regale. Tatăl, Iuia, era preot al zeului Min pe vremea faraonului Thutmosis. După căsătoria fiicei sale cu Amenofis, Iuia a devenit sfetnicul faraonului şi comandantul cavaleriei regale. Mama reginei Tii, Tuia, avea ascendenţă nobiliară egipteană, fiind înrudită cu faraonul. La timpul ei, Tuia fusese o frumuseţe, având, oarecum ciudat, părul blond roşcat. La un moment dat, Tuia a devenit mare preoteasă a Templului lui Ammon, îndeplinind funcţia de “Stăpână a haremului lui Ammon”. Analiza mumiei Tuiei a relevat faptul că aceasta avea artrită la genunchi, nu avea dinţi, iar creierul nu-i fusese scos la mumificare, aşa cum cerea ritualul. (62)

Căsătorită cu Amenofis al III-lea la numai 12 ani, Tii a avut trei fiice şi un fiu, reuşind să rămână principala soţie regală o lungă perioadă de timp, în ciuda celorlalte soţii secundare pe care le-a avut Amenofis. Tii era o frumuseţe ciudată, cu o mare siguranţă de sine, de un mare rafinament şi de o surprinzătoare înţelepciune. Extrem de puternică şi de motivată, după cum o prezintă frescele epocii, Tii a reuşit să se opună, până la un moment dat, distrugerii Dinastiei Amenofis-ilor de către clerul agresiv al lui Ammon. Titlurile acordate acestei femei puternice dovedesc marele prestigiu de care se bucura: “moştenitoarea principală, principesa tuturor femeilor, principesa ambelor ţări, mama regelui”.

Tii a murit în jurul anului 1344 înainte de Iisus Hristos, la scurt timp după moartea fiului ei – Amenofis al IV-lea.

Amenofis al IV-lea, cel care avea să-şi schimbe mai târziu numele în Ahnaton, autorul primei “revoluţii de factură monoteistă” din istoria religioasă a umanităţii, “primul individ din istorie” cum l-a numit critica modernă, a fost fiul legitim al lui Amenofis al III-lea Magnificul şi al marii soţii regale Tii. Amenofis al IV-lea s-a născut, cel mai probabil, în anul 1376 înainte de Iisus Hristos.

Nu se cunosc prea multe amănunte cu privire la viaţa lui Amenofis al IV-lea până la vârsta de 12 ani, când a murit tatăl său. Se pare că a studiat la Heliopolis, la cea mai mare şcoală teologică a Egiptului, iar în restul timpului a călătorit la curţile regilor vecini. Istoricii moderni sunt de părere că relaţiile lui Amenofis al IV-lea cu tatăl său au fost destul de reci, din moment ce nu există nici o reprezentare picturală care să-i arate împreună. Amenofis al IV-lea nu a fost prezent nici la înmormântarea bunicilor săi, Tuia şi Iuia. În 1364 înainte de Iisus Hristos, la moartea tatălui său, Amenofis al IV-lea nu se afla la Theba. În august 1364 înainte de Iisus Hristos, Amenofis al IV-lea a fost înscăunat faraon la vârsta de 12 ani, în ctitoria tatălui său, palatul Malkata, sub numele de faraon Nefer Neferu Re, “Desăvârşit în întrupare este Re”, în cuneiformă Nafuria. În scrisori apare sub numele Nibmuria, Nimmuria, Nafuriria sau Nafururia. (62)

În perioada de început a domniei fiului ei, regina mamă Tii era numită în documente “mare soţie regală”, ceea ce l-a determinat pe scriitorul Phillip Vandenberg să tragă concluzia că relaţia dintre mamă, regina Tii şi fiu, Amenofis al IV-lea, a avut la bază complexul lui Oedip. De fapt, Phillip Vandenberg consideră că eroii tragediei Oedip Rege (Oedipous tyrannos) a lui Sofocle au fost chiar Amenofis al IV-lea şi Tii. (62)

Toate frescele epocii îi prezintă, într-adevăr, pe cei doi conducători ai statului egiptean ţinându-se de mână – după cum indică documentele care s-au păstrat, regina mamă, Tii, dobândise titlul de “mare soţie regală”, deci, oficial, era soţia fiului ei -, dar de la atribuirea unor titulaturi ce ţineau doar de organizarea casei regale până la complexul lui Oedip mai este încă drum lung. Faptul că cei doi conducători ai statului se ţineau de mână – în fond, fiul avea doar 12 ani, iar mama în jur de 35 – nu înseamnă neapărat că cei doi aveau relaţii incestuoase. Mai mult decât atât, nu rezultă din nici un document că Tii şi Amenofis au constituit prototipurile eroilor lui Sofocle. De fapt, în reprezentările din acea perioadă, tânărul Amenofis nu apare niciodată singur.

La vârsta de 13 ani, Amenofis al IV-lea s-a căsătorit cu Nefertiti – nume de regină Nefer Neferu Aton, – în traducere, “frumoasă-i frumuseţea lui Aton”. Nefertiti era cu cinci ani mai mare decât Amenofis. Despre originea reginei Nefertiti – în traducere, “Frumoasa care, iată, vine” – nu se cunosc multe amănunte, iar variantele vehiculate astăzi sunt destul de controversate. Unii cercetători afirmă că Nefertiti era fiica unuia dintre vizirii lui Amenofis al III-lea Magnificul, pe nume Ai; alţi cercetători sunt de părere că era chiar fiica lui Tii, crescută în afara teritoriului egiptean, eventual în statul Mittani sau în Ţara Hatti. În sfârşit, alţi cercetători sunt de părere că Nefertiti este una şi aceeaşi persoană cu prinţesa Thaduhepa, fiica regelui statului Mitanni, care fusese şi soţia secundară a lui Amenofis Magnificul. (62)

Această ultimă variantă este foarte puţin probabilă. Este foarte puţin probabil ca pentru tânărul faraon să fi fost aleasă una din soţiile secundare ale tatălui său, indiferent cât de frumoasă ar fi fost. În căsătoria unui faraon nu contau canoanele de frumuseţe sau de graţie, ci gradul de înrudire – sângele nobil. Thaduhepa, a treia soţie a lui Amenofis Magnificul, a reprezentat rodul unei alianţe politice, fenomen care fusese inaugurat cu numai cincizeci de ani în urmă de câtre faraonul Amenofis al II-lea şi care încă nu devenise o regulă, fiind privit cu multă suspiciune de preoţii egipteni. De aceea, nu exista nici un motiv stringent ca fiul lui Amenofis Magnificul, aflat la vârsta de treisprezece ani, să se căsătorească cu soţia secundară a tatălui său, o străină, avându-se în vedere xenofobia care încă persista, adânc înrădăcinată, în conştiinţa poporului egiptean. Din acest motiv, identificarea prinţesei mitanniane Thaduhepa cu Nefertiti pare destul de forţată; pânza uriaşă de păianjen ţesută prin metodele specifice romanului de către autorii moderni – cel puţin până la proba contrarie – nu poate sta în picioare. Este mult mai probabil ca, o dată cu dispariţia fizică a lui Amenofis al III-lea Magnificul, prinţesa mitanniană Thaduhepa să fi ieşit de pe scena istoriei, în timp ce Nefertiti să fi intrat în istorie ca “Frumoasa care, iată, vine”.

La un an de la căsătorie, când Amenofis al IV – lea avea vârsta de 14 ani, Nefertiti i-a născut prima fiică, pe nume Meritaton, iar în anul următor, în 1361 înainte de Iisus Hristos, i-a născut a doua fiică, pe nume Mechetaton. (62)