ROHMANII DIN OSTROAVELE ALBE

KOGAIONON

Nu trebuie să constituie un motiv de mirare că, la origine, cuvântul Babe(l) a fost un calificativ, nu un nume propriu. Această afirmație este valabilă și pentru alte cuvinte care s-au folosit în arealul carpato-danubiano-pontic, precum Kogaionon sau Sarmizegetusa. Bunăoară, mulţi autori din ziua de astăzi consideră că Masivul Bucegi a fost Kogaionon-ul, muntele sacru al dacilor, în peştera căruia s-a retras Zalmoxis, menţionat de Strabon în scrierea sa „Geografia” (Rerum Geographicarum). Într-adevăr, până la un punct trebuie dat dreptate celor care identifică Masivul Bucegi cu Kogaiononul. De fapt, la fel ca şi cuvântul babel, kogaionon era mai degrabă un substantiv comun devenit calificativ, nu un nume propriu. Termenul de kogaionon nu desemna doar un singur munte, ci mai mulţi, căci orice munte care era ornat cu astfel de artefacte litice putea primi acest nume. Şi Ceahlăul era un kogaionon, şi Muntele Gugu, şi Munţii Rarău, şi Munţii Căpăţânii, sub care se află peştera Polovragi.
Acelaşi lucru se poate afirma despre cuvântul „sarmizegetusa”, care la origine a fost un substantiv comun care desemna o capitală (eventual a unui trib); în acest sens, cercetătoarea Alexandra Furdui, într-o amplă şi foarte reuşită analiză a Tăbliţelor de plumb de la Sinaia, constata faptul că prin termenul „sarmizegetusa” vechii daci desemnau captitalele triburilor şi uniunilor de triburi din arealul carpato-danubiano-pontic.