MAREA PIRAMIDĂ

O MUMIE ÎN MAREA PIRAMIDĂ

Sarcofagul situat în “camera regelui” nu a servit niciodată drept lăcaş unei mumii, aşa cum marea piramidă nu a fost mormânt. Dar nu este exclus, şi trebuie subliniat în mod special acest aspect, ca, într-adevăr, piramidele să fi adăpostit una sau mai multe mumii. Faptul că marea piramidă a adăpostit una sau mai multe mumii nu înseamnă că a fost construită pentru a servi ca mormânt. Iar dacă au existat mumii în marea piramidă, acestea nu aveau ce să caute în camera regelui, în sarcofagul din granit roşu, ci într-un alt loc, eventual în încăperi secundare.

Dacă în ziua de astăzi, ridicarea unui edificiu presupune doar operaţiuni tehnice şi administrative, în antichitate se punea accentul pe operaţiunile de ordin magic. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un edificiu de importanţa marii piramide, care, nu trebuie pierdut din vedere, a fost construită de atlanţi. Aşa cum a fost menţionat, operaţiunile de ordin magic comportau “implantarea”, încă din timpul ridicării edificiului, a duhurilor (sufletelor) unor iniţiaţi de rang înalt. Mijlocul prin care duhurile iniţiaţilor au fost “implantate” şi, implicit, au rămas legate magic de edificiul piramidei a constat în mumificarea trupurilor şi în depunerea acestor trupuri mumificate în edificiu. Atâta timp cât subzistă mumia, duhul nu poate părăsi arealul respectiv. După mumificare, trupurile iniţiaţilor atlanţi sacrificaţi au fost depozitate undeva în incinta edificiului, dar nu în sarcofagul din piatră, ci în încăperi secundare. Ulterior, sub patronajul duhurilor acestora urmau să se realizeze iniţierile; o dată mumificate trupurile, duhurile respective au îndeplinit şi funcţia de paznici sau gardieni ai piramidei.

Nu este însă exclus ca, o dată cu redescoperirea şi restaurarea de către vechii egipteni a marii piramide, în jurul anului 2600 înainte de Iisus Hristos, şi implicit o dată cu reluarea iniţierilor, să fi fost nevoie de o nouă “implantare”, probabil datorită faptului că vechile mumii ale iniţiaţilor atlanţi fuseseră distruse de intemperii. De data aceasta era nevoie de implantarea sufletelor unor iniţiaţi egipteni. Şi această implantare presupunea mumificarea trupurilor celor în cauză, precum şi depozitarea acestora în marea piramidă. Atâta timp cât mumiile erau conservate în condiţii optime, duhurile acestora rămâneau în prejma edificiului. Devine evident aşadar că, pentru a deveni iarăşi funcţională, după redescoperirea şi restaurarea din timpul faraonului Keops piramida trebuia reactivată, „reinvestită” şi re-însufleţită de sufletele unor iniţiaţi-hierofanţi egipteni. Ulterior, timp de mii de ani, procesul iniţierii s-a realizat sub patronajul lor. Dacă aşa au stat lucrurile, era firesc ca neofiţii să fi perceput prezenţa duhurilor acestor iniţiaţi-hierofanţi egipteni pe toată durata iniţierii.

La timpul său, istoricul grec Herodot, fiind informat de preoţii egipteni, afirma că la baza piramidei, pe o insulă înconjurată de ape, se află un sarcofag cu trupul faraonului Keops. Este de presupus că, de data aceasta, preoţii egipteni nu fabulau afirmând aceste lucruri; nici că Herodot nu era în totală necunoştinţă de cauză atunci când a transmis aceste informaţii preţioase şi edificatoare. (46)

Totuşi, semnificaţia ezoterică a acestor afirmaţii ale lui Herodot poate fi descoperită tot în urma analizei Cărţii despre Amduat, pictată pe pereţii mormântului faraonului Thutmosis al III-lea. Potrivit Cărţii despre Amduat, în apropierea Haosului se află o regiune ortoexistenţială sumbră, pe care vechii egipteni au denumit-o Peştera lui Sokaris. În această peşteră, reprezentată de vechii egipteni ca o insulă înconjurată de ape, se afla cadavrul zeului morţii, Sokaris. În momentul în care neofitul atingea pragul cel mai de jos al traseului lui Ra în Amduat, locul unde începea Haosul, el intra sub jurisdicţia zeului morţii, Sokaris, care era reprezentat – şi nu putea fi altfel – ca un cadavru. Aşadar, nu este greu de identificat faptul că Herodot, pe baza spuselor preoţilor egipteni, l-a identificat pe faraonul Keops cu zeul morţii Sokaris, al cărui cadavru, într-adevăr, se afla pe o insulă înconjurată de ape.

Informaţia laconică furnizată de cel supranumit “părintele istoriei”, Herodot, poate fi legată, de asemenea, şi de descoperirea sigiliului faraonului Keops (de fapt, a unui cartuş ce conţinea numele faraonului), aplicat pe unul din culoarele piramidei. Existenţa acesui sigiliu i-a determinat pe istoricii moderni să-i atribuie faraonului Keops construirea edificiului. Existenţa sigiliului lui Keops pe unul din culoare nu demonstrează în nici un fel că respectivul faraon a construit marea piramidă; existenţa sigiului putea semnifica fie faptul că marea piramidă a fost redescoperită, restaurată şi reactivată în timpul domniei sale; fie că acesta a fost iniţiat în piramidă; fie că a fost legat, post-mortem, de piramidă printr-un ritual magic (la fel ca ceilalţi hierofanţi decorporaţi); fie toate la un loc.

Iar în cazul în care a fost legat post-mortem de piramidă este evident că nu putea să o facă decât printr-o identificare cu zeul morţii Sokaris (zeul Sokaris a servit ca model paradigmatic), prin dispunerea mumiei sale într-una dintre încăperile marii piramide, dar acest aspect nu are nimic de-a face cu afirmaţiile eronate ale istoriografiei că piramida a fost construită pentru a-i servi drept mormânt; oricum, mumia faraonului Keops nu avea ce să caute în sarcofagul din piatră din camera iniţierii. Nu este exclus ca această mumie să fi dispărut demult, pe timpul califului Al Mamun care afirma că a găsit în piramidă un cavaler într-o armură de aur…

Sau poate, sub camera de la subsolul marii piramide se află într-adevăr un postament de piatră ce poate fi identificat cu o mică insulă, pe care se află un sarcofag în care odihneşte mumia lui Keops, devenit la un moment dat protectorul piramidei.