MAREA PIRAMIDĂ

CODUL PIRAMIDEI

CORESPONDENŢA MICRO-MACROCOSMOS

Traseul iniţiatic al neofiţilor în lumea de dincolo, de-a lungul celor 12 regiuni sau “ore”, precum şi principalele etape ale istoriei ezoterice corespund arhitectonicii interioare a marii piramide. Fiecare dintre porţile, încăperile şi culoarele marii piramide corespunde atât unei regiuni ortoexistenţiale sau “ore”, cât şi unui zeu; mai mult decât atât, fiecare dintre porţile, încăperile şi culoarele marii piramide corespunde câte unei etape a istoriei ezoterice a cosmosului, descrisă anterior. Codul după care poate fi interpretată această corespondenţă trebuie să pornească de la constatarea de principiu, enunţată anterior: din punct de vedere funcţional, centrul de comandă al marii piramide este “camera regelui” sau “camera iniţierii”; în consecinţă, de acolo trebuie să înceapă interpretarea sistemului de corespondenţe. Camera regelui corespunde “orizontului de apus”, poarta transfizică prin intermediul căreia neofiţii trebuiau să pătrundă în lumea de dincolo.

După cum a fost menţionat, în antichitate, de-a lungul culoarelor marii piramide erau dispuse 12 porţi din lemn; ulterior, porţile au fost furate după cutremurul care s-a produs în secolul al XIII-lea după Iisus Hristos, şi folosite ca material de construcţie. Cele 12 porţi de lemn delimitau simbolic cele 12 regiuni ale Amduatului, lumea de dincolo. Dacă centrul de comandă este camera regelui, iar cele 12 porţi de lemn delimitau cele 12 regiuni ale Amduatului, înseamnă că se poate vorbi despre un traseu ce trebuia urmat de neofiţi. Acest traseu coboară şi urcă, formând o buclă, precum traseul lui Ra de-a lungul celor 12 ore. Mai întîi, traseul coboară din camera regelui de-a lungul coridoarelor, iar punctul terminus al coborârii nu poate fi decât camera situată la subsolul marii piramide. Traseul din camera regelui până în încăperea situată la subsolul marii piramide corespundea drumului străbătut de către Ra în primele şase ore ale Amduatului (partea descrescătoare a buclei).

Aşadar, primele şase ore ale Amduatului erau marcate prin şase porţi; numărătoarea porţilor din lemn nu se făcea dinspre intrarea în piramidă, ci dinspre punctul de pornire: “camera regelui”. La rândul ei, încăperea situată la subsolul piramidei reprezenta un punct foarte important al procesului iniţiatic, întrucât corespundea “orei” a şasea din periplul lui Ra. Potrivit Cărţii despre Amduat, pictată pe mormântul lui Thutmosis al III-lea, în “ora” a şasea, Ra atingea Haosul. Este foarte ciudat că încăperea situată la subsolul Marii Piramide are tavanul finisat, în timp ce podeaua este desfundată şi neterminată. În podeaua încăperii se află un puţ vertical pătrat, iar în unul din zidurile camerei se află o deschidere spre un pasaj fără ieşire. Majoritatea cercetătorilor moderni, care analizează marea piramidă dintr-o perspectivă care ar trebuie deumită turistico-materialistă, au presupus că, nu se ştie din ce motiv, eventual din grabă, vechii constructori şi-au lăsat treaba neterminată şi nu au finisat podeaua camerei respective. Ca şi cum, după ce au înălţat cele 2600000 blocuri de piatră, fiecare cu o greutate estimată între 20 şi 70 de tone, vechii constructori, cuprinşi de o lene subită, nu şi-au dus munca la bun sfârşit şi n-au finisat o biată cameră aflată la subsol. Opinia ce mai logică este că acea încăpere nu trebuia finisată, tocmai pentru că de acolo începe Haosul. Camera situată la subsol este o cameră “inversată”, ca şi cum ar fi reflectată în oglindă: are tavanul finisat, podeaua desfundată şi neterminată. Podeaua nefinisată corespunde Haosului. Ce poate semnifica mai bine acel loc “periculos”, “abisal”, care este Haosul, decât podeaua desfundată, cu un puţ obturat, care se sfârşeşte brusc. Podeaua nefinisată este chiar “talpa iadului”, cum spune înţelepciunea românească.

La rândul său, puţul vertical, pătrat, aflat chiar în podeaua camerei de la subsol, corespundea cu intrarea în regatul marelui duşman, Apopphis, balaurul tenebrelor. Puţul ducea, pentru vechii iniţiaţi egipteni, chiar în regatul marelui duşman. Evident, nu ducea în mod fizic, căci nu a fost săpat pentru oamenii care se plimbau pe acolo în mod întâmplător şi nici pentru turiştii din ziua de astăzi, ci în mod transfizic.

La suprafaţa Haosului – după cum afirmau vechii iniţiaţi egipteni – a avut loc creaţia lumii prin acţiunea demiurgică a zeul considerat cosmocreator Ptah. Aşadar, momentul creaţiei şi, implicit, debutul istoriei lumii narată în cod egiptean corespund chiar camerei subterane. Din camera subterană începe partea crescătoare a buclei: urcarea spre “lumina zilei”. Partea crescătoare a buclei, urcarea spre “lumina zilei” cum afirmau scrierile egiptene, ce începea din camera situată la subsol, se continua apoi de-a lungul coridoarelor marii piramide. Din camera situată la subsol porneşte un coridor ce urcă sub un unghi de 26 de grade. Acest coridor este denumit “descendent” de către cercetătorii care folosesc concepţia materialistă; schimbând perspectiva pentru a-l privi dinspre camera subterană, coridorul devine ascendent. La un moment dat, acel coridor se întâlneşte cu un altul (cel denumit “ascendent”), formând un unghi ascuţit. De acolo se pătrunde într-un alt coridor, mult mai spaţios, care a fost denumit “marea galerie”.

Cândva, constructorii piramidei au astupat trecerea din culoarul descendent în cel ascendent cu blocuri mari de granit. În prelungirea culoarului descendent, pe aceeaşi linie, se află intrarea în piramidă, situată la 16 metri deasupra nivelului solului. Este foarte interesant de remarcat faptul că, trasând, în prelungirea culoarului descendent, o linie dreaptă imaginară exact prin intrarea în Marea Piramidă, se intersectează Steaua Polară.

La fel ca şi camera situată la subsolul marii piramide, atât cele două coridoare, cel “descendent” şi cel “ascendent”, cât şi “marea galerie” (deşi denumirile date coridoarelor şi camerelor sunt eronate, vor fi folosite în continuare pentru a nu exista confuzii) reflectă, fiecare, câte o etapă importantă a istoriei oamenilor şi a zeilor. Coridorul denumit “descendent”, ce pleacă din camera subterană, reflectă prima epocă a perioadei Tep Zepi şi implicit, activitatea primei dinastii de zei, care l-a avut în frunte pe Ptah. Nu este însă clar dacă Ptah era reprezentat în marea piramidă. Normal ar fi fost să fie reprezentat printr-un aretefact situat în încăperea situată la subsol, dar nu există nici o dovadă în acest sens. La rândul său, coridorul “ascendent” reflectă a doua epocă a perioadei Tep Zepi şi implicit, activitatea celei de-a doua dinastii de zei, care l-a avut în frunte pe Ra. Aici este vorba despre una din ipostazele particulare ale lui Ra: Ra copil (la fel, în mitologia brahmanilor, zeul Brahma se naşte sub înfăţişarea unui copil la începutul fiecărui ciclu cosmic denumit kalpa).

Nu este clar dacă Ra copil era reprezentat arhitectonic în marea piramidă. În mod normal, Ra copil ar fi trebuit să fie reprezentat printr-o piatră considerată sacră, de forma unui ou (există în acest sens o analogie: în marele templu al Soarelui din oraşul Heliopolis se afla la loc de cinste piatra sacră Benben; piatra sacră Benben pare să fi fost un “obiect de putere” de genul pietrei Kabba de la Mecca, locul unde musulmanii fac pelerinaj). Dacă, într-adevăr, a existat, piatra sacră ce-l reprezenta pe Ra copil ar fi trebuit dispusă la intersecţia culoarului “descendent” cu cel “ascendent”, iar dacă ar fi avut forma – chiar şi vagă – a unui ou, piatra sacră ar fi trebuit să reprezinte oul cosmic ce conţinea Soarele copil. Nu s-a păstrat însă nici o dovadă în acest sens.

Schimbarea de direcţie şi trecerea de la culoarul “descendent” la cel “ascendent”, care a fost cândva astupată prin blocuri de granit, reflectă marea conflagraţie dintre zeii cei bătrâni şi zeii cei tineri. Trebuie specificat, în acest context, faptul că marea conflagraţie dintre zeii cei bătrâni (Ptah, Hun & Co.) şi zeii cei tineri (Ra, Shu, Geb & Co.), reprezentată prin schimbarea direcţiei culoarelor din marea piramidă, nu are nimic de-a face cu potopul (care nu se produsese când iniţiaţii atlanţi au construit marea piramidă). Locul unde se sfârşeşte culoarul „ascendent” şi începe “marea galerie” marchează un alt eveniment ce a schimbat cursul istoriei. Culoarul “ascendent” se termină la intrarea în “marea galerie”, dar chiar înainte de joncţiunea cu aceasta, se uneşte cu culoarul orizontal ce provine din camera “reginei”. Ceea ce înseamnă că în istoria umanităţii a mai intervenit o forţă, a cărei acţiune i-a modificat iarăşi cursul. Această forţă provine din “camera reginei”. Camera reginei corespunde zeiţei Isis, astfel că poate fi denumită la fel de bine “camera zeiţei Isis”. Nu este exclus ca, în vechime, în acea cameră să se fi aflat o statuie a zeiţei Isis.

“Marea galerie” corespunde celei de-a treia etape a perioadei Tep Zepi – ceea ce vechii greci numeau „epoca de bronz”. A treia epocă a perioadei Tep Zepi este epoca semizeilor (Osiris, Horus, Isis, Seth), iar acest aspect a fost consemnat atât de Herodot, cât şi de Plutarhos. Semizeii au fost progenituri ale unor zei cu oamenii. În timpul epocii în care a avut loc domnia semizeilor, s-au produs evenimentele narate de mitul lui Osiris. Forţa care a modificat cursul istoriei a provenit, aşa cum a fost menţionat, din camera lui Isis, a străbătut culoarul orizontal, a intersectat culoarul “ascendent” şi l-a modificat, astfel că acesta s-a supradimensionat, devenind ceea ce egiptologii numesc „marea galerie”.

Supradimensionarea culoarului “descendent” prin transformarea în “marea galerie”, realizată atât de bine de constructori în arhitectonica marii piramide, se datorează dilatării factorului timp. Dilatarea timpului a fost punctată şi de mitul lui Osiris; este vorba, desigur, despre „introducerea” de către zeul Lunii, a celor cinci zile “epegomene”. Anul, până la naşterea principalilor eroi ai mitului lui Osiris, avea trei sute de zile; abia din acel moment, anul a început să aibă trei sute şaizeci şi cinci de zile. Supradimensionarea culoarului unic în porţiunea denumită în ziua de astăzi „marea galerie” are aşadar un corespondent temporal bine precizat, iar evenimentele mitului lui Osiris, desfăşurate chiar în acea perioadă, nu sunt rezultatul imaginaţiei.

Sfârşitul marii galerii corespunde, destul de evident, asasinării lui Osiris de către Seth. La capătul marii galerii se află o altă încăpere, denumită de egiptologi “antecamera”. Nu este exclus ca “antecamera”, adică încăperea situată la intrarea în “camera regelui”, să fi fost patronată de zeul Thoth (Hermes la vechii greci), scribul zeilor, cel despre care vechii egipteni afirmau că notează faptele oamenilor într-un fel de registru al stării spirituale denumit „Cartea Vieţii”. Într-un alt sens, “antecamera” poate să corespundă sălii zeiţei Maat (aflată în relaţii foarte strânse cu Thoth), menţionată de Cartea Morţilor. Sala zeiţei Maat, era locul unde, potrivit scrierilor eschatologice egiptene, avea loc judecata sufletelor.

Urmează, evident, “camera regelui” sau “camera iniţierii” – cea în care se aflau, întinşi în sarcofagul de piatră, trupurile neofiţilor. Denumirea de “cameră a regelui” (care rege?) a fost dată în mod arbitrar de egiptologi şi a fost criticată în repetate rânduri de mulţi cercetători, care au considerat că această cameră poate fi denumită mult mai corect “camera lui Osiris”. Nu există însă suficiente indicii pentru ca această cameră, situată la o treime de baza piramidei, să fie atribuită lui Osiris. Această cameră poate fi atribuită mai degrabă lui Horus, fiul lui Osiris, motiv pentru care poate fi denumită “camera lui Horus”. Explicaţia acestei luări de poziţie este următoarea: mitul lui Osiris, descris de Plutarhos, narează faptul că, după asasinarea lui Osiris, fiul său Horus s-a luptat cu întruchiparea răului, zeul Seth. Seth i-a smuls un ochi lui Horos, dar ulterior, ochiul furat de Seth a fost recuperat de Horus şi oferit lui Osiris, moment în care Osiris a înviat în regatul morţilor. Tocmai acest eveniment era retrăit, în duh, cu cea mai mare intensitate, de neofitul culcat în sarcofag. În “camera regelui”, precum Osiris, neofitul era resuscitat de Horus (prin intermediul preoţilor, care purtau pe chipuri măştile zeului respectiv) prin oferirea “ochiului” – mai exact spus, prin “deschiderea ochiului”, care nu este altul decât cel de-al treilea ochi. Al treilea ochi – cel denumit de vechii indieni “ochiul lui Shiva” – a fost numit de vechii egipteni “ochiul lui Horus”. “Ochiul lui Shiva” sau “ochiul lui Horus” este ajna chakra, centrul energetic situat între sprâncene. Activarea ajna chakra permitea iniţiaţilor accesul la cronica akasha. Acesta este motivul pentru care se poate considera că ceea ce egiptologii au denumit în mod indecvat “camera regelui”, trebuie să primească numele de “cameră a lui Horus” – sau, mai exact spus, de “cameră a ochiului lui Horus” (camera în care neofiţii îşi deschideau al treilea ochi, ochiul lui Horus, chakra ajna).

În “camera regelui”, “camera iniţierii” sau “camera lui Horus”, duhul neofiţilor trebuia să se “reunească” cu propriul trup, eveniment consemnat cât se poate de explicit în Cartea despre Amduat, care amintea de stropirea “celor culcaţi în mister”, adică a neofiţilor, de către Ra, cu “apa vie”, în urma căreia se producea reunirea capului cu trupul. În urma stropirii cu apa vie, trupurile “celor culcaţi în mister” primeau “veşminte noi” (aura lor – sufletul Ka sau Ba – dobândea o radiaţie specifică).

Dacă această încăpere situată la o treime de la baza piramidei, încăpere denumită impropriu “camera regelui”, corespunde zeului Horus, fiul lui Osiris, înseamnă că trebuie să mai existe o altă cameră, încă nedescoperită, care să corespundă lui Osiris însuşi. Abia această cameră ar putea fi numită “camera lui Osiris”. De aceea, devine imperios necesară acceptarea ideii că trebuie să mai existe o altă cameră, nedescoperită încă, situată undeva deasupra “camerei regelui”. Este foarte posibil ca acolo să se afle o statuie a lui Osiris (din aur), dacă nu cumva a fost furată. Abia în camera lui Osiris, neofitul se unea în duh cu Osiris şi realiza ceea ce vechile scrieri sapienţiale egiptene numeau “osirificare” sau “justificare”. În camera lui Osiris, neofitul primea de la zeul însuşi crucea vieţii veşnice – ankhul – devenind un sach, un “justificat” sau un “osirificat”, un iniţiat.

Deasupra acestei camere încă nedescoperite, adevărata cameră a lui Osiris, se mai afla încă un element. Acest element este vârful piramidei. Vechile surse doxografice precizau că vârful piramidei era confecţionat din cupru (sau din aur, după alte surse). În ziua de astăzi, vârful marii piramide nu mai există, dar odinioară, după cum au consemnat vechii logografi, vârful era vizibil de la mari depărtări, întrucât, fiind din cupru sau – poate – din aur, strălucea orbitor în bătaia soarelui. Se afirmă că în zona vârfului piramidei se desfăşoară şi astăzi fenomene bioplasmatice stranii: fulgere plasmatice, lumini strălucitoare, descărcări energetice bizare. Vârful marii piramide corespunde, evident, lui Ra (aspectul matur al zeului Ra sau “Ra al amiezii”). De altfel, nu este exclus ca unirea neofiţilor, în duh, cu sufletul Ka al lui Osiris – aşa numita osirificare sau justificare – să nu fie decât o etapă tranzitorie spre un scop şi mai înalt: identificarea neofiţilor cu Ra.

De asemenea, în virtutea aceluiaşi principiu al corespondenţei, ar trebui să mai existe încă o încăpere nedescoperită, care să fie situată undeva sub temelia marii piramide. Nu este exclus ca această încăpere tainică să corespundă “camerei misterelor” în care se află “comoara atlanţilor”, menţionată de contactorul american Edgar Cayce. “Comoara atlanţilor” ar putea fi compusă din diferite artefacte, cristale sau “obiecte de putere”, al căror contact magic cu un iniţiat ar trebui să declanşeze în sufletul acestuia diferite trăiri specifice, inclusiv amintirea unor evenimene din trecutul foarte îndepărtat “Camera comorilor” poate să fie legată de alte încăperi şi culoare secrete, încă nedescoperite – unele situate sub Sfinx, altele amplasate sub diferite temple.

Această încăpere a “comorilor” nu are de ce să fie atât de importantă precum se crede astăzi, fiind mai mult un depozit cu artefacte magice. Unii cercetători din ziua de astăzi afirmă că dacă s-ar scoate la iveală artefactele din “camera comorilor” ar rezulta “beneficii uriaşe” pentru umanitate; mai degrabă, pentru oamenii din ziua de astăzi, astfel de artefacte n-ar fi decât simple piese de muzeu (aşa cum sunt, de exemplu, craniile de cristal descoperite în junglele din America Centrală, care serveau, cândva, ca obiecte de putere, la facilitarea contactului cu aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului şi cu zeii infraeterici, dar care astăzi nu sunt decât simple piese de muzeu), care n-ar servi la nimic, dat fiind faptul că nu mai există oameni care să fie în rezonanţă energetico-informaţională cu astfel de artefacte.

Cât despre existenţa celor două tunele de aeraj ce duc chiar în “camera regelui” (“camera iniţierii” sau “camera lui Horus”), care i-au intrigat atât de mult pe egiptologi, acestea demonstrează, o dată în plus, că scopul piramidei nu a fost acela de mormânt, căci ce mormânt ar avea nevoie de canale de aerisire, cu atât mai mult cu cât, pentru un trup îmbălsămat, aerul este cel mai mare duşman. Cele două tunele de aeraj permiteau, în mod evident, aerisirea adecvată a camerei, pe toată durata procesului iniţierii. Arheologii au confirmat că cele două tunelele de aerisire au fost astupate încă din antichitate, semn că, de la un moment dat, procesul iniţierii nu s-a mai practicat în marea piramidă.

Iniţierea în Marea Piramidă dura o noapte încheiată, de la apusul la răsăritul Soarelui, pentru a permite neofiţilor să-l urmeze pe Ra în barca sa solară, în călătoria prin cele 12 “ore” ale nopţii. Unele surse vorbesc despre o zi şi o noapte sau chiar despre trei zile – ceea ce ste extrem de mult, fiind cunoscut faptul că după o anumită perioadă de decorporare, funcţiile vitale ale organismul fizic suferă perturbări foarte serioase. După perioada scursă, neofiţii erau treziţi din starea de decorporare de către preoţii hierofanţi. După ce se reobişnuiau cu planul material şi cu legile materiei, printr-o ceremonie specială, neofiţilor li se înmâna „cheia” cunoaşterii, reprezentată printr-o cruce ansată, intrând astfel în rândul iniţiaţilor.

Este însă frapant faptul că momentul în care procesul iniţierii nu s-a mai practicat în marea piramidă pare să fie cu mult anterior debutului erei creştine şi sfârşitului oficial al civilizaţiei egiptene.