MAREA PIRAMIDĂ

IMAGO MUNDI

Pentru decelarea cât mai clară a evenimentelor ce au condus la repunerea în funcţiune a marii piramide pe timpul faraonului Keops trebuie subliniat şi faptul că au existat două etape esenţiale în istoria religioasă a poporului egiptean, iar linia de demarcaţie între ele poate fi situată cu destulă precizie în jurul anului 2600 (sau, după alte surse, în jurul anului 2700).

După cum indică documentele arheologice, în perioada primelor dinastii egiptene (între anii 3200 şi 2700/2600 înaintea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos), vechii specialişti ai conectării şi iniţiaţi egipteni promovau cultul unor zei locali sau, mai degrabă, tribali. Potopul a şters toate vestigiile trecutului, astfel că în perioada primelor dinastii egiptene nu s-au păstrat scrieri sau artefacte care să amintească ceea ce se petrecuse odinioară pe continentul Atlantida. Vestigiile trecutului şi, implicit, concepţia vechilor atlanţi au devenit accesibile iniţiaţilor egipteni abia în momentul în care, cel mai probabil pe timpul faraonului Keops, s-a încheiat procesul de degajare din nisipul deşertului şi de restaurare şi au reînceput iniţierile în marea piramidă.

Reluarea iniţierilor în marea piramidă marchează aşadar debutul celei de-a doua etape a istoriei religioase a poporului egiptean. După restaurare, descoperind la ce foloseşte marea piramidă, specialiştii conectării şi iniţiaţii egipteni au pus la punct un sistem de iniţiere propriu ce presupunea o decorporare voluntară, o “ieşire în afara trupului” (out of body experience), precum şi contactul cu zeii vechilor atlanţi, “implantaţi” acolo prin ritualurile de consacrare. În urma iniţierilor în marea piramidă specialiştii conectării egipteni au obţinut informaţii cu privire la istoria trecută a lumii şi implicit, au aflat despre existenţa zeilor vechilor atlanţi. Tocmai iniţierea în marea piramidă i-a determinat pe vechii specialişti ai conectării egipteni să creioneze concepţia despre univers denumită sophia, save, sofe sau oricum s-o fi numit ea. Iniţiaţii egipteni au preluat această concepţie de la iniţiaţii atlanţi, dar nu prin intermediul unor scrieri, ci direct prin intermediul procesului iniţierii.

Această concepţie este cunoscută în ziua de astăzi datorită faptului că vechii egipteni au consemnat-o ulterior pe foi de papirus, pe pereţii mormintelor şi ai templelor, dar la originea ei această concepţie a fost atlantă. De altfel, în ziua de astăzi, mulţi cercetători se întreabă ce tip de concepţie aveau vechii atlanţi, deşi răspunsul se află la îndemână: o parte din vestigiile istorice parvenite din vechiul Egipt, care sunt astăzi expuse la lumina zilei, au la origine concepţia atlantă.

După redescoperirea marii piramide şi după reluarea procesului iniţierii în incinta sa, este posibil să se fi născut un conflict în rândul iniţiaţilor egipteni, care s-au scindat în două grupări principale. Pe de-o parte, s-au situat specialiştii conectării şi iniţiaţii care erau dedicaţi trup şi suflet zeilor “locali” sau “tribali” (care, cel puţin în prima etapă, erau majoritari). Aceşti zei tribali puteau fi contactaţi prin ritualuri specific egiptene. Printre aceşti zei se numără Ptah şi Ammon. Ptah, de exemplu, a apărut în panteonul egiptean pe timpul primului faraon istoric Menes, în jurul anului 3200 înainte de Iisus Hristos; ulterior, Ptah a fost ridicat în rangul cel mai înalt, atribuindu-se calificativul de “cosmocreator”. De cealaltă parte, s-au situat specialiştii conectării şi iniţiaţii care au descoperit faptul că, în afara zeilor tribali egipteni, mai există şi alţi zei – mai exact, că există nişte zei străvechi care nu pot fi contactaţi pe cale psihotronică decât urmând procesul iniţierii în marea piramidă. Aceşti zei stăvechi erau de fapt zeii atlanţilor.

Dintre zeii vechii Atlantide fac parte Ra, Osiris, Horus, Isis, care nu figurau în panteonul egiptean înaintea anului 2700 înainte de Iisus Hristos. Chiar şi istoriografia modernă, bazată fiind pe concepţia materialistă, a constatat faptul că cei mai importanţi zei, în primul rând Ra, Osiris, Horus şi Isis au pătruns în panteonul egiptean abia după anul 2700 înainte de Iisus Hristos, dar n-a ştiut cum să interpreteze acest aspect edificator şi nu a fost capabilă să lege această infuzie de zei noi (dar totuşi atât de vechi) de redescoperirea marii piramide. Fără nici o îndoială, pe timpul vechii Atlantide, aceşti zei aveau nume diferite; este cunoscut faptul că numele zeilor ce figurează pe inscripţiile egiptene sunt doar denumiri profane, căci numele adevărate nu erau divulgate oricui, ci erau secrete, fiind cunoscute doar de către iniţiaţi.

Zeii străvechii Atlantide au fost “implantaţi” în marea piramidă prin ritualurile complexe realizate chiar de către vechii constructori atlanţi. “Implantarea” s-a realizat imediat după ridicarea edificiilor de la Giza, prin legarea respectivilor zei din infraeteric de diverse artefacte existente în marea piramidă: de sarcofagul din camera regelui, de statuile din aur ale zeilor respectivi (care astăzi nu mai există). Scopul principal al construirii marii piramide de către constructorii atlanţi a fost chiar acesta: realizarea unui edificiu trainic şi grandios care să perpetueze în timp, indiferent de cataclismele ce se abat asupra Terrei, legătura oamenilor cu zeii infraeterici ce se manifestau pe timpul existenţei continetului Atlantida.

Specialiştii conectării care s-au iniţiat în marea piramidă pot fi definiţi drept iniţiaţi. Specialiştii conectării care au rămas loiali zeilor tribali şi care pot fi definiţi drept “tradiţionalişti”, au făcut parte din clasa sacerdotală: erau preoţi ai diferitelor temple de pe cuprinsul Egiptului. Iniţiaţii s-au distanţat treptat de tradiţionalişti şi au promovat propria lor concepţie. Conflictul dintre cele două grupări de specialişti ai conectării s-a propagat de-a lungul întregii istorii a statului egiptean. Uneori, în anumite momente, au câştigat specialiştii conectării care au susţinut zeii tradiţionali egipteni, iar în alte momente au câştigat cei care i-au promovat pe zeii vechii Atlantide. Au fost şi momente în care s-a făcut pace între cele două grupări. Pacea religioasă s-a concretizat prin realizarea unor utile sincretisme, în sensul că un zeu a fost declarat în mod oficial părinte, frate, soţ sau soţie, ochi sau “suflet ka” al altui zeu.

Se poate aşadar afirma că, intuitiv, promotorii “piramidologiei”, printre care pot fi menţionaţi Daniel Davidson, Abatele Moreux, Robert Menzies, G. Barbarin, care sunt de părere că marea piramidă reprezintă o imensă “carte de istorie din piatră” au avut parţial dreptate, dar au greşit sistemul de interpretare. Într-adevăr, marea piramidă a fost concepută (şi) ca o imensă “carte de istorie din piatră”, dar ea a rămas o carte de istorie doar pentru constructorii ei: vechii atlanţi. În marea piramidă, în sistemul de culoare şi încăperi, este reflectată istoria lumii aşa cum a fost cunoscută de vechii atlanţi. Marea piramidă reflectă, de fapt, istoria oamenilor şi a zeilor din Atlantida. Această istorie nu are prea multe în comun cu istoria poporului egiptean. Mai mult decât atât: nu are nimic în comun cu istoria modernă a umanităţii. Nici vorbă ca evenimentele desfăşurate de-a lungul erei creştine să fie reflectate în arhitectonica interioară a marii piramide – aşa cum afirmă promotorii “piramidologiei”. Ce să mai vorbim despre presupusa reflectare a evenimentelor istorice ce s-au desfăşurat în secolul XX: războaiele mondiale, revoluţia bolşevică etc. Tot eşafodajul de teorii susţinut de promotorii piramidologiei, începând cu Daniel Davidson şi G Barbarin, porneşte de la premise eronate şi ajunge la concluzii pe măsură.

Privind lucrurile din perspectiva concepţiei ezoterice şi a modelului holografic al cosmosului, cu alte cuvinte abstrăgând de la tors, se poate afirma că marea piramidă este reflectarea în piatră a unei concepţii. Această concepţie este în esenţa ei holografică pentru că se raportează la întregul cosmos – atât la aspectul ortoexistenţial, cât şi la cel existenţial-material. Analizată sub acest aspect, marea piramidă este, în esenţă, o imago mundi – o copie fidelă a cosmosului şi a tuturor palierelor ce-l compun. Pe baza principiului holografic al corespondenţei, cosmosul îşi proiectează ontologic esenţa la nivelul marii piramide. De aceea, arhitectura marii piramide, dispunerea culoarelor şi a sălilor, reflectă toate aspectele, aparent disparate, ale Holosului: cosmic, terestru, social, istoric şi individual-uman. Luarea în calcul numai a unuia dintre aspecte este o eroare.

Din punct de vedere cosmic, marea piramidă reflectă Ordinea cosmică, aşa cum era înţeleasă de constructorii ei, vechii iniţiaţi atlanţi; ea conţine proporţiile de bază ale Ordinii cosmice, proporţii manifestate matematic sau geometric. Sub raport energetic, piramida refectă energiile esenţiale ale cosmosului. Din punct de vedere teogonic, marea piramidă reflectă structura ierarhiilor de entităţi transfizice aflate la nivelul ortoexistenţial al cosmosului (desemnate de vechii iniţiaţi egipteni prin hieroglifa n t r – zeu). Fiecărui element (sală, culoar etc) ce compune arhitectura interioară a piramidei îi corespunde un zeu. Din punct de vedere terestru, marea piramidă a fost construită chiar în “inima” planetei, în “centrul lumii”. Fiind amplasată în inima planetei, marea piramidă reflectă proporţiile fizice ale globului terestru. Fiind situată la intersecţia liniilor ley terestre, marea piramidă făcea joncţiunea dintre energiile cerului şi ale pământului.

Mai mult decât atât, marea piramidă reflectă în piatră structura lumii de dincolo – a aspectului ortoexistenţial al cosmosului, aşa cum se prezenta în perioada respectivă. Fiecărui element ce compune arhitectura interioară a piramidei îi corespunde o regiune sau o “oră” a lumii de dincolo. Astfel, arhitectonica interioară a marii piramide reproduce fidel itinerariul pe care trebuia să-l străbată fiecare defunct în lumea de dincolo, aşa cum este descris în Cartea egipteană a morţilor, în Cartea despre Amduat, în Cartea celor două Căi, precum şi în celelalte scrieri eschatologice egiptene. De asemenea, marea piramidă indică itinerariul pe care trebuie să-l străbată neofiţii pentru a deveni iniţiaţi. Doar în acest sens se poate vorbi despre o corespondenţă între macrocosmos şi microcosmos: ceea ce este jos este sus şi ceea ce este sus este jos.

Din punct de vedere social şi istoric, piramida reflectă o parte din istoria umanităţii. În piramidă, în sistemul de culoare, de mărimi şi de proporţii, cifrat, după un cod universal – cod care ar putea fi în raporturi mult mai strânse decât suntem înclinaţi să credem cu codul genetic şi cu modelul molecular al carbonului – este înscris trecutul umanităţii pe globul terestru, aşa cum a fost cunoscut de către iniţiaţii atlanţi, care au construit piramida.