MAREA PIRAMIDĂ

VALOAREA PI ŞI SCALA ISTORIEI UMANITĂŢII

Marea piramidă poate fi analizată în funcţie de două mari sisteme de referinţă. Fiecărui sistem de referinţă îi corespunde un anumit tip de interpretare. Primul tip de interpretare se referă la detaliile constructive, privite exclusiv din perspectiva concepţiei materialiste, iar al doilea tip de interpretare se referă la reacţia sufletească declanşată de impozantul edificiu. Al doilea tip de interpretare se bazează pe concepţia spiritualist-ezoterică.

În cazul primului sistem de interpretare, detaliile tehnice sunt suficiente. Cercetătorii moderni au scos în evidenţă multiple corelaţii între datele constructive ale marii piramide şi cunoştiinţele matematice, geometrice, geografice sau astronomice actuale. Printre savanţii care s-au ocupat de corelaţiile datelor constructive ale marii piramide cu ecosistemul terestru, din perspectiva primului sistem de interpretare, se numără şi Kurt Mendelssohn, fizician specializat în fizica temperaturilor joase şi a elementelor grele, care a descoperit şi sintetizat câteva din cele mai importante caracteristici tehnice ale piramidei.

Kurt Mendelssohn a determinat, printre altele, că cele patru laturi ale piramidei sunt orientate cu precizie spre cele patru puncte cardinale; că laturile bazei au fiecare 230 metri; că înălţimea iniţială a fost de 147 metri, iar înălţimea actuală este de 137 de metri; că unghiul de înclinare al celor patru feţe este de 51 grade şi 50 minute; că volumul iniţial al piramidei era de 2592100 metri cubi; că greutatea aproximativă a piramidei este de aproape 6480250 tone; că piramida este formată din aproximativ 2300000 blocuri de piatră; că fiecare bloc are între 2 şi 50 de tone. (38)

Kurt Mendelssohn a mai constatat că meridianul ideal trece prin marea piramidă, împărţind pământul în două arii perfect egale şi că paralela de 30 de grade, care trece prin marea piramidă, acoperă cea mai mare parte a suprafeţei continentale. Împărţind perimetrul bazei la înălţimea piramidei, rezultă 6,28, adică 2 X 3,14, sau 2 Pi. Pi reprezintă raportul dintre circumferinţă şi raza cercului, care pentru egipteni era egal cu 3, iar pentru oamenii epocii moderne, este egal cu 3,141592….

Dacă piramida respectă cu stricteţe valoarea Pi, atunci feţele sunt înclinate la 51,51 grade. Iar dacă raportul dintre apotemă – înălţimea triunghiurilor feţei piramidei – şi jumătatea bazei este egal cu 1,618, se obţine secţiunea de aur, Fi. Fi, secţiunea de aur, obţinută prin împărţirea oricăruia dintre termenii seriei lui Fibonacci cu predecesorul său, exprimă, după cum se ştie, perfecţiunea proporţiilor estetice, proporţia a tot ce este viu în natură: spirala cochiliei melcilor, dimensiunea frunzelor, dimensiunile tuturor vieţuitoarelor. Astfel, diferenţa dintre piramida clădită potrivit valorii Pi şi piramida construită potrivit valorii Fi este foarte mică. Pe baza tuturor acestor date, Kurt Mendelssohn a tras următoarele concluzii: egiptenii cunoşteau numărul transcendent Pi şi numărul iraţional Fi; piramidele erau construite iniţial în trepte, luându-se 3 şi 1/2 pentru lăţimea fiecărei trepte oblice, aceasta urcând cu 7 şi înaintând cu 2. O altă concluzie importantă a lui Kurt Mendelssohn este că vechii egipteni nu aveau nici cea mai mică idee despre spaţiul izotrop, distanţele orizontale fiind pentru ei diferite de cele verticale, motiv pentru care le evaluau diferit. Astfel, egiptenii măsurau înălţimea în coţi cu ajutorul unei frânghii, iar lungimea orizontală cu ajutorul unui butoi, al cărui diametru era egal cu un cot.

Pentru a construi piramidele, este de părere Kurt Mendelssohn, egiptenii au construit mai întâi un turn pătrat, în trepte descrescătoare. În lungul treptelor au aşezat blocuri mari de piatră, rezultând o suprafaţă plană. Pentru a rezista enormei presiuni, blocurile de piatră trebuiau să fie foarte bine tăiate, fasonate şi netezite, altfel exista riscul ca piramida să se prăbuşească. Egiptenii au învăţat din propriile greşeli, mai spune Kurt Mendelssohn, exemplul cel mai elocvent aflându-se la Meidum, unde se află piramida prăbuşită: un bloc pătrat, înalt de 40 de metri, care se ridică în mijlocul unor blocuri de piatră uriaşe. Surparea piramidei de la Meidum a avut drept cauză greşeli de execuţie. Kurt Mendelssohn crede că la Meidum a avut loc o catastrofă, piramida prăbuşindu-se peste lucrători; această ipoteză nu a fost însă confirmată, întrucât nu au fost găsite nici un fel de resturi sau de schelete.

Totuşi, pentru Kurt Mendelssohn piramida aflată mai la nord, la Dahshur, care are blocuri cu neregularităţi sau dimensionate greşit, constituie o altă dovadă în sprijinul teoriilor sale. Concluzia lui Kurt Mendelssohn este că piramida de la Meidum este anterioară piramidei de la Dahshur şi că constructorii au învăţat din propriile greşeli. Urmarea logică ar fi că, învăţând din propriile erori, constructorii au realizat ulterior marea piramidă într-o formă perfectă. (38)

Această explicaţie pare, într-adevăr, raţională, dar nu este reală. Filosoful  german G.W. Hegel avea perfectă dreptate când afirma că “nu tot ce este raţional este real şi nu tot ce este real este raţional”.

De-a lungul timpului, mulţi cercetători s-au aplecat asupra semnificaţiei arhitectonicii interioare a piramidei, stabilind un sistem de corespondenţe între elementele componente – culoare, camere – şi istoria umanităţii. Printre aceşti cercetători trebuie amintiţi Daniel Davidson, Abatele Moreux, Robert Menzies, G. Barbarin.

În opinia acestor cercetători, evenimentele importante din trecutul istoriei umanităţii şi chiar evenimentele care se vor petrece în viitor sunt reflectate simbolic în arhitectonica interioară a piramidei. Ei afirmă la unison că schimbările istorice sunt reflectate simbolic prin stratificările zidăriei, prin culoarea pietrelor, prin direcţia culoarelor şi prin dimensiunile încăperilor.

Astfel, pentru Daniel Davidson, la baza sistemului de măsurători al marii piramide, ca unitate etalon, se află ţolul-piramidă. Această unitate de măsură etalon, după cum afirmă autorul citat, a fost descoperită de el însuşi pe tavanul camerei regelui, unde se află o bucată de piatră foarte bine şefuită, care este egală cu un ţol britanic minus jumătate din lăţimea firului de păr – ceea ce autorul citat a definit a fi ţolul-piramidă. Pe baza acestui sistem de măsurare original, Daniel Davidson a stabilit căteva caracteristici ale piramidei: baza are circumferinţa de 36524 ţoli-piramidă; înălţimea piramidei, inclusiv vârful, este de 5813 ţoli-piramidă etc. În concepţia autorului citat, fiecare detaliu constructiv şi fiecare caracteristică a Marii Piramide corespunde câte unei perioade a istoriei umanităţii. Arhitectura interioară a piramidei oferă, mai afirmă Daniel Davidson, multe alte date importante, sistemul de încăperi şi de galerii interioare ascunzând o scară cronologică complexă. Astfel, Daniel Davidson a prelungit imaginar linia tavanului culoarului ascendent şi a ajuns într-un punct în care prelungirea părţii oblice a piramidei intersectează respectiva linie. El a numit această linie “scala istoriei umanităţii”. De aici a dus o perpendiculară pe prelungirea imaginară a podelei culoarului ascendent cu linia feţei învelişului de calcar – care se presupune că ar fi acoperit piramida – continuată în mod ideal sub sol şi a obţinut un punct anumit; acest punct, situat în partea de nord a piramidei, reprezintă, în opina lui Daniel Davidson, data de 22 septembrie a anului 4000 înainte de Iisus Hristos. Această dată reprezintă, afirmă acelaşi autor, începutul absolut al istoriei umanităţii. Scara axială a cronologiei umanităţii, pornind din acel punct imaginar, urcă apoi prin culoarul ascendent şi prin marea galerie pentru a se încheia în centrul antecamerei, care corespunde anului 2001 după Iisus Hristos. Scala istoriei umanităţii ajunge, afirmă autorul citat, până în anul 6000. (41)

Un alt sistem de interpretare a arhitectonicii interioare a marii piramide a fost folosit de alţi doi importanţi cercetători, Abatele Moreux şi de G. Barbarin, care au ajuns la concluzia că sistemul corect de interpretare al arhitectonicii interioare trebuie să se bazeze pe folosirea “degetului piramidal” şi a “cotului sacru”.

Interpretată din această perspectivă inedită, istoria umanităţii arată astfel: culoarul descendent semnifică coborârea umanităţii către ignoranţă şi rău, culoarul ascendent indică urcarea către lumină, caracteristică evoluţiei umanităţii în era creştină. Pe culoarele joase, care se străbat aplecat, umanitatea a pătruns în epoca “haosului”, pentru ca, începând cu antecamera, să înceapă redresarea, iar prin pătrunderea în camera regelui, să aibă loc „atingerea luminii”. Potrivit acestei interpretări inedite, în anul 4000 – adică anul zero al scării – a început epoca “adamică”, în anul 3378, care este anul 622 al scării cronologice, a avut loc naşterea lui Enoch, iar în anul 2345, deci în anul 1656 al scării cronologice, a început potopul lui Noe. În anul 2513 al piramidei, anul 1486 înainte de Iisus Hristos, a început exodul evreilor. Anul 3996 al piramidei corespunde datei naşterii lui Iisus Hristos, care a avut loc cu patru ani înainte de anul unu al erei creştine; această dată este reprezentată la nivelul solului din camera reginei. La rândul ei, marea galerie corespunde erei creştine, care a început, după calendarul iulian, la 7 aprilie anul 30 – data crucificării lui Iisus Hristos. Anul 1557 reprezintă o dată importantă în istoria umanităţii: începutul reformei religioase în vestul Europei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre „marea treaptă”, care se găseşte la sfârşitul marii galerii; după afirmaţiile cercetătorilor amintiţi, „marea treaptă” corespunde anului 1914, anul începutului primului război mondial (41).

Totuşi, perspectivele enunţate de Abatele Moreux, Robert Menzies, G. Barbarin şi de ceilalţi cercetători ai domeniului pleacă de la premise greşite şi conduc la concluzii eronate. Analiza realizată din perspectiva concepţiei spiritualist-ezoterice, a hermeneuticii aferente şi a modelului holografic, indică încă de la început faptul că interpretarea scalei cronologiei simbolice, propusă de G. Barbarin şi de ceilalţi cercetători, care au luat ca punct de plecare intrarea în culoarul denumit de arheologi „ascendent”, este stranie şi nemotivată. La fel de nemotivată este şi determinarea “scalei axiale” propusă de Daniel Davidson printr-un artificiu ce ni se pare cel puţin comic. Ce să mai spunem despre dimensiunea “ţolului-piramidă”, care ar fi egal cu un ţol britanic minus jumătate din lăţimea firului de păr! De exemplu, cronologia propusă de G. Barbarin, care proclamă începutul “epocii adamice” în jurul anului 4000 înainte de Iisus Hristos şi situează începutul potopului în jurul anului 1650 înainte de Iisus Hristos este eronată, fiind în dezacord atât cu datele oferite de concepţia spiritualist-ezoterică, cât şi cu datele oferite de cercetările ştiinţifice moderne.

Oricum, mai trebuie constatat şi faptul că cercetătorii amintiţi nu au luat în calcul perioada în care a fost construită marea piramidă şi nici cine au fost adevăraţii ei constructori. Ei s-au bazat în exclusivitate pe concepţia materialistă, care afirmă că marea piramidă a fost construită în timpul domniei faraonului Keops, în jurul anului 2600, de constructori egipteni.