MAREA PIRAMIDĂ

REDESCOPERIREA PIRAMIDELOR

După sfârşitul civilizaţiei Egiptului faraonic, s-a uitat până şi locul pe unde se putea pătrunde în interiorul Marii Piramide, astfel încât aceasta devenise un fel de fortăreaţă misterioasă şi inexpugnabilă. Este evident că ultimii sacerdoţi ai Egiptului, atunci când semnele vremurilor arătau sfârşitul iminent al civilizaţiei pe care au construit-o multe mii de ani, au decis conservarea piramidei: au astupat intrările, au blocat culoarele, au ascuns comorile, iar în cele din urmă, piramida a devenit o fortăreaţă inexpugnabilă.

Timp de mai bine de o mie de ani, interiorul piramidei nu a fost accesibil. Prin faţa ei s-au perindat o mulţime de căutători de comori, de hoţi şi de “înţelepţi”, care au încercat să-i descopere intrarea, să pătrundă înăuntru şi să-i fure comorile care, se zvonea, s-ar afla acolo. Abia în secolul al VIII-lea s-a reuşit pătrunderea în marea piramidă datorită eforturilor unor lucrători aduşi acolo de califul Abdullah Al Mamun – fiul celebrului calif Harun al Rashid, unul dintre eroii cărţii “O mie şi una de nopţi”.

Pătrunderea în marea piramidă s-a produs în urma unei întâmplări banale: după luni de eforturi infructuoase în care lucrătorii aduşi de califul Abdullah Al Mamun au încercat să sape o intrare prin roca dură, când totul părea în zadar, într-o pauză de masă, un lucrător a auzit zgomotul unei pietre căzând în gol în interiorul piramidei. Săpând în continuare chiar în acel loc, lucrătorii arabi au reuşit să sape un culoar de numai un metru înălţime şi 90 de centimetri lăţime şi să pătrundă în piramidă. Nu este exclus, şi marea majoritate a comentatorilor moderni sunt înclinaţi să creadă acest lucru, ca Al Mamun şi constructorii săi să fi avut o hartă, păstrată din antichitate, a interiorului marii piramide. Şi, dacă se ia în considerare faptul că “coincidenţele” sunt totuşi mult prea rare în istorie, descoperirea lui Al Mamun poate fi inclusă lejer în seria sincronicităţilor cu tâlc.

Pătrunzând în piramidă, lucrătorii lui Al Mamun, care sperau să găsească comori fabuloase, au descoperit mai întâi o cameră goală, pătrată, cu latura de 5,4 metri, cu tavan ascuţit. Urcînd pe culoarele înguste ale piramidei, târându-se în genunchi, lucrătorii arabi au descoperit apoi a doua cameră, mai mare, lungă de 10,2 metri, lată de 5,2 metri şi înaltă de 5,7 metri, cu podeaua, pereţii şi tavanul din granit roşu – camera denumită ulterior, în epoca modernă, “camera regelui”. În locul comorilor şi aurului pe care sperau să le descopere în camera regelui, lucrătorii lui Al Mamun nu a găsit decât sarcofagul gol, din granit roşu. Poeţii persani contemporani cu Al Mamun notau că acesta a mai descoperit în piramidă, într-un cufăr, “un om într-o armură, cu o platoşă de aur, ornată cu bijuterii şi cu o sabie cu smaralde, purtând o piatră preţioasă de culoare roşu închis, ce strălucea ca soarele”. (39)

Până la cucerirea Egiptului de către Napoleon Bonaparte (1798-1801), puţini cercetători serioşi s-au mai aventurat să cerceteze îndeaproape marea piramidă. Printre aceştia, Nathaniel Davidson, consulul general englez în Algeria între 1760 şi 1770, a reuşit să descopere, la capătul superior al marii galerii, o altă cameră. Această cameră, de aceleaşi dimensiuni ca şi camera regelui, avea însă tavanul atât de scund încât nu se putea sta în picioare în ea. Puţin mai târziu, în 1798, după ce a reuşit să cucească Egiptul, aflat în faţa impunătorului edificiu, Napoleon Bonaparte le-a spus soldaţilor săi următoarele cuvinte memorabile: “De la înălţimea acestor piramide, patruzeci de veacuri vă contemplă”. (42)

În campania militară din Egipt, Napoleon Bonaparte a fost însoţit de mai mulţi matematicieni şi învăţaţi francezi, printre care Edme-Francoise Jomard şi Jean Joseph Contelle; Napoleon Bonaparte le-a dat savanţilor francezi misiunea de a măsura cât mai exact piramida. Cercetările savanţilor francezi au fost temeinice şi eficiente. După ce i-au pus pe ostaşi să elimine nisipul strâns de-a lungul secolelor la baza piramidei şi au dat peste platoul artificial pe care este amplasat ansamblul urbanistic, savanţii care l-au însoţit pe Napoleon Bonaparte au întocmit harta regiunii. Folosind marea piramidă ca punct de pornire al sistemului de longitudini, ei au avut surpriza să constate că linia meridianului astfel dedus împarte Delta Nilului în două secţiuni perfect egale. Mai mult decât atât, ei au descoperit că meridianul care trece prin marea piramidă împarte globul terestru în două jumătăţi egale.

Întorşi acasă după campania din Egipt, mulţi dintre cei care l-au însoţit pe Napoleon Bonaparte au fost profund marcaţi de cele văzute acolo. Faptul că mulţi dintre soldaţii lui Napoleon s-au întors acasă profund marcaţi de întâlnirea cu misteriile egiptene poate fi confirmat şi de avântul extraordinar pe care, în epoca imediat următoare, l-au avut societăţile secrete pe teritoriul Franţei. Au proliferat în special lojile masonice militare; printre acestea o importanţă mare au avut-o Ordinul Sacru al Sofisienilor, creat în 1801 de foştii ofiţeri ai armatei lui Napoleon care au participat la campania din Egipt şi Loja Suveranei Piramide a Prietenilor Deşertului, creată de Alexandre Dumege. Reintegrarea în “unitatea primordială”, mitul marelui monarh războinic şi pacificator care recreează imperiul universal, apropiata întâlnire dintre înţelepţii Orientului şi Occidentului au constituit obsesii majore ale epocii, dezbătute cu ardoare în aceste loji masonice.

De altfel, se spune că însuşi Napoleon, atunci când a vizitat marea piramidă, a cerut să fie lăsat singur în camera regelui. Când a ieşit, Napoleon era “palid şi foarte mişcat”; la întrebarea unuia dintre însoţitării săi, dacă a trăit ceva misterios, Napoleon a refuzat să răspundă, declarând că n-ar trebui să i se mai aducă aminte de această întămplare. Ulterior, el a declarat unor apropiaţi că a primit o prevestire cu privire la viitorul său. Se pare că, puţin înainte de a muri, a dorit să se confeseze biografului său, Gas Cases, cu privire la acest subiect, dar în ultimul moment a refuzat din nou, afirmând textual: “Nu are sens. Nu m-aţi crede”. (42)

La începutul secolului al XIX-lea, un alt împătimit al misterelor şi-a dedicat o parte din viaţă în scopul cercetării în amănunţime a marii piramide. Este vorba despre un solitar cercetător italian, căpitanul G.B. Caviglia, maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta, exemplu tipic de arheolog şi mistic al acelui secol, în care omenirea pătrundea în epoca maşinilor şi a raţionalismului cartesian. Deşi nu a descoperit nimic semnificativ din punct de vedere arheologic, se pare că cercetările ezoterice ale căpitanul italian G.B. Caviglia au fost prolifice; de altfel, despre Caviglia, un contemporan, lordul Lindsay, care l-a întâlnit într-o călătorie în Egipt, spunea că a atins limita extremă a domeniului interzis cunoaşterii umane şi că avea idei stranii, nepământene, pe care crede că ar fi periculos să le comunice. (39)

Ulterior, în 1836, un englez, colonelul Howard Vise din armata Majestăţii Sale Regina Victoria, a efectuat săpături serioase în zona marii piramide. Howard Vise a lucrat pentru British Museum, folosind sute de lucrători. Howard Vise era de părere că în marea piramidă au fost construite în total cinci camere cu scopul de a elibera camera regelui de apăsarea tonelor de piatră de deasupra. Howard Vise a mai descoperit şi degajat de nisip cele două canale de aerisire ale camerei regelui. Prin degajarea de nisip a canalelor de aerisire, funcţionalitatea piramidei a devenit la fel de bună ca şi în antichitate; canalele de aerisire permiteau circulaţia aerului proaspăt şi menţinerea unei temperaturi constante de 20 de grade Celsius tot timpul anului.

Colonelul Howard Vise a mai descoperit şi o serie de hieroglife – de fapt singurele hieroglife găsite în piramidă – trasate cu vopsea roşie, în care apare numele faraonului Keops (Kufu; hieroglifele K h u f). De atunci, construcţia marii piramide i-a fost atribuită lui Keops.