MAREA PIRAMIDĂ

PLATOUL GIZA

Complexul arhitectural de la Giza, situat la 8,5 km vest de oraşul Cairo, pe un platou artificial de aproximativ 1,5 km pătraţi, este format din patru “piese” de dimensiuni colosale: marea piramidă, atribuită faraonului Keops, piramida atribuită faraonului Kefren, piramida atribuită faraonului Mikerinos şi sfinxul.

Elementul central al complexului de la Giza este marea piramidă. Marea piramidă a fost construită din aproximativ  2 600 000 blocuri de piatră, din calcar şi granit, fiecare bloc cântărind între 2 şi 70 tone. Alte surse afirmă că este vorba de “doar” 2 300 000 blocuri de piatră, fiecare cu o greutate medie de 2,5 tone, dar nedepăşind 15 tone. Blocurile sunt tăiate cu o precizie uimitoare, distanţa dintre blocuri nedepăşind mai mult de 5 mm. După cum remarca scriitorul Paul Liekens, dacă s-ar aşeza la rând cele aproximativ 2300000 de blocuri de piatră ale piramidei ar rezulta un zid de un metru înălţime, care ar putea înconjura un teritoriu precum al Franţei. (38) Din pietrele piramidei s-ar putea construi de 30 de ori celebra Empire State Building, iar, în ceea ce priveşte volumul ei, în piramidă ar putea intra Basilica Sf. Petru din Roma, catedralele din Milano şi Florenţa, catedrala Westminster Abbey şi catedrala Sf. Paul din Londra.

Iniţial, marea piramidă a avut 146 metri înălţime, însă datorită eroziunii produse de-a lungul mileniilor, a ajuns la 137 de metri. Laturile piramidei sunt inegale, dar diferenţa dintre ele nu depăşeşte 20 de centimetri. Latura din partea de est măsoară 230,39 metri, latura din partea de vest măsoară 230,35 metri, latura din partea de nord măsoară 230,23 metri, iar latura din partea de sud măsoară 230,45 metri. Înclinarea feţelor este de 51 grade, 19 minute şi 14 secunde. Totuşi, după cum au remarcat scriitorii Max Thoth şi Grieg Nielsen, în ciuda numeroaselor măsurători la care a fost supusă piramida, cercetătorii n-au ajuns la o opinie unanimă cu privire la dimensiunile reale. Unii cercetători afirmă că înălţimea piramidei este de 147,5 metri, în timp ce alţii afirmă că înălţimea este de 152 metri. Pentru unii, baza piramidei este de 702,324 metri pătraţi, iar pentru alţii este de 643,797 metri pătraţi. (78)

Mulţi cercetători sunt de părere că orientarea piramidei conţine unele erori, în special în ceea ce priveşte alinierea nord – sud. De fapt, primul care a atras atenţia asupra erorii alinierii nord – sud a piramidei a fost arheologul Flinders Petrie, care a remarcat că există o eroare de un grad pe direcţia vest faţă de nordul real. Cercetările moderne au demonstrat că eroarea este ceva mai mare decât un minut. Unii cercetători au respins însă ipoteza unei erori a constructorilor, afirmând că decalajul de alinere se poate datora derivei continentelor sau schimbării Polului Nord al pământului.

În antichitate, marea piramidă era acoperită cu o mantie de calcar şlefuit, astfel încât suprafaţa sa era plană. Suprafaţa plană a piramidei era acoperită de hieroglife. Un scriitor arab din secolul al XIII-lea pe nume Abd al Latif afirma că hieroglifele care acoperă piramida sunt atăt de multe încăt “dacă le-am copia pe hârtie, numai ce se află pe suprafaţa sa ar umple peste şase mii de pagini”. Ulterior, în urma unui cutremur ce a avut loc în secolul al XIII-lea după Iisus Hristos, pentru refacerea oraşului Cairo s-au dat jos aproape 81000 de metri cubi de plăci groase de 2,5 metri din mantia de calcar, astfel încât piramida a ajuns aşa cum se vede astăzi. (39)

Dispunerea tunelelor şi camerelor din interiorul piramidei este arhicunoscută. Intrarea în piramidă, situată la mijlocul feţei din partea de nord, se găseşte la o înălţime de 16 metri deasupra nivelului solului. În antichitate, intrarea în marea piramidă se făcea printr-o uşă mascată, formată dintr-o piatră mobilă, care se retrăgea în interior şi pivota etanş pe celelalte blocuri de piatră. Cum nu se deosebea de celelalte, blocul de piatră ce masca intrarea în piramidă nu putea fi deschis decât de cel care ştia cu exactitate unde este dispus. Blocul de piatră nu putea fi deschis decât prin împingerea uneia dintre extremităţi. Împingând una din extremităţi, blocul de piatră, ajutat de contragreutăţi, pivota în jurul propriei sale lungimi, permiţând celui care pătrundea înăuntru să ajungă în primul culoar. Dincolo de intrarea principală, puţin mai departe de-a lungul culoarului, se afla o altă uşă masivă de lemn, ce trebuia descuiată.

De la intrarea în piramidă coboară un coridor de 27 metri, în unghi de 26 de grade, spre o cameră subterană, aflată sub fundaţia piramidei. Coridorul care coboară a fost denumit de arheologi “descendent”. Camera subterană, nefinisată, are o ieşire spre un alt culoar, care se termină brusc. La aproximativ 18 metri de la intrare, din coridorul “descendent” începe un alt coridor, denumit de arheologi “ascendent”, care are o lungime de 40 de metri. Unghiul de înclinare al coridorului “ascendent” este cu un grad mai mare decât unghiul coridorului “descendent”. La capătul coridorului “ascendent” începe un culoar orizontal, la capătul căruia se află o cameră – aşa-zisa “cameră a reginei”. “Camera reginei”, care are laturile de 5 şi 5,5 metri şi înălţimea de 6 metri, este situată la mijloc, între partea de nord şi partea de sud a piramidei, chiar sub piatra de vârf. Camera reginei are o nişă săpată în partea de est, cu adâncimea de un metru, cu înălţimea de 4,5 metri şi lăţimea de 1,5 metri. Coridorul “ascendent” se continuă cu un alt coridor, care a fost denumit de arheologi “marea galerie”, care are 35 metri lungime, 9 metri înălţime şi o înclinare de 26 grade. La capătul superior, “marea galerie” are o deschizătură de numai 4 metri pătraţi, care duce în două încăperi. Cele două încăperi au fost denumite de arheologi “antecamera” şi “camera regelui”. “Camera regelui”, construită din blocuri de granit roşu, are baza de 5 pe 10 metri şi înălţimea de 6 metri. Lângă peretele din nord al camerei regelui se află un sarcofag din granit roşu, fără capac, care măsoară cu 2,54 metri mai mult decât culoarul ascendent, ceea ce înseamnă că a fost montat acolo în timp ce era construit edificiul. “Camera regelui” beneficiază, pe axa nord-sud, de două tunele pentru aerisire, care asigură o ventilaţie corespunzătoare şi o temperatură constantă. De fapt, nu numai “camera regelui”, ci şi “camera reginei” are două tunele de aerisire, care se termină cu vreo patru centimetri sub nivelul podelei. (39)

În antichitate, de la intrarea în piramidă şi până la intrarea în camera regelui erau în total zece uşi (sau douăsprezece). Desigur, între timp, cele zece uşi au dispărut. Cele mai multe au fost furate în secolul XIII, când a avut loc cutremurul de pământ care a distrus oraşul Cairo.

A doua piramidă ca mărime de pe platoul de la Giza este piramida numită “a lui Kefren”. Deşi pare mai mare decât marea piramida – atribuită lui Keops -, piramida lui Kefren este ceva mai mică. Piramida lui Kefren are două intrări: una situată în partea de nord şi cealaltă situată imediat sub zidul de fundaţie. De la ambele intrări pornesc două coridoare coborâtoare. Coridorul care porneşte de la intrarea superioră duce într-o cameră săpată direct în roca platoului stâncos de sub piramidă. Camera este lungă de 14 metri, lată de 5 metri şi înaltă de 7 metri. În partea de vest a camerei se găseşte un sarcofag din granit, al cărui capac a fost rupt în două, dar în care nu a fost descoperită nici o mumie. Coridorul care porneşte de la intrarea inferioară duce în final într-o altă cameră de 10 metri lungime, 3 metri lăţime şi 2,5 metri înălţime. Cercetătorii au dedus că a doua cameră, programată iniţial să servească drept mormânt, deci să conţină sarcofagul, a fost abandonată, construindu-se apoi prima încăpere.

A treia piramidă de pe platoul de la Giza a fost atribuită lui Mikerinos. Deşi este asemănătoare cu marea piramidă, piramida lui Mikerinos este mult mai mică, acoperind cam un sfert din suprafaţa acesteia. Şi această piramidă are un coridor coborâtor, care duce într-o cameră. Cel care a deschis pentru prima dată, în 1887, piramida lui Mikerinos, colonelul britanic Howard Vise, a descoperit un sarcofag sigilat, în care afirmă că se aflau oase umane, şi un capac de sicriu pe care era scris numele lui Mikerinos. Surprinzător, vaporul cu care colonelul Howard Vise a trimis sarcofagul în Anglia s-a scufundat în apropierea coastelor Spaniei, iar sarcofagul a fost pierdut pentru totdeuna. Desigur, “răuvoitorii” au atribuit scufundarea vaporului şi pierderea sarcofagului unui blestem. Totuşi, este pentru prima oară când se vorbeşte în termeni concreţi despre descoperirea unei mumii într-un sarcofag aflat într-o piramidă.

Al patrulea element important al complexului de la Giza este sfinxul. Sfinxul, a fost construit, sunt de părere egiptologii, în timpul domniei faraonului Keops, dintr-un monolit rămas după construirea marii piramide. Sfinxul măsoară 20 de metri înălţime, peste 73 de metri lungime şi cântăreşte câteva mii de tone. În antichitate, Sfinxul avea un înveliş de ghips care-i dădea un aer hieratic, cu atât mai mult cu cât era vopsit în culori vii.

Arheologii sunt de părere că chipul sfinxului, care măsoară aproape 4 metri, îl reproduce pe cel al faraonului Keops. Totuşi, o inscripţie aflată între labele sfinxului povesteşte cum faraonul Thutmosis al IV-lea, pe atunci moştenitorul tronului, în urma unui vis profetic, a luat decizia de a dezgropa sfinxul din nisip. În vis, lui Thutmosis i-a apărut zeul Harmachis care i-a promis că va deveni faraon dacă va dezgopa din nisip sfinxul. (37)