MAREA PIRAMIDĂ
PIRAMIDELE NETERMINATE
În Egipt au fost construite, în total, aproape optzeci de piramide, multe dintre ele fiind transformate astăzi în nisip şi moloz. Toate piramidele au fost construite pe malul apusean al Nilului, la marginea deşertului. Ceea ce egiptologii au denumit “epoca piramidelor”, perioada în care se consideră că au fost construite majoritatea piramidelor, a început în jurul anului 2600 înainte de Iisus Hristos, în timpul primelor Dinastii şi a durat până în jurul anului 2100, când a început prima perioadă intermediară, care a coincis cu sfârşitul celei de-a şasea Dinastii. Ulterior, în timpul celei de-a douăsprezecea Dinastii, în jurul anului 1700, a fost reluată construcţia acestora, dar piramidele construite după această perioadă nu au mai atins nivelul celor ridicate anterior. Ele erau doar palide copii ale celor construite odinioară.
Ca o constantă a culturii şi civilizaţiei Egiptului antic, ceea ce a fost construit la început, în zorii istoriei egiptene, cât mai aproape de modelele exemplare din Evul de aur, denumit de egipteni Tep Zepi, era apropiat de perfecţiune, în timp ce realizările ulterioare dădeau semne vădite de decadenţă. De aceea, realizările din epocile vechi nu trebuie cântărite cu aceeaşi măsură ca realizările din epocile târzii.
În linii mari, piramidele de pe teritoriul Egiptului au fost construite şi dispuse în cadrul unor vaste complexe arhitectonice înconjurate de ziduri masive. Complexele arhitectonice mai cuprindeau, în afara piramidei principale, un templu, capele şi clădiri anexă.
După opinia egiptologilor, prima piramidă construită în Egipt a fost piramida în trepte de la Saqqara / Sakkarah, situată în apropierea Memphisului, atribuită faraonului Zoser / Djoser, din a treia Dinastie. Arhitectul piramidei în trepte a fost legendarul Imhotep (cca. 2667-2648 înainte de Iisus Hristos), al cărui nume a fost descoperit pe piedestalul unei statui. Imhotep a fost considerat cel mai mare arhitect al Egiptului. Piramida în trepte construită de Imhotep făcea parte dintr-un complex arhitectonic vast, format din mai multe clădiri şi curţi. Întregul complex era înconjurat de un zid gros de piatră, cu înălţimea de 10 metri. Înălţimea piramidei măsoară peste 50 de metri, cu baza de 124 pe 109 metri. Nucleul piramidei, înalt de 8 metri, era din piatră îmbrăcată cu un strat de calcar. Nucleul din piatră al piramidei în trepte, afirmă egiptologii, a fost iniţial o mastaba – un mormânt. De la baza piramidei se coboară printr-un puţ adânc de 28 de metri, apoi se pătrunde în sistemul de camere şi de labirinturi subterane, în mijlocul cărora se afla “camera mortuară”. “Camera mortuară”, lungă de 2,89 metri, înaltă şi lată de 1,67 metri, avea intrarea în tavan. Ulterior, intrarea a fost astupată cu o piatră de granit de trei tone.
Nu departe de piramida lui Zoser, pe acelaşi platou situat în apropierea Memphisului, se află o piramidă neterminată, atribuită faraonului Sekhemet. Asemănătoare ca structură cu piramida lui Zoser, piramida lui Shekemet nu a fost terminată – bănuiesc arheologii – datorită domniei scurte, de numai şase ani, a acestui faraon. Interesant la această piramidă este faptul că, în deceniul al cincilea al secolului XX, a fost descoperit intact puţul vertical care ducea spre ceea ce arheologii numesc “camera mortuară”. Puţul era sigilat, iar intrarea în camera mortuară era astupată cu un zid gros. În camera mortuară, arheologii au descoperit un sarcofag, cioplit dintr-un singur bloc de alabastru, sigilat, pe care fusese aşezată o coroană. La un capăt al capacului, sarcofagul avea un panou glisant, ce putea fi manipulat printr-un sistem de frânghii. Surpriza cea mai mare a arheolgilor care au deschis camera mortuară a fost că sarcofagul era gol: nu exista nici o mumie. Egiptologii au dat două explicaţii acestui fenomen: ori preoţii responsabili cu înmormântarea au furat mumia, ori este vorba despre o cameră mortuară falsă, mumia aflându-se într-un alt loc. (38)
Alte patru piramide în trepte, de mai mici dimensiuni, au fost construite pe un platou în apropierea Tebei. Dintre acestea, cea mai reprezentativă este piramida de la El Kula, care are numai trei trepte şi este orientată diferit faţă de celelalte piramide. În timp ce restul piramidelor au feţele orientate spre cele patru puncte cardinale, piramida de la El Kula are colţurile orientate spre cele patru puncte cardinale. Datorită faptului că nu a fost descoperită nici un fel de intrare, egiptologii au tras concluzia că piramida, care ar fi trebuit să servească drept mormânt, a fost construită asfel încât să nu existe nici un fel de acces la camera mortuară. “Adică, se crede – după cum ne informează Max Thoth şi Grieg Nielsen într-o lucrare dedicată piramidelor – că s-a săpat puţul, s-a îngropat trupul şi apoi s-a construit întreaga structură, în jurul şi deasupra mormântului, făcându-l astfel de nepătruns ulterior. Deşi la escavare, substructura nu a dezvăluit nici un corp, egiptologii uluiţi au rămas la teoria lor că puţul a fost creat în mod special ca să se obţină un mormânt de nepătruns.” (38)
O altă piramidă importantă este cea de la Meidum, atribuită faraonului Sneferu, aflată la 35 de kilometri de Memphis. Egiptologii sunt de părere că piramida de la Meidum are la bază modelul piramidei lui Zoser. Dar, spre deosebire de aceasta, piramida de la Meidum are spaţiul dintre trepte umplute cu pietre, iar feţele au fost îmbrăcate în calcar. Egiptologii bănuiesc că, iniţial, la Meidum, constructorii au realizat o piramidă cu două trepte, apoi i-au mai adăugat câte o treaptă, pentru ca, în varianta finală, piramida să numere opt trepte. Rezultatul a fost mai curând un turn dreptunghiular, cu înclinaţia treptelor de 75 de grade. Şi piramida de la Meidum a făcut parte dintr-un complex arhitectonic care mai cuprindea un templu funerar, o altă piramidă mai mică şi o clădire anexă, de dimensiuni reduse. Interesantă este şi piramida denumită “strâmbă” de egiptologi. Piramida strâmbă, atribuită tot faraonului Sneferu, are o formă destul de ciudată, romboidală, ceea ce i-a determinat pe arheologi să creadă că a fost concepută greşit şi că a fost lăsată neterminată pentru a nu se prăbuşi. Spre deosebire de celelalte piramide, piramida strâmbă are două intrări separate, una spre nord, cealaltă spre vest. Nici în interiorul acestei piramide nu s-a descoperit vreo mumie şi nici un indiciu că acolo ar fi existat aşa ceva. (38)
La începutul primei epoci intermediare, spre anul 2100 înainte de Iisus Hristos, după sfârşitul Dinastiei a şasea, Egiptul a intrat în declin. Epoca construirii piramidelor a luat sfârşit. Abia în timpul celei de-a doisprezecea Dinastii, cinci sute de ani mai târziu, a reînceput construcţia piramidelor, dar piramidele construite în această perioadă au fost de o calitate inferioară.