77 – EPOCA SCLAVAGISTĂ
Sclavia sufletelor, epoca sclavagistă, s-a perpetuat pe fundalul divizării fără precedent a societăţii omeneşti, atât pe pământ, cât şi în lumea de dincolo. Prin aderarea la templele zeilor – zei care erau în principal Oameni Primordiali din primele două generaţii, căzuţi sub mrejele Celui rău încă din primul ciclu al cosmosului – , oamenii s-au divizat continuu în tabere, grupuri şi grupuleţe, astfel că atât societatea oamenilor întrupaţi, cât şi cea a oamenilor decorporaţi a cunoscut o fărâmiţare şi o atomizare continuă.
Procesul divizării sociale şi spirituale a oamenilor a fost următorul. Fiecare zeu îşi forma un fel de staff conducător în lumea materială, format din oameni întrupaţi. La început, oamenii care formau staff-ul unui zeu făceau parte din sămânţa cea rea. Ei proveneau fie din zonele superioare ale iadurilor, fie direct din palierele cuantice luciferice. În prima fază a acestui proces, oamenii din sămânţa cea rea au atras diferiţi oameni „căldicei”, pe care îi educau în spiritul propriilor învăţături. Ajutaţi de aceşti oameni „căldicei”, ei au construit temple sau lăcaşuri de cult, în care, în urma unor ritualuri complexe, realizau spargerea palierelor cuantice, chemându-şi magic stăpânii – zeii. Prin aceste ritualuri, zeii se puteau manifesta în lumea materială şi, uneori, erau vizibili oamenilor obişnuiţi. În a doua fază, oamenii ce formau sămânţa cea rea îi iniţiau pe oamenii căldicei în temple, numindu-i „preoţi” sau „iniţiaţi” ai zeului. În urma acestor iniţieri, oamenii care anterior au fost căldicei obţineau anumite puteri „magice”. Ei dobândeau şi o anumită formă de clarvedere, dar această formă de clarvedere nu era bazată pe dezvoltarea propriilor capacităţi fiinţiale, ci pe faptul că zeul însuşi era „puternic în ei”. În cazul acestor forme incipiente de clarvedere, obţinute în urma unor ritualuri magice, oamenii „iniţiaţi” deveneau posedaţi: zeul respectiv îşi lăsa o amprentă aurică pe corpul lor sufletesc. Uneori, se ajungea până acolo încât aura zeului învăluia în totalitate corpul sufletului omului, ceea ce echivala cu „vinderea” sufletului. Acest fenomen poartă astăzi numele de posedare.
Din păcate, oamenii deveniţi preoţi-iniţiaţi nici nu-şi dădeau seama de acest fapt. Zeul fals obţinea astfel o influenţă aproape totală asupra lor, iar ei deveneau simple instrumente. Preoţii-iniţiaţi făceau după cuvântul zeului (expresie folosită des de fiinţele din lumea eterică) şi se conformau în totalitate dorinţei acestuia. De altfel, tipul de clarvedere obţinut printr-o astfel de iniţiere era doar parţială. Preoţii-iniţiaţi nu puteau să-l vadă prin clarvedere decât pe zeul patron sub ocrotirea cărora se iniţiaseră, nu şi pe alţi zei, datorită faptului că puterile lor nu proveneau din interior, din dezvoltarea propriilor caracteristici fiinţiale. Astfel că vedeau doar ceea ce trebuiau să vadă. Zeul erau observat doar de la distanţă, astfel că nici nu remarcau faptul că are ochii negri.
Preoţii-iniţiaţi nu ştiau prea multe cu privire la structura cosmosului spiritual. Ştiau doar ce le spunea zeul. Fireşte, zeul în cauză explica preoţilor şi, prin intermediul lor, simplilor enoriaşi, faptul că el însuşi a creat universul şi pe om, că el este cel care aduce abundenţă în lumea oamenilor şi că, în consecinţă, oamenii trebuia să asculte de el – să facă după cuvântul său. Totodată, zeul prezenta preoţilor-iniţiţi „curtea” sa, formată fie din zei mai mici din punct de vedere ierarhic, fie din oamenii care formau sămânţa cea rea. Preoţilor-iniţiaţi li se mai promitea că, dacă vor face întocmai cum li se spune, vor deveni bogaţi în viaţa materială. Ceea ce se şi întâmpla. Totodată, li se promitea că, după moarte, vor ajunge în zona tuturor plăcerilor – în „paradis”. La rândul lor, enoriaşilor – oamenii căldicei care aderau de bună voie la templul zeului – li se promitea bunăstarea atât în lumea terestră, cât şi după moarte. Nu li se spunea însă că preţul este sclavia spirituală.
După ce se construia un templu, comunităţile din jur erau aservite zeului protector. Toţi membri comunităţi erau botezaţi în numele zeului patron, devenind sclavi. Tuturor membrilor de rând li se aplicau sigiliile de sclavi, atât la nivel fizic (prin veşminte, podoabe, tatuaje etc), cât şi la nivelul corpului sufletesc (prin peceţi luciferice).
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)