32 – AL DOILEA RĂZBOI AL CERULUI
Datorită acţiunilor oamenilor celei de-a treia generaţii aliaţi cu fiinţele umane decorporate denumite zei, cu fiinţele luciferice şi cu spiritele rebele ale naturii, Planul divin a fost grav perturbat, iar Ordinea cosmică a început să se clatine. În faza de apogeu a acestei acţiuni potrivnice Planului lui Dumnezeu, a avut loc o nouă bătălie, în care s-au înfruntat, ca principali protagonişti, faţă în faţă, de-o parte a baricadei, Fiii Flăcării ajutaţi de oameni – ultimii erau destul de puţini ca număr -, iar de cealaltă parte, zeii, fiinţele luciferice şi spiritele întunecate ale naturii, împreună cu majoritatea oamenilor.
Aceasta a fost a doua mare bătălie din istoria cosmosului. Prima bătălie avusese loc pe Perfer, în care a fost implicată a doua generaţie de oameni. Şi de această dată, istoria s-a repetat: cam aceiaşi actori, aceleaşi roluri. Războiul dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului ajutaţi de oamenii celei de-a treia generaţii a fost un eveniment dramatic. S-au folosit arme nontehnologice cu o putere de distrugere aproape incredibilă. Oamenii aliaţi fiinţelor luciferice şi spiritelor naturii rebele au fost învăţaţi cum să lovească şi cum să facă rău fraţilor lor. Războiul a avut mai multe bătălii şi s-a întins pe o perioadă considerabilă de timp. Ultima înfruntare majoră dintre cele două mari tabere, la care au fost cooptaţi oamenii, a fost de un dramatism de nedescris. Ea s-a desfăşurat într-o zonă situată în vestul Europei, în partea de nord a Marii Britanii de astăzi, într-un loc denumit Harimateea. La sfârşitul acelui război, Fiii Flăcării conduşi de Îngerul Mihail au distrus o mare parte a Protopământului, iar nenumăraţi oameni din generaţia a treia au fost nimiciţi. Au fost nimicite, de asemenea, multe fiinţe luciferice şi multe spirite întunecate ale naturii.
Evident, după moartea corporală, o parte dintre oamenii de atunci care au ridicat mâna asupra fraţilor lor ar fi trebuit să fie retraşi în „lumea de dincolo”. Nu s-a întâmplat însă aşa; lucrurile se complicaseră prea mult, iar umanitatea ajunsese într-un punct dincolo de care nu se mai putea continua. Întrucât au ridicat mâna împotriva fraţilor lor şi şi-au întors faţa de la Dumnezeu, oamenii din această categorie au pierdut dreptul de a mai avea un corp duh, astfel că au redevenit spirite – stele. Tot astfel, multor fiinţe întunecate le-a fost distrus trupul, echivalentul corpului duh al oamenilor. La sfârşitul marelui război, imediat după ultima bătălie de la Harimateea, s-a produs un eveniment extrem de dramatic. Acest eveniment dramatic nici nu poate fi conceput cu mintea de oamenii din ziua de astăzi: Sfântul Duh – Energia fundamentală a vieţii – s-a retras din creaţie, iar lumea materială a devenit stearpă; pământul a devenit de nelocuit şi gol. În acea perioadă, planeta materială Pământ semăna cu Marte ori cu Venus: un ţinut arid, lipsit total de orice formă de viaţă – vegetală, animală ori umană.
Aceasta a fost cea mai întunecată Noapte din trecutul umanităţii. Pe atunci, nimeni nu ştia dacă umanitatea va mai fi lăsată să repopuleze pământul. Fiinţele din lumea eterică denumesc acest eveniment dramatic prin expresia „marea ştergere„, întrucât a fost şters tot ce existase până în acel moment. Pentru înţelegerea omenească un termen potrivit ar fi: „marea disoluţie”.
O mare parte dintre oamenii generaţiei a treia care, în faza iniţială, s-a aliat cu fiinţele luciferice în lupta contra Fiilor Flăcării, şi-a dat seama de răul făcut abia în răstimpul ultimei mari confruntări – cea care a decis soarta războiului. Chiar înainte de finalul bătăliei, oamenii din această categorie au părăsit liniile de apărare ale fiinţelor luciferice şi ale spiritelor întunecate ale naturii şi au refuzat să mai lupte. Fiinţele luciferice îi consideră trădători şi astăzi pe aceşti oameni; la rândul lor, oamenii respectivi le consideră mincinoase pe toate fiinţele luciferice. După ce au părăsit în grabă câmplul de luptă, o parte din această categorie de oameni s-a refugiat în lumea eterică. În timpul ultimelor lupte dintre cele două tabere beligerante, aceşti oameni au descoperit „porţile de trecere” din lumea materială în lumea eterică; unora dintre aceşti oameni, aceste porţi le-au fost arătate (pământul din ciclul al treilea era diferit de cel de astăzi, fiind mai eterat, astfel că, în acea perioadă de timp, era relativ uşor pentru oameni să treacă de pe un palier cuantic pe altul, prin intermediul porţilor). Astfel, aceşti oameni au pătruns în lumea eterică, unde au rămas până în ziua de astăzi. Deşi lumea materială şi lumea de dincolo au fost afectate de marea ştergere, lumea eterică a fost cruţată, astfel că a continuat să existe.
Pornind de la cunoştinţele tehnologice din timpul celor trei mari Regate, o facţiune a acestor oameni (nu toţi) a început să construiască o formă specifică de civilizaţie în lumea eterică. Treptat, această formă de civilizaţie a devenit din ce în ce mai avansată din punctul de vedere al tehnologiei eterice. Această formă de civilizaţie, construită de o facţiune a oamenilor refugiaţi înainte de marea ştergere în lumea eterică, este considerată de unii comentatori moderni a fi „extraterestră”; locuitorii ei sunt consideraţi, de asemenea, „extratereştri” datorită faptului că sunt constructorii aparatelor de zbor neidentificate, misterioasele OZN-uri.