CUFĂRUL CU ESEURI – 30

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

30 – PROTOPĂMÂNTUL

O dată cu incendierea Perferului, s-a încheiat al doilea ciclu cosmic. A urmat apoi o nouă perioadă de nemanifestare. În acele momente, s-a pus problema situaţiei omului în cosmos, aşa cum s-a pus şi problema fiinţelor îngereşti rebele. Existau doar două modalităţi de acţiune: perpetuarea creaţiei ori distrugerea ei totală. Dumnezeu, care este Înţelepciunea şi Iubirea infinită, a luat decizia de a oferi tuturor o şansă de îndreptare.

După lunga perioadă de nemanifestare, a avut loc o nouă creaţie a cosmosului, astfel că Dumnezeu a construit o nouă Locuinţă, chiar în mijlocul vechiului Perfer. Noua creaţie este Terra aurica. După fiecare perioadă de nemanifestare, la începutul fiecărui ciclu cosmic a avut loc o nouă creaţie. Fiecare creaţie s-a produs pe un nou palier cuantic, inexistent anterior, astfel încât, de fiecare dată, se poate vorbi despre o creaţie „ex nihilo„.

După perioada de nemanifestare, îngerii au îmbrăcat iarăşi formă umanoidă, dar de atunci, posibilităţile lor de manifestare în afara Terrei aurica au fost restrânse. Astfel a început ciclul al treilea. „Atunci, spune Îngerul Gabriel, Hauti a luat sunet, miros şi culoare de la Shantiah, şi a întocmit o creaţie mai joasă decât el în sunet, miros şi culoare, pentru a putea fi învinsă prin ispită, iar el, Shantiah, să cadă nu prin ispită şi rău, ci prin iubirea aproapelui. Numai astfel, Shantiah putea plăti preţul căderii lui Hallshithan şi al lui Lucifer-Şideral fără ca ei s-o ştie„. Aşadar, Terra aurica a fost creată pentru ca Shantiah, prin iubirea aproapelui, să plătească preţul căderii lui Hallshithan şi al lui Lucifer, fără ca ei să ştie. Chiar în centrul Terrei aurica a fost construit Pământul material. Şi astfel a apărut cosmosul material. Faţă de cel spiritual, cosmosul material este ca o picătură de apă în ocean sau ca un fir de praf în deşert. Pământul fizic este situat chiar în miezul vechiului Perfer, fiind aflat sub influenţa combinată a lui Hallshithan şi a lui Lucifer.

Al treilea ciclu cosmic s-a desfăşurat pe două paliere cuantice noi – pe al cincilea şi pe al şaselea. Prima parte a celui de-al treilea ciclu cosmic s-a desfăşurat pe al cincilea palier cuantic – actuala lume eterică, denumită Hazureth; în traducere, „Cortul lui Dumnezeu cu oamenii”. A doua parte a celui de-al treilea ciclu cosmic s-a desfăşurat pe al şaselea palier cuantic, care este lumea materială. Începând cu a doua parte a celui de-al treilea ciclu cosmic se poate vorbi aşadar despre existenţa palierului cuantic material, a universului fizic şi a pământului ca planetă. Totuşi, nu este vorba despre Pământul actual, ci despre strămoşul acestuia – despre Protopământ. Protopământul a fost „strămoşul” mai eterat al Pământului actual.

Fiecare ciclu cosmic a debutat cu creaţia unui „prim om” – mereu altul -, prin care s-a născut o întreagă generaţie. Primul om al celei de-a treia generaţii a fost Adam despre care aminteşte Vechiul Testament. Acesta este, de altfel, momentul în care Vechiul Testament îşi începe naraţiunea cu privire la creaţia cosmosului şi a omului. Adam a fost creat, undeva, în centrul Hazurethului, în apropierea liniei Ecuatorului de atunci, în Africa de astăzi. Creaţia propriu-zisă a avut loc la nivelul lumii eterice. Primul om al celei de-a treia generaţii, Adam, a fost, iniţial, androgin. Adam a fost făcut după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu sau, după cum afirmă fiinţele din lumea eterică, după Chipul Domnesc. Nu există nici o legătură între Shantiah, primul om al primei generaţii, şi primul om al celei de-a doua generaţii; după cum nu există nici o legătură între Shantiah şi Adam, protopărintele celei de-a treia generaţii. Nu este vorba despre o „reîncarnare”, fiind individualităţi – spirite – diferite. Ulterior, din Adam, primul om al celei de-a treia generaţii, a fost creată Eva. Eva – prima femeie din a treia generaţie – a fost creată după chipul şi asemănarea lui Adam. Adam şi Eva pot fi consideraţi protopărinţii generaţiei a treia. Protopărinţii celei de-a treia generaţii erau formaţi doar din spirit şi din corpul duh de formă umanoidă, care avea o luminozitate interioară asemănătoare cu cea a unui neon. Nu existau pe atunci corpul emoţional, corpul astral, corpul mental etc, care au apărut mult mai târziu.

În etapa iniţială, Adam, primul om al celei de-a treia generaţii încă nu avea suflet. Ulterior, Adam a primit sufletul direct de la Domnul Lumilor. După cum afirmă spiritul naturii de aer Hutil, Adam fizic a primit sufletul direct de la Hauti, printr-un sărut. După cum se poate remarca, formularea lui Hutil se aseamănă cu cea folosită în Vechiul Testament, care afirmă că Domnul Dumnezeu a conferit omului „suflare de viaţă”, ceea ce unii cercetători moderni au tradus, corect după părerea noastră, prin „suflet de viaţă”. Vechiul Testament aminteşte despre creaţia omului în Geneza, capitolul 1, versetele 26-27: „Să facem pe om după Chipul şi Asemănarea Noastră… Dumnezeu a făcut pe om după Chipul Său, l-a făcut după Chipul lui Dumnezeu„. Dumnezeu Tatăl vorbeşte în acest pasaj la plural – Chipul şi Asemănarea Noastră – datorită faptului că se adresa celorlalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Fiului şi Sfântului Duh. „Suflarea de viaţă” este ceea ce în această carte am numit suflet sau corp al sufletului : suflet ca suflare de viaţă, care asigură energia necesară pentru ca omul să fie viu în trup fizic – să fie suflet viu. Toate corpurile aurice exterioare s-au format ceva mai târziu, prin intermediul sufletului – mai precis, al corpului sufletului. Ulterior, din Adam şi Eva s-a născut a treia generaţie de oameni – ei sunt protopărinţii neamului omenesc actual.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)