CUFĂRUL CU ESEURI – 28

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

28 – SFÂRŞITUL PERFERULUI

Şideral era unul dintre cei mai importanţi şi iubiţi îngeri ai Ierarhiei Fiilor Flăcării. Înaintea rebeliunii, Şideral era un Heruvim strălucitor, Prinţ Purtător de Lumină, Primul Veghetor al oamenilor şi al îngerilor. Răzvrătindu-se împotriva lui Hauti, Şideral şi-a pierdut poziţia – gradul şi funcţia – în ierarhia Fiilor Flăcării. Împreună cu Şideral, alte „mii de mii de mii de zeci” de fiinţe îngereşti şi spirite ale naturii şi-au întors faţa de la Dumnezeu şi au refuzat să-I mai îndeplinească poruncile. Prin rebeliunea lui Şideral, au apărut în cosmos caracteristici care nu existau anterior. Aceste caracteristici sunt: duşmănia şi pizma, care au generat orgoliul şi trufia – baza tuturor inegalităţilor, a concurenţei acerbe, a luptei pentru putere, a urii, a răzbunării, a bolii şi, în cele din urmă, a tentativei de omor şi a crimei. Aceste noi caracteristici au apărut datorită ruperii echilibrului perfect, creat dintru începuturi de către Hauti.

Cei desprinşi au ridicat mâna împotriva fraţilor lor şi cerurile au prins a se mişca cu vuiet„, mai spune Hutil. De atunci, Şideral a devenit „Potrivnicul” sau „Adversarul”, iar Savonal a devenit „Apărătorul”. Din acel moment fatidic al istoriei cosmosului, Cei desprinşi (Cei răzvrătiţi), care l-au urmat pe Lucifer, n-au mai văzut Faţa lui Dumnezeu – n-au mai văzut Adevărul -, iar ochii lor s-au întunecat. Din Fii ai Flăcării au devenit Dree – „Cei desprinşi” sau „Cei rupţi”. În schimb, restul Fiilor Flăcării – „Cei drepţi”, denumiţi Hemin Hem în akhatakha – „au rămas în pacea lui Hauti „. Ei au continuat să vadă Faţa lui Dumnezeu. Ei au continuat să fie Fii ai Flăcării sau Fii ai Luminii.

Şideral a devenit „Cel care se împotriveşte”, sau „Cel care atacă neamurile Fiilor Flăcării”, iar Îngerul Savonal a rămas „Apărătorul” – „Cel care apără neamurile Fiilor Flăcării”. Îngerului Savonal i se mai spune şi Mhamuth, adică „Puterea care vine de la Izvorul de Putere”, adică de la Hauti. În limbajul folosit astăzi, Şideral nu este altul decât Lucifer sau Lux, iar Savonal-Mhamuth este Mihail, Îngerul Puterii. Pe Şideral l-au mai urmat în rebeliune o parte dintre spiritele naturii. La rândul lor, spiritele naturii care l-au urmat pe Şideral s-au întunecat. Numele prin care sunt desemnate de fiinţele din lumea eterică spiritele răzvrătite ale naturii este Lorehh. Ulterior, din diferite motive, o parte din oamenii primelor două generaţii l-au urmat pe Lucifer în revolta sa împotriva Planului lui Dumnezeu. La rândul lor, Lucifer şi cei care l-au urmat, s-au alăturat primilor răzvrătiţi din cosmos: Hallshithan şi Shantiah.

În momentul în care a avut loc prima confruntare deschisă, faţă în faţă, între Fiii Flăcării rămaşi fideli lui Hauti, conduşi de Mihail, Îngerul Puterii, şi fiinţele răzvrătite care l-au urmat pe Şideral-Lucifer, s-a născut războiul din ceruri. Din acele timpuri imemoriale, cosmosul este zguduit în mod continuu de acest război necruţător, dus între cele două categorii de fiinţe – Cei drepţi (Fiii Luminii sau Fiii Flăcării) şi Cei răzvrătiţi (Fiii întunericului). Fireşte, războiul continuă şi astăzi. Prima mare bătălie a acestui îndelungat război a avut loc chiar în centrul planetei eterice Perfer. Fiinţele întunecate au pierdut războiul, iar planeta Perfer, denumită metaforic „Strălucirea Strălucirii”, a fost incendiată. Ea continuă să ardă şi în ziua de astăzi, pe propriul ei palier cuantic.

O dată cu războiul dintre Fiii Flăcării şi Fiii întunericului, s-a încheiat al doilea ciclu cosmic. Traiectul evolutiv al celei de-a doua generaţii de oameni s-a încheiat aşadar tot printr-un eşec. Totuşi, mare parte dintre oamenii celei de-a doua generaţii au continuat să existe în cosmos. În cosmos nimic nu piere, chiar dacă se schimbă palierele cuantice. A urmat apoi o lungă „perioadă de nemanifestare”, răstimp în care totul a fost iarăşi resorbit în Sursa Divină.

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)