27 – PRIMUL RZBOI DIN CERURI
Rebeliunea lui Lucifer pe Perfer a declanşat primul mare război din ceruri; de-o parte a baricadei s-au situat Fiii Flăcării, iar de cealaltă parte Lucifer şi cei care l-au urmat. Aşa cum a fost deja menţionat, rebeliunea lui Lucifer a provocat, în cele din urmă, distrugerea Perferului. La nivelul eteric, ruinele fumegânde ale Perferului există şi astăzi.
Amănunte cu privire la primul război din ceruri i-au fost furnizate lui Eugen de un spirit al naturii foarte vechi pe nume Hutil, care are o poziţie înaltă în ierarhia sa. Aşa cum a fost menţionat, toate spiritele bune ale naturii s-au născut cu mult timp înainte să fi apărut Pământul ca planetă materială, chiar la începutul primului ciclu cosmic. Fiind foarte vechi, precum şi datorită faptului că sunt legate de globul terestru şi de tot ce înseamnă natura, înţelepciunea şi cunoaşterea spiritelor bune ale naturii este foarte mare. Într-un fel, înţelepciunea spiritelor bune ale naturii este mult mai apropiată de înţelegerea omenească decât este, să spunem, cea a unui înger, iar acel om care poate observa prin clarvedere lumea eterică şi este acceptat de ele poate afla multe informaţii care, altfel, ar rămâne necunoscute. De altfel, spiritele naturii sunt încântate atunci când pot oferi unui om încarnat informaţii cu privire la trecutul îndepărtat al Pământului (ca glob material) şi al Terrei aurica. Este foarte adevărat că spiritele naturii fac parte dintr-o altă spiră evolutivă decât cea umană, dar asta nu împiedică colaborarea plăcută şi utilă între spiritele naturii şi oameni. În trecut, au existat mulţi oameni care puteau contacta spiritele naturii, dar cu timpul, datorită răutăţii şi egoismului oamenilor, acestea au preferat să-şi vadă de treburile lor şi au acceptat dialogul doar atunci când au fost sigure că au în faţă un „fiu al femeii” pe care se pot baza.
Aşadar, Hutil este un impresionant spirit bun al naturii, care are ca domeniu de activitate elementul aer. Hutil este ceea ce, în limbajul omenesc, ar purta numele de silfă – mai modern, elf. Hutil are o înfăţişare impozantă: părul drept, alb ca zăpada, faţa ovală, gura mică, ochii mari, fără iris, ce emit lumini plăcute. Evident, această particularitate nu trebuie să creeze confuzii. La fel ca şi multe alte înalte fiinţe din ierarhia spiritelor naturii, la fel ca şi multe fiinţe îngereşti înalte din ierarhia Fiilor Luminii, ochii lui Hutil nu au iris; din ochii săi emană lumini. Trebuie făcută deosebirea dintre ochii lipsiţi de iris, formaţi din lumini – precum focul – ai fiinţelor din ierarhia Fiilor Luminii şi ochii fiinţelor luciferice. Şi ochii fiinţelor luciferice sunt lipsiţi de iris, dar sunt complet negri. Hutil a fost martorul direct al multor evenimente memorabile din trecutul Terrei aurica. În cele ce urmează, Hutil explică ce s-a întâmplat în trecutul cosmosului, iar epicentrul descrierilor sale este situat în jurul evenimentelor desfăşurate în al doilea ciclu cosmic, pe Perfer, când fiinţa îngerească de grad înalt, pe nume Şideral (Lucifer), s-a opus Planului lui Dumnezeu. Motivul acestei rebeliuni a fost apariţia oamenilor pe scena cosmosului.
Aşa cum a fost menţionat, oamenii primelor două generaţii erau Haituna – sinteza cosmosului spiritual. Ca „noutate” absolută a creaţiei lui Hauti, oamenii puteau atinge perfecţiunea foarte uşor. Dar acest lucru nu a fost pe placul unor fiinţe îngereşti. De aceea, creaţia oamenilor, spune Hutil, a generat „prima sfadă în ceruri„. Undeva sus, deasupra stelelor, „dincolo de Lăcaşul Luminii, adică la miază-noapte„, cum spune Hutil, s-a ţinut „tain de împăciuire” între principalele fiinţe îngereşti care – pe atunci – vedeau Faţa lui Dumnezeu. De o parte se afla Şideral, fiinţa îngerească nemulţumită de crearea omului, iar de cealaltă parte, Savonal, fiinţa îngerească care a luat apărarea omului şi a încercat să explice tuturor motivele creaţiei lui Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu Tatăl, Hauti, a luat parte la aceast „tain de împăciuire” (expresia îi aparţine lui Hutil) şi a făcut apel la înţelegere. Şideral şi-a exprimat deschis nemulţumirea faţă de crearea omului – mai ales faţă de puterile şi caracteristicile sale potenţiale – şi a făcut cunoscut tuturor că din acel moment se rupe de Dumnezeu şi de celelalte fiinţe îngereşti aflate în subordinea lui Savonal. După cum explică Hutil, în acele momente de cumpănă ale cosmosului, la sfârşitul „tainului de împăciuire”, Şideral s-a proclamat pe sine Tarş- Hauti, adică „un alt Hauti „, ceea ce a însemnat proclamarea făţişă, chiar în faţa lui Hauti, a unei independenţe totale, creând un fel de „stat în stat”. În fond, Şideral s-a proclamat pe sine Dumnezeu. Auzind aceasta, Îngerul Savonal a rostit următoarele cuvinte, care sună astfel în limba lumii eterice, akhatakha: „Slah-dimeh-nemah Şideral„, care, traduse, ar suna astfel: „Libertatea ta te va pierde pe tine, Şideral !”. Apoi a adăugat: „Noiii Limah IŞŞ Muthall„, adică „Puterea cu care te încrezi tu nu este a noastră, ci vine de la Işş„. Îngerul Savonal dorea să spună că puterea de manifestare nu aparţine fiecărei fiinţe îngereşti în parte, ci aparţine lui Işş, Dumnezeu nemanifestat, care se manifestă ca Hauti.
Sfada a durat câteva „timpuri”, adică veacuri îngereşti, eoni, epoci sau ere cosmice, şi s-a încheiat cum nu se poate mai prost. Şideral, supărat în continuare, dar încrezător în sine, s-a autoproclamat „Tarş–Hauti„, şi s-a rupt de celelalte fiinţe îngereşti rămase fidele lui Hauti şi Planului Său. Atunci, mai spune Hutil – spiritul naturii de aer care a povestit aceste evenimente pe care le ştie orice locuitor al lumii eterice, aşa cum ştim noi, oamenii tabla înmulţirii -, Hauti a spus următoarele cuvinte către fiinţele îngereşti din Ierarhia Fiilor Flăcării: „Lah-Laa ! Hbell Şideral Talli-Tall” – într-o traducere aproximativă din akhatakha: „Iată, iubitul Meu fiu luminos s-a rătăcit„.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)