19 – INIMA AURICĂ ŞI BANDA DE LUMINĂ DIN JURUL CAPULUI
Inima aurică este un element al structurii aurice despre care, cel puţin până în acest moment, nu s-a mai spus nimic. Inima aurică ţine de nivelul cuantic al corpului duh. În limbajul omenesc, termenul de inimă aurică este, desigur, impropriu, fiind folosit mai mult în sensul metaforic de inimă a fiinţei decât de inimă ca organ fizic. Termenul de inimă aurică este dat de către Îngerii Veghetori din lumea eterică, dar termenul cel mai adecvat înţelegerii noastre omeneşti pare să fie cel de „inimă a fiinţei”. Să ne imaginăm că, în jurul trupului nostru, la o distanţă de câţiva centimetri de trup, chiar la nivelul inimii fizice, se află o bilă luminoasă care execută o mişcare de rotaţie continuă. Această bilă aurică are diametrul de aproximativ 3-4 milimetri.
Ce este interesant la bila strălucitoare pe care Îngerii Veghetori din lumea eterică o denumesc inimă aurică, este faptul că, rotindu-se cu mare viteză în jurul trupului, emite un „bip” foarte scurt în momentul în care ajunge în dreptul inimii fizice. În ansamblu, inima aurică arată ca un satelit minuscul care orbitează cu viteză în jurul trupului şi care, la fiecare bătaie a inimii, se află exact în dreptul organului fizic al inimii, pentru a emite un „bip” foarte scurt. De fapt, inima fizică, împreună cu inima aurică pulsează împreună. Totuşi, rolul inimii aurice nu ţine de buna funcţionare a inimii fizice, ci de factorul conştienţei. Practic, inima aurică pare să fie legată de funcţionarea corpului conştienţei. În momentul în care omul devine conştient de un lucru anume, inima aurică emite o mică explozie luminoasă ce creează fulgere energetice. Chiar prin intermediul acestei interacţiuni continue, se formează gândurile oamenilor, exprimate la nivelul auric. Prin acest proces continuu, după cum spun Îngerii Veghetori, „omul învaţă tainele lumii materiale”. Fireşte, acest proces se desfăşoară fulgerător, aproape instantaneu, fiind destul de greu de surprins de privirea unui om care posedă clarvederea eterică. Este un proces foarte subtil, care are loc la nivelul microscopic al aurei şi, fără explicaţiile furnizate de către Îngerii Veghetori, ar fi fost destul de greu, dacă nu imposibil, de surprins.
Banda de lumină din jurul capului este, la fel ca şi inima aurică, un element al structurii aurice despre care nu s-a spus nimic în nici o lucrare apărură până în prezent. În jurul capului fiecărui om gravitează 11 (rar, la unii oameni, 14) steluţe strălucitoare care ţin de nivelul cuantic al corpului duh. Fiecare dintre cele 11 steluţe are propria sa strălucire, propria sa culoare, propriul său sunet şi propriul său miros. Cele 11 steluţe, a căror strălucire este mai pală decât a corpului duh, pulsează ritmic ca nişte bliţuri ce emit jerbe de lumini multicolore. Fiecare dintre cele 11 steluţe luminoase are diametrul de maximim un centimetru. Între toate cele 11 steluţe se formează flashuri luminoase care, de la distanţă, dau impresia unei benzi continue de lumină ce emite irizări multicolore. Aceasta este banda de lumină din jurul capului.
Într-un fel, banda din jurul capului se aseamănă cu inelul planetei Saturn, care este format din miliarde de particule ce gravitează datorită forţei de atracţie a planetei. La copiii mici, banda de lumină este mai apropiată de cap, dar, o dată cu trecerea timpului, se depărtează până ce, la bătrâneţe, este mai depărtată de cap. Rolul celor 11 steluţe este (printre altele) de a înregistra, ca nişte camere de filmat, toate evenimentele vieţii omului, de la naştere până la moarte. Tot ceea ce face omul se înregistrează prin intermediul celor 11 steluţe strălucitoare, viu colorate. Datorită activităţii acestor steluţe, omul este capabil, imediat după pragul morţii, să-şi amintească evenimentele existenţei sale, dar nu ca văzute prin intermediul ochilor fizici, ci ca şi cum ar fi înregistrate de undeva de sus, de deasupra capului. Din acest punct de vedere, banda de lumină ce înconjoară fruntea omului pare a fi în relaţie directă cu corpul cauzal al spiritului, locul unde sunt stocate toate evenimentele vieţii.
Fiecare steluţă are rolul ei specific, fiind „specializată” pe o anumită activitate umană. Atunci când omul rosteşte un cuvânt, inelul de lumină din jurul frunţii vibrează. În cazul în care omul este vesel, râde sau glumeşte, steluţele emit culori plăcute, sunete cristaline şi mirosuri parfumate. În momentul în care un om se enervează, o parte din steluţe vibrează violent, emiţând culori murdare, sunete joase şi mirosuri neplăcute. În acest caz, emisiile steluţelor din jurul capului se transmit la distanţă, reuşind să spargă aura persoanelor din preajmă. În cazul în care omul se roagă în sens creştin, toate steluţele devin argintii, foarte luminoase, emanând în acelaşi timp sunete asemănătoare clipocitului unui râu ce coboară vesel printre stânci şi un miros oarecum asemănător strugurilor tămâioşi. În timpul rugăciunii, întreaga bandă luminoasă se colorează trandafiriu şi emite un miros asemănător pâinii calde abia scoasă din cuptor.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)
