ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

RĂZBOIUL “ROZELOR”:

DĂNEŞTII ŞI DRĂCULEŞTII

Urmarind linia genealogică a Dinastiei Basarabilor pot fi aflate câteva aspecte destul de interesante, care au darul de a mai limpezi cât de cât subiectul.

Astfel, cu Marghita sau Margherita, Basarab Întâiul a avut două fiice, pe Teodora şi Ruxanda, şi un fiu, care i-a devenit succesor dinastic – Alexandru Nicolae Basarab, care a fost botezat catolic cu numele Alexandru, iar apoi când a trecut la ortodoxie cu numele Nicoale. Teodora a devenit soţia Ţarului Bulgariei, Ivan Alexandru (1331 – 1371), iar Ruxandra a devenit soţia Ţarului Serbiei, Ştefan Uroş (1321-1331), părintele lui Ştefan Duşan (1331-1355).

La rândul său, Voievodul Nicolae Alexandru a fost căsătorit de două ori: cu prima soţie Maria, autohtonă de religie ortodoxă, a avut doi fii, pe Vladislav (Vlaicu) şi Radu I, succesorii săi la tron şi o fiică, Elisabeta care s-a căsătorit cu o rudă a regelui maghiar, ducele Vladislav de Oppelen. A doua soţie a fost Clara, de religie catolică, ce provenea din neamul conţilor de Doboka, banii maghiari ai Serverinului, cu care a avut două fiice: pe Ana, care s-a căsătorit apoi cu Ţarul bulgar de la Vidin, Ivan Straţimir (fiul Ţarului Ivan Alexandru) şi pe Anca, care s-a măritat cu Ţarul Serbiei, Ştefan al V-lea Uroş, fiul lui Ştefan Duşan.

Ca de obicei, opinia istoriografiei cu privire la aceste alianţe matrimoniale în cruce ale odraslelor lui Basarab şi ale odraslelor lui Nicolae Alexandru cu cele ale claselor domnitoare din Bulgaria şi Serbia este alături de subiect, atunci când afirmă că dinaştii Basarabi au dorit “întrărirea prestigiului Ţării Româneşti”.

De fapt, este vorba despre cu totul altceva: este vorba despre perpetuarea clasei aristocratice (nobiliare) patronate de efigia lui Iannus, zeul cu două feţe, ce s-a format în Peninsula Italică la sfârşitul antichităţii şi s-a răspândit în toată Europa la mijlocul Evului Mediu. Cine urmăreşte liniile genealogice şi încrengăturile incredibile de alianţe matrimoniale ale principalelor familii domnitoare ale Europei de la debutul Evului Mediu şi până în ziua de astăzi (inclusiv ale familiilor de Hohenzollern, Windsor etc) se poate convinge singur că este ceva putred, nu numai în Danemarca, ci pe tot continentul. Era obligatoriu pentru membrii acestei clase aristocratice să se căsătorească între ei (aşa cum indică extrem de limpede evenimentele), pentru a păstra puritatea sângelui albastru.

Dacă este studiată cu atenţie istoria popoarelor europene aflate deja în formare la mijlocul Evului Mediu, se va putea remarca destul de lesne că în proporţie majoritară, dinastiile conducătoare nu erau de acelaşi neam/etnie cu populaţia predominantă. Mai mult decât atât, va remarca legături stranii de înrudire între toate marile familii europene domnitoare. De asemenea, va remarca faptul că multe războaie dintre statele medievale au fost duse nu datorită unor motive economice ori sociale, precum afirmă concepţia istoriografică, ci s-au dus de această elită sau supraelită nobiliaro-aristocratică pentru eliminarea acelor conducători politico-militari autohtoni care doreau să ocupe tronul de domnie al propriului popor. Multe războaie s-au dus pentru detronarea unor autohtoni deveniţi conducători politici, precum a fost bunăoară Negru Vodă în Ungro-Vlahia, şi impunerea unor membri ai acestei elite nobiliare; când războaiele au dat greş dintr-un motiv sau altul, s-au folosit diverse vicleşuguri sau tertipuri politice, iar când nici acestea nu au avut succes s-a recurs la realizarea unor mezalianţe matrimoniale între elita aristocratică menţionată şi autohtoni.

Acest ultim “scenariu” s-a desfăşurat în Ungro-Vlahia secolului al paisprezecelea când, spărgând lanţul de descendenţi cu sânge albastru, Voievodul Nicolae Alexandru a făcut o concesie majoră, alegându-şi o soţie din mediul autohton, pe nume Maria, de religie ortodoxă, cu care a avut o fiică şi doi fii, Vlaicu şi Radu, care i-au şi succedat la tron. Şi poate că nu ar trebui să constituie o surpriză deducţia că această primă căsătorie a lui Nicolae Alexandru, total în afara uzanţelor acestei dinastii, dar şi a uzanţelor clasei aristocratice patronată de efigia lui Iannus, a fost dictată de interesele politice ce au precumpănit pe câmpul de luptă de la Posada, când pare să fi avut loc reconcilierea dintre Dinastia Basarabilor şi Dinastia Negru Vodă. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor indică faptul că rezultatul negocierilor a inclus o mezalianţă între cele două dinastii domnitoare, Nicolae Alexadru luând-o în căsătorie pe reprezentanta Dinastiei Negru Vodă, pe nume Maria (probabil fiica sau nepoata lui Mihail), care era ortodoxă, cu care a avut doi copii: Vlaicu Vodă (Vladislav în documente) şi Radu I Voievod.

Despre fiul lui Nicolae Alexandru, Radu I (căci Vlaicu Vodă nu a avut urmaşi) care s-a născut cel mai probabil după bătălia de la Posada (unele surse documentare afirmă că s-a născut în anul bătăliei, dar, glumind puţin, se poate spune că nu i-a văzut nimeni actul de identitate pentru a fi pe deplin convins de data exactă a naşterii), sursele documentare afirmă că “a fost strănepotul lui Negru Vodă şi nepotul lui Basarab”, ceea ce este, în acest context, foarte exact.

Radu I a fost strănepotul lui Negru Vodă Cel Tânăr dinspre mamă (Maria), iar dinspre tată (Nicolae Alexandru) a fost nepotul lui Basarab; acesta este şi motivul pentru care Radu I a fost supranumit ulterior Negru, spre disperarea aproape perpetuă a istoriografiei care a conceput tot felul de scenarii alternative pentru a descifra ceva atât de simplu şi de banal: personajul în cauză a fost rodul unei mezalianţe politice, astfel că nu este vorba despre o filiaţie dinastică directă.

Revenind la Nicolae Alexandru, se mai poate constata că prin cea de-a doua căsătorie a sa a continuat uzanţele clasei aristocratice din care a făcut parte, căsătorindu-se ulterior cu Clara (din aceeaşi clasă aristocratică). Din fericire, progeniturile cu Clara au fost fete care au fost plasate ulterior în aşternuturile familiei domnitoare din Bulgaria şi Serbia, pentru ca perpetuarea clasei aristocratice menţionate să nu fie blocată. Dacă progeniturile lui Nicolae Alexandru şi ale Clarei ar fi fost băieţi lucrurile s-ar fi complicat foarte mult întrucât aceştia ar fi avut pretenţii pentru tronul Ţării Româneşti. Nu a fost să fie aşa, astfel că succesorii la tron au fost deopotrivă urmaşi ai liniei genealogice a Dinastiei Negru, pe linie matriliniară şi ai liniei genealogice a Basarabilor, pe linie bărbătească.

Nici în cazul lui Radu I zis Negrul, procesul perpetuării dinastiei nu s-a desfăşurat fără complicaţii. De fapt, odată cu progeniturile lui Radu I au apărut complicaţii atât de mari încât acestea au afectat istoria Ţării Româneşti mai bine de o sută de ani. Ceea ce se ştie cu certitudine pe baza surselor documentare este faptul că, la rândul său, ca un făcut, Radu I a avut tot două soţii, pe Ana şi pe Calinichia: cu fiecare dintre ele a avut câte un fiu; cu Ana l-a avut pe Dan I şi cu Calinichia pe Mircea Cel Bătrân. Ambii au devenit ulterior voievozi ai Ţării Româneşti.