15 – CORPUL FIZIC
Următorul element al fiinţei umane este corpul fizic. Corpul fizic este mult prea bine cunoscut pentru a mai zăbovi asupra lui. Totuşi, se impun câteva consideraţii preliminare ce pot servi la înţelegerea modului în care se prezintă trupul material privit prin intermediul clarvederii. Prin intermediul clarvederii, tot ce poartă numele de materie se vede ca o aglomerare de bobiţe minuscule – miliarde şi miliarde de bobiţe, ce strălucesc diafan. Bobiţele strălucitoare sunt ceea ce fizicienii denumesc atomi. Prin clarvedere, trupul omenesc se vede aşadar ca un conglomerat format din atomi strălucitori. Sistemul circulator, sistemul nervos sau sistemul osos pot fi observate prin cea de-a doua vedere la fel de bine ca printr-un tomograf. Prin clarvedere, sistemul osos se vede ca şi cum ar fi format dintr-o substanţă strălucitoare de culoare argintie, aproape fosforescentă; toate petele întunecate reprezintă, la nivelul trupesc, disfuncţii majore. Sistemul muscular, care se suprapune peste cel osos, are culoarea roz, iar sistemul circulator are culoarea roşie, cu diferite variaţii de intensitate. Sângele, uneori, este roşu deschis, alteori este roşu închis. Sistemul nervos are o strălucire aparte, foarte vie, şi o coloratură diversă. Sistemul digestiv se prezintă în culori mai închise, tipul de aliment digerat înfluenţând culoarea unui organ la un anumit moment dat. Intestinele, de cele mai multe ori, au o coloratură albicioasă, iar când sunt obligate să digere alimente grele dobândesc o culoare întunecată. Creierul are, uneori, culoarea gri; alteori are culoarea bej sau maron. Inima pare să-şi modifice adeseori culoarea; ea se poate colora, în anumite împrejurări, în cenuşiu deschis, maron sau în verde.
Toate sistemele anatomice interioare au o coloratură specifică, în funcţie de starea momentană de sănătate a persoanei respectivă. Culorile diferă de la om la om, de la o perioadă a vieţii la alta. Se poate spune ce aliment face rău şi este greu tolerat de organism. De asemenea, se poate aprecia ce stare de spirit, ce influenţă aurică generată de prezenţa sau de contactul cu aura altei persoane provoacă dereglări ale organelor trupului fizic, ori ce preocupare este nefastă pentru organism. De altfel, corpul fizic este alcătuit într-un mod atât de rafinat, încât cu greu se poate afirma, împreună cu ştiinţa modernă, că a apărut doar ca urmare a combinării întâmplătoare a unor substanţe chimice sau, pur şi simplu, că a apărut datorită legilor „oarbe” ale naturii.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)