12 – SPIRITUL ŞI INDIVIDUALITATEA
Elementul fundamental al fiinţei umane este format din ansamblul individualităţii, care este compus din spirit, învelişul spiritului şi corpul cauzal. Fiecare dintre aceste trei structuri are o formă sferică. Spiritul are, în general, dimensiunea unui pepenaş, învelişul spiritului apare ca o membrană ce învăluie spiritul, iar corpul cauzal apare ca o sferă ce învăluie atât învelişul spiritului, cât şi spiritul propriu-zis. Cele trei sfere nu se despart niciodată, formînd un ansamblu compact. Spiritul este nucleul imperisabil, etern al fiinţei omeneşti, centrul de comandă. De la el se formează o legătură cu trupul material printr-un cordon format din lumină. La toţi oamenii, spiritul are aceeaşi structură. Strălucirea şi luminozitatea spiritului diferă însă în funcţie de nivelul evolutiv al fiecărui om. Spiritul are un înveliş auric pe care l-am denumit corpul spiritului. Corpul spiritului este un corp energetic, care învăluie sfera spiritului. A treia structură, corpul cauzal are, la rândul ei, aspectul unei sfere. Corpul cauzal este sediul conştiinţei, voinţei, conştienţei şi memoriei. El este depozitul ancestral în care se strâng şi sunt stocate toate experienţele unui om, de când s-a încarnat pentru prima oară în lumea terestră. Prin cele trei structuri sferice – spiritul, învelişul spiritului şi corpul cauzal – care reprezintă esenţa omului, trece o linie subţire de lumină: aceasta este Linia divină.
Linia divină este o linie de energie, asemănătoare unei raze laser, care se vede începând de la trei-patru metri deasupra capului omului şi care pare că se termină undeva sub tălpile picioarelor. Linia divină nu începe însă deasupra capului, ci continuă în infinit, dar acest aspect nu este vizibil pentru clarvedere. Linia divină trece chiar prin centrul spiritului. Ea poate fi considerată firul de argint ce leagă spiritul omului de Dumnezeu. Linia divină reprezintă legătura perenă şi indestructibilă a omului cu Dumnezeu, proiecţia lui Dumnezeu în corpul omenesc fiind chiar spiritul. La nivelul structurii aurice umane se mai află o linie divină, ce pare să fi fost cândva în activitate, dar care este pe cale de a se estompa. Aceasta este o linie divină mai veche. Probabil că vechea linie divină a avut un rol identic cu actuala linie divină, cândva în trecut. Vechea linie divină apare ca o reminiscenţă pe cale de a se şterge definitiv, ca un fir probabil cândva luminos, ce se vede astăzi foarte slab. Ea pare să se estompeze tot mai mult de la o existenţă la alta. Spiritul, învelişul spiritului şi corpul cauzal al spiritului sunt incluse în corpul diafan de lumină, care este corpul duh. Ele sunt situate chiar în centrul corpului duh, în regiunea pieptului.
Corpul duh este corpul de formă umanoidă în care se manifestă omul, atât în lumea de dincolo, cât şi în palierul material. La omul decorporat, corpul duh are dimensiuni impresionante – poate depăşi doi metri înălţime. În schimb, la omul încarnat, nu depăşeşte limitele trupului material.
La omul întrupat, corpul duh nu poate fi observat chiar atât de clar datorită faptului că este obturat de straturile aurei exterioare, care îşi modifică aspectul cromatic destul de repede, în funcţie de stările momentane. Prin clarvederea eterică, dar nu şi prin cea infraeterică, la omul întrupat, corpul duh poate fi observat doar într-o regiune circulară în zona pieptului. Acea zonă circulară este denumită „vizor de control”.
Corpul duh al unui om are o culoare unică, care persistă nemodificată pe toată durata vieţii sale. Într-un fel, culoarea corpului duh reprezintă chintesenţa tuturor reîncarnărilor, indicând cu precizie nivelul evolutiv atins de un om. Înşirate precum mărgelele pe o aţă, chiar pe linia divină, se află elementele cele mai importante ale corpului duh: chakrele-atribut sau chakrele-esenţă. Ele sunt în număr de şapte, fiind situate în aceleaşi locuri în care, la nivelul corpului eteric, se află situate chakrele eterice. Chakrele corpului duh au forma unor sfere mici, ce emit diferite culori, în funcţie de nivelul evolutiv al omului. Cele şapte-atribut sunt, într-un fel, copii ale spiritului omului. Este ca şi cum spiritul omului s-ar fi multiplicat în mai multe ipostaze. Deşi reflectă imaginea spiritului, fiecare chakră-atribut are propria sa culoare şi luminozitate, în funcţie de nivelul evolutiv al omului. Unele chakre-atribut par a funcţiona, în timp ce altele par a fi stinse. Prin cele şapte chakre-atribut ale corpului duh, spiritul (care nu are formă umanoidă) dobândeşte experienţă. Cele şapte chakre-atribut ale corpului duh au următoarele funcţiuni: prima chakră, care corespunde muladharei de la nivelul corpului eteric, reflectă atributul voinţei. Numele ei spiritual poate fi tradus prin expresia: „voinţa a toate”. A doua chakră-atribut reflectă atributul putere; ea este „puterea a toate”. A treia chakră-atribut reflectă atributul formei; ea este „forma a toate”. A patra chakră atribut reflectă atributul memorie; ea este „amintirea a toate”. A cincea chakră atribut reflectă atributul ştiinţă; ea este este „ştiinţa a toate”. A şasea chakră atribut reflectă atributul cunoaştere; ea este „cunoştinţa a toate”. A şaptea chakră atribut reflectă atributul conştiinţă; ea este „conştiinţa a toate”.
În afara celor şapte chakre-atribut, care sunt înşirate pe linia divină, mai există şi a opta chakră, care ar trebui să fie situată deasupra capului corpului duh. A opta chakră-atribut este „conştiinţa conştienţei a toate” – în limbajul nostru „cunoaşterea totală a tot ce există”. Actualmente, a opta chakră-atribut există doar potenţial, ea nu este în stare de funcţiune la nici o fiinţă omenească. În istoria cosmosului, a opta chakră-atribut a pâlpâit, doar pentru scurt timp, la un singur om, la Adam primordial (Adam primordial nu trebuie confundat cu Adam menţionat în Vechiul Testament).
În ansamblu, corpul duh are o anumită fizionomie – de fapt, o imagine de chip -, imprimată în energia luminoasă din care este constituit. Uneori, chipul corpului duh reproduce chipul şi aspectul omului din lumea materială, dar există şi cazuri în care reproduce o altă fizionomie, ca şi cum ar fi vorba despre o altă persoană. În acest din urmă caz, fizionomia corpului duh este fie cea din ultima existenţă fizică (cea din momentul ultimei morţi fizice), fie este o fizionomie de sinteză – o sinteză a tuturor fizionomiilor pe care un om le-a avut de-a lungul întrupărilor în lumea materială. În timpul existenţei întrupate a omului, cel mai adesea, corpul duh are ochii închişi. Corpul duh nu deschide ochii decât în cazul somnului profund – somnul fără vise (în care lipsesc mişcările globilor oculari). Tot la nivelul corpului duh, în regiunea pieptului, sunt vizibile trei pete karmice. Petele karmice sunt vizibile la toţi oamenii. Ceea ce diferă de la om la om, este structura, dimensiunea şi coloratura lor. Petele karmice sunt locurile de la nivelul corpului duh în care este reflectat destinul omului – karma -, acumulat în existenţele trecute.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi CUFĂRUL CU ESEURI / 1- PROLOG)
