8 – FIII FLĂCĂRII
Pentru a-i ajuta pe oameni şi pentru a împlini Voia lui Dumnezeu, fiinţele îngereşti şi spiritele naturii se manifestă în formă umanoidă în lumea eterică, palierul cel mai apropiat de palierul material. Forma umanoidă este forma standard de manifestare a tuturor fiinţelor din Terra aurica.
Fireşte, se poate pune următoarea întrebare: prin ce se deosebeşte o fiinţă îngerească de un om decorporat sau cum poate fi făcută distincţia dintre ei ? Pentru un clarvăzător, cât de cât familiarizat cu ceea ce se petrece la nivelul lumii eterice, răspunsul este următorul: trupurile de lumină ale fiinţelor îngereşti sunt diferite calitativ de cele ale oamenilor – fie ale celor întrupaţi, fie ale celor decorporaţi. Au alte culori, alte străluciri, alte sunete, alte mirosuri. Nici o fiinţă umană defunctă sau încarnată nu are şi nu poate avea strălucirea aurică pe care o prezintă trupul de formă umanoidă al acestor fiinţe. Ca nivel ontologic, fiinţele îngereşti sunt situate pe un nivel superior oamenilor. Forma lor originară nu este cea umanoidă, dar pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţionale pe care le au în Terra aurica sunt obligate, datorită condiţiilor specifice ale acestei lumi, să se manifeste în corpuri de formă umanoidă. Fiinţele îngereşti sunt spirite pure, care, pentru a se putea manifesta şi pentru a-şi îndeplini atribuţiile, sunt nevoite să îmbrace forma cea mai desăvârşită – forma omenească. La ele „acasă”, în propria lor lume, pe palierele cele mai înalte ale cosmosului spiritual, fiinţele îngereşti au înfăţişări destul de înfricoşătoare pentru un om, fapt remarcat de mulţi cercetători ai lumii de dincolo, încă din cele mai vechi timpuri. Descrierile făcute unor fiinţe de lumină, unor Îngeri, Arhangheli, Heruvimi sau Serafimi care ţin săbii de flăcări în mâini sunt frecvente în Biblie şi în alte scrieri sacre, şi nu trebuie interpretate doar ca simple figuri de stil. În palierele lor de reşedinţă, fiinţele îngereşti par a avea trupuri de foc, iar din ochii lor emană efluvii de lumină.
La întrebarea pusă de către Eugen cu privire la forma originară de manifestare a fiinţelor îngereşti pe propriile lor paliere cuantice, una din respectivele fiinţe a răspuns următoarele: „Dacă fiul femeii ar urca pe cel mai înalt munte care există în lumea lui şi ar cerceta cu privirea orizontul, nu ar putea înţelege că ceea ce el poate vedea nu se compară nici cu o mică părticică din forma originară a unei fiinţe îngereşti„.
Mai trebuie reţinut faptul că fiinţele îngereşti se prezintă doar o singură dată, atunci când omul le întâlneşte pentru prima oară; ulterior, consideră că nu mai este cazul să se prezinte, astfel că intră direct în subiect. Trebuie reţinut şi faptul că numele prin care se prezintă o fiinţă îngerească nu este numele îngeresc real pe care-l are – aşa ceva nu se spune niciodată -, ci numele unui atribut specific. Noi, oamenii, denumim fiinţele îngereşti prin numele intrate în conştiinţa comună de mii de ani: Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Mihail etc, dar acestea sunt doar denumirile cunoscute în lumea oamenilor. Toate fiinţele îngereşti se prezintă sub o denumire oarecum metaforică, care explică funcţia sau atributul funcţional specific. Astfel, Arhanghelul Gabriel se prezintă prin formula poetică: „Eu, Acelaşi, Cel care ţine cheile Puterii” sau prin denumirea generică de „Primul Veghetor„. Numele real al Arhanghelului Gabriel nu-l cunoaşte nimeni, tot astfel nu se poate cunoaşte numele real al vreunei alte fiinţe îngereşti. Dacă ar cunoaşte cineva numele unei înalte fiinţe cosmice ar putea să o invoce în orice moment. Tot astfel se prezintă lucrurile şi în cazul oamenilor. Atunci când o persoană doreşte să obţină informaţii cu privire la oameni defuncţi, a fost întrebat imediat care este numele lor de corp duh, căci numele purtat în lumea materială nu înseamnă nimic.
Aşadar, cadrul de manifestare a fiinţelor în Terra aurica este mult mai complex decât apare la prima vedere. Nu există doar o singură categorie ontologică de fiinţe în cosmos – oamenii -, aşa cum s-a spus din perspectiva materialismului dialectic. În cosmosul spiritual există trei mari categorii ontologice de fiinţe: îngerii, spiritele naturii şi oamenii. Fiecare categorie are propriile caracteristici aurice şi propriile misiuni cosmice. Oamenii se manifestă atât în lumea fizică, atunci când sunt întrupaţi în corp material, cât şi în palierele transfizice ale Terrei aurica – în lumea eterică, astrală sau spirituală. Spiritele naturii se manifestă cu precădere în lumea eterică. Rolul principal al spiritelor naturii este de a avea grijă de tot ceea ce noi numim natură. Nivelul ontologic al spiritelor naturii, reflectat în structura lor aurică. La rândul lor, fiinţele îngereşti se manifestă doar pe palierele transfizice ale cosmosului şi foarte rar în lumea materială; ele se manifestă deseori în palierul cuantic eteric pentru a îndeplini diferite misiuni. Nici una din cele trei categorii de fiinţe – oameni, îngeri sau spirite ale naturii – nu poate fi considerată „extra-terestră”, în sensul că nu provine de pe alte planete, sisteme solare sau galaxii. Cele trei categorii de fiinţe sunt la fel de terestre ca şi oamenii. Cu toate sunt locuitori ai Terrei aurica. Toate cele trei categorii de fiinţe din cosmos sunt creaţii ale Unicului Dumnezeu.
Într-un fel, se poate spune că, în actualul stadiu evolutiv, fiinţele îngereşti pot fi asemuite cu profesorii, în timp ce oamenii pot fi asemuiţi cu elevii dintr-o şcoală. De fapt, Terra aurica este o imensă şcoală, cu miliarde de profesori şi de elevi. Terra aurica este, de fapt, şcoala vieţii. La rândul lor, spiritele naturii pot fi asemuite cu personalul administrativ care se îngrijeşte de lăcaşul şcolii. Spiritele omeneşti au fost trimise, ca nişte elevi, în circuitul evolutiv cosmic, la şcoala vieţii. Şcoala vieţii, care se desfăşoară în Terra aurica, presupune pentru oameni un proces obligatoriu de-a lungul palierelor cuantice cunoscute: spiritual, astral, eteric, material. Acest proces evolutiv a fost denumit adesea palingenezie (de la grecescul palingenesia: renaşterea perpetuă, ciclică, a tuturor fiinţelor omeneşti). Elevii îmbracă, pe parcursul ciclului şcolar, uniforma şcolii. În cazul nostru, uniforma şcolii este ansamblul energetico-informaţional căruia i-am dat numele de corp duh. În lumea de „dincolo”, oamenii au ca „uniformă” corpul duh – ca purtător al spiritului -, iar în momentul în care se întrupează, „îmbracă” un corp material. După ce parcurg traiectul evolutiv în lumea fizică, oamenii dezbracă trupul material şi rămân în învelişul care le-a fost dat în momentul în care au venit în Terra aurica: corpul duh. Apoi îşi continuă existenţa în lumea de dincolo, după care revin la o nouă întrupare în lumea materială. Acest traseu se desfăşoară în mod ciclic.
De-a lungul circuitului naştere-moarte-renaştere, oamenii sunt asistaţi, supravegheaţi şi îndrumaţi de către profesori – spirite ale naturii şi fiinţe îngereşti. Astfel, valuri după valuri, oamenii sunt luaţi în primire şi îndrumaţi corespunzător de către cei care, prin porunca lui Dumnezeu, sunt îndrituiţi să aibă grijă de umanitate. Evident, în momentul în care un om atinge capătul procesului evolutiv în aura Terrei, poate deveni profesorul, asistentul ori supraveghetorul unui semen de-al său, care încă se află într-una din clasele inferioare ale şcolii vieţii.
Tot la nivelul lumii eterice (dar nu numai acolo) se manifestă Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care de aproape 2000 de ani veghează asupra umanităţii, împlinind astfel cele ce le-a spus: „Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor„.
Mulţi oamenii obişnuiţi au ocazia de a vedea, chiar fără a fi clarvăzători, în anumite momente ale vieţii – momente, uneori dramatice – fiinţe îngereşti care se manifestată doar cu scopul de a fi văzute. Aceşti oameni n-au nevoie de explicaţii suplimentare: au instantaneu un sentiment atât de copleştitor, încât ştiu interior, într-o fracţiune de secundă, cu cine au de-a face. Ei ştiu în mod sigur – deşi nu-i crede nimeni, căci sentimentul interior provine din ceva foarte adânc, pe care nu pot să-l transmită altora – că nu au în faţă o proiecţie a propriului subconştient, un fenomen de tip poltergeist, o himeră sau un fenomen de tip „fata morgana”. Cu atât mai mult: cei care au fericirea de a-l vedea pe Iisus Hristos, care se manifestă în Trupul de Slavă, nu au nevoie de explicaţii şi nici de teorii sofisticate. Dacă un om – clarvăzător ori nu – are posibilitatea de a-l vedea o singură dată pe Iisus Hristos în Trupul de Slavă, ştie dintr-o privire pe cine vede; înţelege instantaneu cu cine are de-a face, fără a-i spune nimeni şi simte cum i se înmoaie picioarele, fascinat de cea mai înaltă fiinţă a Terrei aurica, Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, Alfa şi Omega. Iar în cazul în care are norocul, într-adevăr unic, de a-L vedea de aproape şi a-I privi ochii, atunci nu le mai uită şapte vieţi. Pentru un clarvăzător este suficient să vadă o fiinţă îngerească, în splendoarea aurică în care se manifestă, şi nu mai are nevoie de explicaţii. Mai mult decât atât, rămâne mut de uimire, i se lasă genunchii şi are neapărată nevoie de a fi susţinut. Pe de altă parte, în celelalte paliere ale cosmosului spiritual nu există ipocrizia din lumea materială, tipică omului încarnat, dar nu şi omului decorporat, de a se ascunde în spatele cuvintelor, în spatele hainelor sau în spatele laudelor. Nici o fiinţă din cosmos nu pretinde că este altceva decât este şi nu se preface pentru a induce pe cineva în eroare. La începutul unui dialog cu un om, orice fiinţă îngerească se prezintă cu cea mai mare seriozitate.
Toate aceste aspecte sunt foarte importante pentru orice om care, în diferite împrejurări, aruncă o privire „dincolo”. Mai cu seamă că, în ultima perioadă de timp, în urma unor împrejurări adeseori dramatice – de exemplu, accidente sau morţi clinice – tot mai mulţi oameni au reuşit să arunce o privire dincolo de aspectul material al cosmosului. Concluzia este una singură: omul nu este singur şi n-ar putea supravieţui măcar o clipă de unul singur. Tot ce există în Terra aurica – de la firul de iarbă la planeta materială, de la existenţa întrupată a fiinţei umane la civilizaţia în ansamblul ei – n-ar putea exista nici măcar o secundă fără aportul lui Dumnezeu şi al ajutoarelor sale, fiinţele îngereşti. Poate că noi, oamenii, ne-am obişnuit să căutăm prea departe ceea ce este chiar lângă noi. Ne-am obişnuit să căutăm extratereştrii undeva în imensitatea spaţiului sideral, când ei sunt, de fapt, chiar lângă noi; ne-am obişnuit să căutăm îngeri dincolo de viaţa noastră, când de fapt ei sunt o parte din viaţa noastră; ne-am obişnuit să-l căutăm pe Iisus Hristos dincolo de nori, când, de fapt, El este alături de noi, în toate momentele vieţii noastre; ne-am obişnuit să-l căutăm pe Dumnezeu dincolo de sistemul nostru solar, undeva într-un loc ipotetic în care se presupune că a avut loc Bing-Bang-ul (marea explozie iniţială), când, de fapt, Dumnezeu este mai aproape de noi înşine decât este propriul nostru trup pe care-l privim în oglindă. Mai mult decât atât, ne-am obişnuit să ne căutăm fericirea cât mai departe – în spaţiu şi timp -, când, de fapt, este alături de fiecare dintre noi, în fiecare clipă din viaţa noastră ce se scurge inexorabil cu fiecare pas pe care-l facem.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)