5 – ANIMALELE
Animalele domestice au o aură oarecum apropiată de cea umană. În marea lor majoritate, animalele au suflet – sămânţa sufletului la animale are aspectul unei bile strălucitoare, dar nu atât de strălucitoare precum cea a unui om. În afara sufletului, animalele au trei sau patru corpuri aurice, în funcţie de specie. Majoritatea animalelor au corp eteric, corp emoţional şi corp astral – de fapt, echivalentele structurilor aurice umane. Spre deosebire de oameni, la animale corpul astral şi sufletul sunt contopite. La fel ca şi oamenii, în afara instinctelor, animalele domestice au dorinţe şi emoţii, ceea ce înseamnă că au un corp emoţional destul de bine structurat. Culoarea predominantă a corpului emoţional la animale este roşul. Într-un fel, animalele au aceeaşi culoare a corpului emoţional ca şi copiii mici. De asemenea, animalele au aceeaşi rezonanţă aurică – aceeaşi culoare, sunet şi miros – ca şi acei oameni a căror caracteristică principală este ascultarea oarbă şi încrederea totală în ceva sau cineva. Aşa cum copiii mici au o încredere oarbă în mamele lor, tot astfel au şi unele animale domestice – de exemplu, oile, porcii, caprele, vacile, câinii – în oameni. În momentul în care oamenii nu se comportă corespunzător cu ele şi, mai ales, în momentele în care sunt sacrificate pe altarul consumului cotidian, animalele domestice par a fi la fel de stupefiate ca şi copiii mici care sunt „trădaţi” de mamele lor.
Prin intermediul simţurilor adiacente clarvederii eterice – vederea, auzul, mirosul şi simţul vechimii – s-a constatat că animalele nu se trag unele din altele ca specie, aşa cum consideră ştiinţa modernă. De asemenea, a mai constatat că structurile aurice ale animalelor au o vechime ceva mai mare decât cea emisă de trupurile fizice actuale ale oamenilor. Cu alte cuvinte, structurile aurice ale animalelor au apărut în lumea materială înaintea apariţiei oamenilor încarnaţi.
Toate elementele ecosistemului terestru sunt interconectate la nivel auric. Există legături aurice între toate fiinţele care trăiesc pe pământ: între oameni şi animale, între oameni şi plante, între animale şi plante. Animalele fac parte din planul lui Dumnezeu de evoluţie a omului. Ideea biblică a punerii numelui animalelor de către Adam pare a avea alt sens decât cel acordat în mod clasic. În momentul în care Adam a dat nume vieţuitoarelor în Grădina Edenului, umanităţii i s-a dat în primire lumea plantelor şi a animalelor şi, în consecinţă, este responsabilă faţă de toate fiinţele. Animalele, la fel ca şi plantele, încă respectă contractul încheiat la începuri, dar oamenii nu.
În afara structurilor aurice menţionate, animalele domestice mai au un corp auric care ar putea fi comparat cu corpul mental superior al oamenilor evoluaţi; oamenii de acest fel n-ar ucide pentru nimic în lume un animal. Astfel de oameni au drept caracteristică definitorie sacrificiul în folosul umanităţii, precum şi înţelegerea planului lui Dumnezeu pentru toate fiinţele. Caracteristica principală a unui astfel de corp auric al animalelor este grija pentru umanitate. De când se nasc şi până când mor, animalele domestice au mereu grijă de oameni. De când se nasc şi până când, la finalul unei îndelungate hăituieli, sunt sacrificate pentru consum, animalele domestice sunt mânate de grija pentru oameni. Animalele domestice, chiar şi cele mai inofensive, pot face oricând rău omului – de fapt, animalele domestice sunt inofensive doar în mintea noastră. Într-un fel, sunt destul de edificatoare în acest sens – şi mai „reale” decât suntem înclinaţi să credem – acele filme „horror”, în care animalele domestice, plantele sau insectele pe care oamenii le consideră inofensive şi inferioare doar pentru că nu sunt atât de deştepte sau de agresive ca şi ei, devin violente datorită unui motiv sau altul. Ce s-ar întâmpla dacă o furnică, o albină, un purceluş, o vacă bleagă, o găină proastă sau o căprioară cu ochii umezi ar manifesta dintr-o dată capacităţi agresive datorită unor factori exogeni: otrăvirea mediului sau orice fel de poluare. Probabil că savanţii ar vorbi imediat despre modificări genetice, iar braţul înarmat al umanităţii ar pune la cale exterminarea masivă a tuturor fapturilor de acest fel. Stupefiant este mai ales faptul că aura animalelor emană culori, mirosuri şi sunete identice cu cele ale unor înalte fiinţe îngereşti, iar caracteristica lor este una singură: sacrificiul în folosul omului. Adevărul este că oamenii nu sunt integraţi ordinii naturale a lumii, pe când animalele sunt. Abia acei semeni ai noştri care şi-au format deja un corp mental superior şi, mai ales, un corp spiritual sunt integraţi Ordinii cosmice. Aceste este motivul pentru care, alături de aceşti oameni, animalele domestice se simt în siguranţă. Pe aceşti oameni, câinii nu-i latră şi nu-i muşcă, iar noi spunem că au sufletul bun. Din păcate, în ziua de astăzi, mulţi oameni au decăzut, iar sentimentul superiorităţii, al orgoliului şi al egoismului exacerbat constituie factorii principali ai unei scufundări sigure în ceea poate fi mai rău: boală, nefericire, moarte şi, în final, iadul. De regulă, oamenii cred că moartea este cel mai grav lucru, dar s-ar putea să se înşele.
Un alt aspect surprinzător este însă dialogul permanent al animalelor cu fiinţele îngereşti. Animalele percep în mod natural fiinţele îngereşti din jurul lor şi înţeleg instinctiv ceea ce le spun acestea. De altfel, în preajma abatoarelor vin multe fiinţe îngereşti care încearcă să domolească senzaţiile de spaimă cumplită ce emană de la animalele sacrificate. În jurul locurilor de sacrificare apar nori groşi de emoţii generate de spaima morţii. Iar dincolo de norii groşi ai fricii de moarte pe care o manifestă toate fiinţele create de Dumnezeu, dar sacrificate de oameni, stă dragostea şi grija permanentă faţă de umanitate.
Între animale, plante – mai ales unele legume – şi oameni se formează conexiuni energetice profunde – cu aspectul unor linii laser – care asigură stabilitatea ecosistemului terestru. Dacă animale dintr-o specie sunt ucise pe scară largă – ce să mai vorbim despre dispariţia unor specii de animale -, dispar şi plantele corespunzătoare. În acest sens, au doza lor de adevăr acele superstiţii străvechi, auzite din bătrâni, care afirmă că oamenii sunt legţi de unele animale sau de unele vegetale. În vechime se spunea că fiecare om este legat, neştiut, de un vegetal sau de un animal – poate de un câine, poate de alt animal. În Munţii Carpaţi, încă se păstrează o tradiţie populară, care spune că fiecare om are hărăzit de Dumnezeu un brad, care este numai al său. Când omul moare, cea mai apropiată rudă merge în munţi şi găseşte intuitiv bradul „frate” al defunctului, pe care-l taie, iar din el ciopleşte o cruce. În ziua de astăzi, oamenii încă păstrează legături aurice profunde cu unele animale domestice – în special, cu pisicile şi cu câinii. Simpatia oamenilor faţă de animale, în special faţă de câini şi pisici, plimbarea de dimineaţă cu câinele în lesă, pot avea şi alte explicaţii, decât cele ce se dau în mod obişnuit: dragostea dezinteresată faţă de animalul preferat. Un câine aflat în preajma omului, în virtutea aceleiaşi deschideri aurice a animalelor, preia de la stăpânul său o parte din noxele sale aurice. Inconştient, omul se descarcă prin intermediul animalelor de noxele aurice acumulate prin intoleranţă, agresivitate, orgoliu, goana după înavuţire, sexualitate exacerbată etc.
La fel ca şi unii oameni, unele animale au sigle, adică un fel de amprente aurice primite de la fiinţele îngereşti. Siglele sunt mici pete energetice, care apar uneori pe aura oamenilor sau a animalelor. Totuşi, vibraţia energetică a siglelor este diferită de cea a aurei propriu-zise, semn că aparţin unor alte fiinţe; o siglă este amprenta trupului de lumină a unei fiinţe îngereşti. În cazul animalelor, siglele sunt puse în condiţiile în care animalele respective sunt incluse în evenimente cu grad ridicat de dificultate. Aceste animale sunt cele care salvează oamenii de la moarte: de la înec, incendii etc. Probabil unii câini poliţişti sau câinii antrenaţi în căutarea supravieţuitorilor unor cutremure fac parte din această categorie.
Locuinţele, clădirile, construcţiile ridicate de oameni reprezintă un alt „punct de atracţie”. Privite prin clarvederea infraeterică, construcţiile par a fi învăluite într-un fel de pâclă vâscoasă, de culoare gri, cu o grosime de până la cinci metri, în funcţie de numărul de oameni care-şi desfăşoară existenţa acolo. În dreptul ferestrelor şi uşilor, se adună o mulţime de puncte negre, încărcate cu energie negativă, care atrag fulgere eterice din mediu. Aceste puncte sunt, de fapt, noxele aurice emise de oameni. Atunci când sunt privite prin clarvederea eterică, punctele întunecate de la ferestre şi de la uşi apar ca nişte norişori de culori închise, care emană sunete groase, asemănătoare unor huruituri şi mirosuri pestilenţiale. Observate de foarte aproape, acele punctişoare au forme diverse, dar destul de puţin plăcute: chipuri miniaturale groteşti, cu un aspect sinistru, care se strâmbă şi scot fel de fel de onomatopee demne de filmele horror. Există însă şi ferestre sau uşi ale unor locuinţe care emit culori plăcute, frumoase şi sunete melodioase. La aceste ferestre vin o grămadă de păsărele. Unele păsărele bat cu ciocul în geam şi cer de mâncare, simţind că acolo pot fi îngrijite şi ocrotite. Păsărelele se refac energetic alături de ferestrele luminoase auric. Geamurile de la fererstre sau de la uşi nu sunt vizibile prin nici o formă de clarvedere – eterică sau infraeterică Este ca şi cum geamurile n-ar exista, iar în acele locuri se află un spaţiu gol. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oglinzi.
În general, oamenii care se roagă sau practică tehnici de autoîmbunătăţire sunt capabili să facă curăţenie aurică în locuinţele lor sau la locurile lor de muncă, iar în cazul rugăciunii în comun, întreaga clădire beneficiază de protecţia aurică.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)