ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

MIHAIL NEGRU VODĂ

Dinastia Negru nu s-a încheiat brusc cu Negru Vodă Cel Tânăr, care a decedat în anul 1314, ci s-a mai perpetuat câţiva ani. Înainte de a decela prin ce personaj a supravieţuit Dinastia Negru, mai trebuie făcută o constatare.

Această constatare are la bază afirmaţia Ieromonahului Ştefan care a făcut următoarea remarcă: “tot atuncea puţin mai în urmă, după eşirea lui Radu V. V. Negru, au eşit şi Dragoş Voevod tot din Ardeal la Moldavia, şi tăbarând la Suceava, a aşezat scaunul domniei sale acolo. Şi unindu-se amendoi numiţii Domni, şi prin ajutorul prea milostivului D-zeu, a gonit desăvârşit pre Tătari. Şi s’a făcut atuncea linişte mare despre Tătari în Valachia, în Moldavia, şi în Rusia, după omorârea mai sus zis becisnicul Batie, Împăratul Tătarilor.”

Aşadar, deşi Ieromonahul Ştefan nu o spune explicit, dat fiind faptul că a provenit din acelaşi loc cu Negru Vodă Cel Tânăr, înseamnă că Dragoş era tot un Negru – adică făcea parte din Dinastia Negru. Ceea ce a făcut Negru Vodă Cel Tânăr în Muntenia, a făcut Dragoş (Negru ?) în Moldova. Oricum, ambii voievozi şi-au unit ulterior eforturile militare, aşa cum menţionează Ieromonahul Ştefan, şi i-au alungat definitiv pe tătari din arealul carpato-danubiano-pontic.

Ca membru al Dinastiei Negru, Dragoş Voievod trebuie să fi figurat în heraldica Moldovei în stema redată de cro­nica lui Ulrich von Eichenthal (Augsburg, 1483), în cronica ducelui de Ascholot, în armorialul lui Virgil Solis (Nürnberg, 1555) şi în cronica lui Eichen­thal (fără an) ce prezintă două captele de negri, motiv pentru care Moldova a primit în acea epocă titulatura de Bogdania Neagră. Celălalat cap de negru pare a fi fost al succesorului său, Voievodul Bogdan.

În ceea ce priveşte Ţara Românească, stema redată de Cronologia lui Levinus Hulsius (Nürnberg, 1596), de harta anonimă  Nürnberg, 1888 şi de tabelul heraldic al lui Milan Simic (Beograd, 1857), prezintă nu doi, ci trei voievozi Negri. În mod logic, cei trei voievozi Negri care au fost imortalizaţi pe stemă ar fi trebuit să fie Negru Vodă Cel Bătrân, descălecătorul din anul 1215, Vladislav craiul Ungro-Vlahiei, omorâtorul lui Batie din anul 1241 şi Negru Vodă Cel Tânăr, cu prenumele Radu, care a domnit ca voievod încoronat din anul 1290 până în anul 1314. Nu a fost însă aşa, dat fiind faptul că Vladislav nu a fost propriu-zis voievodul Ţării Româneşti, ci doar a ceea ce purta pe atunci numele Ungro-Vlahia: Bănia Severinului, Banatul şi Ardealul (o Ungro-Vlahie restrânsă). Ceea ce înseamnă că Dinastia Negru nu s-a încheiat cu Negru Vodă cel Tânăr, decedat la o vârstă înaintată în anul 1314, ci a continuat.

O afirmă, de altfel, Letopiseţul Canatacuzinesc într-un pasaj care în ziua de astăzi este luat în râs de marea majoritate a istoricilor. “De aice să începe povestea altor domni – stă scris în letopiseţ -, cari au venit pre urma Negrului-vodă, precum arată mai jos. Mihail-vodă au domnit ani 19. Dan-vodă au domnit ani 23. Acesta au fost frate cu Mircea-vodă Bătrânul şi l-au ucis Şuşman-vodă, domnul sârbilor, când era cursul anilor de la Adam 6864. Alexandru-vodă au domnit ani 27.” (16)

Aşadar, letopiseţul indică foarte clar că după Radu Negru Vodă, decedat în anul 1314, a domnit un voievod din aceeaşi dinastie pe nume Mihail. Este interesant dar şi surprinzător în acest sens că Basarabii – adică Basarab, Nicolae Alexandru, Vlaicu Vodă şi Radu I Negru – nu sunt menţionaţi în acest letopiseţ, istorisirea continuând abia cu Dan I şi cu Mircea cel Bătrân.

Voievodul Mihail apare şi în cronica lui Radu Popescu (Cronica Bălenilor): „Radu vodă Negrul, după adânci bătrâneţe, au murit în ţara lui, şi cu cinste l-au îngropat boiarii, domnind ani douăzeci şi patru. După Radul vodă Negrul au stătut la domnie Mihail vodă, carele a domnit cu pace ani nouăsprezece, întru a căruia domnie, de s-au şi făcut niscareva lucruri vrednice dă auzit, şi, nepomenindu-le alţii, noi încă tăcem.”

Istoriografia actuală nici nu vrea să audă de acest Mihail despre care letopiseţul afirmă că a domnit 19 ani (adică din anul 1314 până în 1333), considerând că este vorba despre un personaj inventat. Merită însă reţinută afirmaţia cronicarului: “de s-au şi făcut (de către Mihail n.n.) niscareva lucruri vrednice dă auzit (cronicarul indică faptul că, de fapt, s-au făcut n.n.), şi, nepomenindu-le alţii, noi încă tăcem (ceea ce poate să reprezinte o interdicţie de a menţiona acest subiect).”