ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

NEGRU VODĂ CEL BĂTRÂN

(„CEL VECHI” SAU „CEL DE DEMULT”)

Concluzia celor afirmate în paginile anterioare este că letopiseţele au luat în calcul doar momentul “oficial” al poposirii lui Negru Vodă în oraşul Câmpulung în anul 1290, fără să menţioneze efortul său magnific de peste 40 de ani, şi, din acest motiv, au început socotirea anilor săi de domnie din momentul încoronării oficiale. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care, potrivit letopiseţelor, după încoronarea la Câmpulung, Radu Negru Vodă a domnit 24 de ani. În momentul decesului, care s-a produs în anul 1314, Radu Negru Vodă era foarte bătrân şi foarte singur.

Dar despre cât de bătrân şi de singur a fost Radu Negru Vodă în momentul decesului, va fi vorba în paginile următoare. Înainte de aceasta mai trebuie remarcat faptul că, fiind fratele lui Radu Negru, Craiul Vladislav care l-a învins pe Batie în anul 1241, a fost tot un Negru Vodă. Au existat aşadar cel puţin doi Negru Vodă. Primul a fost Vladislav, cel care l-a înfrânt pe Batie, a cărui domnie în Ungro-Vlahia era în curs în anul 1241/1242. Al doilea a fost Negru Vodă al cărui prenume a fost Radu (aşa afirmă Ieromonahul Ştefan) care a domnit 24 de ani ca Voievod încoronat, adică din anul 1290 până în 1314.

Evident, Vladislav Negru (care nu are de ce să fie confundat cu regele maghiar Ladislau Cumanul) a fost domn doar al Ungro-Vlahiei, adică al celor cinci judeţe ale Banatului Severinului, al Banatului propriu-zis şi al Aredealului, pe când Radu Negru a devenit domn al Ungro-Vlahiei şi al Goţiei (fostă a Schitelor) care era formată din Moldavia şi Muntenia (cu cele 12 judeţe) Radu Negru a fost voievod al tuturor românilor, exact aşa cum specifică Ieromonahul Ştefan: “şi aşa s’a alcătuit şi s’a făcut Românii tot-una, dintr’aceste ţeri, zise adică: cele două-spre-zece ju­deţe de preste Olt cu Bănia Severinului şi Ardealul şi Banatul.”

Faptul că au existat cel puţin doi Negru Vodă, dar s-a vorbit mereu despre unul singur nu are de ce să surprindă, mai cu seamă că numele Negru a fost un supranume. Negru a fost, în primul rând, denumirea generică a unei familii domnitoare, motiv pentru care poate fi folosită fără teama de a greşi expresia “Dinastia Negru”.

În mod firesc, Dinastia Negru nu a fost formată doar din cei doi voievozi menţionaţi, Vladislav şi Radu, pentru că şi aceştia vor fi avut, “ca tot omul” cum zice cronicarul, un tată şi un bunic. Iar din acest punct de vedere nu trebuie să surprindă faptul că despre un Negru Vodă se poate vorbi atât în prima jumătate a secolului al treisprezecelea, adică în anul 1215 (aşa cum apare pe frontispiciul Mănăstirii Negru Vodă de la Câmpulung), spre mijlocul aceluiaşi secol, în 1241 (aşa cum menţionează Ieromonahul Ştefan), cât şi la sfârşitul său, în 1290 (aşa cum menţionează letopiseţele).

Aşadar, devine din ce în ce mai veridică ipoteza de lucru potrivit căreia, cel puţin de-a lungul celui de-al treisprezecelea secol, Dinastia Negru a domnit asupra unor teritorii mai mult sau mai puţin întinse din arealul carpato-danubiano-pontic, pentru ca, în cele din urmă, după anul 1290, prin Radu Negru, a  domnit asupra întregii Ţări. De fapt, acesta a fost motivul pentru care, de-a lungul celui de-al treisprezecelea secol, dar şi în secolele următoare, tătarii au desemnat Ţara Românească prin titulatura Vlahia Neagră, Cara-Ulag (Cara-Olah), iar turcii prin titulatura Kara-Iflak, “cara” sau “kara” traducându-se prin negru sau întunecat, iar Moldova prin denumirea Kara Bogdania (Bogdania Neagră).

Faptul că astăzi istoriografia consideră că popoarele turcice precum tătarii, cumanii sau turcii (care oricum erau mai negricioase la faţă decât românii) au dat această denumire doar pentru faptul că Valahia era situată în nord, iar acest punct cardinal era identificat cu miazănoaptea şi cu culoarea neagră ori că românii erau supuşi altor popoare, ţine mai mult de poezie, dacât de istorie.

Este interesant de menţionat în acest context că există menţiuni cu privire la două steme foarte stranii ale Valahiei şi Moldovei din perioada respectivă, ce prezintă trei capete, respectiv două capete de «negroizi» – de fapt, de persoane cu tenul întunecat, ce au panglici albe pe frunte. Este vorba, aşa cum remarca Romulus Vulcănescu, despre „un scut simplu sau înrămat, cu ornamente florale sau deasupra cu o bonetă princiară, cu un câmp de manta argintie, în care se găsesc trei capete de negroizi (cu faţa orientată îndeosebi spre stînga), cu panglici albe pe frunte, considerate a fi când capete de negri, când de etiopieni, când de arabi. Aceste armonii apar în stemele atribuite Valahiei şi Mol­dovei: 1) Valahiei cele din Cronologia lui Levinus Hulsius (Nürnberg, 1596); dintr-o hartă anonimă (Nürnberg, 1888); din tabelul heraldic al lui Milan Simic (Beograd, 1857); şi 2) Moldovei cele atribuite în cro­nica lui Ulrich von Eichenthal (Augsburg, 1483); a ducelui de Ascholot în armorialul lui Virgil Solis (Nürnberg, 1555) şi în cronica lui Eichen­thal (fără an).” (3)

Aceste steme l-au impresionat foarte mult pe Bogdan Petriceicu Haşdeu, care, deşi l-a confundat pe Negru Vodă cu Radu I din dinastia Basarabilor, afirma că numele Negru vine de la culoarea acestor capete, care ar fi constituit blazonul de familie al dinastiei Basarabilor; aceştia „purtau din timpi imemoriali în stema lor nobiliară unul sau mai multe capete de arabi, adecă negre, capul negru fiind antica emblemă a dinastiei oltene”. Basarabii – mai afirmă istoricul citat –  “răspîndindu-se treptat afară din Oltenia spre răsărit, capul cel negru de pe steag a dat naştere legendei poporane despre Negru Vodă, de unde apoi negri (au devenit) toţi românii din regiunea Dunării.” Evident, pe drept cuvânt, heraldişii de mai târziu au respins asocierea acestor steme cu numele Basarabilor, care aveau o altă heraldică.

Ţinând cont de informaţiile prezentate în rândurile de mai sus, nu poate constitui o surpriză presupunerea că cele trei capete de negroizi de pe stema Valahiei din Cronologia lui Levinus Hulsius (Nürnberg, 1596) au reprezentat trei voievozi din Dinastia Negru care au domnit în arealul carpato-danubiano-pontic de-a lungul secolului al treisprezecelea; dintre aceştia, a fost menţionat până la acest punct doar Radu Negru Vodă, cel care a coborât pe apa Oltului şi a tăbărât la Curtea de Argeş (Vladislav nu poate fi considerat domn al Ţării Româneşti, întrucât el a fost domn doar al Ungro-Vlahiei).

Cine a fost al doilea Negru Vodă reprezentat pe aceste steme nu este prea dificil de dedus: evident, nimeni altul decât acel Negru Vodă care a întemeiat Câmpulungul în anul 1215, el fiind probabil tatăl celor doi fraţi, Vladislav şi Radu. El a coborât din Făgăraş pe apa Dâmboviţei şi a întemeiat oraşul Câmpulung în anul 1215 unde a construit prima biserică din lemn în locul unde, ulterior (pe timpul lui Basarab), a fost construită mănăstirea din zid ce-i poartă numele. Pentru a nu fi confundat cu Vladislav şi Radu Negru, care i-au fost fii, trebuie să-i acordăm acestui Negru Vodă care a descălecat în anul 1215 denumirea conferită odinioară de legendele populare : Negru Vodă Cel Bătrân (cu sensul «Cel de demult» sau «Cel vechi»); de asemenea, Radu Negru Vodă care a coborât după anul 1241 pe apa Oltului poate fi desemnat prin numele Negru Vodă Cel Tânăr.

În acest punct trebuie reliefat faptul că mitropolitul Neofit Cretanul, care a vizitat Curtea de Argeş la 1746, avea perfectă dreptate atunci când afirma că Radu Negru Vodă “este primul domn creştin din Ţara Românească”; la fel de exactă este şi informaţia sa că „din vremea când trăia Radu Negru Vodă până azi (adică până în anul 1746, când mitropolitul Neofit şi-a scris notele de călătorie) se spune ca ar fi până la 550 de ani”; ceea ce înseamnă anul 1196. De asemenea, este corectă şi informaţia furnizată de Samuel Micu Clain cu privire la genealogia familiei Monea din localitatea Veneţia din Făgăraş, ce menţiona un strămoş al familiei care fusese vistiernic al lui Negru Vodă între anii 1185-1215.

Tocmai aceste aspecte dezvăluie erorile din letopiseţe, care au fost scrise câteva sute de ani mai târziu. Cel pomenit în letopiseţe că ar fi descălecat din Făgăraş, unde fusese herţeg (domn), la Câmpulung a fost de fapt Negru Vodă Cel Bătrân, iar cel care a fost încoronat în anul 1290 şi a domnit 24 de ani a fost Negru Vodă Cel Tânăr, dar autorii letopiseţelor nu mai ştiau cu exactitate data la care s-a produs evenimentul descălecării. Misterul este astfel elucidat, căci cele două surse menţionate, Letopiseţul cantacuzinesc şi scrierea Ieromonahului Şefan se referă la persoane diferite, tatăl şi fiul, şi, implicit, la evenimente diferite ce au avut loc unul (descălecarea) la începutul secolului al treisprezecelea, în anul 1215, iar celalalt (încoronarea) la sfârşitul său, în anul 1290. Letopiseţul cantacuzinesc se referă la un personaj denumit Negru Vodă care a coborât din Făgăraş pe apa Dâmboviţei şi a înfiinţat Câmpulungul, iar scrierea Ieromonahului Ştefan se referă la un alt personaj, numit tot Negru Vodă, care a coborât pe apa Oltului şi s-a aşezat pe Argeş (Curtea de Argeş). Astfel, varianta de lucru propusă iniţial se transformă într-o certitudine.

Mai trebuie consemnat faptul că anul trecut pe frontispiciul bisericii din Câmpulung, 1215, este cât se poate de corect, iar călugării de acolo ştiu adevărul, iar când vine la ei vreun “savant” modern şi încearcă să-i convingă de “adevărul istoric”, potrivit căruia ar fi vorba despre greşeala vreunui copist de pe vremea lui Matei Basarab care în loc să scrie în pisanie anul 1315 a trecut anul 1215, sunt priviţi cu milă creştinească. Grădina lui Dumnezeu este mare, iar adeseori nebunia şi sminteala oamenilor este confundată cu înţelepciunea, iar Înţelepciunea lui Dumnezeu este adesea nebunie pentru înţelegerea limitată a oamenilor.