AEGYPTIACA

KHAIBIT – FANTOMA

Persoana mumificată devenea astfel o fantomă, dobândind posibilităţi de acţiune foarte mari şi, desigur, puteri pe măsură.Vechii iniţaţi egipteni au denumit această fantomă prin termenul Khaibit – “spirite ale morţilor”. Tocmai despre aceste “spirite ale morţilor” denumite Khaibit, preotul antic Manethon afirma că au domnit asupra Egiptului peste cinci mii de ani. Privită din această perspectivă, istoria oficială a Egiptului, cea care, astăzi, este cunoascută de istorici şi învăţată în şcoli, s-ar putea să nu fie decât o simplă figură de stil. Istoria Egiptului antic pare să fi fost mai degrabă teatrul unui prelungit război parapsihologic, în care se înfruntau forţe şi puteri magice în cele mai diverse forme.

Vechile mituri lasă să se înţeleagă că, iniţial, în Tep Zepi, trupurile în care s-au încarnat „zeii cu chipuri de oameni” au fost mumificate pentru a influenţa poporul. Aceste trupuri mumificate aveau valoarea unor relicve ce radiau energii transfizice (precum moaşterele din ziua de astăzi). Ulterior, în apropierea relicvelor au fost amplasate locuri de iniţiere. În timpurile care au urmat Erei de aur, conducătorii statului egiptean, faraonii, au fost îmbălsămaţi pentru a acţiona în mod magic (energetico-informaţional) asupra poporului. Ei puteau să acţioneze în mod eficient asupra oamenilor întrupaţi, direct din palierele ortoexistenţiale inferioare ale cosmosului, mai ales din infraeteric, la fel ca şi zeii.

Treptat, mai ales după anul 2000 înainte de Iisus Hristos, o dată cu apariţia Textelor sarcofagelor, cu „democratizarea vieţii de dincolo”, procedeul mumificării, care, anterior, nu era aplicat decât faraonilor, s-a generalizat, fiind utilizat de tot mai mulţi oameni. Atâta timp cât numai faraonii – care, oricum, nu erau mulţi – au beneficiat de asemenea avantaje transfizice, nu erau prea multe probleme. Dar, din momentul în care fel de fel de indivizi, care ocupaseră diferite funcţii înalte în stat, şi-au permis luxul unei mumificări, lucrurile s-au schimbat radical. În acea perioadă au fost îmbălsămate fel de fel de personaje rău famate care au folosit puterile de suflet mumificat în lupta terestră pentru dominare. Chiar şi faraonii, dincolo de o anumită epocă, n-au mai fost iniţiaţi şi au devenit persoane lipsite de scrupule şi pline de vicii. Egiptul ultimului mileniu de dinaintea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos pare să fi fost teatrul unei decăderi de neimaginat. Luptele pur pământeşti pentru putere şi pentru acapararea de bunuri, care se desfăşurau în umbra templelor şi a palatelor, s-au mutat astfel „dincolo”, prin folosirea unor forţe malefice. Datorită folosirii magiei negre pe scară largă şi datorită săvârşirii unor fapte neortodoxe în timpul vieţii terestre, tot mai mulţi sacerdoţi şi magi de diferite categorii erau speriaţi că, o dată cu trecerea spre cele veşnice, vor fi obligaţi să suporte consecinţele. Ei aveau toate şansele de a fi aruncaţi în Re Stau, infernul egiptean, sau chiar de a fi devoraţi de „demonii ecologici” din Amduat. Drept urmare, s-au servit de procedeul mumificării pentru a rămâne în infraeteric (infraetericul este o regiune intermediară, situată între lumea fizică şi lumea eterică propriu-zisă).

Procedeul mumificării în masă a proliferat mai ales în primul mileniu dinainte de întruparea lui Iisus Hristos, când o parte din preoţii egipteni, ajutaţi de magicieni „negri”, au repetat, pe un alt plan şi la o altă scară, evenimentele petrecute în ultima perioadă a existenţei Atlantidei. În acea perioadă de timp au început să fie îmbălsămate animale, în special pisici, ibişi, tauri, crocodili. Totalul animalelor mumificate se ridica, la un moment dat, la sute de mii. Numai într-un singur mormânt au fost descoperite nu mai puţin de şaisprezece mii de pisici mumificate, fenomen care a produs stupefacţia istoricilor moderni. Fără nici o exagerare, se poate vorbi despre o „industrie” a mumificării, desigur profitabilă pentru preoţime.

Departe de a constitui motiv de stupefacţie şi departe de a constitui cine ştie ce taină, mumificarea pisicilor avea un scop eminamente magic. Oricât ar părea de ciudat la prima vedere, pisicile îmbălsămate erau folosite în scopuri magice, participând la războiul parapsihologic generalizat, la fel ca şi oamenii. Prin faptul că pisicile, taurii, păsările ibis sau maimuţele erau suporturi prin care se manifestau diferite zeităţi, dar şi datorită faptului că animalele au corpul eteric, Ka-ul, bine structurat – de exemplu, magnetismul pisicilor este proverbial – ele puteau fi folosite cu mult succes în luptele magice şi în războiul parapsihologic. Mumificate, animalele erau „încărcate” energetico-informaţional prin procedee magice, semănând astfel cu un fel de “forme-gânduri” (creaţii magice) sau cu ceea ce tibetanii numesc thulpa (creaţii magice); ele erau apoi trimise pe post de kamikaze în tabăra adversă. Treptat, animalele mumificate au devenit o „armată din umbră” folosită de magii şi sacerdoţii care se înfruntau necruţător. Şi în ziua de azi, la două, trei mii de ani după ce au fost activate, aceste forţe create magic, mumiile unor oameni sau animale, figurine sau statuete încărcate magic, obiecte folosite în diferite forme de magie păstrează ceva din încărcătura lor iniţială, nefastă

La sfârşitul secolului al XIX-lea au fost descoperite primele catacombe care adăposteau trupurile mumificate a sute de mii de animale. O mare parte dintre trupurile animalelor mumificate au fost trimise „pentru studiu” într-o serie de ţări europene. În Anglia, de exemplu, au fost transportate atât de multe animale mumificate, încât, ulterior, pentru a scăpa de ele, oamenii le-au folosit drept îngrăşăminte naturale sau drept combustibil pentru locomotive. Rezultatul a fost izbucnirea unei epidemii de holeră şi moartea multor oameni. (24)

Privită din acest punct de vedere, profanarea vechilor morminte în care erau depuse, uneori de-a lungul a sute de metri de tunele, mii de animale mumificate, seamănă întrucâtva cu a da buzna în „atelierul de lucru” al unei vrăjitoare din Evul Mediu, unde stăteau aliniate, pe poliţe, păpuşile magice ale victimelor „lucrate” magic. De fapt, mumificarea poate fi considerată un procedeu nefast. Prin procedeul menţinerii trupului în afara entropiei universale, defunctul avea posibilitatea ca, sub forma unei fantome – adică a ceea ce vechii egipteni desemnau prin Khaibit – să bântuie teritoriul pe care-l consideră „al său” şi să acţioneze în consecinţă.

Chiar şi formele moderne de îmbălsămare, cum este cazul lui V.I. Lenin, sunt malefice. Abia atunci când trupul mumificat al lui V.I Lenin va fi înmormântat şi va fi redat entropiei universale, „umbra” sa infraeterică (sau infra-astrală) se va rupe, finalmente, de planul fizic şi nu-l va mai influenţa. Atunci, în fine, s-ar putea spune că Rusia, bastionul hegemoniei, fie bolşevice, fie imperialiste, îşi va da obştescul sfârşit. Nu degeaba, astăzi, unii încearcă să pună capăt existenţei acestei mumii a lui V.I Lenin care sfidează omenirea de dincolo de paravanul de sticlă blindată al mausoleului grotesc aflat în Piaţa Roşie din Moscova.

 La jumătatea deceniului al treilea al secolului XX, în una din cele mai interesante lucrări care s-a scris vreodată cu privire la Egiptul antic, descriind întâlnirea pe care a avut-o cu un iniţiat egiptean chiar în apropierea piramidelor de la Giza, scriitorul englez Paul Brunton (1898-1981) a transmis lumii următorul mesaj: „Cei ce au deschis mormintele vechiului Egipt, au lăsat omenirea pradă unor forţe periculoase. Arheologii, precum şi jefuitorii de odinioară au descoperit involuntar mormintele unor oameni care practicau magia neagră. Pentru că, în ultima perioadă a Egiptului, oamenii instruiţi, clerul degeneraseră foarte mult. Se practicau în general vrăjitoria şi artele oculte.” (23)

Paralel cu practicile îmbălsămării, mai notează Paul Brunton în cartea sa intitulată Egiptul secret (apărută în anul 1935), s-a ajuns la invocarea unor forţe elementare ale planurilor inferioare (este vorba despre planul infraeteric, acolo unde se află “elementarii” infernali) sau la formarea unor creaţii magice artificiale, al căror scop iniţial – protejarea mormintelor şi pedepsirea profanatorilor – a degenerat în forme de magie infernală. Astfel de forţe oculte, create prin magie de preoţii egipteni, au devenit excesiv de răufăcătoare şi distrugătoare. Ele au fost „programate” să subziste timp de mii de ani în interiorul mormintelor închise. (23)

În epoca modernă, o dată cu deschiderea mormintelor, au fost eliberate multe astfel de forţe magice nefaste ale trecutului; ele au puterea de a face mult rău atât arheologilor care le scot la iveală, cât şi vizitatorilor ocazionali. Aceast aspect, care este pentru unii de domeniul fanteziei bolnăvicioase, a devenit de actualitate în momentul în care s-a făcut cea mai mare descoperire a egiptologiei moderne: descoperirea mormântului intact al faraonului Tutankhamon.