ÎNTEMEIEREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI

RADU NEGRU CARVALAH

ÎN CÂMPIA ŢĂRII CARAVALAH, UNDE ERA DOMN RADU CARAVALAH

În ceea ce priveşte identificarea lui Negru Vodă şi datarea corectă a evenimentelor care au condus la întemeierea statului medieval Ţara Românească, opiniile istoricilor sunt aproape unanime. Negru Vodă a fost un personaj legendar (a se înţelege imaginar) – un mit istoriografic, după cum afirmă istoricul Dimitrie Onciul. Iar pentru că a trebuit identificat în extremis cu unul dintre personajele istorice reale, cei mai mulţi istorici l-au identificat cu Voievodul Basarab.

Au existat însă şi istorici care l-au identificat pe Negru Vodă cu Thocomer (Thocomerius), prezumtivul tată al lui Basarab; în ultima perioadă, dintre aceştia se desprinde istoricul Neagu Djuvara, care – în două lucrări relativ recente “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” şi “Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti” – este absolut sigur nu numai că Thocomer (Thocomerius) şi Negru Vodă sunt una şi aceeaşi persoană, dar mai ales că au o origine cumană. De asemenea, au existat şi istorici, dar mult mai puţini, care l-au identificat pe Negru Vodă cu voievodul Radu I (1376-1387), cunoscut în istorie şi sub numele Radu Negru (care a fost nepotul lui Basarab).

În ceea ce priveşte data la care s-a produs descălecarea lui Negru Vodă – identificat invariabil cu Basarab sau cu Thocomer -, descălecare care a fost cel mai adesea echivalată cu o întemeiere, istoricii sunt, cu mici excepţii, unanimi: anul 1290. Există însă câţiva istorici, puţini de altfel, care acceptă ca dată a descălecării anul 1215 (care este scrisă pe frontispiciul mănăstirii din Câmpulung), după cum există câţiva istorici care acceptă faptul că descălecarea trebuie să se fi produs la mijlocul secolului al treisprezecelea, cel mai probabil în perioada în care a avut loc răscoala lui Litovoi împotriva coroanei maghiare – care s-a produs în anul 1267.

O menţiune specială trebuie făcută asupra poziţiei istoricilor faţă de culoarea conţinută în numele “legendarului” descălecător Negru (identificat cu Basarab sau cu Thocomer). O opinie destul de răspândită afirmă că descălecătorul a fost denumit Negru datorită faptului că purta îmbrăcăminte şi pelerină neagră. O altă opinie (promovată printre alţii de istoricul Stefan Ştefănescu) leagă culoarea neagră de faptul că Negru Vodă a eliberat ţara de cumanii negri: “numele Negru i s-a dat lui Basarab datorită faptului că a eliberat o parte din ţară (fosta Cumanie Neagră !) de tătarii „negri”. Întrucât centrul politic al tătarilor se găsea la Volga, Ţara Românească se afla în partea periferică a imperiului, denumită „neagră”. În acest sens, istoricul menționat a adus drept argument o cronică sârbă care, menţionând lupta de la Yelbujd din 1330, afirmă ca la aceasta au luat parte şi „tătarii negri” care trăiau în ţara lui Basarab”. În fine, a treia opinie mai răspândită (promovată, printre alţii, de Dimitrie Onciul, A. Sacerdoţeanu) leagă culoarea neagră de condiţia socială de supuşi a românilor faţă de neamurile turco-mongole.

Şi istoricul G. Brătianu afirma că negrul la neamurile turco-mongole are accepţiunea de supunere sau de dependenţă. Se poate presupune, afirmă autorul citat, “că prin denumirea de „vlahi negri” se înţeleg locuitorii din Transilvania supusă regilor Ungariei, îndeosebi din valea superioară a Oltului, ceea ce indică o oarecare legătură cu misteriosul Negru Vodă, venit tocmai din această regiune. „Voievodul Negru din Ţara Ungurească nu putea veni, aşa cum ne-o arată şi cronica anonimă, decât din Ungaria Neagră, ţinutul de curînd cucerit, ţara de margine a regatului, care şi-a păstrat de altfel multă vreme o autonomie vecină uneori cu inde­pendenţa sub puternicii ei voievozi.”

În aceeaşi ordine de idei, atât istoricul Dimitrie Onciul, cât şi istoricul A. Sacerdoţeanu consideră că sensul istoric al epitetului de negru arată con­diţia politică şi socială de supus.

O opinie diferită a avut-o însă Bogdan Petriceicu Haşdeu (care l-a identificat pe Negru Vodă cu Radu I din neamul Basarabilor), care era de părere că Basarabii aveau culoarea feţei mai închisă decât ceilalţi: “deşi toţi Basarabii sunt negri”, Radu I era în realitate mai negru (la propriu) decât ceilalţi, fiind mult mai brunet decât tatăl său, Nicolae Alexandru, şi decât fratele său, Vlaicu-Vladislav.”

Mai merită citată opinia lui S. Iosipescu, care afirma că Negru Vodă a fost “simbolul romanităţii negre, aşa cum Leh a fost pentru Lebia (Polonia), Ceb pentru Cehia etc. Pentru a arăta legătura dintre numele ţării şi al domnului ei, autorul menţionat a adus drept argument faptul că în folclorul sud-dunărean întâlnim versuri ca acestea: „În câmpia ţării Caravlah (Vlahia Neagră) / Unde era domn Radu Caravlah” (Vlahul cel Negru).

O opinie extrem de interesantă îi aparţine istoricului Stefan Ştefănescu, care afirma că “ştiri occidentale din secolele XIII-XV, referitoare la romanitatea românilor, aruncă lumini noi asupra controversatului „Negru Vodă”. Este vorba anume de desemnarea de către analistica veneţiană din preajma anului 1300 a romanităţii dintre Rutenia şi Tisa, a românilor nord-dunăreni, sub formula „Colonia Nigrorum Romanorum” (colonia romanilor negri). Ea corespunde de alt­minteri nomenclaturii geografico-politice a cronicilor ilkhanide contem­porane potrivit cărora românii din ţinuturile carpatice erau numiţi Kara Vlah (Vlahi negri), popor ulagh (vlah, romanic). Nu ar fi deci exclus ca asocierea începuturilor statului a toată Ţara Românească cu legendarul „Negru Vodă” – consemnată în diplomele veacului al XVI-lea, cunoscută şi tradiţiei istorice de la nord de Carpaţi, din Ţara Făgăraşului – să reprezinte un mit etiologic. Conform acestuia, ţara românilor – „Colonia Nigrorum Romanorum”, adică a „romanilor negri” – îşi trăgea originile organizării politice medievale, „descălecarea”, de la un principe Negru. Dealtfel, tendinţa unor explicaţii personificatoare ale etimologiei numelor popoarelor este comună analisticii medievale. Spre deosebire de izvoarele sud-slave, care numeau principatul românesc din Carpaţii Meridionali şi de la Dunărea de Jos „Ţara Basarabească”, „Basarabia”, şi pe locuitori „basarabiţi”, după întemeietorul dinastiei, tradiţia locală – ca şi aceea mongolă sau turcică (vezi osmanicele Kara Iflak, Kara Bogdania) – a cultivat cu îndărătnicie mitul lui „Negru Vodă”, ignorînd pe Basarab I. Căci semnificaţia mitului este mult mai largă decât aceea a întemeierii statului; voievodul Negru este orga­nizatorul politic al tuturor românilor nord-danubieni din „colonia romani­lor negri”, a romanităţii carpato-dunăreano-pontice, succesoare pe aceste meleaguri a Imperiului roman.”

Într-adevăr, această ultimă informație furnizată de istoricul Stefan Ştefănescu cu privire la această neașteptată dihotomie între izvoarele documentare sud-slave, care denumeau Țara Românească prin termenul Basarabia, după numele lui Basarab, și izvoarele tradiției locale plus cele tătare și turcice care o denumeau după numele lui Negru Vodă, adică Vlahia Neagră, merită să fie reținută întrucât constituie primul indiciu important ce poate ridica voalul misterului ce încă planează asupra epocii întemeierii statului medieval Țara Românească.

Sintetizând informaţiile existente cu privire la procesul întemeierii Ţării Româneşti, istoricul Alex Mihai Stoenescu distinge trei posibile scenarii; actorii principali ai celor trei scenarii sunt în ordine Thocomer, Basarab şi Radu I. Fiecare dintre cele trei personaje a fost identificat, într-un fel sau altul, cu Negru Vodă.

Primul scenariu menţionat de istoricul Alex Mihai Stoenescu porneşte de la premisa că “înaintaşul lui Basarab este descălecă­torul din Transilvania, dar înseamnă că nu este urmaşul de sânge al lui Seneslau. Ipo­teza că acesta este cel care a descălecat din Făgăraş îl identifică cu Negru-vodă legen­dar, caz în care povestea Basarabilor olteni nu se susţine, ficţiunea mutându-se asupra numelui descălecătorului oltean; personajul real Thocomer avea porecla „Negru-vodă”, iar fiul său Basarab a fost confundat cu întemeietorul. În această ipoteză, nimic nu este fals din punct de vedere istoric, numai că poporul a făcut două confuzii de nume: că cel venit pe traseul Severin, Strehaia, Craiova se numea Basarab şi că cel venit din Făgăraş se numea Negru-vodă. Deşi este greu de crezut că poporul putea face astfel de con­fuzii, în condiţiile în care nu cunoştea lista domnitorilor români de la întemeiere, to­tuşi admitem că suprapunerea numelui lui Basarab peste cel al şefului familiei care pro­venea din Oltenia este eronată, dar asta nu anulează faptul că o familie română domi­nantă în Oltenia s-a retras de la sud la nordul Dunării şi că boierii olteni au unit ţara lor cu cea a înaintaşului lui Basarab (Thocomer?).”

Al doilea scenariu menţionat de Alex Mihai Stoenescu porneşte de la premisa că “Thocomer este urmaşul lui Seneslau şi, prin urmare, familia domnitoare este de ori­gine autohtonă argeşeană, având împreună cu fiul său, Basarab, nume cumane, ceea ce este perfect posibil în zona „ţării cumani­lor”. Aceasta este versiunea istorică, întemeiată pe ipoteze rezultate din documente, arheologie şi logică. În plus, domnitorii vechi ai ţării se numeau Basarabi, iar dorinţa de a-şi atribui o astfel de descendenţă venea, la oricine, din credinţa că aceasta este familia întemeietoare. În interiorul acestei versi­uni autohtone rămâne ciudată ideea că întemeietorul, în loc să fie argeşean sau dâmboviţean, în contextul existenţei capitalelor Ţării Româneşti la Câmpulung, la Curtea de Argeş, la Târgovişte, vine potrivit tradiţiei populare locale din Ardeal, iar po­trivit tradiţiei culte din Oltenia!”

În fine, al treilea scenariu creionat de istoricul Alex Mihai Stoenescu porneşte de la opinia că “Thocomer şi Basarab provin din Olte­nia, potrivit cronicii cantacuzine şi tradiţiei oltene, caz în care Negru-vodă, descălecă­tor din Transilvania este altcineva, aşa cum arată Letopiseţul. Acest altcineva nu apare nicăieri, decât în tradiţia populară. Potrivit istoricilor, acest Negru-vodă nu există, fiind legendă, prin urmare versiunea descăleca­tului oltean, pe care istoricii o ignoră sau nu o contestă, este valabilă, în timp ce ve­nirea din Ardeal este o ficţiune. (…) Prin urmare, descălecătorul este ori însuşi Basarab, ori un înaintaş al lui. Un document emis de regele Ungariei Carol Robert în 1332 îl menţionează pe Thocomer (Tihomir) drept tată al lui Basarab.”

Concluzia finală a autorului citat se desprinde de la sine: “toate cele trei ipoteze analizate de istorici se concentrează pe descălecatul din Transilvania, care însă nu anulează povestea venirii marilor familii oltene de la sud de Dunăre, reprezentând tot un descălecat, cel care a condus la apariţia Ţării Severinului (Oltenia), după cum spune clar letopiseţul (…) poporul român s-a format şi la nord, şi la sud de Dunăre, fară nici o legă­tură cu graniţele statelor moderne, şi a trecut Dunărea în stânga şi în dreapta.”