SECŢIUNEA:
DE PRIN LUME ADUNATE
RECONSTRUCŢIA FACIALĂ
A CHIPULUI LUI MIHAI VITEAZUL
După cum afirmă situl PRESS ONE, „proiectul de reconstrucție facială a unui personaj istoric real din timpuri îndepărtate este fără precedent în spațiul muzeal românesc…Pornind de la rezultatul studiului reconstrucției carnației, a fost realizat un nou model de portret cu bust, de această dată apelându-se la tehnicile și materialele moderne, folosite cu precădere în industria cinematografică pentru modelarea fizionomiei personajelor. Modelarea epidermei a fost realizată într-o tehnică hiper-realistă, în cele mai mici detalii. S-a ținut cont de vârstă, rasă și mediul în care a trăit domnitorul. Materialul final din care este realizată lucrarea este un latex ce a permis pigmentarea tenului și, ulterior, inserarea firelor de păr natural. Ca modificare majoră adusă proiectului inițial, s-au adăugat proteze oculare și veșminte princiare (cucă, caftan și mantie)”, explică sculptorul Radu Panait în descrierea lucrării.
Etapele reconstruirii chipului lui Mihai Viteazul. Plus gravuri de epocă cu imaginea sa:Pentru tânărul artist, acest proiect, la care a lucrat doi ani, a reprezentat o premieră. I-au fost de mare folos cunoștințele de anatomie și studiile de la Universitatea de Artă, urmate de un masterat la Carrara, în Italia.
Radu Panait a început în 2016, cu o amplă documentare. Din păcate, în România nu sunt specialiști în acest domeniu și, practic, nu ai de unde „să furi meserie”. Radu Panait, însă, a lucrat tradițional, asemenea marilor maeștri. Mâinile i-au fost ucenicii minții, ceea ce adaugă valoare acestei reconstituiri istorice. La baza demersului său au stat măsurătorile antropometrice și fotografiile craniului lui Mihai Viteazul pe care profesorul Francisc J. Rainer, întemeietorul antropologiei din România, le-a făcut în anul 1920. Etapa de documentare − în timpul căreia Radu Panait a consultat istorici, antropologi, medici și muzeografi − a fost urmată de crearea structurii metalice a craniului, stabilirea proporțiilor cutiei craniene, fixarea martorilor pentru redarea corectă a musculaturii, modelarea expresiei faciale și a pilozității. Finalul reconstrucției a însemnat pigmentarea, poziționarea ochilor artificiali și inserarea părului, fir cu fir.
Imagini cu etapele de lucru (fotografii din arhiva sculptorului Radu Panait) /PRELUARE PRESS ONE