La Eleusius, în care, răstimp de zece zile, participanţii, după o îndelungată purificare, participau la mai multe acte rituale, care erau prezentate pe o scenă de teatru, în care actorii purtau măştile personajelor zeieşti. Ritualul de la Eleusius avea la bază istoria zeiţei Demeter, a cărei fiică, Persephone, a fost răpită de către Pluton în Infern. La baza acestei răpiri s-a aflat, şi de această dată, o decizie discutabilă a lui Zeus, care în afara aventurilor amoroase, intrigilor nesfârşite şi deciziilor abuzive, mai avea timp şi de răpiri. Se pare că scopul iniţial al lui Zeus a fost cel de a o căsători pe Persephone cu Hades (Pluton), zeul Infernului. Legenda spune că, în timp ce-şi căuta fiica, Demeter s-a oprit o vreme la Eleusius, în Attica, acolo unde a cerut să-i fie construit un templu. Chiar în acel templu, spuneau vechii greci, se află poarta spre Hades (zeul Hades, stăpânul Infernului, se identifica cu locul pe care-l stăpânea).
Ultimul act al Misteriilor era viziunea finală, denumită epopteia, desprea care autorii greci s-au ferit cu grijă să vorbească în termeni clari – fireşte, datorită depunerii jurământului de tăcere. Se pare că epopteia presupunea apariţia zeiţei Demeter într-o lumină intensă, care dezvăluia participanţilor diferite taine cu privire la destinul spiritual al oamenilor, cu privire la existenţa zeilor şi a lumii de dincolo. Scopul zeiţei era de a-i ajuta pe participanţi să transceandă condiţia profană şi să se cunoască pe ei înşişi şi, în final, să se elibereze de trauma morţii.

MISTERIILE DE LA ELEUSIS

MIRCEA ELIADE: ISTORIA CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE VOL1

Mircea Eliade: „Mitul Persephone în Infern : „„Fericit acel om de pe pământ care a văzut aceste mistere! Strigă autorul Imnului către Demeter. Dar cel care nu a fost iniţiat şi nu a luat parte la rituri nu va avea parte, după moarte, de toate splendorile de dincolo, din sălaşurile întunecate”.
Imnul homeric către Demeter relatează atât mitul central al celor două zeiţe, cât şi întemeierea Misterelor Eleusine. În timp ce aduna flori în câmp pe plaiul Nysei, Kore (Persephone), fiica lui Demeter, a fost răpită de Pluton (Hades), zeul Infernului. Nouă zile a căutat-o Demeter, şi în tot acest timp ea nu s-a atins de ambrozie, în cele din urmă, Helios îi spune adevărul: Zeus a hotărât să o căsătorească pe Kore cu zeul Pluton. Copleşită de tristeţe şi mânioasă pe regele zeilor, Demeter nu s-a mai întors în Olymp. Luând înfăţişarea unei femei bătrâne, ea s-a îndreptat spre Eleusis şi s-a aşezat lângă Fântâna Fecioarelor, întrebată de fetele regelui, Celeos, ea le răspunde că se numeşte Doso şi că a scăpat cu greu din mâinile piraţilor care o răpiseră şi o duceau cu forţa în Creta. Ea a acceptat invitaţia de a-i fi doică ultimului născut al reginei Metaneira, pe nume Demophon. Dar intrând în palat, zeiţa s-a aşezat pe un taburet şi a rămas multă vreme tăcută, cu faţa sub văl. În cele din urmă, o servitoare, lambe, a izbutit să o facă pe zeiţă să râdă de glumele ei neruşinate. Demeter nu a primit cupa cu vin roşu oferită de Metaneira, ci a cerut ciceon, un amestec din boabe de orz, apă şi busuiocul cerbilor.
Demeter nu l-a alăptat pe Demophon, ci îl freca cu ambrozie şi în timpul nopţii îl ascundea „ca pe un tăciune” în foc. Copilul a început să semene din ce în ce mai mult cu un zeu: într-adevăr, Demeter voia să-l facă nemuritor şi veşnic tânăr. Dar într-o noapte Metaneira, surprinzând-o pe zeiţa care îi ţinea pe Demophon, ca de obicei, în flăcări, a scos un ţipăt. „Oameni neştiutori şi smintiţi, care nu vă cunoaşteţi nici norocul, nici nefericirea!” strigă atunci Demeter. Demophon nu va mai putea obţine nemurirea. Atunci zeiţa se revelă în toată splendoarea sa, într-o lumină orbitoare. Ea cere să i se ridice „un mare templu cu un altar dedesubt”, în care ea însăşi îi va învăţa riturile pe oameni. Apoi părăseşte palatul.
O dată clădit sanctuarul, Demeter se retrage înăuntru, mistuită de dorul fiicei sale şi o cumplită secetă începe să pârjolească pământul. În zadar îi va trimite Zeus soli rugând-o să revină printre zei. Demeter îi răspunde că nu va pune piciorul în Olymp şi nu va mai. Lăsa nimic să mai crească pe lume până când nu-şi va revedea fiica. Zeus se vede silit să-i ceară lui Pluton s-o înapoieze pe Persephone şi suveranul Infernului se supune. El reuşeşte totuşi să-i vâre Persephonei în gură o sămânţă de rodie şi o sileşte să o înghită; acest fapt va determina reîntoarcerea timp de patru luni în fiecare an a Persephonei lângă soţul ei’. Regăsindu-şi fiica, Demeter a acceptat să se reîntoarcă printre zei, şi pământul s-a acoperit în chip miraculos de verdeaţă. Dar înainte de a se reîntoarce în Olymp, zeiţa îşi va dezvălui riturile şi va încredinţa Misterele sale lui Triptolemos, Diocles, Eumolpus şi Celeus, „riturile sfinte cu neputinţă de încălcat, de pătruns ori de divulgat: respectul faţă de Zeiţe este atât de mare încât îţi sugrumă glasul”.
Imnul homeric se referă la două tipuri de iniţiere; mai precis, textul explică întemeierea Misterelor din Eleusis atât prin regăsirea celor două zeiţe cât şi ca urmare a eşecului de imortalizare a lui Demophon. Povestea lui Demophon se poate compara cu vechile mituri relatând tragica eroare care, într-un anumit moment al „istoriei” primordiale, a anulat posibilitatea dobândirii nemuririi de către om. Dar, în acest caz, nu e vorba de greşeala, sau de „păcatul” unui strămoş mitic pierzând, pentru el şi pentru urmaşii lui, condiţia sa iniţială de nemuritor. Demophon nu era un personaj primordial; el era ultimul născut al unui rege. Se poate interpreta hotărârea lui Demeter de a-1 imortaliza pe Demophon ca o dorinţă de „a adopta” un copil (care să o mângâie de pierderea Persephonei) şi, în acelaşi timp, ca o răzbunare împotriva lui Zeus şi a olympienilor. Demeter era pe punctul de a transforma un om într-un zeu. Zeiţele aveau această putere de a acorda nemurire oamenilor, şi focul, sau coacerea neofitului, se număra printre cele mai reputate mijloace. Surprinsă de Metaneira, Demeter nu şi-a ascuns decepţia în faţa prostiei oamenilor.
Zeiţa îşi va dezvălui identitatea şi va cere să i se ridice un sanctuar, după ratarea imortalizării lui Demophon, şi îi va învăţa pe oameni riturile sale secrete abia după ce îşi va fi regăsit fiica. Iniţierea de tip misteric se distingea net de aceea pe care o întrerupsese Metaneira. Iniţiatul în Misterele din Eleusis nu obţinea nemurirea. Un foc mare ilumina la un moment dat sanctuarul din Eleusis. Dar, deşi se cunosc câteva exemple de cremaţiune, este puţin probabil ca focul sa fi jucat un rol direct în iniţieri.
Puţinul pe care îl ştim despre ceremoniile secrete indică faptul că misterul central implica prezenţa celor două zeiţe. Prin iniţiere, condiţia umană era modificată, dar într-un alt sens decât transmutarea ratată a lui Demophon. Rarele texte vechi care se referă nemijlocit la Mistere insistă asupra beatitudinii post-mortem a iniţiaţilor. Expresia: „Fericit acela dintre oameni.” din Imnul către Demeter revine ca un laitmotiv. „Fericit cel ce a văzut aceasta înainte de a pleca sub pământ!”, exclama Pindar. „El cunoaşte sfârşitul vieţii! El îi cunoaşte începutul!”. „O, de trei ori fericiţi sunt acei muritori, care după ce au contemplat aceste Mistere au plecat la Hades; numai ei vor putea trăi; pentru ceilalţi totul va fi suferinţă”. Cu alte cuvinte, ca urmare a celor văzute la Eleusis, sufletul iniţiatului se va bucura după moarte de o existenţă fericită. El nu va fi câtuşi de puţin o umbră tristă şi decăzută, lipsită de forţă şi de memorie, condiţie atât de temută de eroii homerici”.

Autobuzul care se opreşte la Eleusis