POLOVRAGI
Invariabil, orice basm românesc începe cu formula: “a fost odată un moş şi o babă” – sau “un împărat şi o împărăteasă” -, “că de n-ar fi nu s-ar povesti”, iar încadrarea temporală a evenimentelor descrise este destul de limpede redată: “în vremea când se băteau munţii cap în cap, când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; când se băteau urșii în coade; când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se, când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier”.
Cheile Polovragi, pe defileul Olteţului este locul unde doi munţi ai Căpăţânii „se bat cap în cap”.
Dintre toate teoriile lingviştilor moderni care au încercat să găsească etimologia exactă a cuvântului „polovragi”, doar cercetătorul Aurelian Sacerdoteanu a detectat sensul exact, de „câmpie vrăjită”; aşadar, etimologia cuvântului indică faptul că între cei doi munţi ai Căpăţânii ce se bat cap în cap exista cândva o „câmpie”.
Ultima reminiscenţă a acestei câmpii vrăjite ce s-a ridcat odinioară deasupra solului este o plantă cu propietăţi vindecătoare denumită tot „polovragi”, ce încă mai poate fi descoperită în zonă…
Nu întâmplător, în Peştera Plovragi şi-a găsit cândva Zalmoxis un locaş potrivit pentru a-şi iniţia adepţii, iar pe versantul situat deasupra peşterii a existat o cetate a dacilor.