87 – IISUS HRISTOS – CEL MAI PUTERNIC NUME
Despre efectele în lumea materială ale activităţii lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă se poate vorbi prin raportare la două aspecte distincte. Primul aspect este cel al fiecărui om întrupat – care reprezintă baza de plecare. Al doilea aspect este cel al Bisericii creştine – ca instituţie ce reflectă auric şi spiritual activitatea lui Iisus Hristos.
În acest context, trebuie specificat faptul că toate ritualurile şi ceremoniile Bisericii creştine – fie catolică, fie ortodoxă – reprezintă reflectarea în lumea materială a activităţii lui Iisus Hristos Cel Viu în Trupul de Slavă. Cele două aspecte reprezintă direcţii complementare de analiză. În ambele aspecte, factorul principal îl constituie formarea de către oameni, prin liberul lor arbitru, a corpului haric al plaselor mesianice. Mijlocul prin care un om îşi poate forma corpul haric al plaselor mesianice este rostirea cu voce tare, nu doar mental, a Numelui lui Iisus Hristos.
Fiinţele din lumea eterică vorbesc despre o taină adâncă, „Taina Sfinţeniei Numelui„, care face posibilă lucrarea spirituală de mare anvergură a lui Iisus Hristos. Despre această Taină vorbeşte în continuare Toma, un om din Cercurile puterii hristice din lumea eterică. Toma spune că Numele lui Iisus Hristos este cel mai mare, ca putere şi tărie, din cer şi de pe pământ. „Numele pe care le simţi şi nu le ştii – spune Toma -, sunt cheile către puterile fiecărui suflet. La fel, culoarea, sunetul şi mirosul (emanate) din fiecare înger sau om. În ceruri, nimeni nu este atât de mare în putere şi tărie pentru a suporta un Nume atât de mare. Şi Numele trebuie să fie atât de mare în lumină şi tărie, pentru a putea ridica orice om, de la începuturi. Însă preţul sacrificiului este moartea. Dar răsplata este Domnia. Shonah – numele acordat de fiinţele din lumea eterică lui Iisus Hristos- a plătit preţul sacrificiului şi a căpătat Puterea şi Domnia. El şi-a pus în tot omul Efigia Puterii Sale şi a stabilit pentru tot omul o nouă Cârmuire peste care Domneşte. Şi toate lucrările prezente şi viitoare se fac prin El. O dată câştigate Putera şi Domnia prin cele două bătălii câştigate, Lui i s-a dat Cel mai puternic Nume în ceruri şi pe pământ. Aici este însă o mare taină – mai spune Toma. În ceruri toate sunt una, doar pe pământ se naşte în fiecare clipă noul„.
O altă fiinţă omenească din cercurile puterii hristice, pe nume Eustachia, a continuat această explicaţie în felul următor: „Numele eteric al Domnului meu a devenit cel mai puternic în ceruri prin sunetul său. Prin creşterea tot mai mare a Cercurilor puterii (hristice) este suficientă pronunţarea Numelui Său în lumea materială, pentru a se forma Harul. Şi aşa, spune Domnul meu, pentru toţi oamenii: „Cereţi şi Vă voi dărui„. (Toate fiinţele omeneşti din lumea eterică folosesc expresia „Domnul meu”, atunci când se referă la Iisus Hristos. În limba folosită de fiinţele din lumea eterică nu se foloseşte expresia „Domnul nostru”, datorită faptului că între fiinţele respective şi Iisus Hristos s-a stabilit o relaţie directă.) Aşadar, prin evenimentele dramatice de acum aproape 2000 de ani, Iisus Hristos a pus în toţi oamenii „Efigia Puterii Sale” şi a stabilit o nouă Cârmuire. O dată câştigate Puterea şi Domnia, Iisus Hristos are Cel mai puternic Nume în ceruri şi pe pământ. De aceea, este suficientă pronunţarea Numelui Său, pentru a se forma istantaneu Harul – corpul haric al plaselor mesianice.
Despre formarea plaselor mesianice, însuşi Iisus Hristos, în lumea eterică, afirma următoarele: „Iată, am creat pentru fiul femeii cetăţuia lui de apărare, turnul de adăpost promis prin prooroci„. Aceste cuvinte au fost comunicate de Toma, care face parte din cercurile puterii hristice din lumea eterică.
Formarea plaselor mesianice prin intermediul rostirii, de către fiecare om în parte, a Numelui lui Iisus Hristos reprezintă doar prima etepă a unui proces îndelungat, care îl pune pe om în legătură directă cu Iisus Hristos. Rostirea Numelui Său este doar primul pas – conexiunea fiinţială a omului cu Iisus Hristos. Al doilea pas al omului presupune rugăciunea propriu-zisă sau, mai exact spus, constanţa în rugăciune.
După ce în prima fază, oamenii doar stabilesc conexiunea prin rostirea Numelui Său, în a doua fază, prin rugăciune, oamenii stabilesc un dialog permanent – o comunicare stabilă – cu Iisus Hristos, Dumnezeu făcut om. Rugăciunea este singurul mijloc prin care, datorită efectelor aurice importante pe care le produce, oamenii vibrează energetic, prin rezonanţă, cu Iisus Hristos. Dincolo de mijlocul formal de exprimare, rugăciunea este o cerere adresată de oameni lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, se poate spune că rugăciunea nu poate fi decât personalizată şi concretă; oamenii îi cer lui Dumnezeu făcut om ceea ce au nevoie într-un anumit moment. De 2000 de ani, omul nu mai poate comunica cu Dumnezeu Tatăl decât prin intermediul lui Iisus Hristos. Prin rugăciune oamenii se conectează instantaneu la Iisus Hristos, care se manifestă în Trupul de Slavă. Într-o fracţiune de secundă – de fapt, chiar înainte ca un om să deschidă gura pentru a se ruga -, Iisus Hristos devine conştient de acest fapt şi întoarce Faţa spre acel om. Uneori – cel mai adesea -, în funcţie de împrejurări şi de gravitatea situaţiei în care se află omul în cauză, Iisus Hristos se manifestă alături de acesta, în Trupul de Slavă, la nivelul lumii eterice. Fireşte, toate aceste consideraţii sunt valabile atât pentru Iisus Hristos, cât şi pentru Fecioara Maria, pentru sfinţii invocaţi în rugăciuni ori pentru îngerii din ierahia Fiilor Luminii – ultimii, ca mijlocitori între oameni şi Dumnezeu. Misiunea îngerilor din ierahia Fiilor Luminii este de a mijloci între oameni şi Dumnezeu, dar datorită faptului că oamenii nu le mai cer ajutorul, ei sunt obligaţi să aştepte. Abia în momentul în care oamenii le cer ajutorul, cu voce tare, în cadrul rugăciunii, se pun în mişcare amplele mecanisme spirituale ale cosmosului; întregul cosmos va lucra atunci în folosul oamenilor.
Atât Iisus Hristos, cât şi Fecioara Maria sau fiinţele îngereşti din ierarhia Fiilor Luminii sunt chiar lângă noi, lângă fiecare om în parte, iar rugăciunile noastre ajung cu multă uşurinţă până la ei. Iisus Hristos, precum şi fiinţele din ierarhia Fiilor Luminii doresc să-i ajute pe oameni şi să le îndeplineacă rugăciunile. În momentul în care un om se roagă, Iisus Hristos şi fiinţele îngereşti subordonate Lui, din ierarhia Fiilor Luminii, sunt efectiv prezente, pentru a-i asculta ruga – evident, în condiţiile în care dorinţele oamenilor, exprimate prin rugăciune, sunt în conformitate cu Ordinea cosmică. Nici o rugă a omului nu este nesocotită ori uitată, chiar dacă omul uită foarte repede.
Din păcate, mulţi oameni din ziua de astăzi îşi imaginează că Iisus Hristos, Fecioara Maria sau Fiii Luminii se află undeva departe, poate dincolo de nori sau de stele; oamenii tratează toate aceste probleme ca pe un basm care nu mai poate sta în picioare în era tehnologiei de vârf. De aceea, rugăciunea adresată în mod direct către Dumnezeu, către Iisus Hristos, către Fecioara Maria ori către Fiii Luminii (ca mijlocitori) este adesea privită ca o pierdere de timp. Această concepţie nu ar trebui să surprindă, din moment ce unii dintre semenii noştri consideră că Iisus Hristos este un „extraterestru” care s-a ridicat la cer cu ajutorul unei nave spaţiale sau că fiinţele îngereşti sunt, de asemenea, extratereştri care se deplasează cu aparate de zbor… De altfel, mulţi oameni se întreabă de ce Dumnezeu ori Iisus Hristos nu-i ajută de-a lungul vieţii, în momentele de cumpănă (deşi, la o analiză mai atentă, oamenii ar putea înţelege că sunt ajutaţi; dacă nu ar fi ajutaţi, efectele momentelor de cumpănă ar fi mult mai dramatice). Răspunsul este foarte simplu: oamenii nu cer, în mod explicit, cu voce tare, ajutorul. Nici Iisus Hristos, nici Fecioara Maria, nici Fiii Luminii nu-i pot ajuta pe oameni dacă aceştia nu le cer ajutorul, în mod explicit, cu voce tare.
Omul, la fel ca şi toate fiinţele din cosmos, are liberul arbitru. Liberul arbitru este darul conferit de însuşi Dumnezeu, tuturor creaturilor din Cosmosul Său şi nimeni nu are dreptul de a încălca sau anula acest dar. Şi fiinţele luciferice au avut liberul arbitru, căci dacă nu l-ar fi avut, n-ar fi avut posibilitatea să se revolte. Nici o fiinţă din cosmos nu poate anula alteia liberul arbitru, dar nici nu o poate ajuta fără acordul ei prealabil sau fără o cerere verbală, căci altfel i-ar încălca liberul arbitru. În consecinţă, omul este ajutat doar în urma exercitării liberului arbitru; omul trebuie să aleagă singur ce face cu viaţa sa, cui să ceară ajutorul şi în ce fel. Dacă omul decide că trebuie să ceară ajutorul şi o face prin viu grai, în mod explicit, în cadrul rugăciunii, atunci este ajutat. Dacă nu o face, înseamnă cu nu are nevoie de ajutor şi este lăsat să se descurce singur, independent. De altfel, independenţa este una dintre caracteristicile de bază ale fiinţelor luciferice, care au manifestat acest sentiment atunci când s-au răzvrătit. Fiinţele luciferice s-au răzvrătit deoarece au considerat că se pot descurca fără Dumnezeu; ele singure s-au răzvrătit, iar acum se plâng că „Dumnezeu nu le mai vorbeşte”, deşi nici una dintre ele nu îndrăzneşte să-l cheme.
Omul poate să reînnoade contactul cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii, în orice moment al existenţei sale. Această revenire se poate face prin exercitarea liberului arbitru. Dumnezeu trebuie redescoperit doar în mod liber, prin alegere, de către fiecare om. Din acest punct de vedere, trebuie specificat faptul că rugăciunea este singura modalitate eficientă care-l menţine pe om în viaţă şi-l apropie de Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu nu poate face nimic, nu poate evolua, nu poate crea, nu poate înţelege – într-un cuvânt, nu poate avea decât o existenţă larvară. Fără Dumnezeu şi fără Iisus Hristos, omul este nimic.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)