AEGYPTIACA

PRACTICILE DIVINATORII

Alături de practicile magice propriu-zise, la loc de cinste în vechiul Egipt se aflau practicile divinatorii. Practica lor s-a continuat până târziu în Evul Mediu. În concepţia vechilor egipteni, voinţa zeilor şi lumea în ansamblul ei se revelează oamenilor prin semne, iar semnele pot fi descoperite pretutindeni. Lumea este materializarea voinţei zeilor, fiecare eveniment reflectă ceea ce lumea de “sus” pregăteşte pentru lumea de “jos”. Dintre practicile divinatorii se cuvin enumerate haruspicina, extispicina, brontoscopia, keraunoscopia, lecanomancia, piromancia, oniromancia.

Haruspicina consta în cercetarea organelor interne ale animalelor sacrificate pe altarele templelor, în special a ficatului, a protuberanţelor şi a părţilor luminoase sau întunecate din suprafaţa acestui organ; la rândul ei, extispicina consta în cercetarea intestinelor oilor sau porcilor. Pentru aflarea viitorului, orice semn era cercetat cu multă luare aminte. Fulgerele şi tunetele indicau, în opinia vechilor specialişti ai conectării egipteni, semne ce prevesteau viitorul. Cei specializaţi în brontoscopie cercetau regiunea cerului în care apăreau tunetele, iar specialiştii în keraunoscopie preziceau viitorul, în funcţie de forma fulgerelor şi de zona în care acesta brăzda cerul. Orice egiptean cât de cât cult ştia că există nouă feluri de fulgere, fiecare fel fiind manifestarea voinţei unui anumit zeu.

Aflarea viitorului se mai putea obţine şi cu ajutorul unor oglinzi magice, fabricată din suprafeţe lucioase, în care se puteau detecta imagini.

Viitorul putea fi cunoscut şi prin lecanomancie, adică prin cercetarea unei picături de ulei picurată pe suprafaţa apei dintr-un vas special, ori prin piromancie, adică prin cercetarea limbilor focului.

Este destul de comod şi de facil pentru istoriografia modernă să considere că aceste procedee arhaice – multe dintre ele transmise până în Evul Mediu sau chiar până în epoca contemporană – sunt simple fabulaţii sau iluzii scornite de vechii egipteni, mai dornici de senzaţional decât cititorii unei reviste de scandal din zilele noastre. Cu toate acestea, cercetările concepţiei spiritualist-ezoterice sau ale parapsihologiei converg spre acceptarea ideii că fiecare dintre aceste procedee oculte de sondare a viitorului, de predicţie sau de diagnoză ezoterică poate fi explicată prin fenomenologia paranormală. Astfel, obţinerea de imagini pe o suprafaţă lucioasă, precum oglinda sau globul de cristal, este în relaţie directă cu activarea chakrei gâtului, vishuddi şi a chakrei ajna – “al treilea ochi”, “ochiul lui Shiva” cum îl desemnau misticii indieni sau “ochiul lui Horus”, cum îl desemnau iniţiaţii egipteni -, şi constă în transferarea în planul fizic a unor imagini existente la nivelul cronicii akasha.

De asemenea, aflarea viitorului prin cercetarea fulgerelor sau a tunetelor, la fel ca şi predicţia prin intermediul focului indică o relaţie de “simpatie” între un magician şi un element al naturii; nu este exclus ca magicianul să fi fost “legat” magic de un spirit al naturii. Această capacitate se întâlneşte şi astăzi, în stare nativă, la mulţi oameni care trăiesc în solitudine, în mediul rural, sau, oricum, în afara mediului paralizant pentru capacităţile parapsihologice, care este mediul poluat şi plin de noxe industriale şi psihomentale al marilor oraşe moderne.

La loc de cinste, oniromancia – interpretarea viselor – a ocupat un loc aparte în concepţia vechilor iniţiaţi egipteni. Vechii iniţiaţi egipteni considerau că toate visele sunt trimise oamenilor de către zei, care dădeau indicaţii cu privire la modul de comportament sau la rezolvarea problemelor cotidiene. În acest scop, oamenii dormeau adesea în temple, pentru a primi în vis informaţii şi sfaturi de la zei. Înainte de a pătrunde în temple, oamenii trebuiau să se purifice ritual, să ţină post o perioadă determinată de timp, să facă băi rituale şi să ofere ofrande. De cele mai multe ori, oamenii erau obligaţi să aştepte mai multe zile până ce primeau indicaţiile sau sfaturile dorite prin intermediul viselor. În temple existau “camere de incubaţie”, în care dormeau cei ce aşteptau sfaturi de la zei. După o perioadă variabilă de timp, cei interesaţi primeau informaţiile dorite sub formă de vis, apoi mergeau la preoţii specializaţi în interpretarea viselor, care tălmăceau răspunsul. Somnul în “camerele de incubaţie” ale templelor avea, de cele mai multe ori, şi efecte tămăduitoare. Cel mai adesea, cei ce erau bolnavi mergeau în temple pentru a găsi alinare.

Cu timpul, locuitorii vechiului Egipt au ajuns să apeleze la magie pentru orice neajuns: boală trupească sau psihică, îndepărtarea unui inamic, obţinerea unui avantaj material. Astfel, s-a ajuns la o concepţie total nesănătoasă, folosindu-se practica magiei pentru orice, iar aceasta a avut un efect devastator pentru societatea egipteană, care a decăzut din ce în ce mai mult.

De-a lungul istoriei zbuciumate a vechiului Egipt era, într-adevăr, foarte greu pentru un om obişnuit să se menţină în viaţă şi în deplină sănătate fizică, psihică şi spirituală, în condiţiile unei lupte generalizate între sacerdoţii sau iniţiaţii care  făceau apel la forţele magice pentru cel mai neînsemnat lucru. În ultimile secole ale civilizaţiei egiptene s-a produs o decădere de neimaginat. Egiptul a devenit teatrul unui război generalizat al fiecăruia împotriva tuturor şi al tuturor împotriva fiecăruia. Iar aceasta a constituit premisa principală a dispariţiei civilizaţiei egiptene.