121 – VEACUL FERICIT
Adam şi Eva păreau că nu ating solul material, părând că plutesc la mică distanţă de acesta. Spre deosebire de părinţii lor, Cain şi Abel puteau păşi pe pământ. Cei doi fraţi nu depăşeau cu mult 1, 90 centimetri, dar erau extrem de musculoşi.
Dacă, din punctul de vedere al perfecţiunii trupului, Adam poate fi comparat cu modelul Apollo din mitologia antică grecească, Abel şi Cain pot fi comparaţi cu modelul Hercule. Ei erau extrem de musculoşi şi de bine proporţionaţi. Trupurile culturiştilor de astăzi sunt palide umbre faţă de trupurile impresionante ale lui Abel şi Cain.
Cei doi fraţi semănau întrucâtva: aveau amândoi părul negru şi nu prea lung, fiind purtat cu breton pe frunte; unele porţiuni erau creţe, aproape sârmoase, alte porţiuni erau doar ondulate, altele erau perfect drepte, într-o neorânduială aproape savantă. Cei doi fraţi aveau sprâncene foarte groase, ochii mult mai mici decât părinţii lor, cu iris şi cristalin, nasul cam borcănat, cu nări proeminente, buze groase, dinţi albi, puternici şi întrucâtva ascuţiţi. Abel şi Cain au fost primii oameni cu canini. Abel şi Cain aveau puteri fizice extrem de mari: materia nu era un obstacol în calea lor: puteau smulge copaci din rădăcină, puteau muta stânci dintr-un loc în altul. Deşi musculoşi, erau foarte flexibili, astfel că puteau sări de la înălţimi mari, fără a păţi nimic. Aveau o detentă de invidiat: puteau sări de pe loc până la înălţimi impresionante. Puteau merge pe versanţii munţilor la fel cum merge o muscă pe un perete. Teoretic, Abel şi Cain nu puteau fi ucişi de alţi oameni: ei nu puteau fi ucişi decât de cei care s-au născut înaintea lor; de asemenea, se puteau ucide între ei.
Abel şi Cain nu s-au duşmănit niciodată; de-a lungul vieţii lor fizice, nu s-au bătut unul cu altul. Ceea ce s-a întâmplat în momentul acelei crime primordiale, în care Cain l-a ucis pe Abel, a fost rezultatul unei enervări de moment indusă şi generată de influenţele nefaste ale Celui rău, enervare pe care Cain a regretat-o toată existenţa sa ulterioară. După asasinarea lui Abel, s-au format mai multe linii de descendenţi. Adam şi Eva au mai avut fii şi fiice după naşterea lui Cain şi a lui Abel, care au format diferite linii de descendenţi. Cea mai cunoscută este linia lui Seth – înlocuitorul lui Abel. De fapt, linia genealogică a lui Seth, al treilea fiul al protopărinţilor Adam şi Eva, prezintă caracteristici diferite, care vor fi trecute pe larg în revistă în paginile următoare. Linia genealogică a lui Seth ascunde unul dintre cele mai mari mistere ale acestei lumi. De asemenea, Cain a avut fii şi fiice, care au format alte şi alte linii de descendenţi. La rândul lor, fiii şi fiicele acestora au avut progenituri. Fiecare dintre aceste progenituri a constituit punctul de plecare al unei noi linii de descendenţi.
Fiii şi fiicele directe ale lui Adam şi Eva, născuţi după Abel şi Cain (cu excepţia liniei de descendenţi ai lui Seth), au ieşit total din istorie, în sensul că nu s-a implicat niciodată în ea. Ei au rămas perfecţi, nu au fost implicaţi în crime fratricide sau în acţiuni contrare Ordinii cosmice, astfel că nu au „căzut” niciodată – nu au păcătuit. Ei au locuit în permanenţă alături de Adam şi Eva şi i-au urmat pretutindeni. Acelaşi lucru se poate spune şi despre unii dintre urmaşii lui Cain. Primii descendenţi ai lui Cain s-au alăturat protopărinţilor, astfel că au rămas necunoscuţi. Pornind de la următoarele linii de descendenţi, oamenii s-au înmulţit şi s-au răspândit pe suprafaţa pământului. Fiecare cap de familie şi-a luat progeniturile şi s-a stabilit într-un teritoriu. Datorită faptului că oamenii încă aveau posibilitatea să trăiască foarte mult în lumea materială, se ajunsese ca stră-străbunicii să trăiască lângă nepoţii din a douăzecea generaţie. Deşi nu era permisă împerecherea cu cei din alte linii genealogice, de la un moment, liniile genealogice s-au amestecat. Astfel s-a ajuns la momentul în care nimeni nu mai ştia cu exactitate cine-i sunt strămoşii.
Dacă Adam, Eva şi primii lor urmaşi direcţi au avut o durată de viaţă neînchipuit de lungă, ce nu poate fi estimată în anii actuali (vârsta lui Adam, de 930 de ani, specificată în Vechiul Testament, nu are cum să spună mare lucru, întrucât condiţiile din acea perioadă erau diferite de cele actuale), ceilalţi oameni au trăit din ce în ce mai puţin, în funcţie de modul în care au respectat Ordinea cosmică. Totuşi, la începutul acelei perioade, majoritatea oamenilor trăiau peste cinci sute de ani, în funcţie de felul în care respectau Ordinea cosmică, căci păcatul înseamnă îmbătrânirea şi, în final, moartea. Uimitor este însă faptul că, deşi atinseseră vârste de sute de ani, înfăţişările lor arătau ca şi cum ar fi avut 25-30 de ani.
În prima parte a celui de-al treilea ciclu, condiţiile de existenţă şi mediul pământului erau diferite de cele actuale. Chiar şi proporţia elementelor din natură era alta. Treptat, pe măsură ce răul s-a infuzat tot mai mult în oameni, s-a infuzat şi în natură. Din elementul unic, oxigenul primar, existent în prima parte a formării palierului cuantic material, s-au constituit alte şi alte elemente, formându-se astfel o bună parte din elementele chimice cunoscute astăzi în tabloul lui Mendeleev. Totuşi, cu toată decăderea urmaşilor direcţi ai lui Adam şi Eva, de-a lungul ciclului al treilea palierul cuantic material nu arăta precum în ziua de astăzi. Pe atunci nu existau toate elementele chimice din ziua de astăzi, iar proporţia de lumină era încă dominantă. Mare parte din elementele chimice din tabloul lui Mendeleev sunt manifestări ale întunericului. Modul în care se poate stabili ponderea dintre lumină şi întuneric în cazul unui element chimic – cu toate valenţele sale – este de a observa capacitatea de a lumina cu de la sine putere. Dacă un element chimic este capabil de a lumina, atunci este format, în proporţie majoritară, din lumină. Dacă nu emite lumina şi are nevoie de o sursă exterioară pentru a deveni vizibil, atunci este format, preponderent, din întuneric. Date fiind condiţiile atât de diferite de cele actuale, este dificil de a descrie ceea ce s-a petrecut în acea perioadă. Acesta este motivul pentru care o descriere a mediului şi a oamenilor de atunci poate fi taxată drept fantezie.
Mediul natural al lumii materiale era prea puţin asemănător cu cel actual: pământul era o imensă grădină, cu milioane de specii de flori şi de vegetale. Dominau pădurile luxuriante, cu arbori înalţi de aproximativ 200 de metri. Peste tot existau luminişuri, livezi cu pomi fructiferi şi şesuri cu plante de cele mai felurite forme. Pomii fructiferi aveau fructe de cele mai diferite forme, culori şi gusturi; vegetalele se găseau din abundenţă. De aceea, hrana oamenilor, care încă nu ajunseseră să consume carne, era foarte variată. Cerul era diferit de cel de astăzi, în sensul că, în lipsa anotimpurilor, nu se putea vorbi despre condiţii meteorologice nefaste. Clima era extrem de blândă, nimeni nu auzise vorbindu-se de zăpadă, de ger sau de viscol. Cerul avea o infinitate de nuanţe, nu ca astăzi, când este plin de praf şi de noxe rezultate în urma poluării. Norii aveau culori şi nuanţe imposibil de descris; când se ciocneau doi nori, se formau jerbe mirifice, ca nişte artificii. Zilele erau lungi, iar nopţile erau plăcute. Această epocă de abundenţă poate fi denumită Evul de aur sau Veacul fericit.
Datorită abundenţei de hrană, oamenii nu aveau nevoie să muncească, astfel că îşi petreceau timpul savurând noi şi noi fructe, cu arome delicate, pe care le descopereau în peregrinările lor de-a lungul şi de-a latul pământului. Făceau coroniţe din flori, pe care le dăruiau unii altora. Nimeni nu era supărat sau trist, râsetele şi veselia se ţineau lanţ, cât era ziua de mare. Nimeni nu îşi construia case acoperite, iar culcuşurile erau sub cerul liber. Nimănui nu-i trecea prin cap să privească la soaţa aproapelui altcumva decât ca la o soră. Bărbaţii erau înalţi, supli şi musculoşi. Fiecare fibră de muşchi se observa sub piele, astfel încât se puteau învăţa grupele de muşchi numai din simpla observare a trupului unui bărbat. Femeile erau delicate, aveau o frumuseţe inocentă, ce astăzi nu mai poate fi observată decât la copii. Nimeni nu avea vreun beteşug, nimeni nu era bolnav sau rănit.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)