125 – ENCLVELE PSEUDOPARADIZIACE
O fiinţă Lorehh eterică nu avea capacitatea de a crea, prin propria sa putere, o zonă paradiziacă. Pentru a crea în mod artifical o zonă paradiziacă, fiinţa Lorehh trebuia să preia puterea (energia) oamenilor. Lorehh putea doar să canalizeze energia preluată de la oameni, nu să emită energie proprie. Puterea (energia) era preluată de la oameni în urma ritualurilor de „înfrăţire”, ce presupuneau aplicarea peceţilor luciferice.
Când oamenii au fost de acord cu propunerea fiinţei întunecate, au emis, invariabil, şi o energie pharismah întunecată, care a urmat traseul cunoscut: a fost absorbită prin centru pentru a reapărea la periferie. Cu fiecare pharismah întunecată, se amplifica cumulul de energie preluat de la oameni, iar puterea fiinţei Lorehh creştea în mod proporţional.
Fiinţele Lorehh se adresau oamenilor cam în felul următor: „După cum vedeţi, în jurul vostru natura se deteriorează; în curând nu o să mai aveţi hrană. O să îmbătrâniţi foarte rapid şi, în final, o să muriţi. Dar eu vă voi salva. Veniţi aşadar în paradisul creat de mine; cu cât veţi veni mai mulţi, cu atât paradisul va fi mai amplu şi mai vast, iar hrana va fi din abundenţă. Trupurile voastre nu vor îmbătrâni şi nu veţi mai gusta moartea„. Ceea ce spunea un Lorehh se adeverea până în cele mai mici amănunte. Minciuna consta, fireşte, în faptul că fiinţele Lorehh eterice îşi arogau o putere ce nu era a lor. Puterea şi energia erau ale oamenilor. Din marea masă a celor mulţi, fiinţa Lorehh îşi alegea un om, care era proclamat drept conducător şi reprezentant al său. Ales cu grijă, acel om făcea parte, cel mai adesea, din sămânţa cea rea. Acest om devenea astfel canalul prin care puterea şi energia erau preluate de la ceilalţi membri ai comunităţii. Omul în cauză devenea un “iniţiat” al fiinţelor întunecate.
În cadrul enclavei paradiziace avea loc o creaţie artificială – o creaţie falsă -, care copia adevărata creaţie a lui Dumnezeu. În enclava paradiziacă artificială, hrana se găsea din abundenţă, iar trupurile oamenilor nu îmbătrâneau, fiind permanent susţinute prin racolarea de noi membri, care furnizau energie suplimentară. Când un membru al comunităţii voia un nou fel de pom fructifer, care să producă fructe cu un anumit gust, nu era nici o problemă: se crea special pentru el acel pom fructifer. Totul părea o joacă de copii: oamenii-copii cereau să se realizeze diferite elemente vegetale, plăcute la vedere şi bune la gust, care se realizau prin grija conducătorului uman şi a fiinţei Lorehh. Paralel cu acest proces, la oameni s-a format pentru prima oară sentimentul proprietăţii: „copacul meu preferat, unde mă odihnesc doar eu„, „fructele mele cele gustoase, mai gustoase decât ale tale, pe care nu le mănânc decât eu” etc. Anterior acestui moment, sentimentul proprietăţii nu exista.
Problema devenea cu adevărat serioasă doar în momentul în care oamenii părăseau, la început tot în joacă, habitatul stabilit – enclava stăpânită de fiinţa Lorehh. În afara habitatului se petrecea un eveniment cumplit: oamenii nu mai găseau hrană, trupurile lor tindeau să îmbătrânească rapid; nu o dată, survenea moartea instantanee. În aceste condiţii, fiinţele Lorehh – sau după caz, conducătorul din sămânţa cea rea – avertiza „norodul” să nu se mai aventureze în afara habitatului, în „haos”, acolo unde veghea „duşmanul”. Fireşte, speriat de cele petrecute, norodul rămânea cuminte în habitatul unde avea toate cele trebuincioase unui trai îndestulat. Acesta a fost „scenariul” după care mare parte din creaţia adevărată a lui Dumnezeu a pălit, iar natura şi-a pierdut caracteristicile edenice originare. În locul ei, au fost construite zonele pseudoparadiziace în care totul se perpetua în condiţii artificiale. Toate aceste zone au fost constituite în urma înfrăţirii nefireşti a oamenilor cu fiinţele Lorehh eterice. Fiinţele Lorehh nu au făcut altceva decât să transforme energiile naturale ale oamenilor şi să „formateze” (dacă ne este permisă folosirea unui astfel de termen) pseudoparadisuri magice. Cu cât aderau mai mulţi oameni, cu atât puterea şi tăria unei fiinţe Lorehh devenea mai mare, iar enclava se mărea.
Prima consecinţă a acestor acţiuni potrivnice Ordinii cosmice a fost despărţirea oamenilor de adevăratul Dumnezeu – Dumnezeu Unicul, Creatorul cerului şi al pământului. În locul Său s-au manifestat o mulţime de zeişori – dumnezei falşi -, care s-au erijat în creatori şi stăpâni ai unui teritoriu. A doua consecinţă a fost despărţirea omului de om; oamenii s-au diferenţiat social, în funcţie de peceţile aurice. A treia consecinţă a fost înstrăinarea omului de natură.
Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)