CUFĂRUL CU ESEURI – 127

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este FORŢĂ-CONTRA-FORŢĂ.jpg

127 -PRINCIPIUL VENEREI

Sub influenţa tot mai accentuată a fiinţelor Lorehh, întreţinând relaţii sexuale cu din ce în ce mai mulţi bărbaţi, femeile s-au modificat atât la nivelul auric, cât şi la nivelul trupului material. Într-un fel, se poate spune că noul mediu – natura întreţinută artificial – şi-a pus amprenta asupra structurii aurice şi corporale a femeilor. Trupurile femeilor au dobândit o frumuseţe ireală şi, întrucâtva, artificială. Femeile au devenit adevărate zeiţe. Acest eveniment, demn de luat în seamă, este punctat de Vechiul Testament, dar şi de alte cărţi din vechime, printre care şi de Cartea lui Enoch, care afirmă că în acele vremuri, femeile s-au făcut din ce în ce mai frumoase.

Fireşte, şi înaintea intervenţiei Lorehh sexuale, femeile erau foarte frumose, dar acea frumuseţe era perfect naturală, fără nimic artificial. Înaintea intervenţiei fiinţelor Lorehh sexuale, femeile erau reflectarea Edenului dintru începuturi. Prin formarea noilor pseudoparadisuri conduse de Lorehh sexuale, au apărut femei (vampe), a căror frumuseţe tăia răsuflarea. Datorită frumuseţii lor, femeile au început să fie venerate, într-un mod destul de puţin onorabil, de către bărbaţi şi nu numai. Chiar şi fiinţele Lorehh (şi, mai târziu, fiinţele Dree) au atentat la ele, într-un proces procreativ ce a întrecut cele mai negre estimări. Comportamentul oamenilor şi emiterea de noi energii pharismah în pseudo-paradisurile conduse de Lorehh sexuale, au creat, pe de-o parte, un nou dezechilibru faţă de Ordinea cosmică, iar de celalată parte, au chemat la viaţă, direct din haos, un rău şi mai mare, manifestat de alte fiinţe ale întunericului, mult mai puternice, despre a căror existenţă nu se ştia în lumea materială. De această dată n-au mai fost atrase din haos spirite întunecate ale naturii Lorehh, ci fiinţe îngereşti rebele din categoria Dree (îngeri căzuţi), mult mai puternice. Fiinţele Dree erau (şi sunt) direct subordonate lui Lucifer, iar principala lor preocupare a fost introducerea comerţului – a negoţului -, concomitent cu distrugerea sistematică a surselor de hrană. Negoţul a fost creaţia exclusivă a lui Lucifer.

Atât oamenii întrupaţi, cât şi fiinţele Lorehh din primele două categorii s-au speriat încă de la început de această nouă formă a răului, pe care nu o cunoşteau nici măcar din auzite. Curând, temerile lor cele mai sumbre s-au adeverit, întrucât acţiunea în forţă a fiinţelor Dree s-a concretizat în noi forme de sclavie. Nu numai oamenii au fost aserviţi, ci şi fiinţele Lorehh. Prin aservirea atât a oamenilor, cât şi a spiritelor rebele ale naturii Lorehh, fiinţele luciferice Dree au construit noi comunităţi, în care vechile caracteristici s-au perpetuat, pe o scară mult mai amplă. Prin intermediul fiinţelor Lorehh eterice (ale fertilităţii artificiale), pseudoparadisurile au fost perpetuate, iar prin intermediul fiinţelor Lorehh ale sexualităţii a continuat venerarea femeii şi proliferarea unor ritualuri orgiastice. Aportul exclusiv al fiinţelor Dree a fost introducerea comerţului ca activitate principală. Comerţul a statuat noi relaţii între oameni (Cât de naivi sunt istoricii din ziua de astăzi, care afirmă că apariţia şi dezvoltarea comerţului în perioada preistoriei reprezintă un factor de „evoluţie” a umanităţii ! Oare sunt doar naivi ?).

O dată cu apariţia negoţului, ce mai rămăsese din Veacul de aur a dispărut. Din liberi, oamenii s-au trezit sclavi: au fost văduviţi de mediul minunat creat odinioară de Dumnezeu, bărbaţii au fost lipsiţi de femeile lor – de sufletele lor pereche – care au ales să se vândă celui ce oferea mai mult (un alt fel de negoţ). Ca un corolar al acestei acţiuni în forţă a fiinţelor Dree, a apărut asuprirea şi crima – „dreptul” unei fiinţe omeneşti de a lua viaţa altei fiinţe omeneşti. Intervenţia fiinţelor Dree a determinat abolirea vechilor comunităţi, destul de reduse ca întindere şi formarea unor noi tipuri de comunităţi, extrem de puternice şi destul de întinse, care pot fi denumite regate sau imperii. Toţi oamenii din noile comunităţi au primit pecetea luciferică direct de la fiinţele Dree. Fiecare regat era condus direct de către o fiinţă Dree de rang înalt, printr-un reprezentant uman. Datorită faptului că venerarea femeii a atins cotele cele mai înalte, în mod oficial, conducerea fizică a regatelor a fost acordată unor Regine – exemplare feminine de o mare frumuseţe, la vederea cărora fotomodelele de astăzi ar plânge de ciudă (aceasta este etapa „matriarhatului” atât de ridicată în slăvi de unii istorici). Principiul introducerii femeilor ca vârfuri de lance ale ofensivei răului poate fi denumit principiul Venerei (un alt fel de a venera – Venera cea rea).

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)

Fragmente din ciclul „FORŢĂ CONTRA FORŢĂ” APĂRUT LA ED. ALAYA (pentru detalii vezi BIBLIOTECA SPIRITUALĂ / 1- PROLOG)