ORIZONTUL DE APUS

 cristian gănescu - editura alaya 9

AEGYPTIACA

49058140_1969312816471694_6534961769301934080_n

ORIZONTUL DE APUS

627x0

Pentru vechii egipteni, ideea de „lume” semnifica altceva decât pentru oamenii din ziua de astăzi. În mod generic, termenul de „lume” are conotaţii diferite, în funcţie de perspectivă. De exemplu, pentru un creştin cuvântul „lume” conectează automat o serie de idei, precum: Dumnezeu, facerea lumii în şapte zile, istoria lui Adam, căderea în păcat sau promisiunea mântuirii.

Pentru un chimist sau pentru un fizician, lumea nu poate fi înţeleasă decât din perspectiva combinaţiilor substanţelor chimice şi a legilor naturii cunoscute până în prezent, iar pentru un astronom, „lumea” înseamnă cerul înstelat, format din metagalaxii, galaxii, sisteme solare, care se mişcă în spaţiu după anumite legi. Pentru un înţelept indian, lumea este maya, iluzie cosmică, iar pentru tradiţia ezoterică lumea trebuie raportată la paliere cosmice, la legi imuabile precum transmigraţia sau karma. Un spiritualist, prin „lume” va înţelege negreşit şi “lumea de dincolo”, pe când un materialist nu va vedea decât lumea materială, singura posibilă în opinia sa. În acest context, trebuie remarcat că modul actual de a înţelege lumea este rezultatul concepţiei materialiste, concepţie care nu are de ce să fie absolutizată sau să fie considerată o culme a gândirii omeneşti.

În concepţia mistică a vechilor egipteni, la fel ca şi concepţia spiritualist-ezoterică modernă, prin “lume” este desemnat un conglomerat de planuri cosmice structurate ierarhizat în funcţie de un sistem de valori bine determinat. De fapt, vechile concepţii ezoterice egiptene, numite save sau safe, echivalentul termenului grec sophia, reprezintă precursoarele concepţiilor tradiţiei ezoterice şi, drept urmare, au aceleaşi caracteristici definitorii. Ca aspect general, pentru vechii egipteni, lumea însemna, pe de-o parte, „lumea văzută” şi, pe de altă parte, „lumea nevăzută” – impropriu spus „lumea de dincolo”; la rândul ei, „lumea nevăzută” era împărţită şi ea în mai multe planuri sau regiuni distincte.

„Lumea văzută” sau „lumea aceasta”, cuprindea tot ce putea fi cunoscut prin intermediul simţurilor omeneşti. Ea se întindea de la un „orizont” la altul. „Cerul”, în cadrul lumii văzute, era un aspect complementar pământului. În cer se găseau constelaţiile şi stelele, care erau considerate sufletele Ka sau Ba ale zeilor. Limita terminus a lumii văzute era “orizontul de apus”, care constituia un termen metafizic şi nu unul geografic, dincolo de care începea lumea de dincolo. Aspectul ortoexistenţial al cosmosului, „lumea nevăzută” începea aşadar la orizontul de apus, acolo unde apunea Soarele, Ra în barca sa solară. Trecerea de la un aspect ontologic la altul, de la lumea văzută la lumea nevăzută avea loc prin intermediul porţilor.

Hieroglifa pentru „orizont” era un munte cu două vârfuri – în egipteana hieroglifică se numea achet -, care desemna iniţial locul unde apare sau dispare Soarele. Mai târziu, orice templu a fost desemnat prin termenul achet – „orizont” -, căci orice templu era locul de întâlnire dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, iar poarta era elementul principal prin care se făcea trecerea de la o realitate ontologică la alta.

În lumea de dincolo, aflată dincolo de “orizontul de apus” puteau pătrunde doar defuncţii, contactorii şi iniţiaţii, ultimii doar în cadrul unor transe cataleptice. Evident, defuncţii nu se mai puteau întorce, în timp ce contactorii şi iniţiaţii puteau reveni în lumea materială. Pentru ca defuncţii, contactorii şi iniţiaţii să poată pătrunde în lumea aflată dincolo de orizontul de apus, Geb, Zeul Pământului, trebuia să tragă zăvoarele Porţii Pământului şi Shu, Zeul atmosferei, trebuia să deschidă Poarta Cerului. Pentru a trece prin aceste porţi, defuncţii, contactorii şi iniţiaţii trebuiau să cunoască diferite Cuvinte de Putere sau parole şi să le rostească în faţa zeilor-paznici cu înfăţişări terifiante care le păzeau.

Dincolo de „orizontul de apus”, locul unde are loc ruptura de nivel dintre cele două domenii ontologice distincte ale cosmosului, se afla, în concepţia vechilor egipteni, lumea de dincolo – denumită Amduat, Dat sau Duat.

Amduatul, lumea de dincolo, a fost situat de exegeza modernă în lumea subpământeană, în interiorul pământului. Totuşi, multe texte arhaice vorbesc despre Amduat ca despre o regiune care se întinde şi în atmosferă. Amduat-ul, Dat-ul sau Duat-ul desemnează în mod destul de ambiguu un nivel ortoexistenţial al cosmosului care nu poate fi redus numai la lumea subpământeană. Într-un fel, Amduatul poate fi identificat în extremis cu infernul, dar poate fi identificat, cel puţin până la un punct, cu ceea ce în limbajul actual al concepţiei ezoterice a primit numele de “lumea infraeterică inferioară”.

Pentru concepţia ezoterică modernă, lumea infraeterică inferioară nu este situată sub scoarţa pământului, ci deasupra pământului. Acest fapt a fost confirmat de vechile scrieri egiptene, care afirmau că, pentru ca defuncţii să poată pătrunde în Amduat, Shu, zeul Atmosferei şi Nut, zeiţa Cerului, trebuiau să-şi deschidă porţile. Aici, termenii „atmosferă”, „cer”, „pământ” respectiv zeii Shu, Nut sau Geb, trebuie interpretaţi în sens metafizic şi nu în termeni materiali, la fel cum „apa” lui Thales nu poate fi identificată cu apa materială, celebra … H2O.

Vechii egipteni erau convinşti că lumea are drept caracteristică fundamentală Ordinea. Ordinea cosmică, socială şi umană era ridicată la rangul de principiu universal şi suveran. Nimic nu putea fi mai periculos, pentru vechii egipteni, decât lipsa ordinii. Dezordinea şi încălcarea Ordinii cosmice permiteau haosului atoatedevorator să se înstăpânească asupra lumii. Opoziţia dintre cosmos şi haos, ca stări ontologice fundamentale, a constituit subiect de meditaţie teologică şi filosofică în vechiul Egipt. Ordinea cosmică se manifesta pe toate planurile posibile – cosmic, spiritual, social şi individual uman. Pe plan cosmic, acţiunea demiurgică a zeului considerat cosmocreator, Ptah, a creat premisele introducerii ordinii în locul stării amorfe a haosului. Haosul poate fi caracterizat prin lipsa oricărei ordini sau organizări. O dată cu apariţia cosmosului, haosul nu a dispărut, ci a continuat să existe. De aceea, vechile scrieri egiptene au specificat faptul că universul a apărut ca o enclavă în mijlocul unei mase amorfe, ca o picătură de ulei în mijlocul unui vas cu apă. Iniţiaţii egipteni erau, de asemenea, convinşi de faptul că forţele întunericului sunt pregătite în orice moment să readucă lumea creată la starea originară, la haos. Vechile scrieri egiptene aminteau despre o „creatio continua” şi despre lupta neîncetată a zeilor infraeterici de a menţine lumea în stare de funcţionare. Duşmanul zeilor era balaurul Apophis, agentul răului.

După ce zeul Ptah a devenit un deus otiosus, „obosit şi bătrân după efortul de a fi creat lumea”, şi după ce s-a retras într-un plan cosmic inaccesibil, locul lui a fost luat de Ra. Treptat, în conştiinţa religioasă a vechilor egipteni, Ra a căpătat toate valenţele cosmocreatorului, tot astfel cum Ptah le-a preluat de la “zeii anteriori” pe care-i menţiona teologia memphită. Datorită travaliului său neîncetat, ziua pe cer, sub înfăţişarea Soarelui, şi noaptea în regiunile subpământene, în “lumea de dincolo” – denumită de vechii egipteni Amduat -, perpetuarea creaţiei şi asigurarea ordinii cosmice era îndeplinită. „Creatio continua” şi menţinerea cosmosului în stare de funcţionare au loc sub conducerea lui Ra, moment de moment, ceas de ceas, ziua şi noaptea, atât în lumea de aici, cât şi în lumea de dincolo. „Începutul este Lumina, sfârşitul este întunericul primordial„, stă scris în una dintre cele mai importante cosmogonii egiptene, Cartea despre Amduat. Aceeaşi cosmogonie mai specifică faptul că, după ce ziua se încheie şi Ra coboară în regiunile subpământene, lumea se cufundă în întuneric. Nimeni nu ştie dacă, şi de această dată, deşi obosit după travaliul din timpul zilei, Ra va mai rezista atacurilor agentului haosului, Şarpele Appophis. „În adâncul nopţii, dincolo de pragul orizontului, are loc lupta pentru perpetuarea existenţei cosmosului, care va fi încununată de marele miracol al renaşterii Soarelui în zori„. (33)

45152536_562887617476012_2980168937863380992_n