AEGYPTIACA

TAINELE VECHIULUI EGIPT

Deloc întâmplător, concluziile la care au ajuns promotorii noilor paradigme ale ştiinţei moderne sunt asemănătoare cu cele ale promotorilor concepţiei spiritualist-ezoterice. Concepţia spiritualist-ezoterică a primit diferite denumiri de-a lungul timpului. Dintre cele mai des folosite pot fi amintite următoarele: concepţie ezoterică, concepţie transcedentală (transcendentul este termenul generic care desemnează ceea ce este dincolo de lumea perceptibilă prin simţuri), concepţie spiritualist-ezoterică.

Pentru a desemna această concepţie, în cele ce urmează va fi preferată denumirea concepţie spiritualist-ezoterică; termenul ezoteric desemnează o învăţătură  cunoaştere ascunsă ce poate fi dezvăluită doar adepţilor / iniţiaţilor, a fost folosit, pentru prima oară de poetul antic grec Lucian din Samosata – 125-180 după Iisus Hristos -, ezoterikos fiind o extensie a unui termen şi mai vechi – to eso -, folosit de filosoful Platon – 427-347 înainte de Iisus Hristos – în dialogul Alcibiade. Ulterior, scriitorul creştin Clement din Alexandria – care a trăit între anii 150 – 215 după Iisus Hristos -, în scrierea sa Stromata, a folosit pentru prima oară termenul ezoterika pentru a desemna “ceea ce este înăuntru, în interior”, cu sensul de învăţătură care este comunicată unui grup restrâns de oameni care formează „interiorul”. (64)

Concepţia spiritualist-ezoterică îşi are originea în cunoaşterea unor persoane dotate cu capacităţi parapsihologice (psihotronice) înnăscute sau dobândite, care au luat contactul cu aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului printr-un aport exogen de informaţie: şamani, iniţiaţi, clarvăzători etc. Pentru a desemna aceste persoane, cercetătorul român Mircea Eliade a folosit în scrierile sale expresia “specialişti ai sacrului”, expresie care trebuie însă amendată ca fiind necorespunzătoare datorită faptului că nu poate fi aplicată chiar în toate cazurile. Din motive lesne de înţeles, expresia “specialişti ai sacrului” poate fi aplicată doar acelor persoane, foarte puţine, care s-au conectat la sacru, adică la Dumnezeu. Preferabilă în acest context este expresia “specialişti ai conectării” la aspectele transcedentale ale cosmosului, la ceea ce noile paradigme ale ştiinţei au desemnat prin formulările deja menţionate de “aspect ortoexistenţial” sau „Ordine înfăşurată”. De asemenea, termenul de specialist al sacrului poate fi înlocuit fie cu termenul modern de “contactor”, fie cu termenul mai vechi de “iniţiat”.

Specialiştii conectării, antici sau moderni, au dezvăluit că ceea ce noile paradigme ale gândirii ştiinţifice au desemnat prin expresia „Ordine înfăşurată” reprezintă o realitate perceptibilă prin dezvoltarea unor capacităţi spirituale existente în fiecare om, capacităţi care, actualmente, la majoritatea oamenilor, se află în stare de potenţialitate. De aceea, se poate spune că principalele linii directoare ale concepţiei ezoterice nu au fost deduse cu ajutorul gândirii sau prin prisma cercetării epifenomenelor, aşa cum procedează concepţia materialistă, ci au fost formulate în urma contactului direct, nemijlocit, experimental, cu aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului.

Pentru înţelegerea concepţiilor vechilor civilizaţii – cum este şi cazul concepţiilor ce au aparţinut iniţiaţilor vechiului Egipt -, este mai mult decât necesară cunoaşterea principalelor paradigme şi linii directoare ale concepţiei spiritualist-ezoterice. Ele constituie cheia cu care se poate deschide uşa prin care se pătrunde în vastul edificiu al mentalităţii şi spiritualităţii vechilor egipteni şi, prin extensie, cheia înţelegerii tuturor vestigiilor care au străbătut timpurile până în epoca noastră, începând de la marea piramidă până la cel mai neînsemnat colier descoperit în mormintele din Valea Regilor.

Întrucât cercetările actuale au demonstrat că există o legătură profundă între vechile şi noile concepţii, între vechile concepţii ale antichităţii şi noile paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice, premisa principală a acestei cărţi porneşte de la ideea că concepţia vechilor egipteni a constituit prima şi cea mai bine elaborată atitudine conceptuală a antichităţii, căreia concepţiile ezoterice de mai târziu, într-un fel sau altul, îi sunt tributare. Acesta este, de altfel, motivul pentru care concepţia promovată în arealul Egiptului antic, care a stat la baza tuturor vestigiilor materiale şi spirituale ce au străbătut timpurile până în ziua de astăzi, nu poate fi interpretată prin prisma concepţiei materialist-mecaniciste actuale, ci doar prin prisma concepţiei spiritualist-ezoterice, precum şi, cel puţin până la un punct, prin prisma concepţiilor vehiculate de noile paradigme ale ştiinţei.

Desigur, vechii egipteni nu puteau şi nu aveau cum să gândească în termenii în care se pune astăzi problema. Ei aveau propriul lor sistem de gândire, propriul lor mecanism de a înţelege lumea, dar rezultatele demersurilor lor nu diferă, structural, de cercetările contactorilor şi iniţiaţilor moderni. Obiectul investigaţiilor vechilor contactori şi iniţiaţi egipteni corespunde obiectului investigaţiilor contactorilor şi iniţiaţilor moderni, întrucât obiectul cunoaşterii este unul şi acelaşi, indiferent de terminologia folosită. De aceea, nu trebuie să surprindă faptul că, în explicarea mecanismului de funcţionare a mentalităţii vechilor egipteni, vor fi folosiţi termeni preluaţi de la antipozi: din gândirea indiană antică, din terminologia ştiinţifică sau, pur şi simplu, din bagajul de cuvinte, oarecum specializat, al concepţiei spiritualist-ezoterice moderne.

Vechii egipteni înţelegeau lumea prin schemele lor specifice de gândire şi printr-o terminologie adecvată. Această terminologie nu mai este accesibilă în forma în care se prezenta în vechime, dar poate fi foarte bine „tradusă” în terminologia modernă, folosită astăzi de concepţia ezoterică. Aceast demers este posibil tocmai datorită faptului că, în esenţă, mecanismul de gândire al vechilor egipteni concordă cu cel folosit de concepţia ezoterică. Ceea ce nu se poate spune despre concepţia materialistă.

A doua premisă pe care este clădit acest demers, pleacă de la convingerea că este în totalitate falsă opinia împărtăşită de mulţi cercetători din ziua de astăzi, conform căreia vechii egipteni, anticii în general, erau atât de naivi şi de ignoranţi încât confundau strălucirea unei pietre aflate în bătaia soarelui cu aura vreunui zeu. Din păcate, pentru a da o oarecare aparenţă de veridiciate teoriilor proprii, mulţi cercetători moderni invocă diferite subterfugii, care se bazează pe o presupusă ignoranţă, ingenuitate sau imaturitate psiho-mentală şi spirituală a strămoşilor noştri. Cei care au construit o civilizaţie impunătoare nu puteau fi nici naivi, nici ignoranţi. Cercetătorii moderni care îi consideră copii pe strămoşii noştri, refuzându-le stadiul de adulţi, se comportă ei înşişi ca nişte copii. Evident, din punct de vedere mental, oamenii de acum 5000 de ani erau structuraţi diferit de oamenii din ziua de astăzi, dar în nici un caz nu erau naivi, ignoranţi sau proşti. Sistemul de gândire al vechilor egipteni, care era constituit într-o veritabilă concepţie spiritualist-ezoterică şi care a avut drept efect realizarea unor vestigiile măreţe pe care le admirăm şi în ziua de astăzi, era mult mai matur din punct de vedere spiritual decât pare la prima vedere.