Începând cu a doua jumătate a secolului XX, realismul tehno, concepţia celui de-al treilea val, s-a insinuat încet, dar ferm, ca o avangardă ideatică, paralel cu concepţia specifică celui de-al doilea val.

Dacă punctul de pornire al realismului tehno poate fi situat în momentul apariţiei teoriei relativităţii a lui Albert Einstein, structura sa ideatică s-a formulat în mod lent de-a lungul întregului secol XX. În forma sa cea mai elaborată, realismul tehno şi-a făcut cu adevărat apariţia în ultimele două decenii ale secolului XX, când explozia informaţională, începutul cuceriririi spaţiului cosmic, apariţia primei generaţii de calculatoare, noile tehnici şi tehnologii au cunoscut un avânt fără precedent, permiţând saltul de la al doilea la al treilea val.

Evident, în perioada de început a celui de-al treilea val, dezvoltarea tehnologiei nu a fost urmată de o dezvoltare pe măsură a conştiinţelor şi nici de formularea adecvată a unei noi concepţii generale despre lume – a unui nou zeitgeist. Ulterior, în urma unui proces cognitiv şi hermeneutic complex, tot ce până atunci a fost considerat drept sigur a fost trecut prin sita noilor concepţii. Totul a fost rediscutat, reanalizat, reinterpretat spre disperarea celor care, în virtutea unei inerţii proverbiale, se agăţau de ele. Aceste transformări rapide s-au petrecut în toate domeniile cunoaşterii. În perioada cuprinsă între sfârşitul deceniului al şaselea şi sfârşitul deceniului al nouălea al secolului XX, s-au produs profunde schimbări de mentalitate şi în ceea ce priveşte concepţia paleoastronautică. Cea mai importantă schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte analiza şi înţelegerea fenomenului OZN s-a produs datorită eforturilor notabile ale unui astrofizician francez pe nume Jaques Vallee care în prima parte a carierei sale a lucrat pentru programul francez de urmărire al sateliţilor şi care apoi a emigrat în SUA, unde a colaborat îndeaproape cu unul dintre cei mai capabili analişti ai fenomenului OZN, profesorul american J. Allen Hynek.

Pentru Jaques Vallee, totul a început într-o noapte a anului 1961, pe când lucra în cadrul programului francez de urmărire a sateliţilor, când a urmărit pe radar mişcările unui obiect zburător neidentificat; mare a fost mirarea şi, mai ales, indignarea lui Jaques Vallee când şeful său direct a confiscat înregistrările din noaptea respectivă, fapt ce i-a declanşat curiozitatea faţă de fenomenul OZN. După ce, în 1967, a migrat în SUA, unde a devenit colaborator al profesorului J. Allen Hynek, Jaques Vallee a aprofundat cercetările cu privire la apariţiile tot mai numeroase ale OZN-urilor, ajungând la concluzia – destul de surprinzătoare în epocă – că acestea nu sunt obiecte zburătoare materiale; în consecinţă, a ajuns la concluzia că nici ocupanţii acestora nu sunt “extratereştri” – adică proveniţi din afara pământului. OZN-urile şi ocupanţii acestora provin, afirmă Jaques Vallee dintr-o “realitate paralelă.” În această realitate paralelă se găsesc şi alţi locatari , de exemplu spirituşii şi ielele, afirmă Jaques Vallee, iar astfel de fenomene pot fi descoperite fără prea mare efort în scrierile Evului Mediu. „O anumită putere – scrie Jaques Vallee – atribuită azi celor veniţi cu farfuriile zburătoare, era pe vremuri proprietatea exclusivă a lumii zânelor”, dar „ocupanţii OZN-urilor, la fel ca şi ielele celor din vechime, nu sunt extratereştri. Ei sunt locuitorii unei alte realităţi.”

După cum informează Dan Farcaş, pentru a-şi argumenta afirmaţiile Jaques Vallee a încercat să valorifice informaţii provenite de la cercetătorii iluştri ai Evului Mediu, precum Paracelsius, referitoare la “fiinţe ale aerului, considerate capabile să interfereze cu activităţile omeneşti … toate aceste făpturi miraculoase iele, zâne, spiriduşi etc. reprezintă o categorie aparte, pe lângă alte trei: îngerii, diavolul cu demonii săi şi sufletele celor morţi.” (48) Aşadar, schimbarea importantă de paradigmă lansată de Jaques Vallee este evidentă: OZN-urile nu aparţin lumii materiale, iar ocupanţii lor nu sunt în nici un caz “extratereştri”, ci locuitori ai unei “realităţi paralele”, iar la această idee, în ultima perioadă de timp, au aderat tot mai mulţi cercetători independenţi.
În contextul acestei cărţi este evident faptul că ceea ce cercetătorul francez Jaques Vallee desemna prin formularea “realitate paralelă” este aspectul ortoexistenţial al cosmosului sau, mai precis spus, unul din palierele acestuia.

În consecinţă, OZN-urile nu sunt materiale, iar ocupanţii acesteia, adică cei denumiţi “extratereştri” nu sunt fiinţe omeneşti provenite din alte sisteme solare, de pe planete îndepărtate, similare pământului, aşa cum se afirma la un moment dat, ci fiinţe similare oamenilor – de fapt, sunt oameni proveniţi din aspectul ortoexistenţial al cosmosului. Iar în acest punct analizele cercetătorului francez Jaques Vallee par a se integra în noul suflu ideatic devenit zeitgeist promovat de exponenţii realismului tehno.