Concepţia paleoastronautică afirmă că, în momentul sosirii pe Pământ, fiinţele extraterestre au descoperit o umanitate inaptă genetic pentru a evolua, adică formată din exemplare de ramapihecus sau de neardenthalieni. De aceea, fiinţele extraterestre vizitatoare au luat decizia de a opera o serie de mutaţii genetice pe fondul existent. Rezultatele modificării genetice aplicate fondului autohton au fost spectaculoase. Creşterea în volum a craniului, creşterea numărului de cromozomi – într-un cuvânt, toate deosebirile dintre strămoşii îndepărtaţi precum ramaphitecus şi neandertalieni şi omul de două ori sapiens – reprezintă, în ultimă instanţă, rezultatul concret al intervenţiei efective, într-un trecut îndepărtat, al extratereştrilor pe Terra. Noua umanitate este rezultatul fericit al încrucişării între extratereştrii şi umanitatea cea veche. Vechea umanitate, de natură pur animală, a ieşit de mult din circuitul evolutiv, iar noua umanitate suntem noi, urmaşii de peste milenii ai fericitului eveniment.

În fine, a patra teză a paleoastronauticii porneşte de la ideea că, după modificarea fondului genetic autohton, fiinţele extraterestre au intervenit de multe ori în istoria umanităţii, influenţând destinul acesteia. De-a lungul vremurilor, afirmă promotorii paleoastronauticii, s-au înfiripat relaţii de colaborare între fiinţele extraterestre şi reprezentanţi ai populaţiei băştinaşe; aceşti reprezentanţi ai populaţiei băştinaşe au devenit „persoane de contact.”
Rezultatul relaţiilor dintre extratereştri şi persoanele de contact băştinaşe s-a concretizat, afirmă reprezentanţii paleoastronauticii, pe de-o parte în apariţia vechilor mituri şi legende ale umanităţii, iar de cealaltă parte în construirea, de-a lungul antichităţii, a unor artefacte ciclopice.

Pentru a demonstra această teză, exegeţii paleoastronauticii au făcut apel la un domeniu până mai ieri ocolit de toată “lumea bună” a realismului industrial: mitologia. Mult mai bine informaţi decât mulţi reprezentanţi de marcă ai realismului industrial, dar şi decât unii filosofi moderni – cum este cazul, de exemplu, cu Karl Jaspers, filosof de orientare materialistă, pentru care miturile nu reprezintă altceva decât rodul imaginaţiei şi fanteziei unor primitivi, rezultat al nivelului scăzut de cunoaştere -, exegeţii pleoastronauticii au atribuit miturilor şi scrierilor sacre valoarea de documente veridice ce reflectă evenimente petrecute odinioară pe Terra. Totuşi, deşi au valoarea unor documente veridice, pentru exegeţii paleoastronauticii miturile sunt doar o oglindă deformată a unor evenimente reale, obiective, care au depăşit însă puterea de înţelegere a oamenilor arhaici.

Potrivit concepţiei exprimate de majoritatea exegeţilor paleoastonauticii miturile au suferit, în epocile ulterioare apariţiei lor, un proces continuu de modificare, de extrapolare şi de adaptare în scopuri politico-sociale. Astfel, vechile concepţii mitice ale antichităţii – sumeriene, egiptene, feniciene, greceşti, chineze sau hinduse – erau excesiv de politizate, servind claselor exploatatoare, prin intermediul lor realizându-se un control eficient asupra „prostimii.” Creştinismul, la rândul său, cel puţin în prima fază a existenţei sale, după cum afirmă unii dintre exponenţii de frunte ai paleoastronauticii, nu a fost altceva decât “religia unor sclavi blazaţi.” În acest context, exegeţii paleoastronauticii şi-au stabilit drept scop fundamental decantarea reziduurilor imaginare de miezul real al miturilor, sau, pentru a folosi cuvintele cunoscutului exeget român Victor Kernbach, “de a deshuma din maldărul de moloz nucleul originar atât de preţios şi de ascuns.”

Aşadar, pentru concepţia paleoastronautică este absolut necesară decantarea evenimentelor originare de adaosurile, de simbolurile şi de preceptele fanteziste ale miturilor, care, oricum, sunt nefolositoare. De asemenea, este necesară degajarea miturilor de vechile dogme şi regăsirea nucleului “curat.” Nucleul “curat” al vechilor mituri nu poate fi, în concepţia pleoastronauticii, decât un reportaj sincer şi onest al naratorului care a încercat să descrie şi să explice evenimente, personaje sau stări de fapt care i-au depăşit puterea de înţelegere. Căci, ce putere de înţelegere putea avea un individ fără nici o ştiinţă de carte de acum trei-patru mii de ani, care a fost martorul înfricoşat al decolării sau aterizării, într-un halo de fum şi foc, al unei nave extraterestre ?

În consecinţă, păstrând aceste coordonate, exegeţii paleoastronauticii s-au străduit să reinterpreteze principalele necunoscute ale tuturor formelor de conservare a memoriei ancestrale, ascunse în mituri, simboluri şi documente arheologice. De aceea, efortul hermeneutic al paleoastronauticii este îndreptat dincolo de păienjenişul de dogme, simboluri, metafore sau figuri de stil specific mitologiei. Dincolo de acest păinejeniş deranjant – afirmă paleoastronauţii – se ascunde adevărul; adevărul, pentru exegeţii paleoastronauticii, este că miturile şi scrierile sacre ale marilor religii nu au şi nu pot avea nimic sacru în ele. În viziunea exegeţilor paleoastronauticii, toate personajele menţionate de vechile mituri – zei, îngeri etc – sunt, de fapt, fiinţe extraterestre, cărora oamenii, datorită nivelului cultural scăzut din acele vremuri, le-au conferit denumirea de zei, îngeri şi au început să le adore şi să li se închine. Din acest punt de vedere, devine limpede că paleoastronautica nu face altceva decât să se înscrie în plaja de interpretare (şi de eroare) promovată de realismul industrial. Se ştie, miturile, la fel ca şi scrierile sacre ale marilor religii, narează evenimente care au drept protagonişti fiinţe precum zei, îngeri sau oameni dotaţi cu capacităţi parapsihologice sau spirituale de excepţie, faţă de care realismul industrial manifestă o reticienţă aproape totală tocmai datorită faptului că respectivele capacităţi nu pot fi incluse în schemele cunoaşterii pe care acesta le-a promovat.

Un alt aspect care a atras atenţia exegeţilor paleoastronauticii este cel referitor la creatorii de mituri – la vechii mitografi. Spre deosebire de realismul industrial, pentru care vechii mitografi erau, în cel mai bun caz, persoane cu multă imaginaţie, paleoastronautica admite faptul că autorii miturilor şi cărţilor sacre au avut în faţă personaje şi evenimente concrete, pe care le-au văzut cu proprii lor ochi. Pentru exegeţii paleoastronauticii, miturile şi cărţile sacre ale marilor religii au valoare unor “reportaje naive”.

Aşadar, din perspectiva paleoastronauticii, miturile, legendele, chiar şi multe dintre cărţile sacre ale vechilor religii au fost scrise de personaje fără pregătire literară prealabilă, cu un intelect rudimentar, care au observat evenimente insolite ce i-au avut în prim plan pe extratereştrii veniţi din stele şi obiectele lor zburătoare neidentificate, pe care nu au ştiut prea bine cum să le interpreteze. Privită din perspectiva paleoastronauticii, calitatea unui mit ori a unei scrieri sacre a vreunei religii este în funcţie de câţiva factori de maximă importanţă: calitatea intelectuală a naratorului, capacitatea acestuia de a reda în scris cu maximum de fidelitate evenimentele văzute, distanţa la care s-a aflat de evenimentele narate etc.

În concluzie, marii creatori de mituri din trecut, atât cei care au creat, cât şi cei care au transmis miturile, deşi sunt consideraţi de bună credinţă de către promotorii paleoastronauticii, au dat dovadă de naivitate şi de ignoranţă, fiind depăşiţi de complexitatea evenimentelor.