În deceniul al şaptelea al secolului XX a luat amploare un alt fenomen legat de apariţia OZN-urilor: cel al răpirilor de persoane. Totuşi, despre cei răpiţi de extratereştri nu se poate afirma cu certitudine că sunt contactori în sensul clasic, răpirea fiind de altfel un fenomen traumatizant şi dramatic. Totuşi, o mare parte dintre cei răpiţi au devenit ulterior contactori.

Scenariul ideal al unei răpiri presupune următoarele etape: “capturarea, examinarea, discuţiile cu răpitorii, vizitarea navei, o călătorie într-un loc nepământean, apariţia sau manifestarea divinităţii, revenirea acasă, postefecte. În cadrul tuturor acestora, se pot regăsi numeroase detalii care se repetă surprinzător de asemănător la martori din diverse locuri, cu diverse pregătiri, de diverse vârste etc.”

Prima răpire care a avut impact asupra opiniei publice s-a produs – aşa cum afirmă Dan Farcaş – în orăşelul Pascagoul, (Mississippi), la 11 octombrie 1973, în jurul orei 19.00, când “Charles Hickson (45 ani) şi Calvin Parker (19 ani), muncitori la şantierul naval local, pescuiau pe malul râului Pascagoula. Lângă ei a coborât un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri. Din obiect au ieşit nişte creaturi înfricoşătoare, care i-au paralizat pe cei doi şi i-au transportat în navă. A urmat o examinare de tip medical, după care cei doi au fost duşi înapoi pe malul râului, iar nava a decolat şi a dispărut. Întorşi în oraş, Hickson şi Calvin s-au dus direct la biroul şerifului şi au povestit întâmplarea. Aici s-a efectuat o anchetă poliţienească în toată regula. Fără ştirea martorilor, totul a fost înregistrat pe bandă, inclusiv discuţiile pe care cei doi le-au purtat când au fost lăsaţi singuri pentru un timp; în declaraţiile lor nu apare însă nici o fisură. Cele două victime ale răpirii au fost hipnotizate, fiecare separat, şi sub hipnoză au repovestit întâmplarea. Mărturiile lor au coincis în mod remarcabil. Hickson a fost supus şi testării cu detectorul de minciuni. Nu s-a găsit nici un indiciu că ar fi vorba de o farsă.”

În următorii ani numărul de răpiri a crescut; răpirile au continuat să se desfăşoare după acelaşi scenariu standard, iar cei care au trecut printr-o astfel de experienţă au rămas traumatizaţi. “Cei în cauză au fost supuşi – scrie Dan Farcaş -, în cea mai mare parte, unor teste psihiatrice şi psihologice, au fost examinaţi cu detectorul de minciuni şi au suportat diverse alte teste, fără a putea fi dovediţi ca mincinoşi sau bolnavi.”

De asemenea, trebuie reţinută diferenţa dintre răpiţi şi ceilalţi contactori; în timp “primii, după cum a firmă Dan Farcaş, par să fie realmente traumatizaţi de experienţa pentru care depun mărturie, nefiind interesaţi de publicitate, de interese materiale sau de altă natură, în timp ce contactaţii niciodată nu se arată dezinteresaţi de acestea. În plus, răpiţii se simt de regulă ghinionişti, agresaţi de nişte făpturi mai mult sau mai puţin respingătoare, ajungând să aibă un comportament confuz şi anxios şi să-şi pună la îndoială sănătatea mintală, în timp ce contactaţii se simt nişte aleşi.”