CRAIOVA, PERLA VALAHIEI
THEODOR, BIV VEL SLUGER ŞI COMANDIR
Una dintre cele mai mari personalităţi ale istoriei României, Tudor Vladimirescu, sau aşa cum obişnuia să se semneze “Theodor biv vel Sluger şi Comandir”, a declanşat în anul 1821 o răscoală populară de mare anvergură, al cărei scop final a fost eliminarea nedreptăţilor la care a fost supus poporul român.
De fapt, răscoala lui Tudor Vladimirescu a fost doar începutul unui proces revoluţionar ce nu s-a încheiat o dată cu asasinarea acestuia în noaptea de 27 spre 28 mai a aceluiaşi an, ci a continuat încă o sută de ani, implicând mari jertfe de sânge. Se poate afirma că revoluţia începută de Tudor Vladimirescu în 1821 s-a încheiat în anul 1922, la 15 octombrie, când, la Alba Iulia, Regele Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari. În toată această sută de ani de revoluţie continuă, oraşul Craiova şi locuitorii ei au fost, de cele mai multe ori, în centrul desfăşurării evenimentelor.
Craiovean prin adopţie, Tudor Vladimirescu s-a născut, potrivit marii majorităţi a istoricilor, în satul Vladimiri din Jud. Gorj în anul 1780; alţi istorici sunt de părere că Tudor s-a născut în anul 1766 pe Valea Deşului. În orice caz, părinţii săi au fost moşneni înstăriţi; tatăl său, Constantin, zis Ursu, era fiul unui ieromonah pe nume Mitrofan, iar mama sa, Ana sau Ioana, era fiica preotului Grigore Bondoc din satul Vladimiri.
Rămas de mic orfan de tată, Tudor a învăţat să scrie şi să citească în casa lui Gheorghe Duncea din Prejna, rudă de-a sa. Unele surse alternative afirmă că Tudor a învăţat primele solove de la un moşneag alături de care păştea oile, dar buchiseala completă a solovelor le-a învăţat de la călugărul Gherasim Duncea de la schitul Topolniţa, fratele lui Gheorghe Duncea. Acelaşi Gheorghe Duncea a fost cel care l-a recomandat ulterior pe micul Tudor unui boier din Craiova, pe nume Ioniţă Glogoveanu, pentru a-l înveţa “carte boierească”. Astfel s-a făcut că Tudor a poposit o bună perioadă de timp în Craiova, la curtea boierului Glogoveanu, unde a învăţat nu numai “carte boierească”, ci şi să vorbească fluent în greceşte, ruseşte, franţuzeşte şi nemţeşte. (37)
După terminarea studiilor, Tudor a fost trimis de boierul Glogoveanu să-i administreze moşiile Baia de Aramă, Glogova şi Filiaşi. Potrivit Jurnalului lui Gheorghe Duncea, în acea perioadă de timp, Tudor (care îşi spunea, simplu, Theodor) l-a întâlnit pe Horea (Vasile Ursu Nicola), conducătorul răscoalei din Munţii Apuseni, venit în Ţara Haţegului pentru a-i ridica pe ţărani la luptă. Trebuie specificat totuşi că această întâlnire ar fi fost posibilă doar în condiţiile în care, într-adevăr, Tudor s-a născut în anul 1766, Horea fiind executat în anul 1785. Evident, Horea nu l-a cooptat pe Tudor în răscoala sa, datorită faptului că acesta era prea tânăr. Se pare că impactul sufletesc al întâlnirii cu Horea (sau cel puţin cu ideile revoluţionare ale acestuia, în cazul în care nu l-a cunoscut în mod personal) a fost extrem de puternic pentru încă fragedul Tudor. Oricum, alungarea fanarioţilor greci sau autohtoni şi a ciocoilor vechi şi noi au devenit pentru Tudor deziderate majore pe care le-a urmărit consecvent în toţi anii ce au urmat întâlnirii cu Horea.
Pentru a-şi duce la îndeplinire idealurile, Tudor a urmat două piste principale: îmbogăţirea personală şi iniţierea în meseria armelor. Din această perspectivă trebuie privite toate evenimentele existenţei sale ulteriore, inclusiv deciziile pe care le-a luat în timpul evenimentelor din anul 1821, unele controversate, inclusiv “trădările” de care a fost acuzat fie de contemporanii săi, fie de istoricii mai vechi ori mai noi.
La un moment dat, prin anul 1807, Tudor a intrat în oastea pandurilor, aflată în plin proces de reorganizare. După cum aprecia istoricul Cornel Şomâcu, la începutul secolului al nouăsprezecelea, pandurii erau organizaţi în batalioane, iar batalioanele în căpitănii. Instrucţia pandurilor dura şase luni într-o tabără militară unde învăţau mânuirea armelor şi noţiuni de tactică şi strategie militară. Pandurii erau organizaţi într-o adevărată structură militară şi s-au remarcat în timpul războiului ruso-turc, când oastea ajunsese la 3000 de panduri. „Pandurii au slujit cu rezultate foarte bune armata rusă în războiul cu turcii din 1806-1812, de aici importanţa lor în planurile ruseşti din războiul ruso-turc din 1828-1829. Cu acest prilej au fost reorganizaţi pandurii «din cauza priceperii lor în mânuirea puştii», ca să slujească în avanposturi la apărarea întăririlor făcute pe malul stâng al fluviului. Pentru acest din urmă război, s-au format cu ei patru batalioane de infanterie, fiecare cu patru companii, iar compania de 100 oameni, cu 10 caporali, un locotenent şi un căpitan, toţi cu solde şi scutiţi de dări. «Curierul românesc» din 20 mai/1 iunie 1829 contabiliza din partea pandurilor 3000 de oameni, cu 6 comandanţi, 24 căpitani, 24 sub-căpitani şi 300 de căprari.” (38)
Alături de panduri, între anii 1807-1812, Tudor a participat de partea armatei ţariste la războiul ruso-turc evidenţiindu-se în lupte, motiv pentru care a obţinut gradul de locotenent, precum şi Ordinul militar “Vladimir” clasa a treia. Venit de pe front, datorită faptului că a luptat alături de armata ţaristă, Tudor a obţinut o serie de facilităţi fiscale. În aceeaşi perioadă de timp, după cum spune Gheorghe Duncea în Jurnalul său, Tudor s-a apucat de haiducie pentru a-i pedepsi pe ciocoi şi pentru a se îmbogăţi. Din aceeaşi perioadă de timp datează răcirea şi apoi ruperea relaţiilor cu boierul Glogoveanu. Între 1814-1815, Tudor s-a aflat la Viena; data poposirii sale la Viena coincide cu desfăşurarea în acest oraş a Conferinţei de pace ce dorea să reconfigureze harta Europei după înfrângerea lui Napoleon. (57)
Reîntors de la Viena, Tudor şi-a reluat funcţia de vătaf de plai la Cloşani, Jud Gorj şi, în paralel, s-a ocupat de propriile sale afaceri, cu scopul de a continua lupta împotriva nedreptăţilor la care erau supuşi românii de către ciocoii greci şi autohtoni – fie bisericeşti, fie laici. În acea perioadă de timp, Tudor deja avea mai multe afaceri în judeţul Gorj, dintre care trebuie menţionate o cârciumă şi mai multe mori de apă; de asemenea, avea mai multe moşii la Baia de Aramă, Cerneţi, Cloşani, Purcari. În anul 1812 – scrie Alex Mihai Stoenescu -, Tudor Vladimirescu “poseda o avere importantă, îşi permitea să cumpere şi apoi să vândă peste Dunăre câteva sute de mii de oca de porumb la un transport (echivalentul a 10 vagoane), să cumpere la o singură comandă 1000 de vite („boi, vaci, oi, berbeci, capre”), să semneze plăţi de 3000 de lei (echivalentul a câteva zeci de mii de dolari astăzi). Averea sa imobilă era şi ea substanţială: case, apoi moşii – în mare parte cultivate cu vie – avea în Cerneţi, în câmpul Severinului, la Dălboaca şi Cloşani, Călnic, Halânga – din Mehedinţi; şi la Purcari – în judeţul Gorj. Mori, la: Severin, Topolniţa, Pleşuva, Păducel, Baia de Aramă – în Mehedinţi; Tismana – Gorj. Cârciumă la Balta – Mehedinţi”. (5)
Ca înfăţişare Tudor era “om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, ţanţoş, vorba brevă (scurtă), răstită şi… destul de elocventă, aier de comandant… Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit.” (40)
FRAGMENTE DIN
CRISTIAN GĂNESCU: CRAIOVA, PERLA VALAHIEI
