PALEOASTRONAUTICA (4)

ÎNTÂLINIRI DE GRADUL 3 

După cum afirma Allen Hynek, care este unul dintre cei mai importanţi cercetători moderni ai fenomenului ozenistic, apariţiile şi materializările aparatelor de zbor neidentificate pot fi incluse în mai multe categorii distincte, în funcţie de efectele produse asupra mediului. În prima categorie, definită drept întâlnire de gradul I, nu se observă o interacţiune a OZN-ului cu mediul. În a doua categorie, denumită întâlnire de gradul II, au loc inflenţe asupra mediului fizic, iar în a treia categorie, denumită întâlnire de gradul III, îşi fac apariţia şi pasagerii OZN-ului, care intercţionează atât cu mediul cât şi cu oamenii. După cum afirmă acelaşi cercetător, efectele aparatelor de zbor neidentificate sau ale pasagerilor acestora asupra oamenilor din lumea fizică sunt semnificative. Apariţia unui aparat neidentificat de zbor este însoţită cel mai adesea de o lumină puternică, aproape orbitoare, de un sunet intens şi de un val aproape insuportabil de căldură. Lumina intensă degajată de aparatul neidentificat de zbor poate duce la paralizia aproape totală a observatorului. Abia după depărtarea OZN-ului, observatorul îşi revine din paralizie, dar imediat după aceea poate să manifeste stări de greaţă sau de vomă, arsuri ale pielii, chiar şi căderea parţială a părului. Ulterior, subiecţii unor astfel de evenimente au raportat stări prelungite de insomnie, coşmaruri cronice, tulburări psihice notabile.

Printre contactorii fenomenului ozenistic din epoca modernă se numără diferite personalităţi care prezintă, în mod nativ, trăsături asemănătoare, până la un punct (cel mai adesea parţiale), cu cele ale iniţiaţilor din vechime. De cele mai multe ori, ei au capacitatea de a vedea, printr-un fel de clarvedere spontană, pentru scurte perioade de timp, ceea ce alţi oameni nu sunt capabili să observe cu ochii fizici. Astfel, cunoscutul contactor american George Adamski (1891-1965) a raportat că a observat în repetate rânduri OZN-uri deasupra muntelui Palomar din Statele Unite (în apropiere de San Diego), fără ca alţi oameni din apropiere să le vadă. Aceasta pare să demonstreze faptul că George Adamski a manifestat, pentru scurt timp, o formă de clarvedere spontană.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre un alt contactor celebru, americanul Daniel Fry, care a intrat în contact de gradul III cu un OZN, al cărui pasager pe nume Alan, i-a vorbit în limba engleză. Ocupanţii acelui OZN i-au spus lui Fry că sunt urmaşii celor care au scăpat de „marea bătălie dintre Atlantida şi Lemuria”. Şi lista unor astfel de cazuri ar putea continua.
De altfel, mulţi observatori moderni ai fenomenului ozenistic au fost acuzaţi de nesinceritate atunci când au făcut public ceea ce au observat, fără ca mulţi dintre criticii lor să se întrebe din ce cauză doar ei au văzut aceste fenomene şi alţi oameni din apropiere nu le-au văzut. Răspunsul, în acest caz, este simplu: ceilalţi oameni nu aveau acea sensibilitate aparte denumită clarvedere, care să le permită contactul vizual cu aparatele de zbor eterice. Se pare că în cazul acestor contactori s-a produs o activare bruscă – spontană, dar parţială – a capacităţii de clarvedere în momentul în care, în preajma lor, se află obiecte zburătoare neidentificate.
Din păcate, cel puţin până în acest moment, chiar şi cei mai avangardişti exponenţi ai noii generaţii de exegeţi ai paleoastronauticii nu au reuşit să înţeleagă faptul că, în epoca modernă, fenomenul ozenistic a intrat în atenţia publicului larg nu datorită unor visători, ci datorită activităţii unor contactori care au reuşită să manifeste capacităţi parapsihologice, precum clarvederea spontană, care este asemănătoare, cel puţin până la un punct, cu cea a vechilor iniţiaţi şi specialişti ai conectării. De asemenea, nici chiar şi cei mai avangardişti exponenţi ai noii generaţii de exegeţi ai paleoastronauticii nu au reuşit să facă pasul important, pentru a înţelege că trebuie făcută o distincţie absolut necesară între extratereştri (intratereştri) şi fiinţele spirituale din categoria zeilor.

Abia în momentul în care aceste distincţii extrem de importante vor fi, în sfârşit, făcute, în care exegeţii moderni vor conveni că trebuie să dea Cezarului ce-i al Cezarului, lui Dumnezeu ce este al Său, omului ce-i al omului şi extraterestrului ori intraterestrului ce-i aparţine, atunci când fiinţele spirituale din categoria zeilor vor fi recunoscute ca atare, paleoastronautica îşi va afla cu adevărat locul pe scara de valori a eternităţii.