PALEOASTRONAUTICA

(2)

CELE TREI ERORI

De aceea, denumirea de extratereştri este, cel puţin din acest punct de vedere, improprie; aceste fiinţe trebuie denumite mai degrabă intraterestre. Deşi aceste fiinţe trebuie denumite intraterestre, pentru a fi evitate noi confuzii, în continuare va fi totuşi folosită expresia, deja intrată în limbajul cotidian, de fiinţe extraterestre.
În concepţiile lansate pe piaţa mass-mediei de reprezentanţii de frunte ai paleoastronauticii pot fi decelate trei mari erori, care tind să deformeze într-un mod nepermis conţinutul vechilor mituri. În primul rând, este vorba despre confuzia dintre aspectul material şi aspectul spiritual sau ortoexistenţial al cosmosului. În al doilea rând, este vorba despre confuzia care se face între observarea directă a lumii fizice şi vederea în duh. Iar în al treilea rând – consecinţă logică a primelor două -, este vorba despre confuzia pe care exegeţii paleoastronauticii o fac între oamenii decorporaţi sau zeii menţionaţi în vechile mituri şi extratereştri.

Prima eroare majoră a concepţiei paleoastronautice este confuzia dintre aspectul material şi aspectul spiritual sau ortoexistenţial al cosmosului. Această confuzie este consecinţa folosirii concepţiei materialist-mecaniciste asupra lumii, pe care unii exegeţi ai paleoastronauticii au preluat-o, scăpând din vedere atât conţinutul vechilor mituri, cât şi paradigmele cunoaşterii promovate de cercetările fizicii cuantice. După cum indică deopotrivă vechile mituri şi noile paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice, cosmosul nu este format numai din materie, nu este o simplă aglomerare de obiecte solide, formate din substanţă condensată. Cosmosul pe care îl cunoaştem prin intermediul organelor de simţ şi al prelungirilor lor tehnologizate, precum telescoape, radiotelescoape sau microscoape, este numai o faţetă, o interfaţă a unui angrenaj mult mai vast, care se întinde atât pe orizontală, cât şi pe verticală (în profunzime). Nimeni nu mai ia astăzi în seamă faptul că instrumentele tehnologice care ne ajută în procesul cunoaşterii lumii sunt făcute după chipul şi asemănarea noastră şi că ne oferă spre cunoaştere numai ceea ce dorim să cunoaştem. Omul este condiţionat să vadă şi să înţeleagă ceea ce vrea să vadă şi, mai ales, ceea ce a fost programat să vadă.

Vechile mituri, concepţia spiritualist-ezoterică, precum şi concepţia promovată de noile paradigme ale fizicii cuantice, afirmă la unison că, în afara planului material, există şi alte paliere cosmice, care pot fi definite drept ortoexistenţiale. Toate aceste concepţii lasă deschisă posibilitatea existenţei unor forme de viaţă şi de inteligenţă pe aceste paliere ortoexistenţiale, la fel ca şi în palierul fizic-material. În ultima perioadă de timp, palierele ortoexistenţiale ale cosmosului au fost desemnate prin expresia „universuri paralele”, dar semnificaţia acestei formulări este departe de a soluţiona problema. Ideea existenţei „universurilor paralele” ar putea duce la concluzia pripită a existenţei mai multor Dumnezei, când, de fapt, este vorba numai despre paliere, planuri sau niveluri diferite ale unuia şi aceluiaşi univers, creaţie a Unicului Dumnezeu.

Este destul de uşor de remarcat că vechile scrieri ale antichităţii au pus în special accentul asupra aspectului spiritual-ortoexistenţial, ascuns şi invizibil al cosmosului. Este foarte ciudat că mulţi exegeţi ai paleoastronauticii n-au dorit să preia din vechile scrieri decât pasajele care vorbesc despre existenţa unor entităţi transfizice – zei, oamenii decorporaţi, îngeri -, pe care i-au identificat sine die cu „extratereştrii”, omiţând cu desăvârşire pasajele care descriu aspectele spirituale-ortoexistenţiale ale cosmosului. Mulţi dintre reprezentanţii de frunte ai concepţiei paleoastronautice au „decupat” pasajele referitoare la existenţa fiinţelor spirituale din contextul general, au preluat numai ce le-a convenit şi ce le-a servit interesului de moment, pentru a demonstra singurul lucru care îi interesa: existenţa fiinţelor care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor, pe care le-au desemnat ca fiind „extraterestre”. Fiinţele care se deplasează cu ajutorul OZN-urilor există şi fără astfel de demonstraţii puerile, care nu folosesc nimănui.

Vechile mituri confirmă faptul că iniţiaţii egipteni au intrat în contact psihotronic-spiritual cu fiinţe transfizice de diferite categorii, aflate pe diferite paliere ce ţin de aspectul ortoexistenţial al cosmosului. Iniţiaţi egiptenii au comunicat, într-o formă sau alta, cu fiinţe decorporate din toate categoriile (zei, fantome, duhuri ale morţilor), dar astfel de contacte nu au nimic de-a face cu modul actual în care paleoastronautica pune problema. În concluzie, cercetarea vechilor mituri ale umanităţii prin luarea în considerare a unui singur aspect şi anume a planului material, reprezintă o eroare de interpretare, care nu poate duce decât într-o fundătură conceptuală.

A doua mare eroare a paleoastronauticii este generată de confuzia care se face între „vederea fizică” şi „vederea în duh”. Astăzi, se uită mult prea uşor că majoritatea vechilor mituri nu reprezintă dări de seamă sau rapoarte ale unor observatori fideli ai lumii materiale, care au căpătat mania de a nota ceea ce au văzut, precum ziariştii din ziua de astăzi. Astfel de lucruri nici nu apar în vechile mituri, fiind socotite irelevante. De fapt, cele mai importante mituri – şi aici nu este vorba despre miturile cu vădit caracter istoriografic – narează experienţele unor contactori, iniţiaţi sau mitografi care s-au conectat la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului şi au „văzut”, prin clarvedere, anumite evenimente. În vechime, oricât ar părea de ciudat, oamenii ce posedau capacităţi parapsihologice erau mult mai numeroşi decât în ziua de astăzi. Clarvederea, dedublarea (out of body experience – experienţe în afara trupului), contactul cu zeii sau cu oamenii decorporaţi (duhurile morţilor) şi multe alte fenomene care astăzi fac obiectul cercetărilor parapsihologice, erau apanajul specialiştilor conectării, sacerdoţilor şi iniţiaţilor.

Multe scrieri antice afirmă într-un mod explicit, textual, fără nici un fel de echivoc, că cei care le narează nu istorisesc evenimente văzute prin intermediul ochilor fizici, ci istorisesc evenimente văzute cu ochii spirituali (al treilea ochi: ajna chakra). Cartea Egipteană a Morţilor bunăoară, departe de a fi o poveste scornită de vreun visător, este rodul cercetării parapsihologice specifică specialiştilor conectării. Ea nu descrie locuri, evenimente sau personaje din lumea terestră – de altfel, „ţinuturile” descrise acolo nici n-ar putea fi localizate undeva în această lume – ci descrie evenimente, locuri şi personaje văzute în lumea „cealalată”. De asemenea, descrierile lumii de dincolo, ale „ţinuturilor” Amduatului sau ale Câmpiilor preafericiţilor, descrierile aspectelor multiforme ale zeilor, descrierile demonilor sau duhurilor defuncţilor aparţin unor persoane care le-au observat prin mijloace parapsihologice.
Este adevărat că descrierile şi metaforele folosite în vechile mituri se adresau unui tip de mentalitate şi de cultură specifice antichităţii, dar acest fapt nu trebuie să împiedice decelarea corectă a adevăratei feţe a lucrurilor. Vechii iniţiaţi au căutat să exprime cât mai pe înţelesul publicului ceea ce în mod obişnuit nici astăzi nu poate fi comunicat fără probleme.

A treia mare eroare a paleoastronauticii constă în identificarea forţată şi fără temei, la grămadă, fără o exegeză corespunzătoare, a tuturor fiinţelor menţionate în mituri, a oamenilor decorporaţi sau a zeilor – inclusiv a lui Dumnezeu (atunci când este analizat Vechiul Testament) – cu extratereştrii. Dacă concepţia materialistă cosideră că zeii nu sunt altceva decât personificări naive, specifice oamenilor „primitivi”, ale unor fenomene naturale, ale unor corpuri cereşti sau, pur şi simplu, fantasme ale unei imaginaţii prea bogate, concepţia paleoastronautică consideră că zeii şi oamenii decorporaţi care sunt menţionaţi în vechile mituri, sunt extratereştri. Mai mult decât atât, unii promotori ai paleoastroanuticii au ajuns atât de departe în rătăcirea lor încât afirmă că Dumnezeu este un extraterestru care stă confortabil în faţa unui panou de comandă al unei nave intergalactice, undeva în preajma stelei Sirius sau a nebuloasei Andromeda şi observă ceea ce se petrece pe pământ – ceea ce depăşeşte orice imaginaţie normală şi constituie visul de aur al tuturor Adversarilor care au apărut în istorie.